ICCJ. Decizia nr. 250/2005. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 250/2005
Dosar nr. 6167/2004
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 812 din 15 iunie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II–a penală, a fost condamnat inculpatul S.F. la 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 C. pen.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 67 alin. (3) C. pen., s-a dispus degradarea militară a inculpatului.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi, în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a scăzut din durata pedepsei reţinerea şi arestarea preventivă de la 2 decembrie 2003 la zi.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea cantităţii de 1,25 grame amestec de heroină şi cofeină, ambalată şi sigilată cu sigiliul M.I. nr. 50/09.
S-a constatat că a fost consumată în procesul analizelor de laborator cantitatea de 0,08 grame amestec heroină şi cofeină.
S-a dispus restituirea către inculpat a sumei de 244.750.000 lei, consemnată la C.E.C. şi a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În baza autodenunţului făcut de martorul I.L.G., din care rezultă că la adresa din str. Popa Ştefan, locuieşte o persoană cunoscută sub numele de F., care se ocupă de comercializarea drogurilor, organele de poliţie la data de 2 decembrie 2003 au organizat prinderea în flagrant a acestuia, după verificarea informaţiilor şi supravegherea imobilului.
Pentru realizarea flagrantului a fost înmânată denunţătorului suma de 500.000 lei, în bancnote de 100.000 lei, înseriate aşa cum rezultă din procesul verbal, după care, în jurul orei 14,00, s-au deplasat la adresa indicată.
Denunţătorul a intrat în imobil şi, după circa 5 minute, a ieşit la poartă, însoţit fiind de inculpat, după care a predat organelor de poliţie cele două doze de heroină în amestec cu cofeină, cumpărate de la inculpat, iar organele de poliţie au procedat la imobilizarea şi percheziţionarea acestuia.
Asupra inculpatului s-au descoperit 32 doze de heroină şi cofeină şi suma de 500.000 lei în buzunarul pantalonilor.
În drept, fapta inculpatului a fost încadrată în dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, respectiv trafic de droguri de mare risc.
Individualizarea pedepsei s-a făcut în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), apreciindu-se că se impune reţinerea de circumstanţe atenuante, cu consecinţa reducerii pedepsei sub limita minimului special.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul S.F., care o critică pentru nelegalitate sub aspectul greşitei încadrări juridice dată faptei săvârşite de inculpat, întrucât el este doar consumator de droguri şi nu traficant.
Prin Decizia penală nr. 713 din 6 octombrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a I penală, a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpat.
Pentru a pronunţa astfel, s-a reţinut că prima instanţă a stabilit corect, pe baza probelor administrate situaţia de fapt, făcând şi o încadrare juridică corespunzătoare faptei iar la individualizarea pedepsei s-a dat semnificaţia cuvenită tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul, critica vizând următoarele aspecte:
1. Hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia de respingere a apelului.
2. Faptei săvârşite i s-a dat o greşită încadrare juridică.
3. Prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Examinând recursul în raport de motivele invocate analizate prin prisma dispoziţiilor art. 3859 pct. 9, 17, 171 cât şi din oficiu potrivit dispoziţiilor alin. ultim al aceluiaşi articol, constată că recursul este nefondat.
Primul motiv de recurs este nefondat întrucât motivarea instanţei de apel nu se rezumă aşa cum susţine inculpatul într-o fază respectiv că: prima instanţă a stabilit corect situaţia de fapt şi că încadrarea juridică este corespunzătoare, ci expune întreaga situaţie de fapt reţinută de instanţa de fond.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu este fondat, încadrarea juridică fiind corectă întrucât conduc fără nici o îndoială la concluzia că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, procesul verbal de prindere în flagrant făcând dovada că suma folosită de denunţător pentru realizarea flagrantului a fost găsită asupra inculpatului.
În sfârşit, nici cel de-al treilea motiv de nelegalitate nu este fondat, operaţiunea de prindere în flagrant nefiind o „înscenare superficială" cum pretinde inculpatul.
Săvârşirea infracţiunii a fost demonstrată cu autodenunţul şi declaraţia martorului I.L.G., procesul verbal de înseriere a banilor, procesul verbal de percheziţie, raportul de constatare tehnico – ştiinţifică, declaraţiile martorilor asistenţi coroborate cu declaraţiile inculpatului care a încercat a acredita ideea că este doar consumator de droguri şi că vânzarea dozelor către denunţător a fost o excepţie.
Cum, examinând cauza din oficiu se constată că sunt motive care să conducă la casarea hotărârilor, urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.F.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 2 decembrie 2003 la 13 ianuarie 2005.
Va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.F. împotriva deciziei penale nr. 713 din 6 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 2 decembrie 2003 la 13 ianuarie 2005.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 249/2005. Penal. Lg.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 253/2005. Penal. Art.197 alin.3 c.pen. Recurs → |
|---|
