ICCJ. Decizia nr. 3060/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 155 din 7 februarie 2005 a Tribunalului București, secția I penală, a fost condamnat inculpatul V.D. la pedepsele de 9 luni închisoare, în baza art. 217 alin. (1), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) și un an 7 luni și 22 zile, în baza art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) și b) și art. 37 lit. b), cu aplicarea art. 74 alin. ultim și art. 76 lit. d) C. pen., stabilindu-se conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) din același cod, ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de un an 7 luni și 22 zile închisoare .
în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 14 noiembrie 2001 la 5 iulie 2003 și s-a constatat executată în întregime pedeapsa.
în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul V.D., pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și d), cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), privind pe partea vătămată C.R. și ca urmare s-a respins acțiunea civilă formulată de acesta.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în fapt, că, în seara de 3 septembrie 2001, inculpatul V.D. s-a deplasat împreună cu prietenii săi T.Șt. și T.I. având asupra lor colaci din cauciuc, la Lacul G. aflat în administrarea SC M. SRL pentru a bracona pește, cei trei fiind surprinși de administratorul societății, B.Șt. și de paznicul R.A., când fixau plasele de pescuit.
Ca urmare, cei doi martori le-au solicitat inculpatului și prietenilor săi aflați pe lac să vină la mal însă aceștia au refuzat aducându-le injurii, în zonă sosind mai multe persoane printre care și martorii M.R.M. și L.C.
După ce partea vătămată R.A. s-a apropiat cu o barcă de inculpat, acesta din urmă i-a aplicat sus-numitului o lovitură cu o coadă de topor, cel lovit cazând în apă.
Inculpatul s-a suit în barcă, luându-l cu sine și pe martorul T.Șt. și au vâslit până la o insulă de pe lac. La un moment dat T.Șt. a sărit în apă și a înotat spre mal, a încercat să fugă și tăindu-se la un picior a fost prins de paznici.
Inculpatul V.D. a reușit să se ascundă cu barca, iar după lăsarea nopții a abandonat barca, după ce în prealabil a distrus-o cu lovituri de topor. După aceasta inculpatul a fugit pe străzi, spre locuința sa rănindu-se la picior, în drum a fost observat de martorul D.C. căruia i-a mărturisit că este alergat de paznicii Lacului G. Martorul l-a găzduit pe inculpat în acea noapte.
Față de probele administrate în cauză instanța a reținut că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor de distrugere și tentativă la infracțiunea de tâlhărie.
Referitor la infracțiunea de tâlhărie, din noaptea de 3 septembrie 2001, asupra părții vătămate C.R., constând în sustragerea prin violență a unui radiocasetofon și a două bărci din fibră de sticlă, instanța a apreciat că probele administrate nu au confirmat că inculpatul ar fi autorul acestei fapte.
Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 259 din 4 aprilie 2005, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și a desființat în parte sentința primei instanțe.
Rejudecând cauza a descontopit pedeapsa rezultantă în pedepsele componente și a dispus, în baza art. 211 alin. (2) lit. a) și d), cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), condamnarea inculpatului V.D. la 5 ani închisoare.
Potrivit art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.
S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) și a fost dedusă din pedeapsă perioada executată de la 14 noiembrie 2001 la 5 iulie 2003.
S-a luat act că partea vătămată C.R. nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar reexaminând probele administrate a reținut că și infracțiunea de tâlhărie, din data de 4 septembrie 2001, imputată prin rechizitoriu inculpatului a fost deplin dovedită.
Astfel, conform declarațiilor martorilor B.B. și F.A. coroborate cu declarațiile părții vătămate C.R., în noaptea arătată, inculpatul împreună cu alte persoane necunoscute, au lovit-o pe partea vătămată sustrăgându-i un radiocasetofon și două bărci din fibră de sticlă, cu care au plecat pe lac.
Ca urmare a loviturilor, părții vătămate i-au fost produse leziuni pentru care, prin actul medico-legal aflat la dosar, s-au apreciat ca necesare pentru vindecare, 4-5 zile de îngrijiri medicale.
împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul V.D., care invocând dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a susținut că pedeapsa aplicată de instanța de apel este prea severă solicitând reducerea ei.
Recursul este neîntemeiat.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că instanța de control judiciar, primind criticile din apelul parchetului, a considerat în mod justificat că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și d), cu aplicarea art. 37 lit. b) și a art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), constând în aceea că, în noaptea de 4 septembrie 2001, împreună cu persoane rămase neidentificate, a aplicat lovituri paznicului C.R., deposedându-l de un radiocasetofon și de două bărci din fibră de sticlă.
în acest sens sunt declarațiile martorilor B.B. și F.A. coroborate cu declarațiile părții vătămate C.R.
Referitor la pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată inculpatului V.D. se constată că aceasta a fost individualizată în mod corect de instanța de apel chiar la minimul prevăzut de lege, avându-se în vedere, potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pericolul social al infracțiunii, împrejurările săvârșirii acesteia, întinderea redusă a prejudiciului cauzat și persoana inculpatului aflat în stare de recidivă postexecutorie.
Se mai constată că pedeapsa aplicată este de natură a asigura, potrivit art. 52 C. pen., constrângerea, reeducarea și reintegrarea în comunitate a inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
întrucât au fost respectate dispozițiile legale arătate și nu există temeiuri de reconsiderare a cuantumului sancțiunii stabilite în apel, susținerea inculpatului în sensul greșitei individualizări a pedepsei nu poate fi primită.
Față de considerentele arătate, s-a constatat nefondată critica formulată și nu au rezultat cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859alin. (3) C. proc. pen., care au fost luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) din același cod, a respins recursul declarat de inculpat, și a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3029/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3065/2005. Penal → |
|---|
