ICCJ. Decizia nr. 3566/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 6 din 11 ianuarie 2005, Tribunalul Teleorman i-a condamnat pe inculpații:
- P.M. zis S.,
- P.I. zis D.,
- M.T. zis F., toți
- în baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 și art. 42 C. pen., art. 74 și art. 76 C. pen., la câte 2 ani închisoare fiecare;
- în baza art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 și art. 42 C. pen., art. 74 și art. 76 C. pen., la câte un an închisoare fiecare.
în baza art. 33 și art. 34 C. pen., a contopit pedepsele, urmând ca fiecare inculpat să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen.
A interzis fiecărui inculpat drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei.
A fost dedusă prevenția pentru inculpați de la 15 iulie 2004 la zi și menținută arestarea preventivă.
S-a luat act că părțile vătămate nu s-au constituit părți civile.
S-a dispus confiscarea sumelor de 16.700 Euro și 6.916,20 dolari S.U.A. de la inculpatul P.M., 200 Euro de la inculpatul P.I. și 1.500 Euro și 3.326 dolari S.U.A. de la inculpatul M.T.
Inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 10.000.000 lei fiecare.
Instanța a reținut, în fapt, că inculpații P.M. și P.I., frați, s-au asociat cu prietenul lor, inculpatul M.T. și concubina primului dintre inculpați, respectiv I.G.L., în scopul exploatării unor tinere racolate în principal din jud. Teleorman, pe care le-au transportat în Spania fie prin amăgire, promițându-le că vor presta activități de cules căpșuni sau menajere, fie determinându-le încă de la început să accepte practicarea prostituției.
Cert este că, în final, toate tinerele părți vătămate au fost aduse, pe rând, într-un apartament închiriat în regiunea Almesia de către inculpatul P.M. sau în locuința închiriată de I.G.L. în localitatea Santa Amalia, regiunea Badajos, de unde, apoi au fost prezentate la baruri de noapte, în cadrul cărora racolau clienți pentru raporturi sexuale. Sumele de bani erau achitate, pentru practicile sexuale, la casieria barurilor de unde, dimineața, părțile vătămate primeau ce li se cuvenea și apoi, la rândul lor, dădeau banii inculpatului P.M. ori concubinei acestuia.
Concret, la data de 19 aprilie 2002, inculpatul P.I. a părăsit țara cu părțile vătămate Z.F.I. și B.O. prin Punctul de trecere a frontierei Borș, fiind cazați în Spania de către inculpatul P.M. în apartamentul închiriat. Inculpatul P.I. s-a ocupat de obținerea pașapoartelor părților vătămate și de plata contravalorii transportului.
Părțile vătămate au fost îndemnate și apoi amenințate de inculpați să întrețină raporturi sexuale cu clienții pe care îi racolau la un bar de noapte.
Părțile vătămate C.F. și C.I., minore, au fost recrutate de un individ poreclit V. și apoi predate inculpatului M.T. care, promițându-le că le ajută să ajungă în Spania, le-a procurat pașapoartele și le-a condus în țara de destinație, cazându-le la inculpatul P.M.
Ca și în cazurile precedente, părțile vătămate au fost amenințate pentru a practica prostituția, iar banii obținuți fiind predați inculpatului M.T.
în sarcina inculpatului P.M. s-au mai reținut prin actul de sesizare aceleași fapte și în raport cu părțile vătămate C.I.A., N.G.C., M.S.G. și A.A.M., iar în sarcina inculpatului M.T. și în raport cu partea vătămată C.I.A.
Inculpații au recunoscut, în cursul judecății, săvârșirea faptelor, menționând însă în ceea ce privește încadrarea juridică, în sensul că nu ar fi existat asociere între ei în scopul traficului de persoane.
împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, care a criticat-o pentru greșita individualizare a pedepselor considerate insuficiente pentru realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., precum și inculpații, care au susținut lipsa vinovăției pentru infracțiunile imputate.
Prin decizia penală nr. 159 din 9 martie 2005, Curtea de Apel București a respins, ca nefondate, apelurile declarate în cauză, constatând că vinovăția inculpaților este temeinic stabilită iar pedepsele corect individualizate.
Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, care a invocat greșita individualizare a pedepselor, impunându-se un tratament sancționator mai sever, precum și de către inculpați, care în principal, au solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 329 C. pen. și suspendarea executării pedepselor sub supraveghere, conform art. 861-3 C. pen., iar în privința inculpatului P.I. să se constate că pedeapsa aplicată este grațiată în baza Legii nr. 543/2002.
Verificând hotărârea criticată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul parchetului, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. și, prin luarea în considerare din oficiu, și pentru cazul de casare prevăzut de pct. 17 din același text de lege, este fondat, iar recursurile inculpaților, susținute în temeiul cazurilor de casare prevăzute de art. 3859alin. (1) pct. 14 și 17 C. proc. pen., nu sunt fondate.
Situația de fapt a fost corect stabilită și, așa cum a fost reținută, a fost recunoscută de către inculpați.
Declarațiile inculpaților se coroborează cu cele ale părților vătămate, procesele-verbale de confruntare, procesele-verbale de conducere în teren, listingul cu intrările și ieșirile din țară ale persoanelor implicate.
Adresa nr. 12287 din 9 august 2004 a R.B., sucursala Teleorman confirmă că cei trei inculpați mai primeau și în anii 2003 - 2004 diferite sume de bani de la persoane aflate în străinătate, printre care de la I.G.L., A.A.M. și C.I.A.
Calificarea juridică a faptelor, ca infracțiuni, este corectă însă încadrarea juridică a infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni în dispozițiile art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), este greșită.
Infracțiunea prevăzută de art. 323 C. pen., se consumă în momentul în care a fost săvârșită vreuna dintre acțiunile care pot constitui elementul material al acesteia.
Consumarea nu este condiționată de săvârșirea infracțiunii care constituie scopul acesteia.
Deși este de consumare imediată, fapta este susceptibilă de prelungire în timp, în raport de modalitatea infracțiunii.
Astfel, ca în cauza de față, infracțiunea, în modalitatea asocierii, se prelungește în timp în mod natural, în forma infracțiunii continuării, până în momentul destrămării grupării, care coincide cu cel al epuizării infracțiunii.
Așa fiind, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), referitoare la infracțiunea continuată și, pe cale de consecință, nici cele ale art. 42 C. pen., care reglementează pedeapsa într-un astfel de tip de unitate infracțională.
în examinarea criticilor privind greșita individualizare a pedepselor, făcută de parchet și inculpați, evident în sensuri diferite, Curtea constată că, în adevăr, instanțele nu au dat semnificația reală unora dintre criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea și aplicarea sancțiunilor, minimalizând importanța mare și supraestimând rolul altora.
Așa cum rezultă din materialul probator, inculpații s-au asociat și au creat, astfel, o rețea eficientă de trafic de persoane de sex feminin, în scopul exploatării acestora. Pentru reușita acțiunilor, inculpații și-au asigurat în prealabil spațiu de cazare a părților vătămate în Spania la numita I.G.L. și prin închirierea unui alt apartament de către inculpatul P.M.
în rețeaua de trafic, astfel arată inculpații P.I. și M.T. recrutau tinerele dispuse să plece în Spania, ocupându-se de obținerea documentelor de călătorie prin orice mijloace, inclusiv nelegale (Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman a disjuns urmărirea penală față de lucrătorii din Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei - Teleorman) și de transportul acestora în străinătate, unde erau preluate și cazate de inculpatul P.M., care își asigurase legăturile la barurile de noapte în care au fost plasate părțile vătămate.
Gradul ridicat de pericol social concret al faptelor inculpaților este evident și nu poate fi ignorat la individualizarea judiciară a pedepselor, după cum, în abstract, nu a fost ignorat nici de legiuitor la individualizarea legală a răspunderii penale.
Reținerea de către instanțe a circumstanțelor atenuante constând în lipsa antecedentelor penale și conduita relativ sinceră în cursul procesului penal a inculpaților, nu se justifică.
Aceste împrejurări pot constitui circumstanțe atenuante, însă numai raportate la celelalte date ale cauzei, cum ar fi natura și gradul de pericol social al infracțiunii, scopul sau mobilul, urmările acesteia și care, analizate, să formeze convingerea că prin reducerea pedepsei sub minimul legal special, scopul acesteia poate fi realizat.
Ori, în cauză, datele la care se raportează împrejurările apreciate în favoarea inculpaților nu susțin considerarea acestora din urmă ca circumstanțe atenuante, fiind cert că scopul pedepsei, de prevenire generală și specială a săvârșirii de noi infracțiuni, nu poate fi realizat decât prin aplicarea acesteia între limitele legale speciale.
Analizând și critica făcută de inculpați în recurs cu privire la greșita încadrare juridică, faptele realizând conținutul unei singure infracțiuni, respectiv al celei prevăzute de art. 329 C. pen., proxenetism, se constată că nici aceasta nu este întemeiată.
Legea nr. 678/2001 incriminează, în diferite forme, faptele privind traficul de persoane în scopul exploatării acestora.
Legea nu cere ca exploatarea persoanelor traficate să se fi și realizat în fapt, aceasta fiind cerută numai ca scop urmărit de făptuitor.
Așadar, infracțiunea menționată are autonomie, indiferent de incriminarea, prin alte acte normative, a faptei de exploatare a persoanelor.
Când exploatarea persoanelor traficate îmbracă forma unei infracțiuni, cum este, în cauză, aceea de proxenetism, prevăzută de art. 329 C. pen., ar fi de discutat existența concursului de infracțiuni, însă, aflându-ne în recursul inculpaților, parchetul neformulând critici prin recurs sub acest aspect, analiza este lipsită de eficiență față de prevederile art. 3858C. proc. pen.
Sintetizând, admițând recursul parchetului, va fi schimbată încadrarea juridică, conform art. 334 C. proc. pen., prin înlăturarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), de la infracțiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen.
Asemenea vor fi înlăturate prevederile art. 74 și art. 76 C. pen., pentru toți inculpații și se va proceda la o nouă individualizare a pedepselor, între limitele legale speciale și ținând seama și de celelalte criterii prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Recursurile vor fi respinse ca nefondate.
Din pedepsele aplicate s-a dedus timpul arestării preventive, pentru inculpatul P.I. de la 22 septembrie 2004 la 8 iunie 2005, iar pentru inculpații P.M. și M.T. de la 15 iulie 2004 la 8 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3534/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3498/2005. Penal → |
|---|
