ICCJ. Decizia nr. 3187/2005. Penal
| Comentarii |
|
Tribunalul Cluj, prin sentința penală nr. 757 din 30 septembrie 2004, l-a condamnat pe inculpatul C.G., pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, modificată și completată prin Legea nr. 161/2003, la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.
în baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării acestei pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani.
S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării condițiilor de suspendare, prevăzute de art. 83 C. pen.
S-a constatat că suma de 100 dolari S.U.A. ce a format obiectul infracțiunii a fost restituită numitei A.M.M., respingându-se celelalte pretenții formulate.
Instanța a dispus publicarea sentinței într-un ziar local, conform art. 30 din Legea nr. 78/2000.
Inculpatul a fost obligat să-i plătească statului 7.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunțând soluția de mai sus, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Inculpatului, care avea calitatea de agent șef în cadrul secției a II-a Poliției municipiului Cluj Napoca, i s-a repartizat spre soluționare plângerea părții vătămate A.J.Z., depusă la acest organ de poliție, împotriva lui U.G., prin care reclama faptul că numitul i-ar fi sustras suma de 2000 Euro.
Inculpatul a procedat la administrarea unor probe în dosarul respectiv, iar în ziua de 23 februarie 2003 (zi de duminică) s-a deplasat la domiciliul părții vătămate, căreia i-a comunicat, în prezența soției sale A.M.M., rezultatului testului poligraf la care a fost supus făptuitorul, promițându-i că va depune toate eforturile pentru dovedirea vinovăției acestuia.
Partea vătămată i-a cerut polițistului să-și îndeplinească corect sarcinile de serviciu, promițându-i că în cazul în care va reuși să-și recupereze prejudiciul îl va recompensa.
în cadrul discuțiilor inculpatul a arătat că ar avea nevoie de bani în acel moment, respectiv de 100 dolari S.U.A., întrucât trebuie să-și achite rata la un împrumut bancar.
A.J.Z. a acceptat să-i dea inculpatului această sumă, astfel conform înțelegerii el s-a prezentat a doua zi la locul de muncă al părții vătămate, ocazie cu care i-a înmânat o bancnotă de 100 dolari S.U.A. Cu această ocazie inculpatul din nou a asigurat-o că îi va rezolva favorabil plângerea.
în continuare inculpatul a efectuat în cauză și alte acte premergătoare, iar în final a întocmit un referat cu propunere de neîncepere a urmăririi penale și de trimiterea plângerii judecătoriei, fapta imputată lui U.G. constituind infracțiunea de abuz de încredere, prevăzută de art. 213 C. pen.
Drept consecință, plângerea s-a înregistrat la Judecătoria Cluj Napoca sub nr. 7242 din 27 iunie 2003.
A.J.Z. nefiind mulțumit de această soluție a formulat un autodenunț anexând și o casetă audio cu înregistrarea convorbirilor telefonice avute cu inculpatul, în cadrul cărora acesta recunoaște primirea sumei de 100 dolari S.U.A.
S-a înlăturat apărarea inculpatului potrivit căreia ar fi fost vorba de un împrumut ce i s-a oferit de A.J.Z., fără nici o legătură cu modul de instrumentare a cauzei în curs de cercetare, probele dosarului ducând la o concluzie contrară.
La individualizarea pedepsei și stabilirea modalității sale de executare s-au avut în vedere atât gradul de pericol social al faptei cât și persoana inculpatului, care până la comiterea acesteia a avut o conduită bună și este singurul întreținător al familiei sale, compusă din soție și un copil minor.
S-a apreciat totodată că scopul pedepsei va putea fi atins și fără executarea sa efectivă, motiv pentru care s-a făcut aplicația art. 81 C. pen., privind suspendarea condiționată a executării.
S-a constatat totodată că inculpatul a restituit suma de 100 dolari S.U.A. numitei A.M.M., soția lui A.J.Z., care a decedat la 21 ianuarie 2004, în cursul judecării prezentei cauze.
împotriva deciziei de mai sus a declarat apel inculpatul, solicitând desființarea sa și pe fond achitarea, în baza art. 10 alin. (1) lit. d), raportat la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., întrucât în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită.
în susținerea apelului său inculpatul și-a reiterat apărarea formulată și în fața instanței de fond, arătând că i s-au dat banii cu titlu de împrumut la inițiativa lui A.J.Z., fără să fi condiționat soluționarea favorabilă a dosarului de primirea acestora. Astfel prima instanță printr-o greșită interpretare a probelor dosarului a reținut că el ar fi primit un folos în scopul îndeplinirii îndatoririlor sale de serviciu. Aceasta cu atât mai mult, cu cât însăși partea vătămată a declarat în instanță că este de acord cu soluția de neîncepere a urmăririi penale, confirmată și de procuror.
în ce privește caseta audio cu înregistrarea unor convorbiri telefonice, aceasta nu poate fi considerată ca mijloc de probă, cât timp înregistrarea nu a fost efectuată în condițiile prevăzute de art. 911C. proc. pen.
împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.G., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor pentru motivul prevăzut de art. 3859pct. 12 C. proc. pen. și, rejudecând, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Verificând decizia penală atacată prin prisma motivului de recurs formulat, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei reținută în sarcina sa și la condamnarea pentru această faptă.
Instanța de control judiciar, examinând apelul declarat de inculpat împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, a pronunțat o decizie prin care, în mod temeinic și legal, a respins acest apel, ca nefondat.
Cu privire la motivul de recurs formulat de inculpat care vizează achitarea sa pe motiv că fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, modificată și completată prin Legea nr. 161/2003, înalta Curte constată că susținerile inculpatului sunt infirmate de probatoriul administrat în cauză.
Astfel, declarațiile date de A.J.Z. și A.M.M., declarații pe care aceștia le-au menținut cu ocazia confruntării lor cu inculpatul, confirmă situația reținută în cauză și anume că inculpatul, în timp ce efectua acte premergătoare în vederea începerii urmăririi penale față de o persoană împotriva căreia A.J.Z. depusese plângere la poliție, a solicitat de la acesta din urmă suma de 100 dolari S.U.A., motivând că are de plătit o rată la un credit acordat de o bancă.
De asemenea, deși inculpatul susține că suma de 100 dolari S.U.A. primită reprezenta un împrumut, din aceleași declarații rezultă că, în momentul în care a primit banii, inculpatul l-a asigurat pe A.J.Z. că va depune eforturi pentru a-i rezolva acestuia în mod favorabil plângerea, în sensul de a-l trimite în judecată pentru furt pe U.G., acceptând în mod tacit propunerea de a nu mai restitui suma de bani primită.
în consecință, așa cum a reținut și instanța de apel, chiar dacă inculpatul nu a condiționat rezolvarea favorabilă a plângerii depusă de A.J.Z. de primirea banilor de la acesta, el a făcut promisiuni ferme în acest sens la momentul primirii acelor bani.
Pe de altă parte, așa cum se poate observa din actele dosarului, inculpatul a restituit suma de 100 de dolari S.U.A. în timp de mai mult de un an de la primirea acesteia, respectiv, în martie 2004, în cursul judecării cauzei.
Așa încât, susținerea inculpatului că ar fi vorba de un împrumut oferit acestuia de către A.J.Z. nu poate fi primită.
Mai mult, chiar în situația în care s-ar accepta ideea inculpatului, în sensul că a fost doar un împrumut, faptul că inculpatul nu a respins propunerea celui ce i-a dat banii de a nu-i mai restitui în schimbul rezolvării plângerii acestuia conduce la aceeași încadrare juridică a faptei în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art. 254 C. pen., fapta inculpatului constituie un folos necuvenit.
Așa încât, din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat, rezultă că în mod judicios și temeinic motivat, instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe, stabilind, la rândul ei, vinovăția inculpatului C.G. în săvârșirea infracțiunii de luare de mită pentru care a fost trimis în judecată, în raport cu situația de fapt reținută.
înalta Curte consideră că, în cauză, s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului întrunește atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii de luare de mită, care s-a consumat în momentul primirii sumei de 100 dolari S.U.A. în condițiile menționate.
Așa încât, instanța de apel a pronunțat o soluție legală și temeinică sub toate aspectele nefiind incident cazul de casare invocat, respectiv art. 3859pct. 12 C. proc. pen.
De asemenea, înalta Curte nu a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invocat din oficiu potrivit artl.3859 alin. (3) C. proc. pen.
Față de aceste considerente, înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.G.
în baza dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3064/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3188/2005. Penal → |
|---|
