ICCJ. Decizia nr. 2372/2005. Penal. Legea 678/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2372/2005
Dosar nr. 1315/2005
Şedinţa publică din 8 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa penală nr. 1542 din 29 noiembrie 2004, a condamnat pe inculpatul A.O. la 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.
A făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), a menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus prevenţia de la 25 martie 2004 la zi.
În baza art. 329 alin. (4) C. pen., a confiscat suma de 850.000 lei.
A obligat pe inculpat la 4.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Inculpatul A.O. a închiriat o garsonieră din strada Coştila, unde i-a permis să locuiască părţii vătămate C.M. împreună cu martora V.D.E., acestea urmând să se prostitueze, inculpatul facilitându-le obţinerea de clienţi.
În acest sens, în seara de 25 martie 2004, inculpatul i-a acostat pe martorii A.S. şi D.V., propunându-le acestora întreţinerea de relaţii sexuale cu o fată, contra sumei de 500.000 lei.
Fiind de acord cu propunerea, cei trei s-au deplasat la garsoniera din strada Coştila unde inculpatul, cu o cheie ce o avea asupra sa, a deschis uşa locuinţei prezentându-le celor doi pe partea vătămată C.M. Martorii au acceptat să întreţină relaţii sexuale cu aceasta, stabilind ca inculpatul să revină peste o oră. Inculpatul a plecat, închizând uşa cu cheia, revenind la expirarea termenului stabilit, spunându-le martorilor că pot pleca. La scurt timp după părăsirea garsonierei, aflându-se în zona Pieţei Reşiţa, martorii A.S. şi D.V. au fost reţinuţi de organele de poliţie, care supravegheau activitatea infracţională a inculpatului.
În aceeaşi seară inculpatul i-a propus şi martorului D.G.B. să întreţină relaţii sexuale cu o fată în schimbul sumei de 350.000 lei, conducându-l în aceeaşi garsonieră. Aici martorul a fost de acord să întreţină relaţii sexuale cu partea vătămată C.M., plătindu-i inculpatului suma de 350.000 lei, stabilindu-se ca inculpatul să revină peste o jumătate de oră. În garsonieră se afla şi martora R.F., concubina inculpatului, cei doi părăsind locuinţa, închizând uşa de acces cu cheia pe care inculpatul o avea asupra sa, iar la coborâre au fost reţinuţi de organele de poliţie.
La reţinerea situaţiei de fapt, au fost avute în vedere declaraţiile martorilor D.G., A.S. şi D.V., precum şi procesul verbal de depistare a acestora. Astfel, martorii au arătat că inculpatul le-a recomandat-o pe partea vătămată în vederea întreţinerii de relaţii sexuale, inculpatul fiind acela care a stabilit şi încasat sumele de bani plătite de A.S. şi D.G. De altfel, inculpatul a recunoscut, în cursul urmăririi penale, în declaraţiile date în prezenţa apărătorului său ales, că îi aducea părţii vătămate diferiţi clienţi, cu care aceasta întreţinea relaţii sexuale, el fiind acela care încasa sumele de la clienţi, precizând că lui îi revenea un procent de 20 %, conform înţelegerii avută cu partea vătămată.
Instanţa de fond a constatat că în cauză nu se conturează nici una din variantele alternative ale laturii obiective ale infracţiunii, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, dispunând schimbarea încadrării juridice în art. 329 alin. (1) C. pen.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, secţia I penală şi inculpatul.
Parchetul a criticat soluţia pentru greşita individualizare a pedepsei, la care nu s-a avut în vedere atitudinea oscilantă a inculpatului şi gradul de pericol social al faptei, astfel că se impune aplicarea unei pedepse mai severe.
Inculpatul a solicitat reducerea pedepsei, având în vedere că nu are antecedente penale şi are în întreţinere un copil minor.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia nr. 45 din 24 ianuarie 2005, a respins, ca nefondate, apelurile declarate, cu motivarea că instanţa de fond a reţinut corect starea de fapt, încadrarea juridică dată faptei este legală, iar pedeapsa a fost corect individualizată.
Nemulţumită de ambele hotărâri, inculpatul a declarat recurs solicitând reducerea pedepsei aplicate pe care o apreciază prea mare, având în vedere împrejurările în care s-a comis fapta, a recunoscut şi regretat fapta, anterior având o conduită bună, fără antecedente penale.
Recursul declarat în cauză este nefondat.
Verificând actele şi lucrările de la dosar, se constată că ambele instanţe au reţinut corect situaţia de fapt în concordanţă cu probele administrate în cauză, încadrând fapta comisă de inculpat în textul de lege corespunzător pentru care s-a aplicat o pedeapsă just individualizată.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama, între altele, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Analizând criticile formulate de inculpat în conformitate cu prevederile textului de lege citat se constată că atât instanţa de fond cât şi cea de apel, la dozarea pedepsei aplicate inculpatului cât şi la modalitatea de executare a acesteia a avut în vedere atât pericolul social al faptei comise, dar şi datele referitoare la persoana inculpatului, infractor primar, o bună conduită anterior, care a recunoscut şi regretat fapta, existând temeiuri că scopul pedepsei înscris în art. 52 C. pen., poate fi realizat în cuantumul şi modalitatea stabilite de instanţe.
Pentru considerentele ce preced, având în vedere că, examinând hotărârea atacată şi în raport cu prevederile art. 3859 C. proc. pen., nu se identifică existenţa unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a constata că recursul declarat de inculpat este nefondat şi a fi respins, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a dispune conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.O. împotriva deciziei penale nr. 45 din 24 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 25 martie 2004 la 8 aprilie 2005.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2332/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2373/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs → |
|---|
