ICCJ. Decizia nr. 3240/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 1437 pronunțată la data de 15 noiembrie 2004, în dosarul penal nr. 1184/2004, Tribunalul București, secția I penală, a hotărât:
A admis contestația la executare formulată de condamnatul C.C.
1. A descontopit pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 2304/2004 a Judecătoriei sector 5 București în pedepsele de 11 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 154/1999 a Tribunalului București, secția I penală și respectiv un an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 229/2001 a Judecătoriei Pitești.
Repune în individualitatea lor pedepsele de 10 ani închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 154/1999 a Tribunalului București, secția I penală și respectiv un an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 98/2002 a Judecătoriei Curtea de Argeș, cumulate aritmetic ca urmare a revocării ultimei pedepse.
2. în baza art. 15 C. pen., raportat la art. 458 C. proc. pen., și art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a redus pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 154/1999 a Tribunalului București, secția I penală, la 7 ani și 6 luni închisoare.
A dispus să execute condamnatul, alături de pedeapsa redusă prin prezenta și pedeapsa de un an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 98/2002 a Judecătoriei Curtea de Argeș, în final urmând să execute 8 ani și 6 luni închisoare.
în baza art. 36 C. pen., art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin prezenta cu pedeapsa de un an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 229/2001 a Judecătoriei Pitești, condamnatul urmând să execute 8 ani și 6 luni închisoare.
în baza art. 36 alin. ultim C. pen., a dedus prevenția de la 6 noiembrie 1998 la zi.
A anulat M.E.P.I. nr. 4103/2004 emis în baza sentinței penale nr. 2304/2004 a Judecătoriei sector 5 București definitivă prin neapelare și a emis un nou mandat de executare a pedepsei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 2304/2004 a Judecătoriei sector 5 București.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a verificat dosarul de condamnare, a solicitat relații de la penitenciarul unde contestatorul se află în executarea pedepsei cu privire la câtimea rămasă și comportarea acestuia.
A considerat admisibilă posibilitatea reducerii pedepsei pe calea contestației la executare, datorată apariției unei legi mai favorabile.
Constatând că potrivit modificării art. 146 C. pen., cu privire la noțiunea de "deosebit de grav", în baza art. 15 C. proc. pen., față de dovezile de îndreptare existente, poate opera aplicarea textului modificat, mai favorabil, și astfel contestatorului să i se reducă din cuantumul pedepsei, întemeiat pe art. 458 C. proc. pen.
Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 162 pronunțată la data de 10 martie 2005, în dosarul penal nr. 678/2005, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și a desființat sentința, în fond respingând contestația la executare ca nefondată.
Instanța de apel a apreciat că prin admiterea contestației și aplicarea unei pedepse corespunzătoare altei încadrări juridice s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, fiind admis "fondul".
Pedeapsa aplicată inculpatei reprezintă minimul legal prevăzut pentru infracțiunea de furt calificat cu consecințe deosebit de grave, noutatea legislativă referindu-se la cuantumul prejudiciului susceptibil a primi o încadrare sau alta.
în termen legal, împotriva acestei decizii, considerând-o inegală și netemeincă, s-a declarat recurs de către condamnatul care a criticat aplicarea legii, apreciată ca greșită [(art. 3859alin. (1) pct. 171 C. proc. pen.).
Condamnatul a solicitat menținerea sentinței de fond .
înalta Curte de Casație și Justiție, examinând hotărârile, actele dosarului în care s-au materializat probele, în raport de critică și legislația în vigoare, aplicabilă în cauză constată că motivul de casare invocat este întemeiat.
Considerentele acestei opinii vor fi prezentate în cele ce urmează:
Elaborarea legilor este justificată de nevoia existenței ordinii sociale. Ele nu sunt întotdeauna exprese sau foarte clare, reprezentând un cadru, apărând necesară interpretarea lor, care are loc pe baza principiilor consacrate în fiecare domeniu.
în dreptul penal se urmărește deopotrivă atât restabilirea ordinei de drept, cât și reeducarea inculpatului, amândoi membrii ai aceleiași societăți. Așa cum se încearcă repararea prejudiciilor materiale și morale ale părților vătămate, așa cum se iau măsuri de siguranță, tot astfel inculpatului i se aplică reguli menite să-l redea vieții sociale, lipsit de pericol, dincolo de momentul reeducării sale nemaifiind justificată coerciția.
Scopul final este acela de a se crea relații armonioase în societate, lipsele de pericol, nu de a distruge, de a răzbuna.
în momentul în care, ceva din pedeapsa aplicată inculpatului sau din momentul de executare al acesteia, creează condamnatului nedumerire sau impresia că a fost nedreptățit, scopul reeducării nu poate fi atins.
De aceea, rămâne rolul instanțelor să facă o corectă și atentă interpretare a legilor atunci când este posibil în folosul omului iar nu împotriva sa.
Această neobișnuit de lungă introducere are menirea de a explica, de ce dintre două opinii juridice, argumentate și una și cealaltă, înalta Curte de Casație și Justiție, a ales-o pe aceea potrivit căreia, contestația să fie admisă.
Motivarea instanței de fond este completă și convingătoare, astfel încât curtea și-o însușește în totalitate, și anume:
Se constată că în cauză, avându-se în vedere cuantumul prejudiciului la data producerii acestuia (280 milioane lei) și dispozițiile art. 146 C. pen., în vigoare la data soluționării definitive a acesteia (potrivit cărora prin consecințe deosebit de grave se înțelegea o pagubă materială mai mare de 50 milioane lei), fapta condamnatului a fost încadrată în dispozițiile art. 215 alin. (2), (3), (4) și (5) C. pen.
însă, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la 03 februarie 2000, a intrat în vigoare O.U.G. nr. 207/2000 care a modificat dispozițiile art. 146 C. pen., în sensul că prin consecințe deosebit de grave se înțelege o pagubă materială mai mare de un miliard lei, iar ulterior prin Legea nr. 456/2001 de aprobare și modificare a ordonanței mai sus indicate s-a stabilit că prin consecințe deosebit de grave se înțelege o pagubă mai mare de 2 miliarde lei. Ca urmare, ținându-se seama de această modificare legislativă, precum și de împrejurarea că prin hotărârea de condamnare la 11 ani închisoare s-a reținut în sarcina contestatorului un prejudiciu de 280 milioane lei, tribunalul apreciază că devin aplicabile dispozițiile art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., raportat la art. 458 C. proc. pen. și art. 15 alin. (1) C. pen., privind aplicarea facultativă a legii mai favorabile în cazul pedepselor definitive, deoarece pedeapsa aplicată petentului este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă.
Astfel, tribunalul a considerat ca fiind admisibilă contestația la executare formulată de petentul C.C., chiar dacă soluționarea acesteia se raportează la alte dispoziții legale decât cele avute în vedere la stabilirea încadrării juridice a faptei prin hotărârea de condamnare rămasă definitivă, ca urmare a modificării dispozițiilor art. 146 C. pen.
Apreciind o atare contestație ca fiind admisibilă, tribunalul este obligat să verifice mai întâi dacă în cauză sunt incidente condițiile prevăzute de art. 15 alin. (1) C. pen., respectiv dacă s-a pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare la pedeapsa închisorii, iar mai înainte de executarea în întregime a acesteia a intervenit o lege nouă care prevede o pedeapsă mai ușoară al cărei maxim special însă trebuie în mod obligatoriu să fie mai mare decât cuantumul pedepsei ce se execută.
Mai mult, considerăm că dispozițiile art. 15 alin. (1) C. pen., referitoare la "o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară" trebuie raportat la art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), care reglementează principiul aplicării legii mai favorabile, având în vedere denumirea marginală a art. 15 C. pen. "aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive".
Or, în cauză se constată că prin aplicarea legii penale mai favorabile ca urmare a modificării dispozițiile art. 146 C. pen., se influențează încadrarea juridică dată faptei prin hotărârea de condamnare întrucât suntem în prezența unei infracțiunii pentru care legiuitorul a prevăzut o formă agravată în funcție de cuantumul pagubei care atrage producerea consecințelor deosebit de grave.
Insă stabilirea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina contestatorului conform legii noi, apare numai ca un raționament folosit pentru a constata dacă legea nouă este mai favorabilă, verificându-se astfel îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 15 C. pen.
în consecință, admisibilitatea unei contestații la executare întemeiată pe dispozițiile art. 15 C. pen., nu este afectată de împrejurarea că potrivit legii noi fapta săvârșită de condamnat ar primi o altă încadrare juridică, întrucât această nouă încadrare a faptei este avută în vedere de tribunal cu ocazia soluționării contestației, fără ca pe această cale să se ajungă la o schimbare a încadrării juridice a infracțiunii pentru care petentul a fost condamnat definitiv. Astfel, încadrarea juridică rămâne cea stabilită prin hotărârea contestată, iar pe calea contestației se poate ajunge la o reducere a pedepsei ca urmare a aplicării legii mai favorabile.
O interpretare contrară a dispozițiilor art. 15 C. pen., ar determina reducerea sferei de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive, creând o inechitate între cei aflați în curs de judecată și cei condamnați definitiv ca în cazul petentului din cauza de față.
Ca urmare, tribunalul constată că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 15 alin. (1) C. pen., după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și înainte de executarea în întregime a pedepsei de 11 ani închisoare (condamnatul a executat 6 ani) a intervenit o lege penală mai favorabilă care prevede o pedeapsă mai ușoară, iar pedeapsa aplicată este mai mică decât maximul prevăzut de legea nouă.
Având în vedere că este vorba de aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile, tribunalul apreciază că petentul C.C. poate beneficia de dispozițiile acesteia întrucât a avut o atitudine sinceră, recunoscând și regretând fapta pentru care a fost condamnat, a executat din pedeapsă 6 ani închisoare, a avut un comportament corespunzător pe perioada executării pedepsei fiind recompensat în mai multe rânduri pentru menținerea ordinii și curățeniei în camera de deținere, pentru participarea la activitățile moral-religioase, a fost vizitat periodic de părinți și concubină, care îi oferă suportul moral și material necesar, fiind și tatăl unui copil minor.
Chiar dacă condamnatul este recidivist și pedeapsa pe care o execută este rezultatul unui concurs de infracțiuni, nu se poate face abstracția că acesta în apropare șapte ani de detenție a dat dovezi de îndreptare. Astfel a avut comportament bun, a stabilit relații corespunzătoare cu ceilalți, a răspuns pozitiv la sarcinile date, a muncit deși este bolnav de steatoză hepatică, a participat la activități moral-religioase, a fost recompensat de mai multe ori și este motivat în libertate să ducă o viață normală, având familie, un copil minor.
Toate acestea demonstrează că scopul pedepsei a fost atins și deoarece dispozițiile legale permit o posibilitate de reducere a pedepsei, recursul apare fondat și va fi menținută sentința de fond și a fi casată în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. d) C. proc. pen., decizia de apel.
Se va menține sentința de fond.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3236/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3235/2005. Penal → |
|---|
