ICCJ. Decizia nr. 2633/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2633/2005
Dosar nr. 450/2005
Şedinţa publică din 20 aprilie 2005
Asupra recursului penal de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1435 din 5 noiembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c şi art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.F. la 3 ani şi 6 luni închisoare şi un an interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
A fost admisă acţiunea civilă formulată de partea vătămată A.I. şi obligat inculpatul la 25 ani închisoare despăgubiri materiale către aceasta.
În fapt, s-a reţinut că, inculpatul este nepotul părţii vătămate, mama sa fiind soră cu soţul părţii vătămate. În contextul acestor relaţii de familie, inculpatul cunoştea foarte bine programul părţii vătămate, ştiind la ce oră se întorcea la domiciliu de la serviciu şi că are asupra sa la întoarcere o borsetă pe care o ţinea legată pe sub haină, în jurul mijlocului şi în care ţinea banii rezultaţi din vânzarea legumelor în piaţă.
Cunoscând aceste detalii, în ziua de 26 martie 2004, inculpatul s-a înţeles cu un individ cunoscut sub numele de P., să deposedeze de bani pe mătuşa sa în cursul serii, atunci când aceasta urma să se întoarcă acasă de la serviciu.
În acest scop, în jurul orelor 21,00, cei doi au aşteptat-o pe partea vătămată în scara blocului, în prealabil întrerupând sistemul de iluminat din scara blocului. În momentul în care partea vătămată a intrat în bloc, numitul P. a imobilizat-o, trântind-o la pământ şi punându-i mâna la gură pentru a o împiedica să strige după ajutor, iar inculpatul i-a smuls borseta pe care o avea prinsă la mijloc şi în care se afla suma de 7 milioane lei, 110 Euro, o pereche de cercei de aur, de aproximativ 10 gr. şi actele de identitate.
La momentul deposedării sale, partea vătămată a reuşit să prindă de picior pe agresor, sesizând că este îmbrăcat în pantaloni tip bermude, pe baza acestui indiciu, coroborat cu spusele unor vecini, ale soţului şi fiicei sale, conform cărora nepotul lor purtase asemenea pantaloni şi pornind şi de la ipoteza că îl cunoştea era şi modul în care-şi ţinea borseta, partea vătămată şi-a format convingerea că unul dintre cei doi indivizi, care a agresat-o în scara blocului, este chiar nepotul său, care ulterior audiat a recunoscut comiterea faptei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul care a criticat-o în ce priveşte individualizarea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 957 din 15 decembrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, cu motivarea că, pedeapsa aplicată inculpatului a fost coborâtă deja sub limita minimă legală.
În termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul care a susţinut că, printr-o eficienţă sporită a circumstanţelor judiciare personale, să-i fie redusă pedeapsa aplicată.
Critica urmează a fi examinată în raport de prevederile cazului de casare înscris în art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., constatându-se a fi nefondată pentru cele ce urmează.
Pedeapsa aplicată de instanţa de fond şi menţinută în apel, respectă prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în sensul că este proporţională atât pericolului social al faptei, cât şi al făptuitorului.
În considerarea acestor prevederi, dar şi al unor împrejurări de fapt concrete legate de relaţia de rudenie între inculpat şi partea vătămată, sau de date ce caracterizează persoana făptuitorului, s-au reţinut, în favoarea inculpatului, circumstanţe judiciare atenuante a căror consecinţă a fost reducerea pedepsei sub limita minimă legală de 7 ani închisoare.
Pedeapsa de 3 ani şi 6 luni aplicată pentru o tâlhărie calificată, în condiţiile art. 74 – art. 76, este de natură să realizeze în speţă cerinţele art. 52 C. pen., dar alte motive care să justifice o nouă coborâre a pedepsei nu se mai constată.
Aşa fiind, critica vizând individualizarea pedepsei este nefondată şi potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat se va respinge, ca nefondat.
În condiţiile art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va computa din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.F. împotriva deciziei penale nr. 957/ A din 15 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 26 aprilie 2004 la 20 aprilie 2005.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2630/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2639/2005. Penal. întrerupere executare. Recurs → |
|---|
