ICCJ. Decizia nr. 2743/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 87 din 10 aprilie 2001 a Tribunalului Teleorman a fost condamnat inculpatul M.M. la pedepsele de 13 ani închisoare, în baza art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., prin înlăturarea alin. (3) al aceluiași articol; 17 ani închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. a), c) și d) și alin. (3), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; 6 luni închisoare, în baza art. 217 alin. (1), cu aplicarea art. 37 lit. a), c) și d), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și 20 ani închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. a), c), d) și f) și alin. (3), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., stabilindu-se că inculpatul va executa, conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., 20 ani închisoare.
Conform art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de un an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1086 din 8 octombrie 1998 a Judecătoriei sectorului 4, care a fost adăugată la pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute 21 ani închisoare.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, în perioada iunie - iulie 1999, inculpatul, împreună cu o altă persoană condamnată în cauză, a sustras țevi și componente din aluminiu din sistemele de irigații de la fermele izolate și slab păzite de pe raza județului Teleorman, folosind violența, cauzând prejudicii de 93.606.777 lei și respectiv, 807.886.601 lei, considerate ca fiind consecințe deosebit de grave.
Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 439 din 8 septembrie 2001, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, a descontopit pedeapsa rezultantă în pedepsele componente și conform art. 334 C. proc. pen., a înlăturat dispozițiile agravantelor prevăzute de art. 211 alin. (3) C. pen., și a dispus condamnarea inculpatului în baza art. 211 alin. (2) lit. a), c) și d), cu aplicarea art. 13 și art. 37 lit. a) C. pen., la 17 ani închisoare și în baza art. 211 alin. (2) lit. a), c), d) și f), cu aplicarea art. 13 și art. 37 lit. a) C. pen., la 20 ani închisoare.
Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 20 ani închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa de un an închisoare, aplicată anterior pentru care s-a revocat suspendarea condiționată a executării ei, în total urmând să fie executată pedeapsa de 21 ani închisoare.
Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a considerat că faptele, fiind anterioare O.U.G. nr. 207/2000, prin care au fost modificate dispozițiile art. 146 C. pen., sunt aplicabile dispozițiile legii noi, mai favorabile, prejudiciul fiind sub limita stabilită de acest text.
Curtea Supremă de Justiție, secția penală, prin decizia penală nr. 1805 din 4 aprilie 2002, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpații condamnați în cauză.
La 26 septembrie 2002, s-a formulat contestație la executarea hotărârii de condamnare de către M.M., care a solicitat în baza art. 458 C. proc. pen. și art. 15 C. pen., aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 207/2000 și reconsiderarea pedepselor, prin înlăturarea agravantelor prevăzute de art. 209 alin. (3) și art. 211 alin. (3) C. pen.
Tribunalul Teleorman, prin sentința penală nr. 248 din 5 octombrie 2004, a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul M.M., considerând că nu sunt incidente dispozițiile art. 458 C. proc. pen. și art. 15 C. pen.
împotriva acestei sentințe a declarat apel condamnatul care a susținut că soluția atacată este greșită și că se impune reducerea pedepselor prin aplicarea legii penale mai favorabile.
Prin decizia penală nr. 860 din 18 noiembrie 2004, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul M.M. împotriva sentinței penale nr. 248 din 5 octombrie 2004 a Tribunalului Teleorman.
împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul, criticând hotărârile atacate pentru nelegalitate și netemeinicie, apreciind că în cazul său sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 301/2004, ca lege mai favorabilă.
Verificând actele dosarului, înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Condamnatul invocă în apărarea sa apariția Legii nr. 301/2004, lege care prin conținutul său ar fi în favoarea acestuia, prin reducerea maximului dat individualizării legale a faptei pentru care a fost condamnat.
Prin Legea nr. 301/2004 a apărut noul C. pen., cod ce urmează să intre în vigoare, potrivit dispozițiilor art. 512 la data de 29 iunie 2005.
Prin O.U.G. nr. 58/2005 a fost modificat art. 512 al noului C. pen., în sensul că acesta urmează să intre în vigoare la 01 septembrie 2005.
Potrivit acestor texte de lege, condamnatul nu putea beneficia de dispozițiile Legii nr. 301/2004, întrucât Codul penal invocat nu era și nu este, în vigoare la momentul introducerii cererilor (pentru a se putea face aplicarea dispozițiilor art. 458 C. proc. pen.) și nici la momentul judecării acestora.
Pentru aceste motive, în baza dispozițiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul M.M. împotriva deciziei penale nr. 860 din 18 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.
în baza dispozițiilor art. 192 alin. (2) a fost obligat recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2831/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2739/2005. Penal → |
|---|
