ICCJ. Decizia nr. 3365/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 17 din 17 ianuarie 2005, Tribunalul Harghita a condamnat inculpații:
1. F.I., la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. a) și b) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. a) C. pen.
2. F.G., la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20, raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 39 alin. (4) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. a) din același cod, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
S-a reținut că la data de 9 iulie 2004, orele 1.00, inculpații F.G. și F.I. au acostat părțile vătămate G.D. și B.C. și, sub amenințarea unui cuțit, precum și a unei bucăți de lemn de tip leaț, le-au cerut acestora, banii și valorile ce le aveau asupra lor.
Deoarece partea vătămată G.D. nu avea bani asupra lui, inculpații au încercat să o deposedeze pe partea vătămată B.C., de brățara pe care o avea la mână.
Apelurile declarate de cei doi inculpați împotriva hotărârii primei instanțe au fost respinse, ca nefondate, prin decizia penală nr. 50/A din 8 aprilie 2005, a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală.
împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpații au declarat recurs, solicitând în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. și, în subsidiar, reindividualizarea pedepselor, în sensul reducerii cuantumului acestora.
Recursurile sunt nefondate.
Este adevărat că inculpații au negat constant, pe tot timpul procesului, săvârșirea faptei pentru care au fost trimiși în judecată, însă vinovăția acestora este dovedită cert de probele administrate în cauză.
Astfel, ambii inculpați au recunoscut că s-au întâlnit cu părțile vătămate în data de 8 iulie 2004, între orele 24.00- 1.00, pe str. C. din Odorheiu Secuiesc.
Inculpatul F.I. a recunoscut că avea în mână un leaț, dar a dat o altă explicație cu privire la scopul pentru care s-a înarmat. Prezența obiectului menționat în mâna inculpatului, recunoscută de acesta, prin ea însăși, creează starea de amenințare în momentul abordării, în modul arătat, a părților vătămate.
Inculpatul F.G. nu recunoaște că ar fi avut un briceag cu care să amenințe părțile vătămate, însă, existența briceagului în discuție și utilizarea în modul arătat este confirmată de găsirea acestuia în locul unde au fost prinși inculpații, la aproximativ 5 minute de la săvârșirea faptei.
Prin urmare, fapta există, aceasta a fost săvârșită de inculpații menționați, vinovăția acestora fiind dovedită cert de lanțul deductiv fără discontinuitate reprezentat de probele menționate.
în concluzie, respingând apelul și menținând hotărârea primei instanțe, ca urmare a constatării concordanței depline dintre conținutul real al probelor și soluția de condamnare, instanța de control judiciar a pronunțat o hotărâre temeinică, nesupusă cazului de casare prevăzut în art. 3859pct. 18 C. proc. pen., vizat de inculpați.
Instanța de fond a aplicat inculpaților, pedepse orientate spre minimul special al normei incriminatoare.
Din examinarea hotărârilor pronunțate, se constată că au fost avute în vedere, cumulat, toate criteriile de individualizare prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pedepsele aplicate constituind o replică socială adecvată gravității infracțiunii.
Nu se constată motive care să justifice reducerea pedepsei, cu referire la ambii inculpați.
Pe de altă parte, în pedepse mai reduse decât cele aplicate de prima instanță, nu s-ar mai regăsi riposta adecvată pericolului social concret al faptei și, totodată, acestea nu ar mai realiza scopul și nu ar îndeplini funcțiile pedepsei, cu referire în special la funcția de exemplaritate și cea de reeducare.
Prin urmare, recursul se constată a fi nefondat și sub aspectul acestor critici, hotărârile pronunțate în cauză nefiind supuse cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen., vizat de inculpați.
în fine, examinând cauza conform art. 3859alin. (3) din același cod, nici alte motive de casare susceptibile a fi puse în discuție din oficiu nu se constată.
în consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpați.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3472/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3241/2005. Penal → |
|---|
