ICCJ. Decizia nr. 3389/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 7/ P din 2 februarie 2005, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.M. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale a numiților B.V., B.F., B.T. și D.V., pentru infracțiunea prevăzută de art. 250 alin. (2) C. pen., din data de 15 martie 2004, în dosar nr. 196/P 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și menținută prin rezoluția din 20 aprilie 2004 sub nr. 215/VIII.1/2004 dată de Procurorul General din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe petent să plătească statului suma de 900.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 400.000 lei onorariu avocat oficiu, se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.
Hotărând astfel, prima instanță a reținut că, prin plângerea înregistrată la instanță la data de 10 mai 2004, petentul C.M. a contestat rezoluția procurorului general din 20 aprilie 2004 prin care s-a respins plângerea sa, susținând că soluția pronunțată este nelegală și netemeinică.
în motivarea plângerii sale, petentul a solicitat continuarea cercetărilor privind pe numiții B.V., B.F., B.T., agenți de poliție și D.V., inspector de poliție, toți din cadrul Poliției municipiului Oradea, pentru comiterea infracțiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (2) C. pen., deoarece au exercitat atitudine degradantă în misiune și violență, care au fost constatate prin certificatul medico-legal nr. 1814/I a/741 din 25 iunie 2003, fiind necesare 14 zile de îngrijiri medicale.
A mai solicitat să se constate că cercetarea penală a fost superficială, fiind vorba de polițiști, fără a se stânge probe, fără a cerceta cu celeritate și conform deontologiei, în slujba aflării adevărului.
A solicitat, totodată, extinderea cercetărilor și punerea în mișcare a acțiunii penale și pentru alte fapte penale comise de inspectorii de poliție.
A cerut să se constate că este vorba despre o plângere împotriva polițiștilor care au avut un comportament arogant, agresiv, incapabil, preferând să constate și să stabilească că fapta nu există și e înscenată de martorii poliției.
A învederat că cei vinovați au făcut un abuz de putere în timpul serviciului și nu s-a emis nici o ordonanță de percheziție corporală și de reținere pe numele său, fiind supus unui abuz, de lipsire de libertate. A fost încătușat, insultat și au avut un comportament violent cu agresiuni în limbaj, cu expresii calomnioase și licențioase ce nu corespunde deontologiei și statutului profesional. Să se constate că s-au făcut presiuni, intimidări și amenințarea martorilor petentului. Măsura preventivă a reținerii fără drept în acea noapte până a doua zi în ideea de a se liniști pentru că se manifesta violent este neadevărată, fiind agresat de aceștia prin predicile și atitudinea lor.
A solicitat, în principal, condamnarea polițiștilor pentru infracțiunile pentru care a formulat plângerea și în subsidiar, restituirea cauzei procurorului.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut, în fapt că, în seara zilei de 23 iunie 2003, martora C.M. a sesizat Poliția municipiului Oradea că, în jurul orelor 23,30, mergând spre casă pe strada Meșteșugarilor, numitul C.M. a acostat-o și după ce a insultat-o a scos amenințător un cuțit. Ca atare, ofițerul de serviciu D.V. a dirijat echipajul mobil compus din agenții B.V., B.F. și B.T. la fața locului. Aceștia au fost însoțiți de reclamantă și martorul S.I.
La solicitarea organelor de poliție de a se legitima, petentul C.M. a refuzat, motivând că nu are buletin de identitate asupra sa. Față de atitudinea acestuia, sus numiții l-au invitat să-i însoțească la mașina cu care au venit. Pentru că învinuitul a încercat să ascundă ceva la spate și bănuind că este vorba de un cuțit, aceștia l-au imobilizat și condus la mașină, unde i s-a făcut un control sumar, ocazie cu care, asupra sa, sub bluză, la spate, a fost găsit un cuțit cu teacă și care avea lama de 23 cm.
Petentul a fost condus la sediul Poliției municipiului Oradea de pe strada Primăverii, unde s-a procedat la percheziționarea sa, ocazie cu care s-a găsit asupra sa și buletinul de identitate, iar în sacoșă, un cuțit cu lama ce se acționa automat, printr-un buton.
Și la sediul poliției, petentul C.M. a avut un comportament violent îmbrâncindu-i pe polițiști. Față de atitudinea petentului, numiții B.V. și B.F. l-au imobilizat, fără să-l insulte sau să-l violenteze. în acest timp, numitul B.T. redacta buletinul de evenimente, iar D.N., în calitate de ofițer de serviciu a asistat doar la scena de mai sus.
Martorii S.I. și S.R. au confirmat că reclamantul a avut o atitudine de sfidare și apoi violentă, izbind în gratiile de la geam, vociferând, amenințându-i pe polițiști că-i va reclama.
Chiar și martora P.V. a declarat că la cererea numitului U.T., cu care reclamantul s-a aflat în stradă, s-a deplasat la sediul poliției din municipiului Oradea pentru a se interesa de soarta lui C.M. Acesta declară că l-a văzut pe reclamant legat la o mână cu cătușele de o bară metalică și că cealaltă mână îi era liberă. Martora l-a sfătuit să se liniștească. Martora nu i-a văzut pe polițiști lovindu-l pe petent, dar unul dintre polițiști s-a plâns că a fost lovit de către C.M. Acest polițist avea pe obraz un plasture și hainele îi erau murdare, iar ofițerul de serviciu D.V. i-a spus că nu l-ar fi legat dacă nu era agresiv, arătând spre acel polițist.
Pentru că fapta petentului constituia infracțiune, a doua zi dimineață a fost condus la sediul Biroului Cercetări Penale din Parcul Traian, iar în jurul orelor 10,00, a fost audiat de inspectorul C.V.
Acesta a declarat că reclamantul nu prezintă nici o urmă de violență și nici nu i-a spus că a fost agresat.
La ieșirea din sediul poliției, reclamantul a fost așteptat de martorii P.V. și T.U.
Martora P.V. a declarat la procuror că nu a observat ca recurentul să fi fost bătut, dar acesta i-a spus că va merge la medicul legist.
Singurul martor care confirmă că reclamantul avea o umflătură pe față și șchiopăta puțin este U.T., dar declarația acestuia a fost apreciată subiectivă, având în vedere că este amic cu petentul.
Dosarul întocmit acestuia a fost soluționat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea prin scoaterea numitului de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ de 10 milioane lei, rezultând astfel că, cele constatate de organele de poliție s-au confirmat.
S-a mai reținut că, prin adresa nr. 1814/I a/741 din 16 noiembrie 2003 emisă de S.M.L. Bihor, se comunică faptul că leziunile petentului s-au putut produce și prin autoprovocare "atunci când sus numitul s-a lovit cu capul și picioarele de pereți în camera de așteptare a poliției, iar leziunile de la mâini sunt superficiale și s-au putut produce de la aplicarea cătușelor și care au necesitat îngrijiri medicale.
Față de această stare de fapt, instanța a apreciat că actele premergătoare efectuate de polițiști s-au încadrat în prevederile legale, în sensul că aceștia se aflau în timpul serviciului și nu și-au depășit cu nimic competența, având dreptul conform art. 26 din Legea nr. 218/2002, privind organizarea poliției române, să aplicate măsuri pentru menținerea ordinii și liniștii publice, siguranța cetățeanului, în speță, martora C.M. care a solicitat sprijinul poliției.
De asemenea, conform art. 31 lit. a) și b) din menționata lege, polițiștii aveau dreptul să-l conducă pe reclamant la sediul poliției pentru că a amenințat-o cu cuțitul pe martora C.M. și a refuzat să se legitimeze, folosind inclusiv forța.
Plângerea petentului a fost apreciată ca fiind lipsită de temei, neputându-se reține în sarcina polițiștilor comiterea infracțiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (2) C. pen.
în termenul legal, împotriva sentinței penale a declarat recurs petentul C.M., solicitând prin concluziile scrise înaintate la dosar, în principal, admiterea plângerii, desființarea rezoluției și redeschiderea urmăririi penale cu reținerea cauzei spre judecare în primă instanță, conform probelor de la dosar, rezervându-și dreptul de completare cu probe noi.
A mai solicitat admiterea plângerii, desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii sau a redeschiderii și completarea urmăririi penale, conform art. 333 alin. (2) C. proc. pen., iar în subsidiar, a solicitat ca "instanța să se pronunțe sau să menționeze în dispozitivul sentinței penale dacă instanța de fond a lăsat nesoluționată latura cu caracter civil a prezentei cauze cu motivare în fapt și în drept, deoarece în calitate de parte vătămată pentru prejudiciile cauzate de inculpați, pentru a recupera daunele materiale și morale să aibă posibilitatea adresării către instanțele civile".
Recursul nu este fondat.
Din verificările lucrărilor cauzei se reține că hotărârea atacată a fost pronunțată cu respectarea legii, instanța stabilind corect situația de fapt în deplină concordanță cu ansamblul probator administrat, căruia i-a dat o justă și completă interpretare.
Examinând plângerea petentului, precum și actele de la dosar, se constată că prin rezoluția procurorului general din 20 aprilie 2004, s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate, în conformitate cu prevederile art. 275 - art. 278 C. proc. pen., petentul C.M. împotriva rezoluției din 15 martie 2004, dată în dosarul nr. 196/P/2003 al parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, apreciindu-se că soluția dată în dosarul menționat este temeinică și legală.
în acest sens, s-a reținut că "actele premergătoare efectuate în cauză confirmă că activitatea polițiștilor s-a încadrat în prevederile legale în sensul că, aceștia se aflau în timpul serviciului ordonat, nu și-au depășit cu nimic competența, ei având dreptul, conform art. 26 din Legea nr. 218/2002, privind organizarea poliției române, să aplice măsuri pentru menținerea ordinii și liniștii publice, pentru siguranța cetățeanului, în speță martora C.M., care s-a adresat și a cerut protecție poliției.
în realizarea atribuțiilor ce le-au revenit, conform art. 31 lit. a) și b) din sus-menționata lege, polițiștii au avut dreptul să-l conducă pe reclamant la sediul poliției pentru că acesta a amenințat-o cu cuțitul pe martora C.M. și a refuzat să se legitimeze, să folosească inclusiv forța.
De asemenea, pentru verificarea identității reclamantului și stabilirea faptelor imputate acestuia, polițiștii aveau la dispoziție un termen de 24 ore, termen pe care oricum nu l-au depășit."
Nevinovăția polițiștilor rezultă și din declarațiile martorilor S.I. și S.B., care au confirmat că petentul a avut o atitudine de sfidare, apoi la sediul poliției violentă, izbind în gratiile de la geam, vociferând, amenințându-i pe polițiști că-i va reclama.
Pe de altă parte martorii audiați în cauză, între care și martora P.V., propusă de reclamant, nu au văzut pe polițiști lovindu-l sau insultându-l.
în raport de probele administrate, rezultând din dosarul nr. 196/P/2003, atașat, Curtea constată, că atât rezoluția împotriva căreia s-a formulat plângerea de către petent, cât și sentința penală nr. 7/ P din 2 februarie 2005, sunt temeinice și legale, nereieșind din lucrările și probele dosarului elemente care să justifice reținerea în sarcina numiților B.V., B.F., D.V. și B.T., săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (2) C. pen., sau a altor fapte cu caracter penal.
Se constată, totodată, că ansamblul probator al dosarului conferă posibilitatea de a se trage concluzii certe cu privire la vinovăția sau nevinovăția intimaților polițiști, astfel că trimiterea cauzei la procuror pentru administrarea de probe nu se justifică.
De altfel, acest motiv de casare a fost expus în temeni generali de către recurent, care nu a arătat în concret, în ce sens se impune completarea probatorului cauzei.
Cât privește solicitarea recurentului petent de a se clarifica prin prezenta decizie dacă prima instanță a lăsat nesoluționată latura civilă a cauzei, se reține următoarele:
Din prevederile art. 14 alin. (2) și art. 246 C. proc. pen., se desprinde concluzia că instanța penală este în drept să soluționeze acțiunea civilă numai atunci când aceasta izvorăște dintr-o faptă prevăzută de legea penală.
Cum în speță, nu s-a reținut în legătură cu prejudiciile reclamate de petent, comiterea unei infracțiuni, prima instanță nu dispunea de un temei legal pentru a soluționa acțiunea civilă sub acest aspect.
Pentru considerentele arătate, secția penală a înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins recursul declarat de petentul C.M., ca nefondat și l-a obligat pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3417/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3363/2005. Penal → |
|---|
