ICCJ. Decizia nr. 2436/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2436/2005
Dosar nr. 262/2005
Şedinţa publică din 12 aprilie 2005
Asupra recursului penal de faţă:
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1251 din 05 octombrie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia penală, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.R.G. la o pedeapsă de 8 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi i s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada arestului preventiv, de la 19 iulie 2004 la zi.
De asemenea, prin aceeaşi sentinţă în baza art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., a fost condamnat şi inculpatul Toma Daniel la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi i s-a dedus din pedeapsă, perioada arestului preventiv de la 19 iulie 2004 la zi.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit ca parte civilă, fiindu-i restituită suma de bani însuşită prin violenţă.
A fost obligat fiecare inculpat să plătească către stat câte 3.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a se pronunţa această sentinţă, s-a reţinut în esenţă următoarea situaţiei de fapt:
În ziua de 19 iulie 2004, în jurul orelor 12,30, partea vătămată G.C., în vârstă de 17 ani, însoţit de prietenul şi colegul său S.A.M. se aflau pe B-dul Ferdinand, municipiul Bucureşti, iar inculpaţii C.R.G. şi T.D. au acostat-o pe partea vătămată şi, în urma unor expresii ameninţătoare, iar primul inculpat folosindu-se şi de un cuţit, au deposedat-o pe aceasta de suma de 300.000 lei.
Faptei comisă de către inculpaţi i s-a dat încadrarea juridică legală în infracţiunea de tâlhărie în formă agravantă menţionată mai sus, texte de lege în baza cărora au fost condamnat cei doi inculpaţi la pedepse de 8 ani închisoare, pentru inculpatul C.R.G. şi de 3 ani închisoare, pentru T.D., prin reţinerea de circumstanţe atenuante personale, faţă de ultimul.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri, atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cum şi cei doi inculpaţi.
Parchetul a invocat critici vizând nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei, cu privire la faptul că instanţa de fond, în mod nejustificat nu s-a pronunţat în ceea ce priveşte liberarea condiţionată faţă de inculpatul C.R.G., care în perioada de expirare a pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală 676/2003 a comis infracţiunea de faţă, astfel că, erau incidente dispoziţiile art. 61 C. pen., potrivit cărora trebuia revocată liberarea condiţionată pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat.
Al doilea motiv a vizat greşita neaplicare a dispoziţiilor art. 118 C. pen., cum şi art. 116 C. pen., în sensul că la comiterea infracţiunii de tâlhărie în formă agravantă inculpatul s-a folosit de un cuţit, obiect care trebuia confiscat în conformitate cu art. 118 lit. b) C. pen., iar faţă de pericolul social pe care îl prezintă inculpatul, trebuia să se facă aplicarea prevăzută art. 116 C. pen., măsură de siguranţă referitoare la interzicerea inculpatului de a se mai afla pe raza municipiului Bucureşti, acesta prezentând un pericol grav pentru societate şi localitate.
Un alt motiv de apel şi ultimul s-a referit la greşita individualizare a pedepsei, faţă de inculpatul T.D., în sensul că, în raport de gradul de pericol social ridicat al infracţiunii nu trebuiau reţinute circumstanţe atenuante personale, astfel încât pedeapsa să-i fie redusă sub limita minimă prevăzută de lege.
Inculpaţii au solicitat prin motivul comun de apel, reducerea pedepsei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia penală, a examinat apelurile declarate în cauză, în raport de motivele invocate, actele şi lucrările de la dosar, sentinţa pronunţată, cum şi din oficiu potrivit art. 371 C. proc. pen. şi prin Decizia penală nr. 1004 din 22 decembrie 2004, a admis numai apelul declarat de parchet, a desfiinţat în parte sentinţa şi rejudecând în fond cauza, în temeiul art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiţionată a restului de pedeapsă de 320 de zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului C.R.G., prin sentinţa penală nr. 676/2003 a Tribunalului Bucureşti, rest de pedeapsă ce s-a contopit cu pedeapsa aplicată prin sentinţa de faţă astfel ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a dispus confiscarea specială a cuţitului-corp delict, în temeiul art. 118 lit. b) C. pen., de la inculpatul C.R.G., lucru de care s-a servit acesta la comiterea infracţiunii de tâlhărie.
În baza art. 116 C. pen., s-a aplicat faţă de inculpatul C.R.G. măsura de siguranţă de a i se interzice de a se mai afla în municipiul Bucureşti pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale, deoarece prezenţa acestuia în localitatea menţionată constituie un grav pericol pentru locuitorii oraşului.
În ceea ce priveşte apelurile inculpaţilor, referitor la greşita individualizarea a pedepsei, ca fiind mare, solicitând reducerea acesteia, au fost respinse, ca nefondate.
S- comutat prevenţia inculpaţilor de la 19 iulie 2004, la data pronunţării deciziei, 22 decembrie 2004.
În considerentele deciziei s-a arătat că în mod nejustificat, faţă de inculpatul C.R.G. nu s-a revocat liberarea condiţionată pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat de 320 zile, din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată de către Tribunalul municipiului Bucureşti, deşi din fişa de cazier aflată la dosar la fila 51, rezultă că aceasta s-a liberat condiţionat la 26 aprilie 2004, când mai avea un rest de 320 zile.
Cum inculpatul a comis infracţiunea de tâlhărie la data de 19 iulie 2004, în termenul de expirare a duratei pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare, s-a apreciat că în mod nejustificat instanţa de fond nu a revocat liberarea condiţionată şi în baza art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea, fiind contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat cu pedeapsa aplicată prin sentinţa de faţă.
De asemenea, s-a motivat că întemeiate sunt şi celelalte două critici ale parchetului, referitoare la măsura confiscării speciale şi măsura de siguranţă, întrucât, inculpatul deşi s-a folosit de un cuţit la comiterea infracţiunii, potrivit art. 118 lit. b) C. pen., trebuia să se dispună confiscarea acestuia.
În ceea ce priveşte măsura de siguranţă, prevăzută de art. 116 C. pen., în mod greşit nu s-a aplicat această măsură, deşi, potrivit fişei de cazier, inculpatul C.R.G., în perioada minoratului a fost condamnat pentru infracţiuni cu un pericol social ridicat, respectiv furt şi tâlhărie la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare, iar prin modul său de conduită prezintă un pericol public pentru populaţia municipiului Bucureşti.
Prin urmare, apreciindu-se că toate motivele de recurs invocate de către parchet sunt fondate, a fost admis apelul şi desfiinţată în parte hotărârea instanţei de fond, în sensul menţionat, înlăturându-se aspectele de nelegalitate şi netemeinicie, potrivit răspunsurilor la criticile aduse.
Apelurile inculpaţilor, referitor la greşita individualizare a pedepsei, în sensul că pedeapsa aplicată fiecăruia este mare s-a apreciat că sunt nefondate şi în consecinţă au fost respinse, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Decizia şi sentinţa, potrivit art. 3853 C. proc. pen., au fost atacate cu recurs de către inculpaţi astfel că, la data de 15 februarie 2005, recurentul-inculpat T.D. a declarat în mod expres că el nu a declarat recurs, iar cel promovat de către apărător nu şi-l însuşeşte, astfel că s-a luat act de voinţa sa prin încheierea din data sus menţionată.
Recurentul inculpat C.R.G., prin apărător, a invocat un singur motiv de recurs şi acesta vizează greşita individualizare a pedepsei, în sensul că în mod nejustificat instanţele nu i-a aplicat circumstanţe atenuante personale, prevăzută de art. 74 şi art. 76 C. pen., şi pe cale de consecinţă să i se reducă pedeapsa sub limita minimă prevăzută de lege, faţă de împrejurările concrete în care s-a comis fapta, că nu s-a folosit de cuţit în deposedarea părţii vătămate şi că suma însuşită este de numai 300.000 lei, pedeapsa de 8 ani închisoare este mare, exagerată şi nu se justifică.
Motivul de recurs invocat constituie caz de casare, potrivit pct. 14 de la art. 3859 C. proc. pen.
Examinând recursul declarat sub prisma criticii arătate, a actelor şi lucrărilor de la dosar, a deciziei şi sentinţei pronunţate în cauză, se constată că recursul de faţă este nefondat pentru considerente ce vor fi expuse mai jos.
Din actele şi lucrările de la dosar se constată în mod cert şi ireversibil că instanţele au pronunţat hotărâri legale şi temeinice, juste, drepte şi conforme cu prevederile legii, nu numai din punct de vedere a reţinerii corecte a situaţiei de fapt, constând în aceea că în ziua de 19 iulie 2004, inculpatul recurent prin ameninţări verbale şi folosindu-se de un cuţit a deposedat pe partea vătămată de suma de 300.000 lei, în timp ce se afla împreună cu celălalt coinculpat, care nu şi-a însuşit recursul, a încadrării juridice, a vinovăţiei inculpaţilor, a aplicării măsurii de siguranţă şi a confiscării speciale, dar şi din punct de vedere a duratei pedepsei.
Potrivit art. 74 C. pen., constituie circumstanţe atenuante următoarele împrejurări:
conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii;
stăruinţa depusă de acesta pentru a înlătura rezultatul infracţiunii;
atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii rezultând din prezentarea sa în faţa autorităţii şi comportarea sinceră în cursul procesului.
Faţă de dispoziţiile art. 74 C. pen., care arată ce împrejurări pot constitui circumstanţe atenuante personale şi în raport de faptul că inculpatul nu este la primul contact cu legea penală, iar în perioada minoratului a mai fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare, că acesta în fază de urmărire penală şi cercetare judecătorească nu a avut o poziţie tocmai sinceră, căutând să escamonteze stabilirea adevărului prin declaraţiile date, că fapta comisă prezintă un pericol social ridicat, că a profitat de vârsta şi lipsa de apărare a părţii vătămate, sunt tot atâtea elemente de natură să ducă la concluzia că în cauză nu sunt incidente prevederilor art. 74 şi art. 76 C. pen.
Ca atare, instanţele au pronunţat soluţii legale şi temeinice şi sub aspectul individualizării pedepsei.
Prin urmare, motivul de recurs invocat de către apărător şi însuşit de inculpat este neîntemeiat, el neconstituind caz de casare în sensul pct. 14 de la art. 3859 C. proc. pen., iar din oficiu, în conformitate cu art. 3859 pct. 3 C. proc. pen., altele nu se regăsesc, Înalta Curtea va respinge recursul declarat, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestării preventive la de 19 iulie 2004, la data de 12 aprilie 20005.
Văzând şi dispoziţiile art. 189 şi urm. C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul C.R.G., împotriva deciziei penale nr. 1004 din 22 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive la de 19 iulie 2004, la data de 12 aprilie 20005.
Obligă pe recurentul inculpat să plătească către stat suma de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 400.000 lei, reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu şi care se va avansa din fondurile Ministerului de Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2435/2005. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2438/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs → |
|---|
