ICCJ. Decizia nr. 2953/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2953/2005
Dosar nr. 2043/2005
Şedinţa publică din 11 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 103/ F din 28 ianuarie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, inculpatul N.C.C. a fost condamnat la două pedepse de câte 3 ani închisoare, pentru săvârşirea a două tentative de tâlhărie, prevăzute de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele aplicate au fost contopite, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În temeiul dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din durata pedepsei timpul arestului preventiv de la 24 iunie 2004, la zi.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului.
S-a luat act că părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile în cauză.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 2.000.000 lei către stat, din care 400.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
S-a reţinut că, în noaptea de 23 iunie 2004, în jurul orei 0,30, în momentul în care părţile vătămate P.B.C. şi C.A. se pregăteau să intre în scara blocului în care locuiau, au fost agresate de inculpatul N.C.C. Acesta i-a pus mâna în gât părţii vătămate C.A. şi a împins-o, încercând să-i smulgă telefonul mobil, întrucât a intervenit P.B.C., inculpatul s-a îndreptat împotriva acesteia, trăgând de cureaua genţii. Partea vătămată şi-a apărat bunul, chiar în condiţiile în care inculpatul a târât-o câţiva metri şi a lovit-o cu pumnii şi picioarele. La strigătele de ajutor ale părţilor vătămate, au intervenit mai multe persoane care l-au imobilizat pe inculpat şi l-au predat organelor de poliţie.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate, proces-verbal de cercetare la faţa locului, planşe fotografice, declaraţiile martorilor C.I., B.M.C., S.Şt., S.N., declaraţiile inculpatului care a recunoscut săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 139/ A din 28 februarie 2005, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului.
Starea de arest a inculpatului a fost menţinută, iar detenţia a fost dedusă la zi.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 900.000 lei, onorariul apărătorului din oficiu avansându-se din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul N.C.C., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunţate şi reindividualizarea pedepsei aplicate, în sensul reducerii cuantumului acesteia.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Recursul este nefondat.
Din analiza materialului probator administrat în cauză rezultă că instanţele de judecată au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului şi au dat încadrarea juridică legală şi temeinică faptelor săvârşite de acesta.
Inculpatul a încercat să intre în posesia bunurilor părţilor vătămate (telefonul mobil al A.C. şi geanta B.C.P.) prin violenţă; celei dintâi victime i-a pus mâna în gât şi a împins-o, iar celei de-a doua i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele.
Actele de violenţă exercitate de inculpat în vederea deposedării victimelor de bunuri sunt descrise în declaraţiile părţilor vătămate, confirmate de planşele fotografice existente la dosarul cauzei şi în care se văd leziunile de pe braţul stâng al părţii vătămate P.B.C. şi recunoscute parţial de inculpat.
Prin urmare, încadrarea juridică reţinută de instanţele de judecată, în sensul săvârşirii de către inculpat a două tentative de tâlhărie, este justificată de probatoriul administrat în cauză şi nu se impune schimbarea acesteia, recurentul administrând loviturile părţilor vătămate cu scopul evident de a le înspăimânta şi a putea, astfel, să le deposedeze mai uşor de bunuri.
Cu privire la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului N.C.C., Curtea constată că aceasta s-a făcut în conformitate cu criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi avându-se în vedere scopul preventiv-educativ cerut de dispoziţiile art. 52 C. pen.
Instanţa de judecată a avut în vedere atât elementele ce caracterizează favorabil persoana inculpatului (lipsa antecedentelor penale, atitudinea procesuală), cât şi gradul de pericol social concret al infracţiunilor săvârşite, modalitatea concretă de operare (pe timp de noapte, împotriva a două tinere femei, acţiunile sale violente fiind întrerupte de apariţia şi intervenţia martorilor care l-au imobilizat), stabilind o pedeapsă aptă să corespundă cerinţelor legale şi necesităţii resocializării inculpatului.
În aceste împrejurări, Curtea constată că în cauză nu se impune reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, recursul acestuia urmând a fi respins ca nefondat.
Timpul arestului preventiv va fi dedus din durata pedepsei aplicate de la 24 iunie 2004, la zi.
Recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu avansându-se din fondul Ministerului Justiţiei.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.C.C. împotriva deciziei penale nr. 139 din 28 februarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 24 iunie 2004 la 11 mai 2005.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2952/2005. Penal. Art. 208-209 Cod Penal.... | ICCJ. Decizia nr. 2960/2005. Penal. întrerupere executare. Recurs → |
|---|
