ICCJ. Decizia nr. 334/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 334/2005
Dosar nr. 4665/2004
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 784 din 11 iunie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, respinge cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpaţii L.T.M., D.B.G. şi D.A., ca neîntemeiate.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. a) C. pen., condamnă pe inculpaţii D.A., S.C.V. şi L.T.M., la câte o pedeapsă de 7 ani închisoare fiecare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.
Face aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor durata arestării preventive de la 18 septembrie 2003 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., menţine starea de arest a inculpaţilor.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., şi art. 75 lit. a) C. pen., şi art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul D.B.G. la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.
În baza art. 81 C. pen., suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 5 ani, ce constituie termen de încercare, stabilit conform art. 110 C. pen.
Pune în vedere inculpatului prevederile art. 83 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), deduce din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la 18 septembrie 2003 la 26 mai 2004.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 118 lit. e) C. pen., dispune confiscarea cantităţii de 1.04 grame de heroină, ce urmează a fi dispusă conform art. 118 din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpaţi la câte 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 800.000 lei, onorariul avocat din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că, în data de 17 septembrie 2003, numitul F.P. a formulat un autodenunţ prin care a arătat că este consumator de heroină de circa 4 luni, heroina fiind procurată la preţul de 200.000 lei doza de la numitul S. şi asociaţii acestuia (care îşi desfăşoară activitatea infracţională în cartierul Ferentari), manifestându-şi astfel dorinţa de a coopera cu organele de poliţie în vederea tragerii la răspundere penală a acestora.
În baza autodenunţului în seara zilei de 17 septembrie 2003 organele de poliţie au pus la dispoziţia denunţătorului suma de 8.000.000 lei (bancnote identificate prin serie) în vederea cumpărării de către acesta a cantităţii de 5 grame de heroină de la numitul S. (identificat ulterior în persoana inculpatului D.A.).
Numitul F.P. a contactat telefonic în acest sens pe inculpatul D.A. stabilind de comun acord cu acesta să se întâlnească în acea noapte într-un părculeţ (unde s-au mai întâlnit şi anterior) situat la intersecţia str. Toporaşi cu Şos. Giurgiului, pentru ca ulterior tot în urma unei discuţii telefonice inculpatul D.A. să comunice numitului F.P. că îi poate oferi doar 40 doze heroină, la preţul total de 8.000.000 lei, ofertă acceptată de către F.P., cei doi stabilind întâlnirea, în jurul orelor 23,00.
La ora stabilită şi-a făcut apariţia un taxi, condus de martorul B.A.D., în care se aflau inculpaţii D.A., D.B.G. şi L.T.M., pentru ca la un scurt timp să-şi facă apariţia şi inculpatul S.C.V. pe o bicicletă, având asupra sa cele 40 doze heroină, puse într-un pachet de ţigări, primite anterior de la inculpatul D.A., căruia, de altfel, i-a şi înmânat pachetul cu dozele de heroină, acesta la rândul lui înmânându-le inculpatului L.T.M. (conform înţelegerii acesta era desemnat de D.A. să înmâneze personal drogurile lui F.P.).
Se reţine, de asemenea, că inculpatul L.T.M., la cererea inculpatului D.A. luase asupra sa o seringă, sare de lămâie şi un capac, înţelegerea fiind ca înainte de tranzacţie deţinătorul să „probeze marfa", lucru petrecut de altfel, după care, în momentul în care L.T.M. se pregătea să înmâneze dozele de heroină şi să primească banii, denunţătorul F.P. a plecat în grabă din parc, pretextând că nu are toţi banii la el, după care imediat organele de poliţie şi procurorul au intervenit în vederea imobilizării inculpaţilor, nu înainte de a alerga după aceştia şi a se executa foc de avertisment.
Ulterior, inculpatul D.A. a condus organele de poliţie la locuinţa inculpatului S.C.V. care nu fusese prins iniţial, de unde acesta din urmă a fost reţinut de organele de poliţie.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii S.C.V., D.A. şi L.T.M., criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepselor aplicate, considerate prea mari în raport cu poziţia lor procesuală.
Prin Decizia nr. 572/ A din 3 august 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi, reţinându-se că, deşi exista concurs între cauze de agravare şi atenuare a răspunderii penale, nefiind deci obligatorie coborârea pedepsei sub minimul special, instanţa de fond a dat eficienţă circumstanţelor atenuante şi a aplicat pedepse sub acest minim.
Împotriva aceleaşi sentinţe a declarat apel şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, criticând-o sub acelaşi aspect, al individualizării pedepselor, apreciate insuficiente în raport cu pericolul social ridicat al faptelor săvârşite. Acest apel a fost soluţionat separat prin Decizia penală nr. 876/ A din 18 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, fiind respins ca nefondat.
Împotriva primei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei încadrări juridice dată faptelor, precum şi al individualizării judiciare necorespunzătoare a pedepselor aplicate, considerate prea aspre în raport cu circumstanţele personale ale fiecărui inculpat.
În motivarea recursurilor, inculpaţii S.C.V. şi D.A. au arătat că încadrarea juridică corectă a faptelor pentru care sunt judecaţi este aceea de tentativă la trafic de droguri, deoarece tranzacţia nu a fost finalizată, neprimind banii ce reprezentau contravaloarea drogurilor. Totodată, au solicitat să se facă aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, în raport cu atitudinea lor cooperantă cu organele de anchetă.
În ceea ce priveşte recursul inculpatului L.T.M., acesta a arătat, în principal, că este doar consumator, solicitând schimbarea încadrării juridice în art. 4 din Legea nr. 143/2000; pe de altă parte, a mai solicitat schimbarea încadrării juridice în complicitate sau tentativă la infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, în raport de contribuţia sa efectivă la săvârşirea faptei.
În subsidiar, toţi inculpaţii au solicitat reducerea pedepselor.
Examinând Decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prevăzută de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., Curtea constată că recursurile sunt nefondate.
În ceea ce priveşte motivul de recurs ce vizează încadrarea juridică a faptelor, Curtea constată că acesta este nefondat, inculpaţii săvârşind infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 în forma coautoratului. Din actele şi lucrările dosarului rezultă că inculpaţii au conlucrat pentru divizarea cantităţii de 5 grame achiziţionate pentru revânzare, confecţionând 75 de doze (bile), pentru ca apoi să-şi împartă rolurile în vederea realizării tranzacţiei. Astfel, după ce drogurile au fost mascate întru-un pachet de ţigări, au fost transportate la locul de întâlnire de către inculpatul S.C.V., care s-a deplasat cu o bicicletă, în scopul de a supraveghea zona, ceilalţi inculpaţi venind separat cu un taximetru. El a înmânat pachetul cu droguri inculpatului D.A., care, la rândul său, le-a predat inculpatului L.T.M., ce era desemnat să le remită cumpărătorului, scop în care avea asupra sa şi o seringă, sare de lămâie şi un capac, necesare testării. De altfel, inculpaţii, prinşi în flagrant, au relatat detaliat împrejurările săvârşirii faptei, neavând obiecţii la semnarea procesului - verbal de constatare a infracţiunii, întocmit conform dispoziţiilor art. 467 C. proc. pen., iar declaraţiile ulterioare date de aceştia sunt în acelaşi sens.
Referitor la solicitarea inculpatului L.T.M., de a se schimba încadrarea juridică a faptei comise de el în cea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, se constată că este nefondată, încadrarea juridică corectă fiind cea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, pentru considerentele deja arătate.
Pe de altă parte, apărarea în sensul că neprimind banii, tranzacţia nu a fost finalizată şi deci fapta a rămas în faza de tentativă, nu subzistă, întrucât art. 2 alin. (1) incriminează, printre altele, şi punerea în vânzare, distribuirea, livrarea cu orice titlu, transportul sau deţinerea, modalităţi alternative care se regăsesc în modul de săvârşire a faptelor, astfel cum a fost evidenţiat mai sus.
Nici solicitarea de a face aplicarea dispoziţiilor art. 16 din aceeaşi lege, nu este fondată, deoarece intenţia inculpaţilor de a colabora cu organele de poliţie în scopul prinderii altor traficanţi de droguri, nu a fost materializată.
De asemenea, nu este întemeiată nici critica referitoare la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor de instanţa de fond şi menţinute de instanţa de apel, deoarece nu se justifică reducerea pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată fiecărui inculpat, ce a fost coborâtă sub minimul special, de 10 ani, după reţinerea circumstanţelor atenuante, prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen. Instanţa de fond a dat dovadă de clemenţă, reducând pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege, deşi acest lucru nu era obligatoriu datorită concursului cu circumstanţele agravante prevăzute de art. 75 lit. a) şi c) C. pen., astfel că o reducere a pedepsei stabilite în acest mod nu se justifică.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile declarate de inculpaţi ca nefondate.
Conform dispoziţiilor art. 38516 alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurenţii – inculpaţi vor fi obligaţi la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.C.V., D.A. şi L.T.M. împotriva deciziei penale nr. 572/ A din 3 august 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedepse timpul arestării preventive a inculpaţilor de la 18 septembrie 2003 la 17 ianuarie 2005.
Obligă pe fiecare recurent la plata sumei de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 333/2005. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 335/2005. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
