ICCJ. Decizia nr. 3241/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 51 din 24 ianuarie 2005, Tribunalul Brașov:
I. în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul F.C., la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
în baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 a revocat grațierea pedepsei de 6 luni închisoare aplicată aceluiași inculpat, prin sentința penală nr. 2362 din 7 noiembrie 2002, a Judecătoriei Brașov, pe care a adăugat-o la pedeapsa aplicată prin prezenta, rezultând o pedeapsă de 6 ani și 6 luni închisoare.
II. în baza art. 217 alin. (1) C. pen., a condamnat pe același inculpat, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.
în baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 a revocat grațierea pedepsei de 6 luni închisoare aplicată aceluiași inculpat, prin sentința penală nr. 2362 din 7 noiembrie 2002, a Judecătoriei Brașov, pe care a adăugat-o la pedeapsa aplicată prin prezenta, rezultând o pedeapsă de un an închisoare.
în baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele de 6 ani și 6 luni închisoare și de un an închisoare, inculpatul F.C. executând în final pedeapsa cea mai grea, de 6 ani și 6 luni închisoare.
Cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.
în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a scăzut din durata pedepsei rezultante aplicate inculpatului, perioada reținerii și arestării preventive, începând din data de 13 iulie 2004, până la 24 ianuarie 2005.
în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului F.C.
în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpatul F.C., la plata sumei de 4.000.000 lei către partea civilă SC L. SRL, reprezentând despăgubiri materiale. A respins restul pretențiilor civile de 1.200.000 lei.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că în noaptea de 25 spre 26 iunie 2004, inculpatul F.C. a deposedat, prin amenințare, în barul R. din comuna Feldioara, pe martorul K.M., barman de serviciu, de bunuri în valoare de 1.200.000 lei.
S-a mai reținut că, în aceeași seară, inculpatul F.C. a distrus bunuri ale SC L. SRL Feldioara, cauzându-i o pagubă de 4 milioane lei.
Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv: plângerea penală și declarația părții vătămate SC L. SRL Feldioara, prin reprezentantul său legal, procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto, declarațiile martorilor H.A., C.R., C.I., B.M., R.A. și M.N.V., precum și declarațiile acestuia.
Fiind audiat, atât în faza de urmărire penală, cât și în cadrul cercetării judecătorești, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptelor.
Prin decizia penală nr. 94 din 30 martie 2005, Curtea de Apel Brașov a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, împotriva sentinței penale nr. 51 din 24 ianuarie 2005, pe care a desființat-o cu privire la cuantumul pedepsei aplicate pentru infracțiunea de tâlhărie. Rejudecând:
A repus pedepsele în individualitatea lor.
A majorat pedeapsa de 6 ani, la 7 ani închisoare și a contopit-o cu pedeapsa de 6 luni închisoare, stabilind o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare, la care a adăugat pedeapsa de 6 luni închisoare, a cărei revocare a menținut-o, inculpatul având de executat în final, o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
A menținut arestul preventiv al inculpatului și a dedus din pedeapsa aplicată, perioada executată în continuare, de la 24 ianuarie 2005, la 30 martie 2005.
A respins apelul declarat de inculpatul F.C. împotriva aceleiași sentințe.
împotriva acestei decizii a declarat recurs, inculpatul F.C., solicitând, prin avocat, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar personal, susținând că nu se face vinovat de săvârșirea nici unei infracțiuni, că totul a fost o înscenare.
Recursul este nefondat.
Analizând hotărârile pronunțate, în raport cu probele dosarului Curtea a constatat că situația de fapt a fost corect reținută, iar vinovăția inculpatului pe deplin dovedită, fiind susținută de ansamblul probator administrat în cauză.
Apărarea inculpatului, în sensul că fapta nu a fost săvârșită de către el, că nu se face vinovat de săvârșirea nici unei infracțiuni și că totul este o înscenare, este infirmată de toate probele dosarului, respectiv declarațiile martorilor și ale părții vătămate, care lucra ca barman, în sensul că inculpatul s-a manifestat violent atunci când a fost refuzat cu servirea de băuturi, fără a le plăti, a spart pahare, a răsturnat o masă și a avut o astfel de atitudine, proliferând amenințări, cum ar fi ca "el nu este un oarecare, este nervos, este periculos și ar fi bine să nu aibă de-a face cu el", care a speriat nu numai pe barmaniță, dar și alte persoane care erau de față. Acceptul barmaniței de a-i da băuturile solicitate a fost numai o consecință a stării de temere pe care i-a creat-o inculpatul.
Faptul că inculpatul era cunoscut ca o persoană violentă și care inspira temere, este susținut de împrejurarea ca acesta a fost condamnat anterior pentru infracțiunea de vătămare corporală.
Comportamentul violent al inculpatului și distrugerea unor bunuri au determinat solicitarea intervenției organului de poliție, care s-a deplasat la fața locului și a constatat distrugerea de bunuri, consemnându-se toate acestea în procesul-verbal de cercetare la fața locului, precum și în planșele foto.
Chiar dacă unii dintre martori, care îl cunosc pe inculpat și sunt în relații bune cu acesta, și-au schimbat declarațiile în fața instanței de judecată, o examinare coroborată a întregului material probator demonstrează ca aceste schimbări de declarații nu sunt justificate și că situația de fapt reținută de prima instanță și însușită de instanța de control judiciar, este cea reală. Persoanele care și-au menținut declarațiile, au și arătat că cercetarea penală s-a făcut fără amenințări sau presiuni asupra lor, în acest sens fiind declarațiile martorilor B.M. și H.A.
Ca atare, după verificarea cauzei în raport cu dispozițiile art. 3859alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind nefondat, Curtea l-a respins conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a dispus potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3365/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3160/2005. Penal → |
|---|
