ICCJ. Decizia nr. 2941/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2941/2005
Dosar nr. 1406/2005
Şedinţa publică din 11 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 323 din 21 decembrie 2004 a Tribunalului Teleorman, inculpatul L.A.S. a fost condamnat, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., la pedeapsa de 11 ani închisoare şi interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.
În baza art. 67 C. pen., s-a dispus degradarea militară a inculpatului.
Instanţa de fond a dispus menţinerea stării de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 9 august 2004, la zi.
Inculpatul a fost obligat la plata sumelor de 120.000.000 lei daune morale către partea civilă M.S., 61.760.000 lei daune materiale şi 120.000.000 lei daune morale către partea civilă B.V.
În baza art. 191 şi art. 193 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 9.000.000 lei şi la 12.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către părţile civile M.S. şi B.V.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în fapt, următoarele:
În seara zilei de 7 august 2004, inculpatul şi victima M.I. în vârstă de 65 ani, amândoi sub influenţa băuturilor alcoolice, s-au întâlnit pe drum.
Pe fondul existenţei unei stări conflictuale mai vechi între cei doi, inculpatul a îmbrâncit victima şi, după ce aceasta a căzut, a lovit-o cu intensitate, de mai multe ori, cu picioarele în zona toraco-abdominală.
Inculpatul s-a întors la bar şi, după aproximativ o oră, a trecut prin zona în care avusese loc conflictul, a găsit victima zăcând şi a dezbrăcat-o de la brâu în jos, după care a abandonat-o.
Victima a fost găsită a doua zi în şanţul şoselei, decedată.
Din raportul de constatare medico-legală (necropsie) nr. 280/A/1880 din 21 septembrie 2004 întocmit de S.M.L. Teleorman rezultă că moartea victimei M.I. a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei interne consecutive unui traumatism toraco-abdominal cu dilacerare hepatică.
Leziunile traumatice constatate s-au putut produce prin lovire repetată cu corp dur şi au legătură de cauzalitate directă cu decesul.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de cercetare la faţa locului, schiţa locului faptei şi planşa fotografică, acte medico-legale, declaraţiile martorilor B.C., L.N., I.P.D., T.T., M.M., L.D.L., L.L., declaraţiile inculpatului care a avut o poziţie parţial sinceră.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 80 din 7 februarie 2005, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului.
Starea de arest a inculpatului a fost menţinută, prevenţia a fost dedusă la zi, iar inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 500.000 lei.
Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul L.A.S., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătoreşti atacate şi, în principal, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.
În subsidiar, s-a solicitat reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3789 pct. 17 şi 14 C. proc. pen.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta nu este fondat.
Din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea constată că instanţele de judecată au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului şi au dat faptei săvârşite de acesta încadrarea juridică legală şi temeinică.
Inculpatul a lovit victima cu picioarele în mod repetat, cu deosebită intensitate, mai ales în zona toraco-abdominală. Leziunile produse şi care au condus în mod nemijlocit la instalarea decesului au cauzat fracturi costale şi dilacerare hepatică, ceea ce denotă violenţa cu care ele au fost aplicate.
Inculpatul şi-a abandonat victima de două ori: prima oară după ce a comis agresiunea, iar a doua oară după ce a găsit-o zăcând în şanţul şoselei şi a dezbrăcat-o de pantaloni.
Întreg comportamentul inculpatului demonstrează că acesta a acţionat cu intenţia de a ucide şi că, chiar dacă nu a urmărit acest lucru, a acceptat, în mod evident, producerea decesului.
Faţă de cele arătate, Curtea constată că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., cauzarea morţii victimei nefiind un rezultat al acţiunii praeterintenţionate a inculpatului.
Totodată, Curtea constată că pedeapsa aplicată inculpatului este just individualizată şi conformă cerinţelor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Inculpatului i s-au acordat circumstanţele atenuante determinate de conduita sa anterioară săvârşirii infracţiunii, de atitudinea procesuală parţial sinceră şi de interesul manifestat în despăgubirea părţilor civile.
Pedeapsa aplicată de 11 ani închisoare este în măsură să asigure reeducarea inculpatului L.A.S. potrivit cerinţelor art. 52 C. pen., fiind suficientă şi necesară acestui scop.
Curtea constată că în cauză nu se impune înlăturarea prevederilor art. 67 C. pen., referitoare la pedeapsa complementară a degradării militare.
Potrivit textului de lege invocat, degradarea militară constă în pierderea gradului şi a dreptului de a purta uniformă, cerinţe îndeplinite chiar şi în cazul în care inculpatul a încheiat instrucţia militară cu gradul de soldat.
De asemenea, Curtea constată că între minuta şi dispozitivul sentinţei penale nr. 323 din 21 decembrie 2004 a Tribunalului Teleorman nu există neconcordanţe. Minuta hotărârii judecătoreşti reţine în mod corect şi complet încadrarea juridică a infracţiunii săvârşite de inculpat, cea prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen.; dintr-o evidentă eroare materială, dispozitivul hotărârii reţine doar prevederile art. 74 – art. 76 C. pen., deşi în expozitiv infracţiunea pentru care urmează a se pronunţa condamnarea este identificată integral, cu denumirea marginală a textului şi articolele de lege corespunzătoare.
În consecinţă, constatând că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate şi că nu există alte motive de casare, Curtea urmează să respingă recursul, ca nefondat, potrivit dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), durata reţinerii şi arestului preventiv se va deduce din pedeapsa aplicată de la 9 august 2004 la 11 mai 2005.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.A.S. împotriva deciziei penale nr. 80 din 7 februarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 9 august 2004 la 11 mai 2005.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2929/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2942/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs → |
|---|
