ICCJ. Decizia nr. 3628/2005. Penal

Prin încheierea din 2 iunie 2005 a Curții de Apel Iași pronunțată în dosarul nr. 2072/2005, s-a luat în discuție din oficiu temeinicia și legalitatea arestării preventive a inculpaților B.C., B.A. și C.M.

S-a apreciat că, în conformitate cu dispozițiile art. 3002C. proc. pen., temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă și, în raport de faza procesuală în care se află cauza se impune privarea de libertate în continuare a inculpaților, astfel că, s-a dispus menținerea arestării preventive a acestora.

împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații care au susținut că, în prezent, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă și, în consecință au solicitat punerea lor în libertate.

Verificând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că, prin sentința penală nr. 145 din 2 martie 2005 pronunțată de Tribunalul Iași, inculpații au fost condamnați pentru comiterea infracțiunilor de omor deosebit de grav, prevăzute de art. 174,art. 176 lit. a) și art. 175 lit. c) C. pen., la câte 15 ani închisoare.

Analizând recursurile declarate, Curtea consideră că acestea nu sunt fondate.

Potrivit dispozițiilor art. 160b C. proc. pen., în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

în conformitate cu dispozițiile art. 160b C. proc. pen., dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate a inculpaților sau că există temeiuri noi care justifică această măsură, dispune menținerea acesteia.

Cum, în cauză, temeiurile arestării îl constituie dispozițiile art. 148 lit. h) C. proc. pen. și acestea nu au dispărut, iar în cursul judecății, prima instanță a stabilit vinovăția inculpaților în comiterea infracțiunii de omor deosebit de grav, Curtea urmează a constata că în mod judicios s-a apreciat necesitatea menținerii în continuare a măsurii arestării preventive.

în consecință, în conformitate cu art. 385 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursurile declarate ca fiind nefondate.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3628/2005. Penal