ICCJ. Decizia nr. 3381/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 256 pronunțată în dosarul penal nr. 700/2004 Tribunalul Arad, secția penală, a pronunțat următoarea hotărâre:
în baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, condamnă pe inculpații:
- S.C. și
- S.I. la câte:
- 5 ani închisoare și pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pe o durată de 3 ani.
Pe perioada și în condițiile art. 71 C. pen., interzice inculpaților exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Confiscă de la inculpați suma de câte 8000 Euro sau contravaloarea sumei în lei la data punerii în executare a sentinței.
Obligă fiecare inculpat să plătească statului suma de câte 15.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a stabilit în fapt situația descrisă în rechizitor, conform probelor administrate în faza de urmărire penală și de judecată, anume că în cursul anului 2002 inculpații au recrutat 7 persoane cu handicap locomotor prin înșelăciune și profitând de imposibilitatea acestora de a se apăra și de a-și exprima voința, i-a transportat și cazat în Italia unde i-a pus să cerșească, însușindu-și cea mai mare parte din sumele de bani obținute.
Din actul de acuzare se precizează că "nu s-a reușit identificarea și audierea decât a trei persoane: R.G., C.A., B.A.".
Mijloacele de probă utilizate au fost declarațiile martorilor, planșele foto, înscrisuri.
Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin decizia nr. 423 pronunțată, la data de 6 decembrie 2004, în dosarul penal nr. 9504/P/2004, a admis apelurile declarate de inculpați și a desființat sentința de condamnare sub aspectul înlăturării executării pedepselor, ca efect al aplicării grațierii, conform art. 1 din Legea nr. 543/2002. Celelalte dispoziții au fost menținute.
împotriva aceste decizii, în termen legal, Parchetul a declarat recurs considerând că sunt aplicabile dispozițiile art. 3859alin. (1) pct. 15 și 171 C. proc. pen.
Parchetul a solicitat casarea deciziei, respingerea apelurilor, deci înlăturarea aplicării grațierii și menținerea sentinței de fond sau, oricum, anularea mandatelor.
în motivarea recursului s-a arătat că atât sesizarea instanței cât și probele efectuate au condus la stabilirea situației de fapt conform căreia, inculpații au înșelat și transportat peste frontieră pentru a cerși nu doar trei persoane, ci mai multe, iar activitatea tuturor a continuat, pentru cei neidentificați, chiar și în prezent. Astfel fiind inculpații nu îndeplineau condițiile pentru a beneficia de grațiere.
înalta Curte de Casație și Justiție examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate și procesele existente, constată că recursul este întemeiat numai sub aspectul omisiunii de a anula mandatele de arestare nepuse în executare. Argumentele sunt următoarele:
Situația de fapt a fost corect reținută, rezultând cu certitudine vinovăția inculpaților, actele materiale ale acestora, cu privire la trei din toți cei duși la cerșit.
Nu se pot face discuții cu privire la persoanele neidentificate și neaudiate, deoarece probele se referă la aceștia într-un mod evaziv și oricum nu acoperă perioada actuală pentru a se ști dacă în continuare cerșesc, în ce condiții, cât câștigă, dacă practică cerșitul de bună voie sau siliți, etc.
Cât privește pedepsele aplicate celor doi inculpați, corect au fost grațiate, actele materiale fiind săvârșite anterior apariției decretului de grațiere și nefiind exceptate ca infracțiune sau cuantum al pedepsei aplicate [(art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001)].
în recursul scris se arată că martorul R.G. a plecat în România după o lună de la venire, dar se omite din declarația sa că a stat sub influența inculpaților doar 2 săptămâni.
Din declarațiile martorului R.G. rezultă că a fost racolat la finele lunii mai 2002, a stat aproximativ 4 luni cu inculpații, deci activitatea sa se sfârșise în luna septembrie, chiar dacă în țară s-a întors la 16 octombrie 2002.
în ceea ce-l privește pe B.A. nu s-a stabilit cât anume a activat la îndemnul inculpaților, data întoarcerii în țară (ianuarie 2003 rezultă din vizele de pe pașaport) nefiind elocventă.
Sub acest aspect recursul nu este fondat.
Cum însă pe numele inculpaților au fost emise mandate de arestare, nr. 35 din 24 februarie 2003 și 36 din 24 februarie 2003 și următoarele, pentru S.C. și respectiv S.I., instanța de apel trebuia aplicând grațierea, să le anuleze.
S-a admis recursul parchetului sub acest aspect, s-a casat decizia de apel prin completarea ei cu dispozițiile de anulare a celor 2 mandate de arestare preventivă, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. c) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3452/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3270/2005. Penal → |
|---|
