ICCJ. Decizia nr. 3423/2005. Penal. Strămutare. Strămutare

Tribunalul Arad, prin sentința penală nr. 143 din 2 iunie 2004, pronunțată în dosar nr. 5252/2003, în baza art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpata M.D.M., la:

- 5 ani închisoare, pentru infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

în baza art. 83 C. pen., a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 8 luni închisoare, aplicată inculpatei prin sentința penală nr. 71 din 27 iunie 2001 a Judecătoriei Lipova și a dispus executarea acesteia pe lângă pedeapsa aplicată în cauză.

Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen., a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei durata arestării preventive de la 4 iunie 2003 până la 27 august 2003.

A obligat inculpata să plătească părții civile Spitalul Clinic Județean Arad suma de 4.718.040 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare.

A admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă V.I. și a obligat inculpata să plătească acesteia suma de 15.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile și a respins restul pretențiilor.

A obligat inculpata să plătească părții civile V.I. suma de 5.000.000 lei cheltuieli judiciare.

A obligat inculpata să plătească statului suma de 6.485.000 lei cheltuieli judiciare din care suma de 185.000 lei reprezintă taxă raport de expertiză medico-legală.

Prima instanță a reținut următoarele:

La data de 12 aprilie 2002, între numitul M.G. pe de o parte și I.L.A. și G.I. pe de altă parte, s-a încheiat contractul de întreținere autentificat sub nr. 121 prin care aceștia din urmă se obligau a-l întreține și îngriji cu toate cele necesare traiului la domiciliul lui, pe întreținut. în aceste condiții întreținătorii împreună cu inculpata, concubina lui I.L.A., s-au mutat la domiciliul lui M.G. Până în luna noiembrie 2002 părțile au conviețuit în bune condiții, după care însă numitul M.G. a introdus acțiune de reziliere a contractului de întreținere și apoi evacuare a sus-numiților.

Totodată, acesta a făcut un testament în favoarea părții civile V.I.

în aceste condiții întreținătorii au hotărât să părăsească domiciliul lui M.G., stabilind ca acest lucru să se facă la 23 martie 2003, dată anunțată acestuia și solicitând să fie prezent împreună cu un martor.

Astfel, în 23 martie 2003, numitul M.G. a plecat la masă la familia părții civile V.I. de unde s-a întors în jurul orelor 14,00. La plecare i-a spus părții civile V.I. că dorește să vină și aceasta să asiste ca martor la mutarea inculpatei și familiei acesteia, sens în care o va anunța.

în urma telefonului primit de la M.G., partea civilă V.I. însoțită de fiica acesteia, s-au deplasat la domiciliul respectiv, dar martorul I.L. nu le-a permis accesul în curte. împreună cu martorul I.L. era și martorul C.R. care l-a ajutat pe acesta să se mute. La plecarea acestora, la domiciliul lui M.G. a rămas acesta, inculpata și martora G.I. între aceștia au apărut discuții, certuri și pe fondul acestora inculpata l-a prins pe M.G. cu mâinile de piept, l-a împins spre sobă și în urma impactului, acesta a căzut la podea. M.G. a plecat la locuința părții civile căreia i-a spus despre cele întâmplate și a refuzat să se întoarcă acasă fiindu-i teamă de inculpată. La data de 25 martie 2003 numitul M.G. s-a prezentat la Serviciul Județean de Medicină Legală Arad unde i s-a eliberat certificatul medico-legal nr. 199/ A, constatându-se următoarele leziuni OS echimoză violacee roșiatică interesând pleoapa inf.; lombar drept echimoză violaceu palidă de 8/5 cm, acuză dureri la acest nivel și necesită pentru vindecare 2-3 zile îngrijiri medicale. S-a concluzionat că aceste leziuni pot data din 23 martie 2003. Urmare acestui fapt M.G. a înaintat Judecătoriei Lipova la data de 3 aprilie 2003 plângerea penală directă împotriva inculpatei, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen., formând obiectul dosarului nr. 402/2003. în zilele următoare sus-numitul a rămas la locuința părții civile. Pentru că M.G. acuza dureri, acesta a fost transportat de către partea civilă V.I. la Spitalul din Lipova și de aici la Spitalul Clinic Județean Arad, unde a fost internat.

Din biletul de externare și foaia de observație nr. 6836/676 a Spitalului Clinic Județean Arad a rezultat că numitul M.G. a fost internat cu diagnosticul de contuzie toraco-abdominală. După o agresiune veche de 5 zile, la cerere, la data de 4 aprilie 2003 acesta a fost externat și a decedat la domiciliu la 5 aprilie 2002. întrucât în localitatea Chesinț unde locuiau părțile au apărut discuții referitoare la moartea victimei, la cererea inculpatei și a familiei acesteia au fost sesizate organele de poliție și s-a procedat la efectuarea autopsiei cadavrului în vederea stabilirii cauzei morții.

Raportul de autopsie medico-legal nr. 143/B/1 din 7 aprilie 2003 întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Arad a concluzionat că moartea lui M.G. a fost violentă și s-a datorat unui traumatism toraco-abdominal cu leziune de splină, fracturi costale și de coloană toracală, favorizate de terenul patologic preexistent datorat vârstei. Totodată, s-a stabilit că leziunile traumatice descrise tanatogeneratoare au putut fi produse prin loviri multiple cu și de corpuri dure și pot data din 23 martie 2003.

La solicitarea inculpatei, tribunalul a încuviințat efectuarea unei expertize medico-legale efectuată de Serviciul Județean de Medicină Legală Arad care prin raportul de expertiză medico-legală nr. 788/A/3 din 26 noiembrie 2003 au stabilit că leziunile traumatice au putut fi produse prin loviri multiple cu și de corpuri dure și în lipsa unor elemente obiective, s-a afirmat că echimoza la nivelul pleoapei inferioare OS a avut drept mecanism lovirea acută.

S-a mai apreciat că leziunile toraco-lombare au putut fi produse prin proiectare pe un plan dur, fiind exclusă căderea simplă, dar nu se poate exclude căderea cu impuls inițial. Totodată, s-a concluzionat că echimoza violaceu palidă dispusă lombar dreapta, constatată la examenul extern al victimei cu ocazia eliberării certificatului medico-legal obiecționează un traumatism la acest nivel.

I.M.L. Timișoara, prin raportul de expertiză medico-legală nr. 26 din 12 martie 2004 întocmit de comisia constituită, a apreciat că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat unui traumatism toraco-abdominal cu fracturi costale, fractură de coloană toracică, ruptură de splină în doi timpi și hemoperitoneu consecutiv. S-a concluzionat că ruptura hematomului splenic s-a putut produce după un interval de timp de la producerea sa, timp în care a fost asimptomatic, fapt care explică de ce nu a fost depistat la investigațiile efectuate pe perioada spitalizării. Totodată, s-a apreciat că leziunile de violență pot avea vechimea din 23 martie 2003 și că s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure, sau cădere propulsată și impact cu o suprafață neregulată.

Au fost înlăturate susținerile inculpatei, în sensul că leziunile suferite de victimă și care au determinat decesul acesteia, s-ar fi produs în locuința părții civile V.I., precum și apărarea acesteia că nu ar fi lovit victima.

Instanța a reținut că inculpata l-a împins, în ziua de 23 martie 2003, pe M.G., în timp ce se aflau ambii într-o cameră din casa acestuia, victima a căzut peste o sobă din metal și apoi l-a lovit cu pumnii în zona toraco-abdominală, producându-i leziuni ce au necesitat 3-4 zile de îngrijiri medicale.

Totodată, a mai reținut instanța, că între traumatismul toraco-abdominal cu leziuni de splină, fracturi costale și de coloană toracică și decesul victimei există o legătură de cauzalitate indirectă, secundară, moartea violentă fiind determinată de complicațiile posttraumatice.

Apelul declarat de inculpată împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 372/A/2004.

împotriva ultimei hotărâri, în termen, inculpata a declarat recurs, solicitând casarea ei și achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. A invocat aplicarea greșită a legii, motiv de casare prevăzut de art. 3859pct. 171 C. proc. pen., dar a susținut și greșita interpretare a probelor, motiv ce se regăsește în cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 18 C. proc. pen.

Examinând hotărârea atacată în raport de aceste critici și verificând-o și sub aspectul cazurilor de casare care se iau în considerare din oficiu, Curtea constată că recursul este întemeiat.

Numai printr-o interpretare greșită a probelor dosarului, instanțele au ajuns la concluzia că inculpata se face vinovată de săvârșirea infracțiunii de lovire cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.

Astfel, instanțele au avut în vedere numai declarațiile martorilor V.I.D., V.I. și V.E., ca și ale martorilor M.S. și R.V., care nu au fost de față la incidentul din 23 martie 2003, ci doar au discutat cu victima, aceasta relatându-le că ar fi fost bătută de inculpată.

Ținând seama de acest aspect și având în vedere starea de dușmănie dintre inculpată și familia părții civile V.I., beneficiara dispozițiilor testamentare ale victimei, instanțele aveau obligația să compare relatările martorilor mai sus citați cu cele ale martorilor oculari G.I. și I.L., care au perceput nemijlocit incidentul dintre inculpată și victimă.

De asemenea, instanțele trebuiau să rețină un aspect deosebit de important, legat de faptul că inculpata, în ziua înmormântării victimei, a fost cea care a solicitat organelor de urmărire penală efectuarea autopsiei victimei. Or, dacă s-ar fi considerat vinovată de decesul victimei, instanța nu ar fi adoptat o asemenea conduită.

Nu este de neglijat nici conținutul plângerii prealabile formulată de victimă, înregistrată la data de 3 aprilie 2003 la Judecătoria Lipova și în care se menționează că inculpata "m-a scuturat de câteva ori și m-a împins spre sobă. Am căzut pe podea".

Certificatul medico-legal nr. 199/ A din 25 martie 2003, atașat plângerii, atestă că M.G. prezenta o echimoză la pleoapa superioară a ochiului stâng și o altă echimoză lombară dreapta, ambele putând fi produse prin lovire cu sau de un corp dur, putând data din 23 martie 2003 și necesitând 2-3 zile de îngrijiri medicale.

Or, între aceste constatări medico-legale și conținutul plângerii formulată chiar de victimă, pe de o parte și rapoartele medico-legale efectuate în cursul cercetării judecătorești, există mari contradicții.

Astfel, deși victima s-a plâns numai de faptul că a fost împinsă spre sobă, de către inculpată, instanțele au reținut că inculpata i-ar fi aplicat victimei mai multe lovituri cu pumnii și picioarele, după ce în prealabil a izbit-o de o sobă.

Nu s-a explicat de unde au apărut lovirile multiple cu și de corpuri dure, evidențiate în raportul de autopsie și în expertiza medico-legală nr. 5252 din 27 noiembrie 2003.

Or, atâta timp cât leziunile care au determinat moartea victimei, nu au fost produse de violențele exercitate de inculpată, nu se putea reține legătura de cauzalitate dintre fapta inculpatei și decesul victimei.

în consecință, Curtea urmează a admite recursul inculpatei, va casa ambele hotărâri și rejudecând, va schimba încadrarea juridică a faptei săvârșită de inculpată din infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., în infracțiunea de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

în baza acestui text va fi condamnată inculpata la o pedeapsă egală cu perioada în care a fost arestată preventiv, recunoscând în favoarea ei existența unor circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și art. 76 lit. e) C. pen.

Ca o consecință a schimbării încadrării juridice, Curtea va respinge acțiunile civile formulate de C.A.S. Arad și de V.I., ca nefondate, întrucât prejudiciile suferite nu sunt consecința faptei inculpatei.

în conformitate cu dispozițiile art. 191 C. proc. pen., inculpata a fost obligată la cheltuieli judiciare pentru instanța de fond.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3423/2005. Penal. Strămutare. Strămutare