ICCJ. Decizia nr. 229/2005. Penal. Art.211 alin.2; 197 alin.1 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 229/2005
Dosar nr. 7397/2004
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 535 din 30 septembrie 2004, Tribunalul Prahova i-a condamnat pe inculpaţii:
- A.D.,
- în baza art. 211 alin. (1) şi (21) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la 7 ani şi 6 luni închisoare;
- în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la 2 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani. S-a făcut aplicaţia art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Conform art. 33 şi art. 34 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
- A.A.,
- în baza art. 211 alin. (1) şi (21) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), art. 74 – art. 76 C. pen., la 5 ani închisoare.
A fost dedusă prevenţia pentru ambii inculpaţi de la data de 22 iunie 2004 la zi şi s-a dispus menţinerea arestării preventive.
A fost confiscat cuţitul corp delict.
S-a constatat că părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile.
Inculpaţii au fost obligaţi, fiecare, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa a reţinut, în fapt, că la data de 21 iunie 2004, părţile vătămate A.I. şi P.C., prieteni, s-au deplasat cu autoturismul la o pădure din apropierea comunei Târgşorul Vechi, jud. Prahova pentru a fi împreună, având în vedere că tânărul urma să fie încorporat pentru satisfacerea stagiului militar.
Cei doi au oprit în pădure, spre margine şi s-au aşezat pe o pătură. În apropierea acestora se aflau inculpaţii A.D. şi A.A., fraţi, care stăteau pe iarbă, fiind şi sub influenţa alcoolului după ce serviseră masa cu alţi prieteni care deja plecaseră.
La un moment dat, inculpatul A.A. a mers la autoturismul tinerilor şi fiind întrebat de partea vătămată A.I. ce doreşte, sus-numitul inculpat a început să-i adreseze injurii. În acelaşi timp din spate a apărut şi inculpatul A.D., situaţie în care cei doi tineri înţelegând că aceştia nu au intenţii paşnice, au fugit în direcţii diferite.
Inculpatul A.A. a fugit după partea vătămată A.I., nereuşind să o prindă, iar inculpatul A.D. după partea vătămată P.C., pe care a prins-o după o scurtă distanţă, moment în care a şi lovit-o peste faţă.
Fiind dezbrăcat până la brâu şi având un cuţit în mână, inculpatul A.D. şi-a lăsat pantalonii şi lenjeria intimă pe coapsă şi i-a cerut părţii vătămate P.C. să practice sexul oral, ameninţând-o cu cuţitul. Aceasta a refuzat, precizându-i inculpatului că preferă să moară decât să-i satisfacă obsesia sexuală. În aceste împrejurări, sub ameninţarea aceluiaşi cuţit, inculpatul i-a cerut părţii vătămate lănţişorul din aur de la gât şi după ce l-a primit tot sub ameninţarea cuţitului, a fugit, reîntâlnindu-şi fratele inculpat A.A. în locul în care au stat anterior în iarbă şi împreună, cu bicicleta, au plecat spre comuna Târgşorul Vechi.
Între timp, partea vătămată A.I. a reuşit prin intermediul conducătorului auto T.M.N., să anunţe organul de poliţie, care a sosit în zonă.
Văzând poliţia, cei doi inculpaţi au fugit în direcţii diferite, fiind prinşi însă nu înainte ca inculpatul A.D. să-i dea fratelui său, inculpatul A.A., cuţitul şi lanţul din aur, de la care au fost apoi ridicate.
Lănţişorul din aur a fost restituit părţii vătămate.
Împotriva acestei hotărâri cei doi inculpaţi au declarat apel, solicitând fiecare achitarea întrucât nu a săvârşit faptele.
Prin Decizia penală nr. 496 din 17 noiembrie 2004, Curtea de Apel Ploieşti a respins apelurile inculpaţilor ca nefondate, constatând că vinovăţia acestora, în forma şi pentru faptele imputate fiecăruia, a fost întemeiat reţinută.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către inculpatul A.D., susţinând că nu este autorul faptelor de tâlhărie şi tentativă la viol, ci fratele său, inculpatul A.A.
Verificând hotărârea atacată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul inculpatului A.D., motivat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., nu este fondat.
Faptele reţinute fiecăruia dintre inculpaţi şi vinovăţia acestora sunt temeinic dovedite prin mijloacele de probă legal administrate, respectiv procesele-verbale de cercetare, planşele foto, procesul verbal de recunoaştere din grup, declaraţia martorului T.M.N., coroborate cu declaraţiile concordante ale părţilor vătămate A.I. şi P.C.
Identificarea inculpatului A.D. ca fiind cel care a urmărit-o pe partea vătămată P.C. şi a încercat practicarea cu aceasta, prin ameninţare şi violenţă, a unui act sexual, după care a deposedat-o de lănţişorul din aur, este în afară de orice dubiu.
Osebit de indicarea fizionomiei acestui inculpat de către ambele părţi vătămate, în mod special pentru partea vătămată P.C. a precizat că cel care a urmărit-o şi atacat-o avea, ca lenjerie intimă, un slip în carouri, observat în momentul în care şi-a lăsat pantalonii pe genunchi pentru a practica relaţii sexuale.
Ori, aşa cum rezultă din planşa foto, inculpatul A.D. purta slipul, în timp ce fratele său, inculpatul A.A., purta alt model, tip chilot, culoare roşie.
De altfel, prin declaraţia supliment dată la instanţa de fond inculpatul A.A. a revenit asupra declaraţiilor anterioare, precizând că fratele său, inculpatul A.D., i-a adus lănţişorul din aur.
La rândul lui, inculpatul A.D., în ultimul cuvânt la instanţa de fond, a recunoscut că el a luat lănţişorul părţii vătămate, negând însă că ar fi încercat să o violeze pe aceasta.
Fiind, astfel corect stabilite şi temeinic dovedite faptele reţinute în sarcina inculpatului A.D., recursul acestuia, motivat pe eroarea gravă comisă de instanţe prin identificarea lui ca autor al acestor infracţiuni, este nefondat.
La stabilirea pedepselor pentru fiecare infracţiune şi aplicarea celei rezultante au fost avute în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Deci inculpatul A.D. are în antecedente multiple condamnări pentru infracţiuni de furt, pedeapsa aplicată în prezenta cauză a fost orientată în imediata apropiere a minimului legal special.
Cum nu se constată, din examinarea hotărârilor, nici existenţa vreuneia dintre celelalte cazuri de casare care se iau în considerare din oficiu, recursul inculpatului A.D. urmează să fie respins ca nefondat.
Din pedeapsa aplicată se va deduce timpul arestării preventive de la 22 iunie 2004 la 12 ianuarie 2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.D. împotriva deciziei penale nr. 496 din 17 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 22 iunie 2004 la 12 ianuarie 2005.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2282/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2441/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs → |
|---|
