ICCJ. Decizia nr. 3029/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 22 din 10 ianuarie 2005, Tribunalul București, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., în infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) și art. 75 lit. c) C. pen.
în baza art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e), cu aplicarea art. 13 și art. 74 lit. a), art. 75 lit. c) și art. 80 C. pen., a fost condamnat inculpatul F.F. la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 - art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
în baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 20.000 lei dobândită prin săvârșirea infracțiunii.
în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reținerii de la 28 octombrie 2001 la 29 octombrie 2001.
în temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus arestarea inculpatului.
S-a luat act că partea vătămată M.I. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
în baza art. 189 și art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul pentru avocatul din oficiu, în sumă de 400.000 lei se decontează din fondurile Ministerului Justiției.
S-a reținut, pentru a pronunța această sentință că, partea vătămată M.I. și inculpatul F.F. locuiau fără forme legale, într-o cameră situată în imobilul nr. 127, urmare a unei convenții verbale cu proprietarul imobilului.
La data de 27 octombrie 2001, părții vătămate i s-a făcut cunoscut, de către proprietar, faptul că trebuie să părăsească locuința, întrucât avea nevoie de spațiu.
în momentul în care partea vătămată și-a strâns lucrurile personale, era prezent și inculpatul, care în aceste împrejurări, a observat că partea vătămată avea asupra sa o anumită sumă de bani. După părăsirea imobilului, de către partea vătămată, în jurul orelor 20,00, inculpatul a luat hotărârea de a deposeda pe partea vătămată, de bani.
în vederea realizării hotărârii infracționale, inculpatul a coborât în fața imobilului unde l-a întâlnit pe minorul C.A., căruia i-a adus la cunoștință intenția sa și l-a rugat să îl însoțească pentru deposedarea părții vătămate, de bani. Minorul a acceptat propunerea.
în momentul în care partea vătămată a ajuns într-un loc întunecat, inculpatul minor C.A. a imobilizat-o, ținând-o în brațe, în timp ce inculpatul F.F. a sustras din buzunarul acesteia, suma de 50.000 lei.
Suma de 20.000 lei a fost folosită de către cei doi inculpați pentru cumpărarea unor produse, iar restul de 30.000 lei au fost împărțiți între ei.
în momentul depistării de către organele de poliție asupra învinuiților s-a găsit suma de 15.000 lei care a fost ridicată și restituită părții vătămate.
Partea vătămată, la data de 28 octombrie 2001, l-a recunoscut pe inculpatul C.A., ca fiind persoana care a imobilizat-o, iar pe inculpatul F.F., ca fiind persoana care a sustras suma de bani.
împotriva acestei sentințe, inculpatul F.F. a declarat apel, solicitând desființarea sentinței și redozarea pedepsei, având în vedere circumstanțele sale personale.
Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 86 din 8 februarie 2005, a respins, ca nefondat, recursul inculpatului, obligându-l la cheltuieli judiciare către stat, inclusiv la plata onorariului pentru apărarea din oficiu, ce se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.
împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul F.F., care prin apărătorul său a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate.
Recursul este nefondat.
Conform art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni, iar potrivit art. 72 din același cod, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările ce atenuează sau agravează răspunderea penală.
Or, în cauză, se constată că instanța de fond, la dozarea pedepsei, a avut în vedere pe lângă pericolul social al faptei, atât împrejurările în care aceasta s-a comis, dar și datele referitoare la persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, aspecte care se regăsesc în cuantumul pedepsei aplicate.
Așa fiind, în mod corect, instanța de apel a reținut că prima instanță a făcut o justă individualizare a pedepsei, încât, recursul apare ca nefondat și va fi respins, ca atare.
Au fost văzute și dispozițiile referitoare la reglementarea plății cheltuielilor judiciare făcute de stat, inclusiv, avansarea de către stat a onorariului pentru apărătorul din oficiu.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3058/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3060/2005. Penal → |
|---|
