ICCJ. Decizia nr. 2438/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2438/2005
Dosar nr. 486/2005
Şedinţa publică din 12 aprilie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 1194 din 23 septembrie 2004, în baza art. 334 C. proc. pen., a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., în fapta prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) din acelaşi cod, formulată de inculpaţii Z.M.F., C.M. şi G.O.M., prin apărător şi respectiv, din fapta prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) şi b), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în fapta prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), formulată de inculpatul G.D.F., ca neîntemeiată.
1. În baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) şi b), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a condamnat pe inculpatul G.D.F. la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie.
A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus prevenţia de la 22 martie 2004, la zi.
2. În baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., a condamnat pe inculpatul Z.M.F. la pedeapsa închisorii de 7 ani şi 6 luni, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie.
A aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus prevenţia acestuia de la 22 martie 2004, la zi.
3. În baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), b) şi c), raportat la art. 76 lit. b) din acelaşi cod, a condamnat pe inculpatul C.M. la pedeapsa închisorii de 5 ani şi 9 luni, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie.
A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71, raportat la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Conform art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului şi în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus prevenţia de la 22 martie 2004 la zi.
4. În baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) şi b), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul G.O.M. la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie.
A aplicat art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În temeiul art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus prevenţia de la 22 martie 2004, la zi.
A luat act că partea vătămată D.C.C. şi martorul L.D.N. nu se constituie părţi civile în procesul penal, prejudiciul fiind integral acoperit.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea cuţitului, folosit la săvârşirea infracţiunii.
Inculpaţii au fost obligaţi la plata sumei de câte 1.000.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Hotărând astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în noaptea de 14 martie 2004, în jurul orelor 0,30, inculpatul G.D.F., Z.M.F., C.M. şi G.O.M., prin violenţă şi ameninţare cu un cuţit au deposedat-o pe partea vătămată D.C.C., de un telefon mobil, marca Sony Ericson T 68 şi încărcătorul aferent, cauzându-i un prejudiciu de aproximativ 5.000.000 lei.
Împotriva sentinţei penale au declarat apel inculpaţii G.O.M., G.D.F., Z.M.F. şi C.M., criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepselor aplicate, pe care le consideră prea aspre.
Inculpatul G.D.F. a solicitat, prin apărătorul său, reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen. şi înlăturarea formei agravante prevăzute de art. 211 alin. (21) lit. b) C. pen.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 996 din 21 decembrie 2004, a respins apelurile, ca nefondate, reţinând că din actele şi lucrările dosarului rezultă că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie săvârşite de inculpaţi, iar în raport de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), tribunalul a făcut o corectă individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor, având în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei săvârşite, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a Codului penal, cât şi datele ce caracterizează persoana inculpaţilor.
Împotriva deciziei penale, în termenul legal, au declarat recurs inculpaţii G.O.M., G.D.F., Z.M.F. şi C.M.
În recursul inculpatului G.O.M. s-au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9 pct. 18 şi pct. 14 C. proc. pen., precizând însă, că înţelege să obţină prin recursul promovat în cauză, redozarea pedepsei, pe care o consideră mult prea grea.
Astfel, a susţinut că în ceea ce îl priveşte, instanţele au apreciat în mod greşit aplicabilitatea dispoziţiilor art. 211 alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., referitoare la forma agravantă a infracţiunii de tâlhărie, având în vedere că el a avut o atitudine pur pasivă la comiterea efectivă a faptei, lăsând să se producă rezultatul infracţiunii, iar cuţitul folosit nu constituie, în aprecierea sa, o armă în sensul prevăzut de lege şi a solicitat redozarea pedepsei, în raport de contribuţia sa la comiterea acestei fapte şi ţinând seama de faptul că se află la primul conflict cu legea penală.
În recursul inculpatului C.M., întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 şi pct. 171 C. proc. pen., s-a invocat nulitatea absolută a încheierii de şedinţă din 10 iunie 2004, pentru încălcarea principiului publicităţii şedinţei de judecată, principiului legalităţii şi a principiului dreptului la apărare, arătând că din cuprinsul încheierii reiese că şedinţa publică a avut loc în data de 10 iunie 2004, iar pronunţarea acesteia a avut loc în data de 27 mai 2004 şi ca atare, constatându-se nulitatea absolută a încheierii menţionate să se dispună punerea de îndată în libertate a inculpatului.
De asemenea, recurentul inculpat C.M. a criticat hotărârile pronunţate în cauză pentru greşita individualizare a pedepsei, întrucât instanţele nu au acordat eficienţă normelor juridice privitoare la efectele circumstanţelor atenuante, constând în împrejurarea că inculpatul se află la primul conflict cu legea penală, provine dintr-o familie organizată şi a acoperit prejudiciul suferit de partea vătămată şi nu au aplicat acestuia pedeapsa de un an închisoare, respectiv, limita minimă până la care se putea coborî pedeapsa conform dispoziţiilor art. 74 alin. (2) C. pen.
În recursurile declarate de inculpaţii G.D.F. şi Z.M.F. s-a solicitat reducerea pedepselor aplicate, avându-se în vedere atitudinea sinceră, de regret adoptată pe parcursul procesului penal de către inculpaţi şi lipsa antecedentelor penale, în ce îl priveşte pe inculpatul Z.M.F.
Recursurile declarate de inculpaţi, nu sunt fondate.
1. Examinând hotărârile pronunţate în raport de motivele de casare invocate în recurs, cât şi din oficiu, se constată că instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, încadrarea juridică a faptelor în infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., fiind corespunzătoare.
Din probe rezultă că, în noaptea de 14/ martie 2004, în jurul orelor 24,00, cei 4 inculpaţi, aflaţi în autoturismul condus de C.M. au ajuns pe Calea Griviţei, rulând spre Podul Grand, moment în care, inculpatul C.M., observând pe partea vătămată, le-a propus celorlalţi inculpaţi să-i sustragă acestuia telefonul mobil. În acest sens, inculpatul C.M. a parcat autoturismul pe o stradă laterală, au coborât toţi patru din autoturismul şi s-au îndreptat spre partea vătămată.
Inculpatul C.M. a oprit-o pe partea vătămată, cerându-i telefonul, în timp ce inculpatul G.D.F. s-a aşezat în partea stângă a părţii vătămate, inculpatul Z.M.F. în dreapta acesteia, iar inculpatul G.O.M. în spatele victimei.
Întrucât partea vătămată nu a vrut să le dea telefonul, inculpatul G.D.F. a lovit-o cu pumnul peste faţă, în timp ce inculpatul Z.M.F. a scos cuţitul cu care a ameninţat-o punându-i-l la gât. Inculpatul G.O.M. a lovit-o şi imobilizat-o pe partea vătămată de la spate, iar inculpatul G.D.F. i-a sustras telefonul mobil şi încărcătorul, pe care partea vătămată le avea în buzunarul din partea stângă a pantalonilor, după care toţi patru inculpaţi au fugit la autoturism demarând în trombă.
Partea vătămată a alergat după cei patru reuşind să vadă numărul de înmatriculare al autoturismului.
Cu banii obţinuţi în urma vânzării telefonului, cei patru inculpaţi au mers la Mc D., unde au mâncat, iar restul de bani au fost împărţiţi în mod egal între cei patru inculpaţi, care au contribuit şi la benzină, după care s-au despărţit.
Se constată aşadar, că instanţele au stabilit corect situaţia de fapt, inclusiv aspectele ce privesc încadrarea juridică a faptei în forma agravantă a infracţiunii de tâlhărie, astfel că susţinerile inculpatului G.O.M., în sensul că în mod greşit s-a reţinut incidenţa şi a dispoziţiilor art. 211 alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., nu pot fi primite, având în vedere că din probele legal administrate rezultă fără dubiu implicarea celor patru inculpaţi în comiterea infracţiunii de tâlhărie, ceea ce atrage reţinerea agravantei prevăzute de alin. (21) lit. a) a art. 211 C. pen., fapta fiind comisă de două sau mai multe persoane împreună.
Pe de altă parte, potrivit art. 151 C. pen., arme sunt instrumentele, piesele sau dispozitivele astfel declarate prin dispoziţiile legale; sunt asimilate armelor orice alte obiecte de natură a putea fi folosite ca arme şi care au fost întrebuinţate pentru atac.
În cauză, din aceleaşi probe rezultă că, pentru a o deposeda pe partea vătămată de bunurile pe care aceasta le avea asupra ei, inculpatul Z.M.F. a scos un cuţit cu care a ameninţat-o, punându-i-l la gât, împrejurare de natură a atrage incidenţa prevederilor art. 211 alin. (21) lit. b) C. pen., referitoare la săvârşirea tâlhăriei de o persoană având asupra sa o armă şi deci, criticile formulate sub acest aspect, în recursul inculpatului G.O.M., vor fi respinse ca nefondate.
2. Nici solicitarea din recursul inculpatului C.M. de a se constata nulitatea absolută a încheierii din 10 iunie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 2046/2004, prin care s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului, nu poate fi primită.
Se susţine de către inculpat că din cuprinsul menţionatei încheierii, că şedinţa publică de judecată a avut loc la data de 10 iunie 2004, iar pronunţarea hotărârii a avut loc în data de 27 mai 2004 şi ca atare, existând dubii asupra datei pronunţării sau întocmirii acestui act procedural, apreciază că încheierea a fost dată cu încălcarea principiului publicităţii şedinţei de judecată, principiului legalităţii şi principiului dreptului la apărare, încălcări sancţionate, potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., cu nulitatea absolută.
Din verificarea minutei încheierii de şedinţă din 10 iunie 2004, care constituie rezultatul deliberării şi a fost pronunţată în şedinţă publică, rezultă în mod clar că la data de 10 iunie 2004, în şedinţă publică, a fost pusă în discuţie, în baza art. 160b C. proc. pen., starea de arest a inculpatului C.M., aceasta fiind şi data la care a avut loc pronunţarea hotărârii în şedinţa publică.
De asemenea, din cuprinsul încheierii rezultă că în şedinţa publică a răspuns inculpatul C.M. personal, în stare de arest şi asistat de apărător ales, avocat B.T., cu delegaţie la dosarul cauzei, neputându-se reţine încălcarea vreunuia dintre principiile invocate de recurentul inculpat.
Dintr-o evidentă eroare materială, la dactilografiere s-a trecut în dispozitivul încheierii dată de 27 mai 2004, în loc de 10 iunie 2004.
Această greşeală nu constituie motiv de casare, erorile materiale evidente din cuprinsul actului procedural, putând fi îndreptate, conform dispoziţiilor art. 195 C. proc. pen., de însăşi instanţa de judecată cate a întocmit actul.
3. Nefondate sunt şi criticile formulate de cei patru inculpaţi, prin care solicită reducerea pedepselor, pe care le apreciază ca fiind prea severe prin reanalizarea circumstanţelor în care s-a săvârşit fapta şi a datelor ce caracterizează persoana inculpaţilor, pedepsele aplicate acestora să fie reduse, iar în ce priveşte pe inculpatul C.M., pedeapsa să fie coborâtă până la limita minimă de un an închisoare, conform dispoziţiilor art. 74 alin. (2) C. pen.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama, între altele, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Analizând criticile formulate de inculpaţii G.D.F. şi Z.M.F., în raport cu prevederile textului de lege citat, se constată că nu se poate reţine că pedeapsa de 8 ani închisoare şi respectiv, de 7 ani şi 6 luni închisoare, aplicată recurenţilor inculpaţi este severă, având în vedere pericolul social ridicat al faptei comise, la care se adaugă şi faptul că pe parcursul procesului penal aceştia au avut o atitudine oscilantă, recunoscând parţial fapta săvârşită şi nu în ultimul rând, faptul că inculpatul G.D.F. are statutul de recidivist, iar inculpatul Z.M.F. este cunoscut cu antecedente penale, împrejurări care impun în mod necesar aplicarea unui tratament sancţionator mai sever, în vederea realizării prevederilor art. 52 C. pen.
De altfel, pedepsele aplicate celor doi inculpaţi, în cuantumul arătat, cu numai un an şi respectiv, 6 luni peste limita minimă prevăzută de textul de lege incriminator, nu pot fi considerate ca fiind severe, având în vedere faptul că maximul de pedeapsă prevăzut pentru infracţiunea comisă este de până la 20 ani închisoare, la care, datorită stării de recidivă putea fi depăşit prin aplicarea unui spor de pedeapsă, în ce îl priveşte pe inculpatul G.D.F.
Pentru aceleaşi considerente şi anume, în raport de gradul de pericol social ridicat al faptei comise, cu un puternic impact social, de modul şi condiţiile săvârşirii faptei, de patru persoane împreună, pe timp de noapte, prin folosirea violenţei şi ameninţarea cu un cuţit, de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru fapta săvârşită, dar şi împrejurarea că inculpaţii C.M. şi G.O.M. se află la primul conflict cu legea penală şi provin din familii organizate, ambii având, însă, pe parcursul procesului penal o atitudine nesinceră, încercând în acest fel să zădărnicească aflarea adevărului, cât şi împrejurarea că inculpatul C.M. a acoperit prejudiciul creat martorului L.D.N., se apreciază că pedepsele aplicate acestor inculpaţi de 5 ani şi 9 luni închisoare şi respectiv, de 6 ani închisoare, situate sub limita minimă prevăzută de textul de lege incriminator, ca urmare a reţinerii în favoarea inculpaţilor a circumstanţelor atenuante, prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi în plus, în ce-l priveşte pe inculpatul C.M. şi a celei prevăzute de art. 74 lit. b) din acelaşi cod, sunt suficiente pentru realizarea scopului lor preventiv educativ, stabilit de art. 52 C. pen. şi nu se justifică reţinerea în favoarea acestora şi a altor împrejurări care să constituie circumstanţele atenuante, cu înrăurire asupra cuantumului pedepselor aplicate.
Cum alte motive de casare susceptibile a fi examinate din oficiu, nu s-au constatat, recursurile inculpaţilor vor fi respinse, ca nefondate, din pedepsele aplicate, urmând a se deduce timpul arestării preventive de la 22 martie 2004, la 12 aprilie 2005, pentru fiecare.
În baza art. 192 C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat în care se include, în ce îl priveşte pe inculpatul G.D.F. şi onorariul pentru apărarea din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii G.O.M., G.D.F., Z.M.F. şi C.M. împotriva deciziei penale nr. 996 din 21 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul arestării preventive de la 22 martie 2004, la 12 aprilie 2005, pentru fiecare.
Obligă pe recurenţii inculpaţi G.O.M., Z.M.F. şi C.M. la plata sumei de 1.200.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar pe recurentul inculpat G.D.F., la plata cu acelaşi titlu, a sumei de 1.600.000 lei din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2436/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 244/2005. Penal → |
|---|
