ICCJ. Decizia nr. 2929/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2929/2005
Dosar nr. 307/2005
Şedinţa publică din 10 mai 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 848 din 15 iunie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat calificarea din art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen., pentru ambii inculpaţi.
În baza art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpatul D.M.E. la 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus prevenţia de la 23 ianuarie 2004 la zi.
În baza art. 350 şi art. 160b C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul V.L.C. la pedeapsa de un an închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a constatat că inculpatul a fost arestat de la 23 ianuarie 2004 la 27 martie 2004.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului.
Au fost obligaţi în solidar inculpaţii la 2.180.455 lei cu dobânda legală către Spitalul Universitar Bucureşti.
A luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
A respins cererea de schimbare a încadrării juridice pentru art. 208 – art. 209 C. pen.
Inculpaţii au fost obligaţi la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
În ziua de 08 ianuarie 2004, inculpaţii V.L.C. şi D.M.E. au luat hotărârea de a achiziţiona un telefon mobil, sens în care s-au deplasat la un Internet Cafe unde au accesat un „site", iar cu această ocazie au reţinut un număr de telefon al unui ofertant după care au apelat posesorul acestuia în persoana părţii vătămate S.I., cu care au stabilit un loc de întâlnire în vederea efectuării tranzacţiei.
Ulterior, în jurul orelor 18,00, s-au deplasat cu autoturismul proprietatea inculpatului D.M.E., în zona staţiei de metrou Grozăveşti, iar în timp ce aşteptau ca partea vătămată să sosească au luat hotărârea de a-şi însuşi telefonul mobil fără să achite contravaloarea acestuia.
Din probatoriul administrat a rezultat că după ce s-au întâlnit, între inculpatul V.L.C. şi partea vătămată s-au purtat câteva discuţii pe marginea calităţilor telefonului Nokia 7210 şi a preţului de 200 dolari S.U.A. solicitat după care inculpatul V.L.C. a deschis portiera autoturismului şi a pătruns în habitaclul acestuia încercând să sugereze părţii vătămate că intenţiona să-i arate telefonul şoferului, în persoana inculpatului D.M.E., moment în care autoturismul a fost pus în mişcare în mod intempestiv.
De asemenea, se relevă că în momentul în care a sesizat intenţia celor doi inculpaţi de a părăsi locul întâlnirii fără a achita suma convenită partea vătămată s-a prins cu braţele de stâlpul din dreapta al uşii autoturismului astfel că a fost târâtă pe o distanţă de aproximativ 20 metri, timp în care a fost lovită peste mâini de către inculpatul V.L.C. care încerca să se desprindă de autoturism, lucru care s-a şi întâmplat.
Ulterior partea vătămată a căzut la nivelul suprafeţei carosabile lovindu-se atât la cap cât şi la nivelul membrelor superioare şi inferioare, fapt pentru care a fost transportat la Spitalul Universitar de către membrii unei ambulanţe, unde a fost internat timp de 24 ore.
La scurt timp de la săvârşirea faptei inculpaţii s-au deplasat la domiciliul numitului N.G. căruia i-au oferit spre vânzare telefonul în cauză în schimbul sumei de 150 dolari S.U.A. însă cu această ocazie au primit suma de 50 Euro care i-a revenit inculpatului V.L.C. şi un alt telefon Nokia 8210 care a rămas în posesia inculpatului D.M.E.
Situaţia de fapt mai sus expusă se probează cu următoarele mijloace de probă:
- Procesul verbal întocmit, la data de 21 ianuarie 2004, din menţiunile căruia rezultă că a fost identificat proprietarul autoturismului indicat de partea vătămată în persoana inculpatului D.M.E., precum şi că acesta din urmă avea calitatea de agent de siguranţă publică în cadrul secţiei 3 poliţie;
- Declaraţiile părţii vătămate S.I. din care rezultă împrejurările în care s-au petrecut faptele;
- Certificatul medico-legal cu nr. A1/783/2004 din 09 februarie 2004 care atesta că partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat spre vindecare 7-8 zile îngrijiri medicale cu precizarea că nu au pus în primejdie viaţa acesteia şi că nu au condus la apariţia unei infirmităţi;
- Declaraţiile martorului N.G. care relevă faptul că, în seara zilei de 08 ianuarie 2004, a achiziţionat telefonul în cauză de la inculpaţi în schimbul sumei de 50 Euro şi a unui telefon mobil Nokia 8210, subliniind totodată faptul că nu avea cunoştinţă de provenienţa telefonului achiziţionat;
- Procesul verbal întocmit la data de 04 februarie 2004, prin care s-a procedat la ridicarea de la martorul N.G. telefonul Nokia 7210 pe care îl achiziţionase anterior de la inculpaţi;
- Declaraţiile martorului S.C. în care arăta împrejurările în care a luat cunoştinţă despre săvârşirea faptei, precum şi cele în care au fost reţinuţi cei doi inculpaţi;
- Declaraţiile inculpatului V.L.C. din care rezultă împrejurările în care s-au petrecut faptele, precum şi că acesta din urmă a luat hotărârea de a săvârşi fapta împreună cu inculpatul D.E.M. în momentul în care au ajuns în zona staţiei de metrou Grozăveşti fără ca partea vătămată să fie prezentă, motiv pentru care a şi luat din nou legătura telefonică cu acesta;
- Declaraţiile inculpatului D.M.E. în care arată împrejurările în care s-au petrecut faptele.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel parchetul precum şi inculpaţii D.M.E. şi V.L.C.
Parchetul critică soluţia pentru motivarea reţinerii circumstanţelor prevăzute de art. 74 C. pen., în ceea ce-l priveşte pe inculpatul D.M.E., nereţinerea dispoziţiilor art. 74 C. pen., în privinţa inculpatului V.L.C. şi pentru cuantumul prea mic al pedepselor aplicate.
Inculpatul D.M.E. a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 213 C. pen. şi reducerea pedepsei sub minimul special .
Inculpatul V.L.C. a cerut schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 208 – art. 209 C. pen., reţinerea circumstanţelor atenuante şi aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării.
Prin Decizia penală nr. 874 din 22 noiembrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis parchetului, a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 848 din 22 iunie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală şi pe fond, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a), cu aplicare art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul V.L.C. la un an închisoare.
A înlăturat confiscarea sumei de 50 Euro dispusă de instanţa de fond.
A menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii şi a respins, ca nefondate, apelurile inculpaţilor.
Împotriva hotărârii au declarat recurs, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii D.M.E. şi V.L.C.
Invocând ca incident motivul de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen., parchetul solicită admiterea recursului, casarea parţială a hotărârilor atacate, iar pe fond, aplicarea unor pedepse într-un cuantum mai ridicat.
Invocând acelaşi motiv de recurs, inculpatul D.M.E. solicită reindividualizarea pedepsei aplicate în sensul reducerii ei.
Inculpatul V.L.C. cere în baza art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie în cea de furt calificat, existând serioase dubii cu privire la exercitarea violenţelor de inculpat, invocând chiar depoziţiile iniţiale ale părţii vătămate.
Recursurile declarate sunt neîntemeiate şi urmează a fi respinse ca atare.
Motivul invocat de parchet cu privire la greşita individualizare a pedepsei nu poate fi primit.
Este adevărat că fapta prin ea însăşi prezintă o încărcătură periculoasă, dar împrejurările în care a fost comisă şi mai ales persoanele inculpaţilor au determinat obţinerea circumstanţelor atenuante având drept efect diminuarea pedepselor şi aplicarea acestora sub minimul special.
S-a avut în vedere că rezoluţia infracţională a fost spontană, că iniţial au urmărit să fugă de lângă partea vătămată fără a-l agresa pe acesta, exercitarea actelor de violenţă având loc urmare a reacţiei părţii vătămate care, în mod justificat, a urmărit să-şi recupereze bunul de care, în mod surprinzător, fusese deposedată.
Pe de altă parte, inculpaţii au avut o conduită bună, fiind caracterizaţi favorabil în mediile sociale şi profesionale în care acţionează.
În privinţa inculpatului D.M.E. recursul urmează a fi respins, de asemenea. Instanţa de fond a aplicat, iar cea de fond a menţinut o pedeapsă just proporţionalizată care a evoluat judicios summum-ul de criterii prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel că scopul coercitiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen., este atins.
Schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de furt calificat solicitată de inculpatul V.L.C. nu poate fi primită de curte.
Chiar dacă iniţial, partea vătămată nu a arătat în plângerea din 16 ianuarie 2004 că a suferit leziuni, în aceeaşi zi a dat o depoziţie în care a menţinut acest lucru: .. „Am încercat să opresc autoturismul şi m-am prins cu mâinile de bară (stâlpul autoturismului, uşa fiind deschisă).
Am fost târât câţiva metri, după care am căzut pe asfalt şi mi-am pierdut cunoştinţa".
De altfel leziunile au o constatare obiectivă, raportul medico-legal, care, după ce le descrie, concluzionează că s-au putut produce, la data de 8 ianuarie 2004, prin lovire cu şi de corpuri dure.
Aceste leziuni au fost create direct prin lovirea repetată peste mâini de către inculpatul V.L.C. şi au determinat desprinderea de autoturism şi căderea pe carosabil a părţii vătămate care a suferit leziuni la cap, braţe şi picioare.
În mod evident leziunile de violenţă produse au urmărit păstrarea bunului sustras dec la acesta, scop finalizat de altfel.
Urmează ca timpul arestării preventive pentru ambii inculpaţi, să fie dedus din pedeapsa aplicată, iar aceştia să fie obligaţi la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpaţii D.M.E. şi V.L.C. împotriva deciziei penale nr. 874 din 22 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului D.M.E., timpul arestării preventive de la 23 ianuarie 2004 la 10 mai 2005, iar pentru inculpatul V.L.C. de la 23 ianuarie 2004 la 26 martie 2004.
Obligă pe recurenţi să plătească statului suma de câte 800.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2901/2005. Penal. Art.288,291 c.pen. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 2941/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs → |
|---|
