ICCJ. Decizia nr. 5329/2005. Penal
Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 39 din 2 februarie 2005, Tribunalul Botoșani, în rejudecare, l-a condamnat pe inculpatul M.C.:
- în baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c), art. 76 lit. c), art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la 2 ani închisoare;
- în baza art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c), art. 76,art. 41 alin. (2), art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la 2 ani închisoare.
Conform art. 33 și 34 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
în temeiul art. 81 și 82 C. pen., a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 4 ani, ce constituie termen de încercare.
Inculpatul a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente Asociația F.M.C., să plătească Ministerului Finanțelor Publice, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală București, suma de 29.203.000 lei cu titlu de daune.
Au fost menținute măsurile asigurătorii și anulate actele false.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.
S-a reținut, în fapt că inculpatul M.C. a înființat în anul 1994, Asociația F.M.C., cu sediul în comuna Tudora, județul Botoșani, având ca principal obiect de activitate, executarea de lucrări agricole cu tractorul.
în urma controlului efectuat de Garda Financiară Botoșani, s-a constatat că inculpatul a decontat prin Banca A. Botoșani, pentru anul 1998, un număr de 37.204 cupoane agricole, în valoare de 3.269.633.000 lei, iar pentru anul 1999 a decontat, prin aceeași bancă, un număr de 14.905 cupoane, în valoare de 2.608.375.000 lei, în total 52.109 cupoane în valoare de 5.878.008.000 lei.
Constatările efectuate au relevat că în anii 1988 - 1999, inculpatul M.C. a cumpărat, personal și prin intermediari, cupoane agricole de la persoane fizice din județul Botoșani, care le-au primit gratuit pentru a fi folosite la plata unor lucrări și materiale în agricultură, achitându-le la prețuri mai mici decât valoarea lor de decontare prin bancă.
Cu toate că nu a deținut decât un tractor în anul 1998 și încă unul împrumutat în anul 1999, sus-numitul inculpat a completat un număr de 62 facturi fiscale, cu centralizatoarele aferente, în care a consemnat că Asociația F.M.C. a efectuat în beneficiul unor persoane fizice, nenominalizate însă, lucrări agricole (arat, semănat, discuit, întreținere culturi) și care i-au fost plătite cu cupoane agricole, la valorile constatate de Garda Financiară Botoșani.
în realitate, așa cum s-a arătat, cupoanele agricole au fost cumpărate de inculpat, la prețuri mai mici, decât valoarea lor nominală.
în ceea ce privește prejudiciul, prin actul de sesizare al instanței s-a reținut, în baza constatărilor organelor financiare, că în perioada anilor 1998 - 1999 inculpatul a decontat legal lucrări efectuate corespunzătoare unui număr de 2200 cupoane și în consecință, prejudiciul real cauzat a fost de 5.667.036.997 lei.
Pentru determinarea prejudiciului, instanța de fond, prin considerentele hotărârii, a invocat îndrumările date prin decizia penală nr. 5389 din 2 noiembrie 2003, a înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, conform cărora instanțele de fond și apel care au soluționat cauza în precedent, nu au ținut seama de probele din care rezultă că au fost efectuate lucrări agricole, plătite cu cupoane și nici de reglementările legale în vigoare în această materie.
Ca urmare, în cauză au fost efectuate, alături de cele administrate în faza precedentă de judecată a fondului, noi expertize tehnică și contabilă.
Astfel, s-a stabilit că inculpatul M.C. a efectuat real lucrări agricole pe o suprafață de 1517 ha, care au fost decontate legal cu 2696 cupoane, în valoare de 538.471.675 lei.
Reținând că inculpatul a decontat prin bănci, un număr de 52.109 cupoane, în valoare de 587.800.800 lei, instanța a dedus din această valoare, suma de 5.848.805.000, care reprezintă prin adunare, conform unor calcule din expertizele contabile, totalul tuturor cheltuielilor efectuate personal de inculpat, cu achiziționarea cupoanelor, cu efectuarea cu mijloace proprii a lucrărilor, cu motorină consumată în campaniile agricole din anii 1998 - 1999, reținând prejudiciul de 29.203.000 lei.
Apelul declarat de parte civilă Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Botoșani, împotriva sentinței penale nr. 39 din 2 februarie 2005, a Tribunalului Botoșani, a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 123 din 11 aprilie 2005, a Curții de Apel Suceava.
Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Botoșani, criticând-o conform motivelor scrise, pentru determinarea greșită a prejudiciului, acesta fiind în sumă de 5.667.036.997 lei, la a cărei recuperare a solicitat obligarea inculpatului și a plății civilmente responsabile, cu plata penalităților.
Verificând hotărârea criticată, în baza materialului și lucrărilor de la dosar, Curtea a constatat că recursul este fondat.
în reținerea situației de fapt, instanțele au avut în vedere mijloacele de probă constând în sesizare și procesele-verbale de verificare ale Gărzii Financiare Botoșani, expertiza tehnică și contabilă și suplimentul acestei din urmă din cursul judecății, documentele financiare întocmite de inculpat și depuse la bancă, declarațiile martorilor și cele ale inculpatului.
Criticile formulate prin recursul părții civile privesc doar greșita soluționare a laturii civile a cauzei.
în examinarea acestora, sunt relevante reglementările legale privind instituirea sistemului de cupoane pentru agricultori în anii 1998 și 1999.
Astfel, prin O.G. nr. nr. 9/1998 și O.G. nr. 32/1999, Guvernul României a instituit sistemul de plată pe bază de cupoane valorice cu finanțare de la bugetul de stat, în vederea procurării de materiale și servicii necesare lucrărilor agricole.
Aceste cupoane reprezintă bonuri de valoare care se acordă cu titlu gratuit agricultorilor care exploatează terenurile agricole pe baza cărora beneficiarii lor pot achita contravaloarea semințelor, îngrășămintelor chimice, motorinei, lucrărilor mecanice ș.a.
Furnizorii de servicii și de bunuri, în schimbul cupoanelor, pot încasa contravaloarea acestora prin societățile bancare, pe baza documentației stabilite prin convențiile încheiate de acestea cu Ministerul Agriculturii și Alimentației.
Numai prin O.G. nr. 32/1999 s-a prevăzut, prin art. 11 alin. (2), că vânzarea-cumpărarea cupoanelor pentru agricultori este interzisă, iar prin art. 10 alin. (2), că furnizorii de servicii sau bunuri sunt obligați să restituie contravaloarea cupoanelor încasate, precum și penalități, în cazul în care prestează servicii ori livrează bunuri, în schimbul cupoanelor, altor persoane, decât celor care le-au primit.
în raport cu aceste prevederi, se constată că fapta inculpatului, de a achiziționa, personal ori prin intermediari, cupoane acordate pentru campania agricolă din anul 1998, nu a fost interzisă prin O.G. nr. 9/1998 și, de urmare, nu există temei pentru obligarea acestuia la restituirea contravalorii cupoanelor încasate.
în latura penală a cauzei, însă, pentru întocmirea în fals a documentației depusă la bancă, răspunderea penală a inculpatului nu este înlăturată.
Cumpărarea de către inculpat a cupoanelor aferente anului 1999, s-a făcut cu încălcarea art. 11 din O.G. nr. 32/1999, având drept consecință conform art. 10 alin. (2) din același act normativ, obligația restituirii contravalorii încasate a acestora, precum și penalități.
Valorificând constatările expertizelor tehnice și contabile, se reține că prin campania agricolă 1999, inculpatul a decontat 12.556 cupoane, în valoare de 2.184 627.650 lei.
Din totalul de 2.696 cupoane decontate legal pentru lucrări real executate, un număr de 299 cupoane, în valoare de 61.340.000 lei, au fost folosite în campania 1999, conform expertizei contabile.
Prin operația simplă de scădere a contravalorii cupoanelor legal decontate în anul 1999, din valoarea totală a cupoanelor decontate în același an, rezultă că inculpatului îi revine obligația restituirii contravalorii a 12.257 cupoane, respectiv a sumei de 2.123.287.650 lei.
Susținerile inculpatului, potrivit cărora sumele de bani cu care a cumpărat cupoanele, trebuie scăzute din suma de restituit, sunt neîntemeiate.
Cupoanele sunt bonuri valorice cu regim special, cumpărate de inculpat prin încălcarea interdicției instituite prin art. 11 alin. (2) din O.G. nr. 32/1999.
Aceste cupoane au fost acordate gratuit agricultorilor și pot fi folosite numai pentru achitarea bunurilor și serviciilor anume stabilite.
Același act normativ instituie, prin art. 10 alin. (2), obligația furnizorilor de bunuri și servicii, de a restitui contravaloarea cupoanelor încasate, în cazul în care au efectuat prestațiile, altor persoane, decât celor cărora le-au fost acordate cupoanele, situație care se regăsește în cauză, întrucât inculpatul nu a executat vreo lucrare agricolă ori să fi furnizat materiale beneficiarilor cupoanelor, persoane, de altfel, necunoscute. Fiind deturnată folosirea cupoanelor de la destinația lor reală, respectiv de sprijin pentru agricultori, în exploatarea terenurilor, spre o activitate comercială speculativă, expres interzisă, obligarea inculpatului la restituirea contravalorii integrale a cupoanelor, așa cum prevede actul normativ special, este legală.
în limitele arătate, recursul părții civile a fost admis și, casând hotărârile pronunțate în fond și apel, în rejudecare, a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 2.123.287.650 lei și penalități calculate conform legii.
← Viol. Plângere prealabilă. Retragerea plângerii prealabile.... | ICCJ. Decizia nr. 1146/2005. Penal. încheiere. Recurs → |
---|