ICCJ. Decizia nr. 3058/2005. Penal

Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința nr. 1564 din 9 decembrie 2004, condamnă pe inculpatul P.A. la 4 ani și 3 luni de închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 74 lit. a) și c), art. 76 lit. b) și art. 71 C. pen.

Instanța menține pe inculpat în stare de arest și îi deduce detenția preventivă, de la 9 august 2004 până la zi.

De asemenea, îl obligă la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî astfel, instanța reține, în esență, că, la 9 august 2004, aflându-se pe o stradă din Drumul Taberei - București, inculpatul o acostează pe numita R.M.I., de la care, prin violență, sustrage geanta cu 6 milioane lei.

Inculpatul declară apel.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 63 din 31 ianuarie 2005, respinge, ca nefondat, apelul și îl obligă pe apelant la 900.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Inculpatul declară recurs, reiterând cererea din apel.

Recursul este nefondat.

Prima instanță a reținut corect situația de fapt, pe care a calificat-o corespunzător și a dozat just pedeapsa aplicată.

în favoarea inculpatului, au fost reținute circumstanțe, reducându-se, astfel, cuantumul pedepsei sub minimul prevăzut de lege.

Nu sunt temeiuri ca pedeapsa să fie, din nou, redusă.

Din oficiu, nu se constată motive de casare, care să fie luate în considerare.

în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul a fost respins, conform dispozitivului deciziei.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3058/2005. Penal