ICCJ. Decizia nr. 2843/2005. Penal
Comentarii |
|
Prin încheierea din 21 aprilie 2005, pronunțată în dosarul nr. 1284/M/2005, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, în temeiul art. 160b alin. (3) C. proc. pen., a dispus menținerea stării de arest a inculpatului S.P. trimis în judecată, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 37 lit. a) C. pen.
în motivarea acestei încheieri s-a arătat că, măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale și se impune menținerea acesteia în condițiile legii.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, pe care a criticat-o cu privire la greșita menținere a măsurii arestării preventive, întrucât în cauză nu mai subzistă motivele pentru care s-a dispus luarea acestei măsuri, solicitând revocarea.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune menținerea acestei măsuri.
în cauză verificând actele și lucrările de la dosar, respectiv mandatul de arestare emis, se constată că temeiul juridic pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive îl constituie prevederile art. 148 lit. f) și h) C. proc. pen.
Analizând recursul declarat de inculpat raportat la cele constatate, Curtea reține că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu au dispărut, mai mult chiar, în cauză a intervenit o hotărâre de condamnare în primă instanță prin care s-a reținut vinovăția acestuia pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată, cauza aflându-se în prezent la instanța de apel.
Față de această situație, urmează a se constata că în cauză, nu au dispărut împrejurările care au justificat luarea măsurii arestării preventive și că, pe cale de consecință, nu există temeiuri care să ducă la revocarea acestei măsuri, cu atât mai mult cu cât, de la data arestării și până în prezent nu au apărut elemente noi care să justifice această cerere.
în consecință, pentru considerentele arătate, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul S.P. este nefondat și a fi respins, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Au fost văzute și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
← ICCJ. Decizia nr. 2832/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2839/2005. Penal → |
---|