ICCJ. Decizia nr. 2572/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin rechizitoriul din 16 mai 2004, întocmit în dosarul nr. 468/P/2003 de P.N.A., secția de combatere a corupției, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv, a inculpatului C.D., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000;art. 257 C. pen. și art. 254 alin. (2) C. pen.
S-a reținut că inculpatul, în calitate de ofițer de poliție din cadrul I.P.J. Prahova - Serviciul Economico - Financiar, în cursul lunii aprilie 2002, a pretins și primit de la N.D., administrator la SC A.C. SRL, față de care efectua acte premergătoare într-un dosar penal, suma de 20.000 dolari S.U.A. și 10 kg pește, asigurându-l că va finaliza cercetările cu propunere de neîncepere a urmăririi penale.
S-a mai reținut că, inculpatul a pretins și primit, în perioada decembrie 1998 - aprilie 1999, de la V.P.S., administrator la SC D. SRL, suma de 40.000.000 lei și bunuri în valoare de 12.116.157 lei, promițându-i că va interveni la procurorul B.G. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, pentru ca aceasta să dispună ridicarea sechestrului asigurător aplicat pe macaraua tip Hidron, aflată în proprietatea SC A.A. SRL, urmând ca acest utilaj să-i fie dat lui și nu altor creditori ai numitului M.A.A.
S-a reținut, de asemenea, că, în perioada octombrie 2001 - decembrie 2002, inculpatul a pretins și primit de la L.P. sumele de 5000 dolari S.U.A. și 59.000.000, precum și bunuri în valoare de 35.266.000 lei, asigurându-l că nu va extinde cu privire la el cercetările pe care le efectua în dosarul privind pe C.C.G. SA.
Cauza a fost inițial înregistrată la Curtea de Apel Ploiești sub nr. 4812 din 17 iunie 2004, iar prin încheierea nr. 4025 din 27 iulie 2004, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, s-a dispus strămutarea judecării acesteia la Curtea de Apel Alba Iulia.
Prin sentința penală nr. 38 din 15 decembrie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus condamnarea inculpatului C.D. după cum urmează:
- 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de 64 lit. a) și b), pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000 denunțată de L.P.;
- 2 ani închisoare, pentru infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.
Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și 35 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
S-au interzis inculpatului drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în condițiile art. 71 C. pen.
în temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.
S-a scăzut din pedeapsă durata reținerii și a arestării preventive de la 29 martie 2003 la 15 decembrie 2004.
în temeiul art. 254 alin. (3) C. pen., s-a confiscat în favoarea statului echivalentul în lei al sumei de 3000 dolari S.U.A. calculată la data executării hotărârii, un reportofon digital CENIX VR 402 în valoarea de 4.531.000 lei, un PC MONZA 0000491 în valoare de 15.235.000 lei, un televizor SAMSUNG în valoare de 2.500.000 lei, iar dacă acestea nu se găsesc, inculpatul a fost obligat la plata echivalentului lor în lei.
Inculpatul a fost obligat să restituie părții civile V.P.S. un telefon NOKIA 8110 sau contravaloarea acestuia de 5.849.000 lei și să-i plătească suma de 4.320.000 lei, precum și echivalentul în lei a 184,60 dolari S.U.A. la data executării hotărârii.
Prin aceiași sentință s-a dispus în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000, denunțată de N.D.
S-a constatat că N.D. nu s-a constituit parte civilă.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanța a reținut următoarele:
I. Până la 22 iulie 2002, inculpatul a îndeplinit funcția de comisar în cadrul Serviciului Economico - Financiar al I.P.J. Prahova.
în această calitate inculpatul a efectuat cercetări penale împotriva martorului M.A.A., administratorul SC A.A. SRL, care a prejudiciat mai multe societăți comerciale, printre care și SC D. SRL Ploiești pe care a păgubit-o cu aproximativ 750 milioane lei.
Inculpatul, care se afla la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, l-a convocat pe V.P.S., administratorul SC D. SRL, și i-a solicitat să formuleze plângere împotriva lui M.A.A., în sensul că l-a înșelat prin emiterea unor cecuri fără acoperire.
La data de 9 decembrie 1998, prin Ordonanța nr. 99/P/1998, procurorul B.G. a dispus aplicarea sechestrului asigurător asupra unei macarale tip Hidron de 16 tone, proprietatea SC A.A. SRL Pitești, aflată în stația C.F.R. Ștefănești, Jud. Argeș. Ordonanța a fost trimisă în aceiași zi la I.P.J. Argeș care a identificat-o și a încheiat un proces verbal prin care a lăsat-o în custodia paznicului D.A.
Pentru a-l intimida pe V.P.S., inculpatul a spus că se vor face verificări și cu privire la activitatea economico - financiară a firmei sale și că este imposibil să nu găsească nereguli și să nu-l aresteze și pe el.
Totodată l-a asigurat că va interveni pe lângă procurorul B.G. în vederea ridicării sechestrului asigurător și dobândirii automacaralei în vederea stingerii creanței.
în acest context inculpatul a pretins și primit, de la numitul V.P.S., un telefon NOKIA 8110 în valoare de 5.849.000 lei și 24 baxuri cu sticle cu vin (9 baxuri în decembrie 1998 și 15 baxuri în martie 1999).
V.P.S. a plătit și abonamentul pentru telefonul mobil dat inculpatului.
în baza acordului de voință care a intervenit între M.A.A., pentru debitor și V.P.S., pentru creditor, procurorul B.G. a emis o ordonanță pentru ridicarea sechestrului asigurător și a dat dispoziție I.P.J. Argeș să predea utilajul numitului V.P.S.
Instanța nu a reținut în sarcina inculpatului că ar fi pretins și primit de la V.P.S. și suma de 40.000.000 lei, apreciind că nu există probe concludente care să se coroboreze cu declarațiile acestuia.
S-a reținut astfel că, pe de o parte denunțătorul V.P.S. a susținut că i-a dat inculpatului suma de bani în două tranșe de câte 20.000.000 lei, iar pe de altă parte martora V.D., soția denunțătorului a declarat că soțul ei a luat de acasă 40.000.000 lei spunându-i că merge să-i dea lui C.D.
S-a reținut că fapta inculpatului de a pretinde și primi, de la V.P.S., un telefon mobil și 24 de baxuri cu sticle cu vin, promițându-i că va interveni pe lângă procurorul B.G., pentru ca acesta să dispună ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra unui utilaj, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.
II. Instanța a mai reținut că inculpatul, în calitatea sa de ofițer de poliție la I.P.J. Prahova, a efectuat cercetări penale în dosarul nr. 50525/2001 privind pe C.G.C. și alții învinuiți de săvârșirea mai multor infracțiuni.
Din primele verificări a rezultat că două societăți comerciale, R. SRL Ploiești și T. SRL Ploiești, administrate de denunțătorul L.P. au livrat motorină fără taxe de drum către SC E. SRL Drajna administrate de D.C. și SC F.S. SRL Ploiești administrată de C.G.C.
L.P. a fost convocat de mai multe ori la poliție și cu această ocazie inculpatul a afirmat că dosarul în care efectuează cercetări este cu probleme și că numitul C.G.C. "îl va trage în belele" creându-i impresia că este și el cercetat și că situația sa depinde numai de inculpat.
în acest context inculpatul a pretins și primit de la denunțătorul L.P. următoarele sume de bani și bunuri:
- 3.500 dolari S.U.A. predată de denunțător în octombrie 2001 lui N.C.R.I., ginerele inculpatului;
- un reportofon digital LENIX VR 402 în valoare de 4.531.000 lei predat inculpatului de denunțător la începutul lunii noiembrie 2001, la sediul poliției;
- un reportofon MONZA 0000491 în valoare de 15.235.000 lei, cumpărat de denunțător și montat în luna aprilie 2002 în biroul inculpatului;
- un televizor SAMSUNG în valoare de 2.500.000 lei pe care denunțătorul l-a dus la sfârșitul lunii mai 2002 la domiciliul lui C.A.F., fiul inculpatului.
Instanța a apreciat că, în lipsa unor probe concludente, cu care să se coroboreze declarațiile denunțătorului L.P., nu se poate reține că inculpatul a pretins și primit de la acesta și un telefon mobil NOKIA, suma de 2.500 dolari S.U.A., suma de 25.000.000 lei, un telefon mobil fără cartelă, 1000 dolari S.U.A. și 4.500.000 lei.
S-a reținut că fapta inculpatului, care în calitate de ofițer de poliție, a pretins și primit de la denunțătorul L.P. suma de 3.000 dolari S.U.A., un reportofon digital, un calculator și un televizor SAMSUNG, asigurându-l că nu va extinde cercetările față de el într-un dosar penal, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen.
III. Referitor la infracțiunea de luare de mită denunțată de N.D. instanța a reținut că din materialul probator administrat în cauză nu rezultă existența acestei fapte.
S-a apreciat că probele administrate conțin contradicții care ridică serioase semne de întrebare în legătură cu afirmațiile denunțătorului.
S-a reținut astfel că, la 3 noiembrie 2003, denunțătorul a afirmat că cei 20.000 dolari S.U.A. pe care i-a dat inculpatului, i-au fost aduși, la cererea sa, de martora S.C., din fișet, după care a plecat și s-a întâlnit cu inculpatul care s-a urcat în mașina sa unde i-a remis banii.
Ulterior, la 18 noiembrie 2003, denunțătorul a afirmat că a luat din fișet 20.000 dolari S.U.A., care erau banii săi personali, apoi s-a dus în apartamentul de pe str. Erupției și s-a întâlnit cu C.E., prietena sa. De aici i-a telefonat soției și i-a spus că trebuie să meargă la Ploiești pentru a da 20.000 dolari S.U.A. inculpatului.
în schimb, din declarația martorei N.E., soția denunțătorului, rezultă că N.D. avea permanent asupra sa suma de 40.000 dolari S.U.A. într-o borsetă de culoare neagră, din care soțul ei i-a dat inculpatului 20.000 dolari S.U.A., martora constatând cu ocazia verificării în secret a borsetei, că această sumă lipsea.
Ulterior, însă, aceeași martoră a precizat că știa de existența sumei de 40.000 dolari S.U.A. numai din declarațiile soțului ei.
Instanța a mai reținut că ceilalți martori au aflat că N.D. a dat mită inculpatului 20.000 dolari S.U.A. numai din spusele denunțătorului care a făcut această afirmație în mod repetat.
S-a mai avut în vedere faptul că din convorbirea telefonică purtată de soția sa rezultă că denunțătorul știa că îi sunt interceptate convorbirile telefonice. Cu toate acestea inculpatul a comunicat interlocutorilor că a dat mită 30.000 dolari S.U.A. inculpatului.
Instanța a reținut, de asemenea, că nu există nici o dovadă că inculpatul ar fi pretins și primit 10 kg pește de la denunțător cu scopul că acesta să finalizeze cercetările cu propunerea de netrimitere în judecată.
în concluzie, instanța a reținut că se impune achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru fapta denunțată de N.D.
Sentința a fost atacată cu recurs de P.N.A. - Serviciul Anticorupție Alba Iulia și de inculpat.
în recursul declarat de procuror sentința a fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
S-a susținut astfel că neîntemeiat s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea de luare de mită denunțată de N.D. întrucât există probe certe că inculpatul a săvârșit această faptă.
S-a arătat, de asemenea, că nejustificat nu s-a reținut în conținutul infracțiunilor de luare de mită și de trafic de influență, pentru care a fost condamnat inculpatul, toate actele materiale reținute prin rechizitoriu.
Astfel, nejustificat nu s-a reținut că inculpatul a pretins și primit încă un telefon NOKIA, un alt telefon mobil fără cartelă, 2000 dolari S.U.A., 25.000.000 lei, 1000 dolari S.U.A., 4.500.000 lei de la denunțătorul L.P. și 40.000.000 lei de la V.P.S.
Un alt motiv de recurs îl constituie greșita aplicare a dispozițiilor art. 254 alin. (3) C. pen., în temeiul cărora s-a dispus confiscarea în folosul statului a echivalentului sumei de 3000 dolari S.U.A., a unui reportofon, a unui calculator și a unui televizor, sau a contravalorii lor. S-a arătat că aceste valori trebuiau restituite denunțătorului conform art. 255 alin. (5) C. pen.
S-a mai arătat că nelegal s-a dispus obligarea inculpatului la restituirea bunurilor și sumelor de bani primite de la L.P., acestea urmând a fi confiscate de la inculpat în temeiul art. 257 alin. (2) C. pen., raportat la art. 256 alin. (2) C. pen. S-a precizat că dispozițiile art. 61alin. (4) din Legea nr. 78/2000 nu sunt aplicabile întrucât faptele au fost comise, în perioada decembrie 1998 - aprilie 1999, anterior apariției legii susmenționate.
Ultimul motiv de recurs invocat de procuror vizează greșita individualizare a pedepselor, care sunt prea blânde în raport cu gravitatea faptelor comise.
în recursul declarat de inculpat s-a susținut că hotărârea este nulă întrucât a fost pronunțată de o instanță necompetentă. S-a precizat că inculpatul nu mai făcea parte din poliția judiciară, astfel încât soluționarea cauzei era de competența tribunalului și nu a curții de apel, precizându-se că și mandatul de arestare preventivă a fost emis de o instanță necompetentă.
Un alt motiv de recurs vizează greșita condamnare pentru infracțiunile de mită și de trafic de influență, impunându-se achitarea inculpatului, așa cum, corect s-a dispus în cazul faptei denunțate de N.D.
Examinând cauza în raport cu motivele de recurs invocate și cu dispozițiile art. 3859alin. (3) C. proc. pen., Curtea reține următoarele:
Motivul de recurs invocat de inculpat referitor la încălcarea dispozițiilor legale privind competența după calitatea persoanei își găsește temeiul în dispozițiile art. 3859alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., dar nu este fondat.
împrejurarea că inculpatul, în momentul cercetării, arestării, trimiterii în judecată și judecării nu mai făcea parte din organele de cercetare ale poliției judiciare nu are nici o relevanță sub aspectul competenței după calitatea persoanei.
Astfel, potrivit art. 27 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, astfel cum a fost modificat prin art. IV din Legea nr. 281/2003, curțile de apel judecă, în primă instanță, infracțiunile săvârșite de polițiștii din cadrul poliției judiciare prevăzute de art. 14 alin. (2) lit. e) - j) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, respectiv de: comisar șef de poliție; comisar de poliție, subcomisar de poliție, inspector principal de poliție, inspector de poliție și subinspector de poliție.
Din actele dosarului rezultă că faptele inculpatului datează din perioada în care acesta era comisar de poliție și făcea parte din poliția judiciară și sunt în legătură cu atribuțiunile de serviciu pe care acesta le avea în virtutea funcției.
Or, potrivit art. 40 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., când competența este determinată de calitatea inculpatului instanța rămâne competentă să judece, chiar dacă, după săvârșirea infracțiunii, inculpatul nu mai are acea calitate, dacă fapta are legătură cu atribuțiunile sale de serviciu.
Așa fiind, se constată că legal Curtea de Apel a soluționat cauza în primă instanță.
Din examinarea actelor dosarului, Curtea constată existența cazului de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 18, întrucât instanța de fond a săvârșit o gravă eroare de fapt ce a determinat greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunea denunțată de N.D.
în opinia Curții contradicțiile din și dintre declarațiile denunțătorului N.D. și ale martorei N.E. cu privire la locul de unde s-a luat suma de 20.000 dolari S.U.A. care a fost dată inculpatului C.D. nu privesc un aspect esențial și nu sunt de natură a înlătura celelalte probe, din coroborarea cărora rezultă săvârșirea faptei de către inculpat.
Aceste contradicții se pot justifica de altfel prin intervalul de timp scurs de la data comiterii faptei și până la momentul în care s-a dat declarațiile.
Prima instanță a ignorat însă celelalte împrejurări relatate de denunțător, care sunt pe deplin confirmate de celelalte probe.
Astfel, este cert dovedit că, în seara de 20 martie 2002, numiții N.G., B.E. și C.D.V., au pătruns prin efracție în locuința lui N.D. din municipiul Câmpina și au sustras 50.000 dolari S.U.A. și 80.000.000 lei, din care s-au recuperat 35.000 dolari S.U.A.
Având în vedere sumele importante de bani pe care N.D. le avea la domiciliu și întrucât acesta deținea o stație de benzină, existând suspiciuni cu privire la proveniența licită a banilor, organele de poliție au început verificarea economică a SC A.C. SRL, pe perioada 2000 - 2002, cauza fiind înregistrată sub nr. 278/P/2002.
în scopul efectuării verificării inculpatul C.D. și un consilier fiscal din cadrul D.C.F. Prahova au ridicat actele firmei.
După demararea verificărilor denunțătorul a fost contactat de numitul A., "zis D.", care l-a chemat la București, l-a așteptat într-o mașină la Restaurantul D.C. și cu care a purtat o discuție despre problemele SC A.C. SRL în legătură cu controlul efectuat de poliție economică. Această persoană l-a asigurat pe denunțător că problema se poate rezolva, dar o să-l coste 30.000 dolari S.U.A. pentru ca dosarul să se finalizeze cu o propunere de neîncepere a urmăririi penale. Cu aceiași ocazie A. l-a informat pe denunțător că a doua zi va fi chemat de comisarul D.C. pentru a da o declarație sumară și că va fi asistat de doi avocați din București.
Martorul P.C., șoferul inculpatului confirmă susținerea inculpatului că s-au deplasat la București, iar la Restaurantul D.C. inculpatul s-a urcat într-o mașină care îl aștepta. La întoarcere inculpatul i-a relatat o discuție cu persoana care îl aștepta în mașină.
La data de 5 aprilie 2004, inculpatul l-a contactat telefonic pe denunțător și i-a cerut să vină la poliție cu numita S.C., contabila firmei, și cu B.T. Denunțătorul a mers la poliție însoțit și de apărătorul său, martorul M.S., dar inculpatul i-a spus să renunțe la acesta pentru că are apărători de la București respectiv pe avocații Z.V. și D.V.
în prezența celor doi avocați denunțătorul a dat o declarație sumară, iar până, în luna iulie 2002, când dosarul a fost preluat de alt polițist, nu a mai fost audiat, dar între denunțător și inculpat au avut loc mai multe discuții telefonice.
Declarațiile martorilor P.C. și S.C. confirmă susținerile denunțătorului că după audiere s-a întâlnit la un restaurant cu avocații.
A urmat apoi o perioadă de presiuni asupra denunțătorului din partea avocaților, acesta deplasându-se chiar la București cu martorul P.C. pentru o discuție cu avocatul D.V.
Denunțătorul nu a avut în vedere în afirmațiile acestor avocați că îi pot rezolva problema și a refuzat să le dea sumele de bani solicitate.
în aceste condiții a fost contactat de inculpat care i-a spus că rezolvarea dosarului depinde de el și nu de cei de la București și i-a solicitat să se întâlnească.
Pentru că nu știa cum să acționeze, denunțătorul l-a contactat pe martorul T.Șt., care i-a spus că rezolvarea problemei depinde de cel care instrumentează dosarul.
Susținerile denunțătorului în acest sens sunt confirmate de martorul T.Șt. și de C.E., care l-a însoțit când s-a întâlnit cu martorul la București.
La scurt timp, denunțătorul care se afla la Oradea împreună cu martora C.E., a fost contactat telefonic de inculpat care i-a cerut să vină urgent la Ploiești pentru a rezolva problema.
în drum spre Câmpina denunțătorul a sunat-o pe soția sa, martora N.E. care era la curent cu situația sa și i-a cerut sfatul iar aceasta a fost de acord ca soțul său să-i dea banii inculpatului.
După ce a ajuns la Câmpina a fost sunat de inculpat care i-a spus să vină la Ploiești și să se întâlnească la Hotelul B. ocazie cu care să-i aducă și banii.
La locul de întâlnire inculpatul s-a urcat în mașina denunțătorului care i-a dat 20.000 dolari S.U.A. pe care acesta și-a pus-o în borsetă spunându-i că așteaptă și restul de bani. Cu aceiași ocazie inculpatul a afirmat că numai S.C., contabila firmei va fi trimisă în judecată.
Ulterior, în prezența mai multor angajați inculpatul a afirmat cu ocazia unei mese festive organizate de ziua sa de naștere, că problema dosarului a fost aranjată și că a dat inculpatului suma de 20.000 dolari S.U.A.
La acea dată dosarul se afla încă în lucru la inculpatul C.D., astfel încât eronat instanța a reținut că aceste afirmații au fost făcute de denunțător pentru a reconstitui probe, după ce lucrarea fusese repartizată altei persoane.
în toamna anului 2002, inculpatul l-a anunțat pe denunțător că a fost mutat la alt compartiment iar dosarul va fi preluat de alt polițist.
Constatând că cel care preluase dosarul face investigații denunțătorul a început să se plângă mai multor martori (P.C., B.T., S.L., I.C., S.G.) angajați ai firmei și unor cunoștințe (T.Șt., C.G., C.E.) că a dat bani inculpatului pentru a nu fi trimiși în judecată, dar acesta nu se mai ocupă de dosar și refuză să-i restituie banii.
T.N., ofițerul de poliție care a preluat dosarul, a afirmat, de asemenea, că inculpatul a fost contrariat când i-a adus la cunoștință că va fi prezentat procurorului în vederea arestării întrebând de ce nu se ocupă inculpatul de dosarul lui, aspect confirmat și de martorul M.S. și N.S.
Martorul P.I., șef al S.P.E. - financiare, a declarat de asemenea că T.N. i-a adus la cunoștință că N.D. a făcut față de el afirmația că a dat bani inculpatului pentru a opri cercetările și că el i-a spus să facă denunț dacă cele afirmate sunt reale.
Și din declarația martorei S.L. rezultă că, înainte de a fi arestat N.D. a rugat-o să discute cu soțul ei, ofițer la S.I.P.I. Prahova pentru ca acesta să-l primească pentru a face o reclamație împotriva inculpatului cu privire la faptul că i-a dat suma de bani pentru a-l ajuta cu dosarul.
Susținerea inculpatului că N.D. a fost forțat să formuleze denunț împotriva sa este infirmată de declarațiile constante ale celor care au consumat denunț, de martorul M.S., apărătorul denunțătorului de la acea dată, precum și de autorizație de înregistrare a convorbirilor.
Din acest ultim înscris rezultă că încă de la 12 decembrie 2002, deci cu mult înainte de 2 aprilie 2003 când s-a consemnat denunțul oral făcut de N.D. la organele de urmărire se sesizaseră cu privire la faptul că inculpatul, în schimbul sumei de 30.000 dolari S.U.A., i-a promis lui N.D., că-i va crea o situație mai ușoară în raport cu probațiunea administrată, motiv pentru care s-a autorizat înregistrarea convorbirilor efectuate de la posturile telefonice ale căror titulari sunt inculpatul și N.D.
Este de reținut și faptul că denunțătorul a susținut că banii dați inculpatului proveneau din suma recuperată de la cei care i-au spart locuința, iar martora S.C. a confirmat că banii recuperați au rămas la N.D.
Curtea reține că din materialul probator nu rezultă în mod cert că pe lângă suma de 20.000 dolari S.U.A. inculpatul a pretins și primit de la N.D. și cantitatea de 12 kg pește.
Faptul că între cei doi a existat o înțelegere cu privire la suma de bani, înțelegere de altfel materializată, nu poate constitui în sine o dovadă că inculpatul a pretins și o cantitate de pește pentru a soluționa favorabil cauza penală, iar din declarațiile martorilor B.M. și A.N., care de altfel sunt contradictorii cu privire la cantitatea de pește adusă la restaurant, nu rezultă cu certitudine că inculpatul a pretins sau a acceptat acest folos de la N.D.
în concluzie se reține că fapta inculpatului constă în pretinderea și primirea sumei de 20.000 dolari S.U.A. pentru a soluționa favorabil inculpatului N.D. cauza penală pe care o instrumenta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000, așa încât primul motiv de recurs invocat de procuror este fondat.
Referitor la infracțiunile de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. și de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat, se reține următoarele:
Din coroborarea declarațiilor denunțătorului L.P. cu declarațiile martorilor I.C., T.M., H.G., P.I., rezultă că, în perioada octombrie 2001 - mai 2002, inculpatul a pretins și primit de la denunțător, pentru a nu extinde cercetările cu privire la acesta într-un dosar penal pe care îl instrumenta, 3000 dolari S.U.A., un reportofon digital, un calculator și un televizor SAMSUNG, fiind nefondată susținerea inculpatului că nu a pretins și primit aceste bunuri.
Referitor la celelalte bunuri pe care denunțătorul pretinde că le-a dat inculpatului în același scop, se constată că nu există nici o altă probă care să confirme susținerile acestuia.
Mai mult decât atât denunțătorul susține că printre aceste bunuri i-a dat inculpatului un telefon mobil fără cartelă, în decembrie 2002, dar la această dată era deja trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 371/P/2001 din 5 noiembrie 2002.
Se impune și precizarea că extrasele de cont atestă faptul că s-au retras sume de bani din contul SC T. SRL și nu din contul denunțătorului și ca urmare nu pot constitui o dovadă a faptului că denunțătorul a retras de la bancă banii pe care pretinde că i-a dat inculpatului.
Ca urmare se constată că justificat prima instanță a reținut că nu este dovedit că inculpatul a mai primit de la L.P. alte sume de bani în afara celor 3000 dolari S.U.A.
De asemenea, nu există probe care să confirme că denunțătorul i-a dat inculpatului un telefon NOKIA și că ar fi achitat abonamentul pentru acesta.
Se constată, astfel, că nu este fondată critica formulată de procuror, în sensul că greșit nu au fost reținute toate actele materiale denunțate de L.P.
Este nefondată și susținerea inculpatului că nu a comis fapta denunțată de V.P.S.
Din declarațiile acestui martor, coroborată cu declarațiile martorilor S.M., M.F.L., M.N., V.D., V.R.F., M.A.A., M.M., B.V., S.E., V.N. și D.R.; cu facturile fiscale din 2 martie 1999, procura din 9 decembrie 1998, cu documentele privind cumpărarea telefonului mobil dat inculpatul și facturile de plată convorbirilor efectuate; a bonurilor de transport, avizele de însoțire a mărfii, rezultă că, în luna decembrie 1998, inculpatul a pretins de la V.P.S. un telefon mobil și suma de 100.000.000 lei în scopul a interveni pe lângă procurorul B.G. pentru ca aceasta să ridice măsura sechestrului asigurător asupra unei macarale indisponibilizate în dosarul penal privind pe M.A.A. Ulterior, inculpatul a primit de la denunțător un telefon NOKIA în valoare de 5.849.900 lei, pentru care acesta prin societatea sa, a plătit și convorbiri în valoare de 184,60 dolari S.U.A., suma de 40.000.000 lei și 24 de baxuri cu sticle cu vin în valoare de 4.320.000 lei.
Având în vedere materialul probator aflat la dosar din care rezultă situația de fapt sus-menționată se constată că nu este fondată susținerea inculpatului că această faptă nu există, precum și că, nejustificat prima instanță nu a reținut că inculpatul a primit de la V.P.S. și suma de 40.000.000 lei.
Se apreciază, de asemenea, că este întemeiat motivul de recurs invocat de procuror, în sensul că pedepsele aplicate inculpatului sunt prea blânde întrucât acestea nu sunt corespunzătoare pericolului social concret al faptelor, determinate de împrejurările concrete în care au fost comise, de calitatea de ofițer de poliție îndeplinită de inculpat în perioada comiterii faptelor. Este, de asemenea, de reținut că din caracterizarea aflată la dosar rezultă că, în perioada 1998 - 2004, inculpatul a avut numeroase abateri și că împotriva sa mai multe persoane anchetate au formulat plângeri pentru fapte de corupție sau de abuz în serviciu.
De asemenea, prima instanță nu a avut în vedere faptul că inculpatul, pe parcursul cercetărilor, înainte de a se lua măsura arestării preventive, a încercat să-i determine pe martorii M.S. și M.M. să facă declarații nereale sau să ascundă adevărul.
Se constată că este întemeiat și motivul de recurs vizând greșita confiscare a bunurilor ce au făcut obiectul infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., întrucât, conform art. 255 alin. (5) C. pen., denunțătorul L.P. este îndreptățit la restituirea lor. întrucât bunurile nu au fost găsite în materialitatea lor, inculpatul va fi obligat să restituie contravaloarea acestora.
Motivul de recurs va fi luat în considerare din oficiu în recursul inculpatului.
Din oficiu, Curtea constată că greșit inculpatul a fost obligat să restituie denunțătorului V.P.S. bunurile în materialitatea lor, atâta timp cât acestea nu au fost găsite, astfel încât se impunea obligarea inculpatului numai la plata contravalorii lor.
Este nefondată susținerea procurorului că aceste bunuri trebuiau confiscate întrucât potrivit art. 61alin. (4) din Legea nr. 78/2000, care sunt aplicabile denunțătorului ca lege mai favorabilă, acesta este îndreptățit la restituirea bunurilor, care nu sunt supuse confiscării întrucât fapta a fost denunțată înainte ca organele de urmărire să se sesizeze.
Față de toate considerentele expuse, se vor admite recursurile și conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va casa în parte hotărârea atacată.
Rejudecând, Curtea va dispune condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000 la o pedeapsă, la individualizarea căreia se va avea în vedere gravitatea deosebită a faptei, determinată de modalitatea și împrejurările concrete în care a acționat inculpatul care, în calitate de comisar de poliție în cadrul I.P.J. Prahova a pretins și primit de la N.D. suma de 20.000 dolari S.U.A., pentru a soluționa favorabil o cauză penală în care îl cerceta. Se va ține seama și de faptul că inculpatul a încercat, pe parcursul cercetărilor, să-l determine pe avocatul M.S. să declare că N.D., a fost forțat să-l denunțe, precum și de datele privind persoana inculpatului.
Se vor majora pedepsele aplicate de prima instanță inculpatului pentru infracțiunile de luare de mită și de trafic de influență.
Constatând că faptele deduse judecății sunt concurente în condițiile art. 33 lit. a) C. pen., se va dispune contopirea pedepselor conform art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., și întrucât pedeapsa rezultantă nu este îndestulătoare, va fi sporită.
Pe durata executării pedepsei se vor interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Se va deduce în continuare la zi durata arestării preventive.
întrucât din actele dosarului rezultă că organele de urmărire se sesizaseră cu privire la pretinderea și primirea sumei de 20.000 dolari S.U.A. de la N.D. încă din luna decembrie 2002, deci anterior denunțului făcut de acesta la 2 aprilie 2003, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 255 alin. (5) C. pen., mituitorul nefiind îndreptățit să i se restituie banii dați inculpatului.
în consecință suma de 20.000 dolari S.U.A. este supusă confiscării, conform art. 254 alin. (3) C. pen., raportat la art. 19 din Legea nr. 78/2000.
Inculpatul va fi obligat să restituie denunțătorului V.P.S. suma de 50.169.000 lei (40.000.000 lei, contravaloarea telefonului și a sticlelor cu vin) și 184,60 dolari S.U.A. sau echivalentul acestei sume și denunțătorului L.P., 3000 dolari S.U.A. sau echivalentul acestei sume și 22.666.000 lei (contravaloarea reportofonului, a computerului și a televizorului).
S-a înlăturat măsura confiscării dispuse conform art. 254 alin. (3) C. pen. și a obligat inculpatul la restituirea unui telefon NOKIA către V.P.S.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2584/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2577/2005. Penal → |
|---|
