ICCJ. Decizia nr. 3347/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 172 din 10 februarie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 516/2005, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul V.I.N.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a fost investită cu cererea condamnatului V.I.N., înregistrată la data de 18 ianuarie 2005 sub nr. 516/2005, prin care acesta solicită revizuirea sentinței penale nr. 483 din 16 mai 2002 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 5218/2001.
în motivarea cererii, petentul a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, fiind doar consumator de heroină pe care și-o procură de la I.S.S. și numitul E., solicitând pe această cale să se analizeze probele administrate în cauză.
Examinând cuprinsul cererii de revizuire în raport cu actele și lucrările de la dosar, tribunalul a reținut că petentul V.I.N. a fost condamnat la 10 ani închisoare prin sentința penală nr. 438 din 16 mai 2002 pronunțată de tribunalul București, secția I penală, definitivă prin decizia penală 333 din 23 ianuarie 2003 a Curții Supreme de Justiție și 5 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Pe calea revizuirii, analizată prin prisma dispozițiilor art. 394 lit. a) C. proc. pen., instanța a reținut că nu există fapte sau împrejurări noi, necunoscute la data soluționării cauzei, ce tinde la o readministrare sau reevaluare a probelor în vederea stabilirii nevinovăției condamnatului.
Cum însă a fost judecat pe fond și a putut să administreze probe care să susțină apărările sale, iar mai apoi a uzat de apel și recurs, fără a aduce elemente noi, pentru a-și proba nevinovăția, în mod corect a constatat tribunalul că motivul invocat nu se înscrie între cele expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., respingându-i cererea.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen revizuientul reiterând motivul nevinovăției sale și, pe fond, analizarea cererii de revizuire formulată.
Examinând hotărârea atacată sub aspectul criticelor invocate, cât și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat că apelul de față este nefondat și l-a respins prin decizia penală 244 A/2005.
Condamnatul V.I.N. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 438 din 16 mai 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, susținând că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, el fiind consumator.
Cererea de revizuire a fost înaintată de Parchetul București cu concluzii de respingere, întrucât motivele invocate de condamnat nu se încadrează în cazurile prevăzute expres și limitativ de art. C. proc. pen.
Condamnatul a declarat recurs împotriva ultimei hotărâri, cerând admiterea cererii de revizuire, reaudierea martorilor și în fond desființarea sentinței prin care a fost condamnat nr. 438/2002 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, reținându-se nevinovăția sa pentru infracțiunea de trafic de stupefiante.
Recursul este nefondat.
Din actele și lucrările de la dosar, Curtea reține că revizuientul V.I.N. a fost condamnat la 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
în baza art. 61 C. pen., s-a revocat libertatea condiționată a restului rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 253/1998 a Tribunalului București, în final urmând să execute 10 ani închisoare.
în fapt, s-a reținut că, în cursul lunii martie 2001, inculpatul V.I.N. a vândut numiților C.L. și B.N. o cantitate de 0,44 gr. heroină.
Cauza a parcurs toate căile de atac rămânând definitivă prin decizia penală nr. 333 din 3 ianuarie 2003 a Curții Supreme de Justiție.
Curtea constată că cererea de revizuire întemeiată pe motivele invocate de condamnat nu se înscrie în niciunul dintre cazurile prevăzute în art. 394 C. proc. pen., iar hotărârea instanței de apel se vădește legală și temeinică.
Potrivit art. 394 C. proc. pen., cazurile în care se poate cere revizuirea sunt următoarele:
descoperiri ulterioare, adică aflarea unor fapte sau împrejurări care nu figurează în materialul probator din dosar și, deci nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei și care prin ele însele sau prin coroborare cu alte probe ar fi dus la pronunțarea altei soluții;
mărturie mincinoasă (constatarea că un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauză a cărei revizuire se cere);
înscrisuri false (constatarea ulterioară că un înscris că a servit ca temei la soluționarea unei cauze penale a fost declarat fals);
fapte ilicite comise de subiecți oficiali (constatarea că un membru al completului de judecată procurorul sau organul care a efectuat actele de cercetare penală, a comis o infracțiune în legătură cu cercetarea sau judecarea cauzei a cărei revizuire se cere);
hotărâri ireconciliabile.
Verificând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire conform art. 403 alin. (1) C. proc. pen., în mod corect a stabilit tribunalul și curtea de apel că temeiurile invocate de condamnat nu corespund cazurilor de revizuire anume prevăzute de lege așa cum au fost expuse mai sus.
Așa fiind, Curtea urmează a se respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Au fost văzute și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3346/2005. Penal. Strămutare. Strămutare | ICCJ. Decizia nr. 3343/2005. Penal → |
|---|
