ICCJ. Decizia nr. 2613/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2613/2005
Dosar nr. 1675/2005
Şedinţa publică din 19 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
La 16 decembrie 2004, M.I. a formulat plângere împotriva rezoluţiei emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia sub nr. 973/II/2 din 29 septembrie 2004.
Prin plângerea formulată petentul s-a plâns împotriva inspectorului principal C.I. din cadrul Poliţiei Agnita, susţinând că l-a insultat şi lovit.
Văzând actele şi lucrările dosarului Curtea de Apel Alba Iulia, constatând că ofiţerul de poliţie s-a manifestat în limitele atribuţiilor de serviciu în raporturile cu petentul prin sentinţa penală nr. 9 din 10 februarie 2005, a respins, ca nefondată, plângerea.
Împotriva acestei hotărâri petentul a formulat recurs, solicitând casarea hotărârii şi anulând ordonanţa, condamnarea ofiţerului de poliţie pentru faptele comise.
Curtea, analizând plângerea petentului în raport cu actele dosarului, constată că nu există susţinere în probatorii şi ca atare nefiind dovedită purtarea abuzivă a lucrătorului de poliţie, corect a fost respinsă plângerea, ca nefondată.
Pe cale de consecinţă, Curtea în temeiul prevederilor art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul petentului ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.I. împotriva sentinţei penale nr. 9 din 10 februarie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Obligă recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 aprilie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 2608/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2618/2005. Penal. Amânare executare. Recurs → |
---|