ICCJ. Decizia nr. 2441/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2441/2005
Dosar nr. 1563/2005
Şedinţa publică din 12 aprilie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 580 din 29 octombrie 2004, Tribunalul Braşov a condamnat pe inculpaţii:
- C.M. la:
- 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 61 C. pen., a revocat beneficiul liberării condiţionate a restului de pedeapsă de 372 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 391/1999 a Tribunalului Hunedoara, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa de 10 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Faţă de inculpat s-a luat măsura prevăzută de art. 116 C. pen., în sensul că i-a fost interzis dreptul de a se afla în municipiul Braşov, o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa de executat s-a dedus perioada reţinerii şi arestării preventive de la 5 martie 2004, la zi.
- G.N. la:
- 9 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului iar, în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa de executat s-a dedus perioada arestării preventive de la 28 martie 2003, la zi.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. şi art. 998, art. 999 C. civ., inculpaţii C.M. şi G.N. au fost obligaţi să plătească, în solidar, părţii civile B.C. suma de 29.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile.
S-a dispus avansarea din fondul Ministerului Justiţiei a sumelor de 400.000 lei, reprezentând onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu avocatului P.D. şi respectiv de 500.000 lei reprezentând cheltuieli de deplasare şi retribuţia pentru traducerea efectuată de interpretul H.H.M.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul C.M. a fost obligat să plătească statului suma de 4.500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, iar inculpatul G.N. la plata sumei de 4.100.000 lei cu acelaşi titlu.
În baza art. 199 C. proc. pen., a dispus ridicarea amenzii judiciare în cuantum de 2.000.000 lei aplicată interpretului R.I.K. prin încheierea din 16 septembrie 2004.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
În noaptea de 4 martie 2004, în timp ce se deplasau cu un taxi, inculpaţii C.M. şi G.N. i-au cerut şoferului să oprească în dreptul unei cabine telefonice de pe strada Memorandumului, unde au observat că se afla partea vătămată B.C. însoţit de numitul T.B.
Partea vătămată avea asupra sa suma de 29.000.000 lei cu care intenţiona să-şi cumpere un computer din Bucureşti.
După ce au coborât din maşină, inculpaţii au avut o discuţie cu partea vătămată, după care au imobilizat-o şi doborât la sol, ocazie cu care l-au controlat în buzunare şi i-au luat suma de 29.000.000 lei.
Însoţitorul părţii vătămate, T.B. cunoştea faptul că aceasta avea asupra sa suma de bani menţionată.
Împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă au declarat apel inculpaţii C.M. şi G.N. pe care au criticat-o cu privire la greşita lor condamnare, solicitând a se dispune achitarea pe considerentul că fapta nu există deoarece între ei şi partea vătămată a existat doar o discuţie, cu privire la folosirea telefonului public, fără însă a-i sustrage acesteia vreo sumă de bani.
Curtea de Apel Braşov, prin Decizia penală nr. 51/ Ap din 14 februarie 2005, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de cei doi inculpaţi pe care i-a obligat să plătească statului suma de câte 1.200.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare.
A fost menţinută starea de arest a inculpaţilor şi s-a dedus, în continuare durata reţinerii şi arestării preventive, la zi.
În motivarea acestei decizii, s-a arătat că în cauză vinovăţia inculpaţilor este dovedită cu declaraţiile atât ale martorului T.B. care însoţea pe partea vătămată, cât şi a martorului M.A., şoferul taximetrului cu care circulau inculpaţii.
Martorii menţionaţi au confirmat atacarea părţii vătămate de către inculpaţi. Mai mult, martorul T.B. a confirmat faptul că partea vătămată avea asupra sa suma de 29.000.000 lei, iar după ce a fost atacată de inculpaţi a constatat că i-a fost sustrasă, despre acest lucru anunţând organele de poliţie.
S-a mai arătat că apărările făcute de inculpaţi, în sensul că între ei şi partea vătămată nu ar fi existat decât un conflict în legătură cu folosirea unui telefon public, negând însă sustragerea banilor nu poate fi luată în considerare ca temei al nevinovăţiei câtă vreme celelalte probe confirmă sustragerea, prin violenţă, de către aceştia a sumei de bani aparţinând părţii vătămate.
S-a mai arătat că încadrarea juridică dată faptei este corectă iar pedepsele aplicate inculpaţilor au fost just individualizate.
Împotriva deciziei pronunţată de Curtea de Apel au declarat recurs inculpaţii C.M. şi G.N.
Inculpatul G.N. a criticat Decizia atacată cu privire la pedeapsa aplicată pe care o consideră prea severă, solicitând reducerea acesteia prin reaprecierea criteriilor de individualizare respectiv a circumstanţelor reale şi personale.
Inculpatul C.M., prezent în instanţă, a făcut cunoscut că înţelege să-şi retragă recursul declarat.
1. Asupra recursului declarat de inculpatul G.N.
Analizând actele şi lucrările de la dosar, se constată că atât instanţa de fond cât şi cea de apel au reţinut o corectă situaţie de fapt confirmată de materialul probator existent la dosar, încadrând fapta comisă de inculpat în textele de lege corespunzătoare, pentru care i-a aplicat o pedeapsă just individualizată, cu respectarea prevederilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului recurent se constată că nu există temeiuri pentru a fi redusă, având în vedere modalitatea în care a fost săvârşită fapta, în colaborare şi înţelegere cu inculpatul C.M., într-un loc public, împrejurări care fac ca aceasta să prezinte un pericol social ridicat şi nu în ultimul rând datele ce caracterizează persoana acestuia care are statutul de recidivist şi atitudinea de nerecunoaştere a faptei avută pe parcursul procesului penal.
Prin urmare aplicarea inculpatului a unei pedepse cu numai 2 ani peste limita minimă prevăzută de textul incriminator în condiţiile în care limita maximă este de până la 17 ani închisoare, cu posibilitatea aplicării unui spor pentru existenţa stării de recidivă, nu poate fi considerată ca fiind severă, iar executarea ei constituie un minim necesar pentru realizarea prevederilor art. 52 C. pen.
Prin urmare critica fiind nefondată nu poate fi primită.
2. Asupra cererii de retragere a recursului declarat de inculpatul C.M.
Potrivit art. 3854 alin. (2) C. proc. pen., părţile pot renunţa la recurs potrivit dispoziţiilor art. 368 şi pot retrage recursul în condiţiile art. 369, care se aplică, în mod corespunzător.
Conform art. 369 alin. (1) C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor la instanţa de apel, oricare dintre părţi îşi poate retrage apelul declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deţinere, printr-o declaraţie atestată sau consemnată într-un proces verbal de către conducerea locului de deţinere.
Având în vedere că dispoziţiile legale mai sus citate sunt îndeplinite, în sensul că, prezent în instanţă, inculpatul C.M., aflat în stare de deţinere, şi-a exprimat expres şi nemijlocit dorinţa dea-şi retrage recursul declarat urmează a se lua act de această cerere şi a se dispune în consecinţă.
Pentru considerentele arătate, având în vedere că verificând Decizia atacată şi din oficiu în condiţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa şi a altor motive care să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul G.N. este nefondat şi a fi respins, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a se lua act de retragerea recursului declarat de inculpatul C.M. şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.N. împotriva deciziei penale nr. 51 din 14 februarie 2005 a Curţii de Apel Braşov.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului G.N., timpul arestării preventive de la 28 martie 2004, la 12 aprilie 2005.
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul C.M. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă pe recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 229/2005. Penal. Art.211 alin.2; 197 alin.1... | ICCJ. Decizia nr. 249/2005. Penal. Lg.143/2000. Recurs → |
|---|
