ICCJ. Decizia nr. 6481/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin Ordonanța nr. 740 din 23 martie 2005, dată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus infirmarea parțială a Ordonanței nr. 663/P/2004 din 16 martie 2005, în sensul că s-a infirmat soluția de scoatere de sub urmărire penală în temeiul art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., dată față de O.S., pentru infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen. și a fost scos inculpatul de sub urmărire penală pentru această infracțiune în temeiul art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., și i-a aplicat o amendă administrativă de 1.000.000 lei.
Cel în cauză a fost obligat la 3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se lua această soluție, s-a reținut că inculpatul O.S. și M.V., precum și învinuita G.G. au fost cercetați de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în cauza penală nr. 798/P/2003 pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 242,art. 264,art. 289,art. 246,art. 248 și art. 26 cu art. 242 C. pen.
Cauza a fost soluționată prin rechizitoriul nr. 798/P/2003 din 30 septembrie 2004 prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.V., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 264 și art. 189 C. pen. și scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului O.S., pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizare a infractorului și distrugere de înscrisuri.
De asemenea, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei G.G.C., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 248 și art. 242 C. pen.
Soluția de mai sus a fost infirmată parțial prin ordonanța nr. 2094/2004, în sensul că s-a infirmat soluția dată față de inculpatul O.S. și s-a dispus redeschiderea urmăririi penale față de acesta pentru infracțiunile prevăzute de art. 264 și art. 242 C. pen.
în fapt, s-a reținut că, la data de 15 august 1999 A.M. a lovit cu cuțitul pe fratele său A.D., producându-i leziuni grave care au dus la concluzia că acesta a săvârșit infracțiunea de tentativă de omor calificat.
Evenimentul respectiv a fost sesizat organelor de poliție care s-au deplasat la locul faptei, printre aceștia fiind și colonelul M.V., șeful serviciului judiciar, care sesizând gravitatea faptei l-a chemat și pe procurorul criminalist O.S. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț.
Conform sarcinilor de serviciu și dispozițiilor legale acesta avea obligația să preia și să conducă cercetarea locului faptei, să întocmească procesul verbal de cercetare și să solicite organelor de poliție să identifice martorii, de asemenea, să evalueze starea de sănătate a persoanei vătămate în funcție de concluziile provizorii ale medicului legist.
Petiționarul O.S. nu a făcut nimic din cele arătate mai sus pe considerentul că el nu a fost sesizat oficial.
A doua zi, pe 16 noiembrie 1999, colonelul M.V. l-a informat pe petiționar în legătură cu starea sănătății părții vătămate și de comun acord au stabilit că agresorul săvârșise infracțiunea de tentativă la omor calificat.
Ulterior, s-au găsit pe fișetul petiționarului planșa foto întocmită cu prilejul cercetărilor locului faptei.
Mai mult, petiționarul a redactat două adrese către medicul legist prin care solicita examinarea persoanei vătămate, le-a prezentat primului procuror pentru a le semna, dar nu le-a expediat oficial pentru că nici nu le-a înregistrat la grefa parchetului.
Toate aceste activități desfășurate de petiționar dovedesc că acesta s-a preocupat de cazul respectiv, dar modalitatea în care a făcut-o nu a fost cea care să corespundă sarcinilor de serviciu.
S-a mai reținut că petiționarul a luat legătura telefonic cu inculpatul A.M. discutând aspecte în legătură cu ancheta, așa cum rezultă din înregistrarea convorbirilor telefonice efectuate.
în raport de aceste situații s-a reținut că petiționarul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 264 C. pen., însă s-a apreciat că fapta săvârșită nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, făcându-se aplicarea art. 181C. pen.
împotriva ordonanței petiționarul a făcut plângere la procurorul ierarhic superior.
Prin rezoluția nr. 7577/150/N din 13 mai 2005 emisă de șeful secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii.
Pentru a se lua această soluție s-a reținut că petiționarul în calitate de procuror de serviciu nu și-a exercitat obligațiile ce-i reveneau atunci când s-a deplasat la fața locului și a constatat săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat.
în ce privește pretinsa contradicție dintre soluție și aprecierea că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, aceasta nu există în raport de prevederile art. 18 și art. 181C. pen.
S-a mai stabilit că, în conformitate cu prevederile art. 209 C. proc. pen., în cazul infracțiunii de omor urmărirea penală trebuie efectuată de procuror sub sancțiunea nulității cu sprijinul organelor de poliție și a medicului legist.
Din moment ce petiționarul a fost sesizat cu săvârșirea infracțiunii de omor și s-a deplasat la fața locului, dar nu a luat măsurile care se impuneau, s-a concluzionat că acesta se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost cercetat și pentru care s-au aplicat dispozițiile art. 181C. pen.
împotriva actelor emise de procurori, petiționarul a făcut plângere la instanță conform art. 2781C. proc. pen.
în motivarea plângerii a arătat că acestea sunt nelegale și netemeinice, că este nevinovat și că se impune menținerea soluției date prin Ordonanța nr. 663/P/2004 din 16 martie 2005 prin care a fost scos de sub urmărire penală conform art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen.
în dovedirea plângerii a depus la dosar mai multe acte privind faptele care i s-au pus în sarcină și probele care au fost administrate.
Prin sentința penală nr. 20 din 7 iunie 2005, Curtea de Apel Bacău, secția penală, în baza art. 2781alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul O.S., împotriva Ordonanței nr. 740 din 23 martie 2005 și a rezoluției nr. 7577/150/ N din 13 mai 2005 emise de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, menținând soluțiile date.
în motivarea soluției, instanța a apreciat că din probele administrate în cauză rezultă în mod cert că petiționarul a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen., pentru care a fost cercetat și care s-a apreciat că nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, dispunându-se scoaterea de sub urmărire penală în baza art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., și aplicarea unei amenzi administrative de un milion lei.
împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs petiționarul O.S., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și, pe fond, admiterea plângerii împotriva ordonanței din 23 martie 2005.
Examinând sentința penală atacată, înalta Curte constată următoarele:
La data de 15 august 1999, A.M. a lovit cu cuțitul pe fratele său, A.D., producându-i leziuni grave care au dus la concluzia că acesta a săvârșit infracțiunea de tentativă de omor calificat.
Deplasându-se la locul faptei și constatând gravitatea acesteia, organele de poliție l-au chemat și pe procurorul criminalist O.S. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, care s-a prezentat, dar nu a desfășurat activitățile care se impuneau în virtutea calității sale de procuror criminalist de serviciu cu motivarea că nu a fost investit oficial în soluționarea cazului.
Așa cum a reținut și parchetul în motivarea soluției de scoaterea de sub urmărire penală a petiționarului O.S., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 264 C. pen., în baza aprecierii că fapta există dar nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, înalta Curte constată că petiționarul a avut o atitudine necorespunzătoare în raport cu sarcinile sale de serviciu, atitudine ce a condus la tergiversarea cercetărilor ce trebuiau efectuate în cauză.
în acest sens este de reținut că, deși petiționarul s-a deplasat la locul faptei fără a fi trimis de șefii săi ierarhici și a desfășurat anumite activități (a redactat două adrese către medicul legist prin care solicita să i se comunice starea de sănătate a părții vătămate și a primit de la organele de poliție planșa foto întocmită la locul faptei), acesta nu a sesizat oficial pe primul procuror, așa cum avea obligația, și nici nu a procedat la înregistrarea cauzei la penal pentru a se efectua cercetări.
Așa încât, nu există nici un dubiu că petiționarul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 264 C. pen., iar în raport de conținutul art. 181C. pen., se constată că nu există nici o contradicție între situația de fapt și soluția dată.
Față de aceste considerente, apreciind că ordonanța și rezoluția emise în cauză sunt legale și temeinice, urmează ca, în baza dispozițiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins recursul declarat de petiționar, ca nefondat.
în temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3069/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3039/2005. Penal → |
|---|
