ICCJ. Decizia nr. 3211/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 9 din 13 ianuarie 2005, pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr. 4093/2004, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul inculpatului G.C.C., din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 213 C. pen.
în baza art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.C.C. la o pedeapsă de 5 ani închisoare.
în temeiul art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de un an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 64/2002 a Judecătoriei Câmpeni și s-a dispus executarea acesteia în întregime, alăturat pedepsei aplicate în prezenta cauză, inculpatul având de executat în total o pedeapsă de 6 ani și 6 luni închisoare.
S-au aplicat inculpatului dispozițiile art. 71, raportat la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), privind pedeapsa accesorie.
în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive a inculpatului începând cu 23 iunie 2004, la zi.
în baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului.
S-a constatat că partea vătămată B.N. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
în baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 6.300.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 20 martie 2004, în jurul orelor 12,00, inculpatul G.C.C. s-a deplasat la barul A.F. N. din localitatea Cărpiniș, unde a consumat băuturi alcoolice.
în bar se afla și partea vătămată B.N., care, de asemenea, consuma băuturi alcoolice. în momentul când a achitat consumația, partea vătămată a fost observată de inculpat că are bani asupra sa.
Luând rezoluția infracțională de a-i sustrage banii, inculpatul, înainte de ora închiderii localului a ieșit în fața acestuia și la o distanță de aproximativ 50 m s-a ascuns după un stâlp, așteptându-l pe B.N.
în jurul orei 21,30, partea vătămată a părăsit localul, iar inculpatul, profitând de faptul că era întuneric i-a smuls, prin violență geanta, rupându-i cureaua.
După sustragerea prin violență a genții în care s-au aflat suma de 5.030.000 lei, 2 sticle de 1 litru cu apă minerală și o xerocopie a unei legi, inculpatul s-a deplasat la domiciliul martorilor S.N. și S.I., solicitându-le să-l transporte cu un autoturism la un local pentru a mânca.
în acest interval de timp, partea vătămată s-a deplasat pentru a sesiza organele de poliție, întâlnindu-se cu martora T.D.F., căreia i-a relatat cele întâmplate.
La aproximativ 200 m de locuința sa, martora a observat pe drum, aruncată, geanta părții vătămate având cureaua ruptă.
Inculpatul s-a deplasat la domiciliul său, unde a fost așteptat de organele de poliție, care au procedat la ridicarea banilor și restituirea acestora părții vătămate.
împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul G.C.C. care, prin apărătorul ales, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie, în infracțiunea de abuz de încredere, întrucât din depoziția martorului A.C. a rezultat că partea vătămată i-ar fi încredințat, de bună voie, geanta inculpatului.
Prin decizia penală nr. 91/ A din 29 martie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul nr. 828/2005, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul G.C.C.
A fost dedusă arestarea preventivă a inculpatului, de la 23 iunie 2004 la 29 martie 2005, și a fost menținută starea de arest a acestuia.
A fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că probele administrate în cauză dovedesc cu prisosință că inculpatul G.C.C. a deposedat-o prin violență pe partea vătămată de geanta conținând o importantă sumă de bani.
Astfel, partea vătămată B.N. și-a menținut constant declarațiile, arătând împrejurările în care inculpatul, pe care l-a recunoscut, s-a apropiat de el în fugă și i-a smuls geanta de pe umăr, îndepărtându-se apoi tot în fugă cu bunul sustras. Aceste declarații se coroborează cu depozițiile martorei T.D.F., căreia partea vătămată i-a relatat incidentul și care, imediat după comiterea faptei a observat pe drum, aruncată, geanta părții vătămate având cureaua ruptă. Actul material al sustragerii a fost dovedit și cu procesul verbal de percheziție corporală care a atestat că în posesia inculpatului s-a găsit suma de bani sustrasă. De altfel, în cursul urmăririi penale și inițial și în faza cercetării judecătorești inculpatul G.C.C. a recunoscut comiterea faptei.
Instanța de apel a înlăturat astfel justificat depoziția martorului A.C. (prietenul sorei inculpatului) care a susținut că ar fi văzut-o pe partea vătămată încredințând geanta acestuia.
Pe cale de consecință a fost respinsă și cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea de abuz de încredere.
împotriva deciziei penale nr. 91/ A din 29 martie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, a declarat recurs în termen legal, inculpatul G.C.C. care a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., respectiv a solicitat reducerea pedepsei ce i-a fost aplicată, apreciind că individualizarea făcută de instanțele anterioare este greșită. Inculpatul a invocat starea sa precară de sănătate, ce i-ar fi diminuat considerabil discernământul la momentul comiterii faptei.
înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856alin. (1) și art. 3857alin. (1) C. proc. pen., constată că prima instanță a reținut, în mod corect, situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de către acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
De asemenea, instanța de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel, prima instanță s-a orientat la un cuantum al pedepsei care să aibă drept consecință recuperarea inculpatului.
Ceea ce contează, în esență, este ca pedeapsa aplicată să aibă acea forță care să-i arate inculpatului că a greșit să-l determine la reflecție și să stimuleze la el dorința ca pe viitor să aibă o conduită corectă.
Pedeapsa nu trebuie să fie percepută de inculpat ca o răzbunare din partea societății pentru că a greșit, ci ea trebuie să trezească rezonanțe în plan psihologic și să conducă în final la redarea lui societăți.
Pentru ca pedeapsa să contribuie la îndreptarea inculpatului, ea trebuie să fie bine gândită, ceea ce presupune aplicarea unei pedepse juste, singura susceptibilă să-l determine să regrete fapta și să-și propună să nu mai repete infracțiunea.
Pedeapsa poate fi corectivă, numai dacă este retributivă, dacă ține seama de latura morală a omului, de capacitatea sa de a-și analiza faptele și de a se hotărî pentru o conduită compatibilă cu interesele societății.
Revenind la speță, a proceda în sensul reducerii pedepsei, așa cum a solicitat inculpatul G.C.C., ar însemna ca pedeapsa să nu-și mai atingă finalitatea înscrisă în art. 52 C. pen., anume cea a prevenției generale și speciale, ceea ce evident nu este în spiritul legii.
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni deosebit de grave ce vizează simultan atât integritatea fizică și viața persoanei, cât și bunurile acesteia.
Folosirea violenței în scopul însușirii unor bunuri conferă faptelor un grad deosebit de ridicat de periculozitate socială, atât prin urmările directe, păgubitoare și traumatizante asupra victimei, cât și prin sentimentul de insecuritate difuzat în masa cetățenilor.
Infracțiunea de tâlhărie prezintă un grad ridicat de pericol social reflectat chiar și prin limitele pedepsei stabilite de legiuitor.
în atari condiții, a reduce pedeapsa pentru autorul unei asemenea infracțiuni, cu impact social deosebit, ar echivala cu încurajarea tacită a lui și a altora la săvârșirea unor fapte similare și la scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției.
Susținerea inculpatului privind neluarea în calcul a concluziilor medico-legale psihiatrice la operațiunea de individualizare a pedepsei este nefondată, deoarece din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din dosarul nr. 4093/2004 al Tribunalului Alba rezultă că diminuarea discernământului se datorează stării de beție voluntară și nivelului submediocru de cultură a inculpatului, cauze ce nu pot conduce la ideea diminuării răspunderii penale.
Atât beția voluntară cât și lipsa unei instrucții corespunzătoare nu sunt avute în vedere de legiuitor decât eventual ca circumstanțe agravante personale, neputând fi invocate în scopul obținerii diminuării pedepsei.
în afară de aceasta, calitatea de recidivist postcondamnatoriu a inculpatului și faptul că a comis infracțiunea de tâlhărie în termenul de încercare al suspendării condiționate pentru o pedeapsă anterioară de un an și 6 luni, recomandă, în mod evident tratarea acestuia cu un plus de severitate, în vederea atingerii scopului pedepsei, așa cum este el definit de art. 52 C. pen.
Față de cele menționate mai sus, înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C.C. împotriva deciziei penale nr. 91/ A din 29 martie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.
Potrivit art. 38517 alin. (4), raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la 23 iunie 2004 la 23 mai 2005.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei a reprezentat onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3270/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3064/2005. Penal → |
|---|
