ICCJ. Decizia nr. 3415/2005. Penal

Decizii penale ICCJ 2005

Prin sentința penală nr. 150 din 23 decembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 4124/2004, a fost respinsă excepția invocată de intimata D.F. privind tardivitatea introducerii plângerii formulate de petiționara N.M., în temeiul art. 2781C. proc. pen.

A fost admisă plângerea formulată de petiționara N.M. împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, data la 20 octombrie 2003 în dosarul nr. 1107/P/2002.

A fost desființată, în parte, rezoluția sus-menționată, precum și rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București dată, la 9 decembrie 2003, în dosarul nr. 3261/II-2/2003.

A fost trimisă cauza Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în vederea începerii urmăririi penale împotriva notarului public D.F. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) și în vederea administrării următoarelor probe:

- audierea, în calitate de martori, a numitelor C.A. si S.C.;

- audierea notarului public D.F.;

- cercetarea la fata locului;

- depunerea de înscrisuri.

Au fost menținute dispozițiile rezoluției atacate privind neînceperea urmăririi penale față de judecătorii S.L. și M.G., precum și disjungerea cauzei față de numiții C.A., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 192 si art. 208 C. pen., față de numita S.C., pentru săvârșirea infracțiunilor, prevăzute de art. 292 si art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) si față de K.I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen.

Cheltuielile judiciare s-a stabilit a rămâne în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel București a reținut că, datorită modificărilor aduse contractului de vânzare cumpărare nr. 1777/2001, încheiat între S.C., în calitate de vânzător și C.A., în calitate de cumpărător, notarul public D.F. a cauzat, cu știință, o vătămare dreptului de proprietate al petiționarei N.M. în consecința, a fost desființată rezoluția nr. 1107/P/2002, dată la 20 octombrie 2003 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale fată de notarul public D.F. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor, prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)

împotriva sentinței penale nr. 150 din 23 decembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și intimata D.F.

Ambii recurenți au invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., susținând că hotărârea pronunțată este rezultatul unei erori grave de fapt, deoarece modificările aduse actului notarial, nu au avut ca efect crearea unui drept de proprietate în favoarea numitei C.A. și, pe cale de consecință, prejudicierea drepturilor petiționarei N.M. asupra unui teren în suprafață de 120 mp.

înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, conform prevederilor art. 3856alin. (3) C. proc. pen., constată următoarele:

într-un prim ciclu procesual, prin sentința penală nr. 34 din 13 aprilie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 613/2004 a fost admisă în parte plângerea formulată de petiționara N.M. împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, dată la 20 octombrie 2003, în dosarul nr. 1107/P/2002.

A fost desființată în parte rezoluția sus-menționată, precum și rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, dată la 9 decembrie 2003, în dosarul nr. 3261/II-2/2003.

A fost trimisă cauza Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București în vederea începerii urmăririi penale împotriva notarului public D.F., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)

Au fost menținute dispozițiile rezoluției atacate, privind neînceperea urmăririi penale față de judecătorii S.L. si M.G., precum și disjungerea cauzei față de numita C.A., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 192 și art. 208 C. pen., față de numita S.C., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 292 și art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) și față K.I., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București a reținut că, prin rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, din 20 octombrie 2003, dată în dosarul nr. 1807/2002, s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) și art. 10 alin. (1) lit. b), e) și g) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de notarul D.F., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) și față de judecătorii S.A. și M.G.T., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)

în baza art. 38,art. 42,art. 45 și art. 30 alin. (1) lit. a), c) și d) C. proc. pen., a fost disjunsă cauza față de numita C.A., pentru săvârșirea infracțiunilor, prevăzute de art. 192 C. pen. și art. 208 C. pen., față de numita S.C.; pentru săvârșirea infracțiunilor, prevăzute de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) și art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) și față de numitul K.I., pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzute de art. 290 C. pen. și a fost declinată competența în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București.

în fapt, s-a reținut că, la 19 iulie 2001, notarul public D.F. a autentificat contractul de vânzare-cumpărare nr. 1777/2001, încheiat intre S.C., în calitate de vânzător și C.A., în calitate de cumpărător, având ca obiect apartamentul nr. 3, situat în București și cota indiviză de teren în suprafață de 80,66,din care 50,66 mp. teren aflat sub construcție.

Vânzătoarea a făcut dovada dreptului său de proprietate cu actul de vânzare-cumpărare nr. 3886 din 14 iulie 1967 și sentința civilă nr. 9962 din 18 octombrie 1994 a Judecătoriei sectorului 1 București prin care a fost admisă acțiunea formulată de S.C. împotriva Primăriei municipiului București, care a fost astfel obligată să lase reclamantei, în deplină posesie și folosință, imobilul menționat.

Totodată, vânzătoarea a prezentat actele subsecvente hotărârii instanței, respectiv procesul-verbal nr. 416/1997 încheiat de executorul judecătoresc, dispoziția Primarului General al municipiului București nr. 1285/1997 și procesul-verbal de predare-primire a imobilului nr. 11123 din 8 decembrie 1997.

Prin cererea formulată la 22 noiembrie 2001, părțile au solicitat notarului public rectificarea contractului sus-menționat, în sensul de a se face mențiunea că pe suprafața de teren aferentă apartamentului ce a constituit obiectul contractului, se află o construcție aflată în stadiu avansat de degradare.

în susținerea cererii, părțile au depus contractul de vânzare-cumpărare, declarația pentru stabilirea impozitului pe clădiri și teren, titlul vânzătoarei, dispoziția primarului general și procesul-verbal de predare-primire.

Pe baza acestor acte, notarul public a rectificat contractul inițial, prin încheierea nr. 7215 din 22 noiembrie 2001, făcând mențiunea că pe cota indiviză de teren în suprafață de 80,66 mp. "este edificată o construcție aflată într-un stadiu avansat de degradare, cu o suprafață de 50,66 mp.", în actul inițial, descrierea obiectului contractului fiind în sensul "teren în suprafață de 80,66 mp., din care 50,66 mp. teren aflat sub construcție".

Parchetul a apreciat că rectificarea dispusă de notar nu a fost de natură a modifica obiectul contractului, iar pe de altă parte acesta corespunde întocmai titlul vânzătoarei, în sensul că în actul nr. 3886/1967, prin care S.C. a dobândit imobilul de la R.P., se menționa că se vinde apartamentul nr. 3 împreună cu suprafața indiviză de teren de 80,66 mp. din care "50,66 mp., teren construit și 30 mp. teren neconstruit".

în ce privește actele depuse de numita N.M., și anume sentința civilă nr. 6493 din 6 iunie 1996, și contractul de vânzare - cumpărare nr. 3808 din 16 decembrie 1996 din care rezultă că numitul K.I. este proprietarul terenului în suprafață de 120 mp., situat în București prin uzucapiunea de 30 ani și a construcției edificată pe acesta, prin accesiunea imobiliară artificială și că a vândut acest imobil numitei N.M., parchetul a apreciat că, despre aceste acte, notarul nu a avut cunoștință, fiind în situația prevăzută de art. 51 alin. (1) C. pen., ceea ce este de natură a înlătura răspunderea penală a acestuia.

Totodată, parchetul a apreciat că rezolvarea contradicțiilor dintre sentințele civile nr. 6493 din 6 iunie 1996 și nr. 9962 din 18 octombrie 1994 este de competența instanței de drept civil.

în același timp, parchetul a analizat însuși titlul numitului K.I., precum și modul de soluționare a dosarului civil cu nr. 11049/1995 al Judecătoriei sectorului 1 București, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 6493/1996, considerând că înscrisul sub semnătură privată folosit în instanță creează suspiciuni că ar fi falsificat și că numita N.M. a fost audiată ca martor în respectiva cauză, iar ulterior a cumpărat terenul în litigiu.

S-a mai reținut că, în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare nr. 1777/2001 s-a făcut mențiunea că vânzătoarea S.C. declară, cunoscând dispozițiile art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) și art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), faptul că "imobilul nu este în litigiu pe rolul nici unei judecătorii, aflându-se în mod legal și continuu în proprietatea și posesia mea, de la data dobândirii și pană în prezent".

Sub acest aspect, respectiv al săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 292 și art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), de către S.C., s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București, aceeași soluție dispunându-se și față de numita C.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor, prevăzute de art. 192 C. pen. și art. 208 alin. (1) C. pen.

împotriva acestei rezoluții numita N.M. a formulat plângere, în condițiile art. 278 C. proc. pen., plângere care a fost respinsă prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, dată în dosarul nr. 3261/II-2/2003.

Această din urmă rezoluție a reluat motivarea cuprinsă în chiar rezoluția atacată.

împotriva celor două rezoluții, numita N.M. s-a adresat instanței cu plângere, care a fost înregistrată, inițial, pe rolul Curții de Apel București la 18 februarie 2004, după ce anterior a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție la 6 ianuarie 2004.

în motivarea plângerii petiționara a susținut că este vorba de o cauză complexă, formată prin conexarea cauzelor referitoare la D.F., C.A. și S.C., astfel încât plângerea vizează nu doar neînceperea urmăririi penale față de notarul public (față de cei doi judecători petenta a precizat expres în motivare că nu înțelege să formuleze plângere), ci și măsura disjungerii dispusă față de numita C.A., față de care, inițial, s-a început urmărirea penală, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzute de art. 192 C. pen.

Pe fondul plângerii petiționara a susținut că soluția de neîncepere a urmăririi penale față de notarul public D.F. este netemeinică, întrucât la obiectul vânzării inițiale, precizat în contractul de vânzare-cumpărare nr. 1777/2001, s-a adăugat o altă construcție aflată într-un stadiu avansat de degradare, păstrându-se în ceea ce privește terenul, suprafețele menționate în contract.

Petiționara a mai susținut că vânzătoarea S.C. și cumpărătoarea C.A. s-au prezentat a doua oară la notar, nu pentru o rectificare, ci pentru a efectua o completare a contractului inițial, aspect care rezultă fără dubiu din cererea adresată notarului inițial, câtă vreme se face vorbire despre "teren și construcții aflate în curtea interioară a imobilului".

în concluzie, petiționara a solicitat să se constate că, atât notarul public, cât și numita C.A. au comis infracțiunile pentru care s-au efectuat cercetări, la infracțiunea de abuz în serviciu săvârșită de notar, fiind complice și numita C.A., aceasta la rândul ei comițând, în plus, și infracțiunile prevăzute de art. 192,art. 208 - art. 209 și art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP)

De asemenea, s-a solicitat reunirea prezentei cauze cu cea aflată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București, care o privește pe numita C.A.

Curtea de Apel București a reținut că, prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică la 16 ianuarie 1997, petiționara N.M. a cumpărat, de la numita C.G., ap. nr. 2 situat la parterul imobilului din str. Astronomului.

împreună cu acest apartament, prin același contract de vânzare-cumpărare a fost transmis și dreptul de proprietate asupra cotei indivize de 1/3 din suprafața de 156 mp. teren, pe care era construit întregul imobil și din curtea de intrare în imobil, în suprafață de 30 mp.

Anterior, respectiv la 16 octombrie 1996, de asemenea, printr-un contract de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică, aceeași petiționară, a cumpărat de la numitul K.I. imobilul situat în str. Astronomului, compus din 120 mp. teren și construcție formată din cameră, baie, hol și bucătărie. Acest imobil a fost dobândit de vânzător prin uzucapiune conform sentinței civile nr. 6493/1996 a Judecătoriei sectorului 1 București, rămasă definitivă și irevocabilă.

Pe de altă parte, printr-un contract de vânzare-cumpărare în formă autentică încheiat la 19 iulie 2001, numita C.A. a cumpărat de la numita S.C. apartamentul nr. 3,situat la etajul 1 al imobilului din str. Astronomului.

în același contract s-a menționat că, împreună cu apartamentul propriu-zis, se vinde "cota indiviză din părțile și dependințele comune ale întregului imobil, cota indiviză de teren în suprafață de 80,66 mp. din care, 50,66 mp. teren aflat sub construcție și 30 mp. teren aferent locuinței, din totalul de 349 mp. teren rezultat din acte (353,85 mp. teren rezultat din măsurători)".

Ulterior, atât vânzătoarea S.C. cât și cumpărătoarea C.A. s-au adresat cu o cerere notarului public care a autentificat contractul inițial, solicitând completarea acestuia, în sensul de a se însera în conținutul său faptul că s-a vândut "suprafața indiviză de teren, plus construcția aflată pe acest teren", imobilul din str. Astronomului cuprinzând astfel, nu doar apartamentul nr. 3, ci și terenul și construcțiile aflate în curtea interioară.

în baza acestei cereri, la 22 noiembrie 2001, notarul public D.F. a dat o încheiere de rectificare a actului inițial, respectiv a menționat faptul că pe suprafața de teren de 80,66 mp. "este edificată o construcție aflată într-un stadiu avansat de degradare, cu o suprafață de 50,66 mp."

Analizând contractul inițial, încheiat la 19 iulie 2001, Curtea de Apel București a apreciat că din conținutul acestuia rezultă, fără dubii, în ceea ce privește suprafața de teren menționată în cuprinsul său, că ceea ce se vinde nu este un drept de proprietate exclusivă, ci o cotă indiviză din terenul aferent imobilului ce a făcut obiectul contractului (apartamentului) din care,50,66 mp. se află sub construcție, adică sub construcția dobândită prin contract, iar 30 mp. reprezintă teren neconstruit.

Prin urmare, obiectul contractului de vânzare-cumpărare l-a constituit un apartament (cu toate dependințele: pivniță, boxă, etc.), iar numai în subsidiar, ca o consecință a dobândirii apartamentului, s-a transmis în proprietate și cota indiviză dintr-o suprafață totală de 80,66 mp., din care 50,66m.p. se află sub construcția cumpărată.

S-a reținut, de asemenea, că această situație de fapt rezultă și din actele de proprietate de care se face vorbire în contract, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3886 din 14 iulie 1967 (prin care soții S.C. și C. au dobândit de la R.P. exact același imobil) și sentința civilă nr. 9962 din 18 octombrie 1994 a Judecătoriei sectorului 1 București (prin care S.C. a obținut anularea deciziei prin care imobilul respectiv trecuse în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 223/1994, redobândind astfel imobilul).

Prima instanță, a considerat că, ulterior, prin încheierea de rectificare nr. 7215 din 22 noiembrie 2001, întocmită de notarul public D.F., nu s-a realizat doar o simplă rectificare a unui paragraf din contractul inițial, ci o modificare a acestuia, aceasta fiind de altfel și dorința expresă, abil disimulată a vânzătoarei și cumpărătoarei.

Sensul contractului, astfel cum a fost "rectificat", constă în aceea că pe lângă apartamentul, nr. 3 se vinde, respectiv, se cumpără și "o construcție aflată într-un stadiu avansat de degradare", așadar un corp separat de clădire, edificat tocmai pe suprafața de 50,66 mp., de care se făcea vorbire în contractul inițial (și care, potrivit acestuia, era de fapt suprafața de teren aflată, sub apartamentul dobândit).

S-a mai considerat că, este indubitabil că, ceea ce s-a urmărit și obținut prin rectificarea contractului inițial, a fost modificarea cantitativă a obiectului acestuia, în sensul că, pe lângă apartamentul nr. 3 se vinde, respectiv se cumpără și o altă construcție separată, aflată într-un stadiu avansat de degradare și edificată pe o suprafață de teren de 50,66 mp. toate acestea fiind situate la aceeași adresă, respectiv str. Astronomului. Acest aspect a rezultat chiar din cuprinsul cererii adresate notarului. S-a precizat astfel că "imobilul din str. Astronomului cuprinde apartamentul de la et. 1 (ap. nr. 3), plus teren și construcții în curtea interioară".

Prima instanță a mai reținut, din actele și lucrările dosarului, că modificarea contractului inițial a fost o acțiune premeditată a numitei C.A. (ajutată fiind în acest sens și de vânzătoarea S.C.), pentru a-și justifica astfel ocuparea abuzivă a terenului în suprafață de 120 mp., aflat în proprietatea petiționarei N.M., profitând de faptul că acest teren se afla la aceeași adresă, cu același număr poștal (Astronomului), cu apartamentul dobândit de ea.

La această situație s-a ajuns datorită faptului că, deși părțile ocupă câte un nivel al aceleiași clădiri (parter - N.M., et. 1 - C.A.), deși apartamentele respective sunt situate la numere poștale diferite (Astronomului - N.M., Astronomului - C.A.), și deși au acces dinspre stradă, separat și diferit, materializat într-un culoar (a se vedea copia planșelor foto aflate la dosar), cu toate acestea accesul petentei la terenul de 120 mp., aflat în proprietatea sa, se face tocmai prin culoarul de acces dinspre stradă al numitei C.A., la apartamentul său.

Practic, terenul în litigiu pe care este edificată și o construcție (ambele în proprietatea petentei) se află în prelungirea culoarului de acces al numite C.A., urmând o așa-zisă curte interioară, fără nici o legătură însă, din punct de vedere juridic, cu clădirea (și cu cota indiviză din terenul aferent acesteia) în care se află apartamentul numitei, Curtea de Apel București a apreciat că, profitând de topografia locului expusă mai sus, după încheierea la 19 iulie 2001 a contractului de vânzare-cumpărare privind apartamentul nr. 3 din str. Astronomului, numita C.A., cu rea-credință, a pătruns și a ocupat și terenul de 120 mp. (inclusiv construcția edificată pe acesta), aflat în proprietatea petentei N.M. și având același număr poștal (str. Astronomului).

Abia ulterior, în condițiile în care la 22 iulie 2001 (adică la numai 3 zile după încheierea contractului de vânzare-cumpărare), petenta N.M. s-a adresat cu o plângere organelor de poliție pentru săvârșirea de către numita C.A. a infracțiunii de violare de domiciliu, aceasta din urmă s-a adresat notarului, la 22 noiembrie 2001 (adică după 4 luni de la încheierea contractului) și a obținut o așa numită rectificare a contractului inițial, sperând că, pe această cale, își va putea rectifica retroactiv, conduita sa vădit abuzivă.

Cu alte cuvinte, adresându-se din nou notarului, numita C.A. a acționat, la data de 22 noiembrie 2001, deliberat cu rea-credință, urmărind, fără echivoc, obținerea unui titlu de proprietate pentru construcția și terenul care nu îi aparțineau, deși știa adevărata situație juridică a acestuia, respectiv faptul că se afla în proprietatea petentei. Curtea de Apel București, a mai reținut, analizând toate declarațiile aflate la dosarul de cercetare penală, că numita C.A. s-a considerat, încă de la bun început, însă nu cu bună-credință, nu doar proprietară a apartamentului nr. 3, ci și al celeilalte construcții și a terenului, curte interioară în suprafață de 120 mp.

în acest sens, C.A. a susținut că S.C. (cu care a încheiat contractul de vânzare-cumpărare) ar fi cumpărat, la 14 iulie 1967, de la R.P., nu doar apartamentul nr. 3, ci și curtea interioară și construcția aflată pe acest teren.

Or, din contractul de vânzare-cumpărare la care se face referire și care se află depusă în copie la dosar, nu rezultă o asemenea realitate.

Prima instanță a mai considerat că, nu numai un jurist (calitate pe care o au deopotrivă C.A. - avocat și D.F. - notar public), ci și o persoană fără studii juridice înțelege aceeași situație de fapt, lecturând actele de proprietate privitoare la imobilul din str. Astronomului (contractul de vânzare-cumpărare nr. 3886/1997, sentința civilă nr. 9962/1994 a Judecătoriei sectorului 1 București și contractul de vânzare-cumpărare nr. 1777/2001), respectiv, că ceea ce s-a transmis prin acte juridice succesive, a fost dreptul de proprietate asupra unei singure construcții, respectiv apartamentul nr. 3, nefăcându-se vorbire în vreunul dintre aceste acte despre o alta, ca un corp de clădire distinct. Cu atât mai puțin este vorba despre un drept de proprietate exclusivă asupra unui teren, în realitate toate actele referindu-se la o "suprafață indiviză de teren" de numai 80,66 mp., din care 50,66 mp. teren aflat sub construcția ce se vinde (apartament) și 30 mp. neconstruiți.

Această situație de fapt rezultă fără dubiu din actele juridice pe care notarul le-a avut la dispoziție, atât la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, cât și la soluționarea cererii de completare a acestuia, fiind fără relevanță faptul că nu a cunoscut împrejurarea că o altă persoană (în speță petiționara N.M.) deține acte de proprietate pentru suprafața de 120 mp. și construcția edificată pe aceasta.

S-a mai reținut că analiza actelor prezentate de către C.A., la 22 noiembrie 2001, ar fi condus notarul la concluzia că, în fapt, nu este vorba despre o simplă rectificare a contractului inițial, ci de o modificare a acestuia, fiind introdus astfel un element nou, o construcție separată de clădirea în care este situat apartamentul, a cărui existență nu rezultă din nici unul dintre acte.

Prima instanță a mai considerat ca neverosimilă poziția notarului consemnată în "nota de relații" aflată la dosar potrivit căreia, "din toate actele studiate nu au rezultat indicii temeinice din care să rezulte că fosta proprietară S.C. ar fi fost exclusiv proprietară pe curtea interioară, teren și construcții, intenția mea fiind aceea că atât curtea interioară cât și anexele aflate acolo se află în indivziune cu vecinii".

O asemenea explicație nu a putut fi primită și nu poate conduce la înlăturarea răspunderii notarului deoarece, contractul inițial prevedea faptul că, odată cu apartamentul, se transmite și "cota indiviză din părțile și dependințele comune ale întregului imobil". Prima instanță a apreciat că această formulă era suficient de acoperitoare, nefiind necesară o rectificare a actului inițial.

Pe de altă parte, chiar din cererea cu care fusese investit notarul, rezulta fără dubii că voința părților nu era aceea de a explica, prin detaliere, obiectul inițial al contractului, ci dimpotrivă de a completa acest obiect, prin adăugarea unui teren și a unei construcții din curtea interioară, a căror existență nu rezulta din actele prezentate.

în consecință, prima instanță a conchis că, litigiul dintre părți nu îmbracă forma un litigiu civil, care să se soluționeze prin compararea titlurilor celor două părți. Conduita abuzivă a intimatei C.A., care cu ajutorul notarului public, D.F. și-a arogat un drept de proprietate asupra unui imobil pentru care nu avea titlu și acțiunea notarului public, care și-a îndeplinit defectuos, cu știință, un act ce intra în sfera atribuțiilor sale, cauzând o vătămare dreptului de proprietate al petiționarei, se circumscriu ilicitului penal.

Totodată, Curtea de Apel București a mai precizat, care sunt actele procesuale pe care organul de cercetare penală, trebuie să le îndeplinească, respectiv:

- obținerea avizului ministrului justiției, în conformitate cu art. 31 din Legea nr. 36/1995, pentru cercetarea notarului public D.F., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP);

- efectuarea de cercetări cu privire la participarea numitelor S.C. și C.A., precum și audierea acestora.

împotriva acestei sentințe penale au declarat recurs intimata D.F. și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Prin decizia penală nr. 2491 din 26 octombrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 3752/2004 al înaltei Curți de Casație și Justiție, au fost admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și intimata D.F. A fost casată hotărârea atacată și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță pentru respectarea dispozițiilor art. 333 alin. (2) C. proc. pen.

Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut că, admițând plângerea, prima instanță nu a stabilit, conform art. 333 alin. (2) C. proc. pen., care sunt faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate de organul de urmărire penală și prin ce mijloace de probă.

în rejudecare, în ședința publică din 17 decembrie 2004, intimata D.F. a invocat excepția tardivității formulării plângerii de către petiționara N.M.

înalta Curte constată că în mod corect instanța de rejudecare a respins excepția, întrucât rezoluția nr. 3261/II-2/ 2003 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București din 9 decembrie 2003 i-a fost comunicată petiționarei N.M., la data de 16 decembrie 2003, astfel cum rezultă din borderoul depus la dosarul nr. 4124/2004 al Curții de Apel București, iar plângerea a fost înregistrată la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, la data de 6 ianuarie 2004, deci în termenul legal de 20 zile, prevăzut de art. 2781alin. (1) C. proc. pen., calculat conform art. 186 alin. (2) C. proc. pen., pe zile libere.

Conform art. 2781C. proc. pen., pot fi cenzurate de instanță doar rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de neîncepere a urmăririi penale, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale.

Ca urmare, înalta Curte constată că plângerea petiționarei a investit instanța numai cu privire la soluția de neîncepere a urmăririi penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), de către intimata notar public D.F. nefăcând obiectul controlului judiciar măsură dispusă prin aceeași rezoluție constând în disjungerea faptelor conexe.

Instanța de rejudecare a realizat o justă și temeinică analiză a probatorului, reținând, exhaustiv, situația de fapt expusă anterior, circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor, împrejurările care au dus la reținerea unei conduite ilicite penale, în sarcina intimatei, astfel încât, fără a relua aspectele mai sus menționate, înalta Curte apreciază că activitatea notarului public, constând în modificarea actului autentic inițial, în sensul atestării unor împrejurări necorespunzătoare realității, cu știință, fapt de natură a vătăma dreptul de proprietate al petiționarei impune trimiterea cauzei la parchet pentru începerea urmăririi penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)

în cauză sunt întrunite toate condițiile începerii urmăririi penale, prevăzute de art. 228 C. proc. pen., cu excepția lipsei avizului prevăzut de dispozițiile art. 31 din Legea nr. 36/2005.

Conform acestui text de lege notarii publici nu pot fi cercetați penal fără avizul ministrului justiției pentru faptele săvârșite în legătură cu exercițiul activităților profesionale, sens în care organul de urmărire penală urmează a solicita acest aviz.

Soluția de neîncepere a urmăririi penale dată de parchet s-a bazat pe cazurile prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. b) și e) C. proc. pen., respectiv, fapta nu este prevăzută de legea penală și există o cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei, eroarea de fapt.

Cu privire la cazul prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., s-a susținut că litigiul dintre părți este de natură civilă și că acesta își are izvorul în contradicția dintre două sentințe civile, respectiv nr. 6493/1996 și nr. 9962/1994.

în mod eronat, parchetul a apreciat că este vorba despre o contradicție între aceste două sentințe civile, respectiv nr. 6493/1996 (și nu nr. 3808/1996, așa cum în mod greșit se menționează în rezoluția parchetului) și nr. 9962/1994 întrucât în realitate respectivele hotărâri judecătorești se referă la situații distincte.

Astfel, dacă sentința civilă nr. 9962/1994 are în vedere exclusiv (și fără nici o referire la vreo suprafață de teren, fie ea și proprietate indiviză) imobilul reprezentat de apartamentul nr. 3 din str. Astronomului, trecut în proprietatea statului, sentința civilă nr. 6493/1996 se referă la constatarea faptului că numitul K.I. este proprietarul prin uzucapiune al terenului de 120 mp. și, prin accesiune imobiliară, al construcției edificată pe acesta, ambele aflate în str. Astronomului.

Prin urmare, cele două sentințe civile au obiecte diferite, referindu-se la un apartament și respectiv la un teren pe care este edificată o construcție.

De altfel, incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., este exclusă, ținând seama și de atitudinea numitei C.A. Astfel, nu se poate susține că aceasta, cu bună-credință, s-a întemeiat pe realitatea exprimată de contractul de vânzare-cumpărare ci, dimpotrivă, încă de la început și-a arogat un drept de proprietate asupra unui teren și a unei construcții, în legătură cu care cunoștea că nu deține nici un titlu.

Ca atare, litigiul nu izvorăște, dintr-un raport juridic civil, deoarece nu suntem în prezența unei situații în care, cu privire la același obiect, două părți se întemeiază cu bună-credință pe actele juridice pe care le dețin și ca urmare, nu poate fi incident cazul prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

în ce privește cazul prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., respectiv incidența unei erori de fapt în care s-ar fi aflat notarul public, nu are suport în probatoriul administrat, întrucât chiar din cererea cu care fusese investit rezultă, fără dubii, că voința părților nu a fost aceea de a explicita, prin detaliere, obiectul inițial al contractului, ci dimpotrivă, de a completa acest obiect, prin adăugarea unui teren și a unei construcții din curtea interioară, a căror existență nu rezulta din actele de proprietate prezentate și care nu făcuse obiectul contractului inițial.

în mod corect, conform art. 2781alin. (8) lit. b) C. proc. pen., instanța de rejudecare a dispus ca organul de urmărire penală, după obținerea avizului prevăzut de art. 31 din Legea nr. 36/1995 și începerea urmăririi penale, să completeze probatoriul deja administrat, cu următoarele probe:

- audierea, în calitate de martori, a numitelor C.A. și S.C.;

- audierea notarului public D.F.;

- depunerea de înscrisuri.

înalta Curte apreciază că aceste probe sunt utile cauzei pentru stabilirea tuturor aspectelor legate de participația penală, contribuția făptuitorilor, forma de vinovăție și circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor.

Față de cele menționate mai sus, înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.;

Va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de intimata D.F. împotriva sentinței penale nr. 150 din 23 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția II penală și pentru cauze cu minori și familie.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe recurenta intimată D.F. la plata sumei de 600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

← ICCJ. Decizia nr. 3424/2005. Penal  ICCJ. Decizia nr. 3423/2005. Penal. Strămutare. Strămutare →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3415/2005. Penal