ICCJ. Decizia nr. 333/2005. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 333/2005
Dosar nr. 5876/2004
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 937 din 16 iulie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpata F.M. la 3 ani închisoare şi 2 ani exercitarea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din acelaşi act normativ şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) – art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.
S-a reţinut că, la data de 1 martie 2004, inculpata F.M. a vândut denunţătorului S.D. 8 doze de heroină, contra sumei de 2.400.000 lei.
La data de 4 martie 2004, pe baza denunţului inculpatei şi că este de acord să colaboreze cu organele de cercetare penală în vederea identificării şi tragerii la răspundere a numitului C., a fost surprins în flagrant numitul P.I,. în timp ce comercializa 2 grame de heroină numitului M.F., concubinul inculpatei. Traficantul menţionat a fost cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 motiv pentru care s-au reţinut în favoarea inculpatei F.M. dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000.
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa de fond a ţinut cont de participaţia inculpatei la săvârşirea infracţiunii în calitate de autor, de forma de vinovăţie cu care fapta a fost comisă, de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru fapta reţinută în sarcina acesteia, astfel cum acestea sunt reduse în urma aplicării prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000. De asemenea, a apreciat gradul de pericol social concret relativ redus, dedus din împrejurările concrete în care fapta a fost comisă, de circumstanţele personale ale acesteia, care se află la primul conflict cu legea penală, a manifestat o atitudine constant sinceră de recunoaştere a faptei comise, de conduita anterioară bună în familie şi societate, de faptul că este mama a unei fetiţe de aproape 5 ani, care are nevoie de sprijinul şi ocrotirea părintească, indiferent de greşelile mamei sale şi pentru care aceasta urmează a răspunde în faţa legii.
În raport de cele arătate, tribunalul a apreciat că în cauză pot fi reţinute în favoarea inculpatei şi circumstanţele atenuante judiciare, prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) C. pen.
Împotriva hotărârii primei instanţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpata F.M.
Parchetul a susţinut că pedeapsa aplicată inculpatei nu răspunde funcţiei de exemplaritate a pedepsei. Totodată, în mod greşit prima instanţă nu s-a pronunţat asupra destinaţiei drogurilor confiscate.
Inculpata a solicitat reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia, dându-se o mai mare eficienţă circumstanţelor atenuante judiciare reţinute în favoarea sa şi schimbarea modalităţii de executare prin aplicarea art. 81 sau art. 861 C. pen., suspendarea condiţionată a executării pedepsei ori suspendarea sub supraveghere.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 692 din 29 septembrie 2004, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a desfiinţat în parte hotărârea atacată şi, în baza art. 17 din Legea nr. 143/2000, a constatat că întreaga cantitate de droguri a fost consumată în procesul analizei de laborator.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei au fost menţinute.
Prin aceeaşi decizie, apelul declarat de inculpată împotriva hotărârii primei instanţe a fost respins, ca nefondat.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de control judiciar a reţinut că aplicarea unei pedepse de 3 ani închisoare corespunde tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi circumstanţelor atenuante. Nu se justifică însă suspendarea condiţionată a executării pedepsei, care nu şi-ar mai atinge astfel finalitatea prevăzută de lege.
Ca atare, ambele apeluri sunt nefondate sub aspectul acestor critici.
Reiterând criticile formulate în apel, inculpata F.M. a declarat recurs împotriva acestei din urmă hotărâri.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Aplicând, cumulat, toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), prima instanţă a individualizat judicios pedeapsa aplicată inculpatei F.M. Totodată, apreciind corect că privarea de libertate, pe durata pedepsei aplicate, este de natură a realiza scopul şi funcţiile pedepsei. Astfel, s-a reţinut că, după executarea pedepsei de 3 ani închisoare, în modalitatea arătată, funcţia de reeducare va fi realizată, inculpata putând fi redată societăţii fără teama că aceasta ar mai săvârşi alte infracţiuni.
Or, condiţia esenţială, între condiţiile ce se cer a fi întrunite cumulativ, pentru dispunerea suspendării condiţionate a executării pedepsei sau suspendării executării sub supraveghere, priveşte convingerea instanţei că reeducarea inculpatului ar putea avea loc şi fără executarea pedepsei, prin stimularea eforturilor de autoeducare ale acestuia, dovedite prin buna conduită în termenul de încercare.
Cum această apreciere nu a fost generată de datele dosarului, în mod judicios prima instanţă nu a stabilit această modalitate de executare a pedepsei închisorii.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate, se constată lipsa temeiurilor pentru reducerea cuantumului pedepsei aplicate, care apare ca fiind just proporţionalizată, precum şi pentru schimbarea modalităţii de executare, în lipsa elementelor care să conducă la aprecierea că scopul pedepsei ar putea fi atins chiar fără executarea acesteia.
Ca atare, respingând apelul şi menţinând sentinţa atacată, instanţa de control judiciar a pronunţat o hotărâre nesupusă cazului de casare, prevăzut de art. 2859 pct. 14 C. proc. pen., invocat de inculpat.
În fine, examinând cauza în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nici alte cazuri de casare susceptibile a fi puse în discuţie din oficiu nu se constată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata F.M.
Se va computa detenţia preventivă de la 1 martie 2004 la 17 ianuarie 2005.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, inculpata menţionată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata F.M. împotriva deciziei penale nr. 692 din 28 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsă timpul arestării preventive a inculpatei de la 1 martie 2004 la 17 ianuarie 2005.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3325/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 334/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs → |
|---|
