ICCJ. Decizia nr. 3634/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 6 din 7 ianuarie 2005 a Tribunalului Dâmbovița au fost condamnați inculpații: V.C., V.A.I., în baza art. 211 alin. (1) și (2) lit. a) și b) și alin. (21) lit. a), b) și c) C. pen., la pedepsele de 9 ani închisoare și respectiv 8 ani închisoare; C.C.V., în baza art. 211 alin. (1) și (2) lit. a) și b) și alin. (21) lit. a), b) și c) cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen., la 9 ani închisoare. Conform art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării restului de un an, 4 luni și 10 zile închisoare din pedeapsa de un an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 353 din 21 martie 2001 a Judecătoriei Târgoviște din care a executat perioada cuprinsă între 5 mai 2002 și 24 iunie 2002, stabilindu-se ca inculpatul să execute restul rămas neexecutat, pe lângă pedeapsa aplicată în cauză, în total 10 ani 4 luni și 10 zile și I.V., în baza art. 26, raportat la art. 211 alin. (1) și (2) lit. a) și b) și alin. (21) lit. a), b) și c) C. pen., la 7 ani închisoare.
S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), s-a menținut starea de arest și s-a dedus din pedepsele aplicate durata arestării preventive de la 18 august 2004 la zi, pentru toți inculpații.
Conform art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea unei bâte de baseball de la inculpatul V.C.
Inculpații au fost obligați, în solidar, la plata către partea civilă R.G. a sumelor de 22.000.000 lei daune materiale și 50.000.000 lei daune morale constatând restituirea sumei de 37.500.000 lei și a telefonului mobil.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în fapt că, în seara zilei de 17 august 2004, la inițiativa inculpatului V.C. și după o prealabilă înțelegere cei patru inculpați s-au deplasat cu autoturismul unui alt fiu al inițiatorului acțiunii, autovehicul căruia i-au fost aplicate plăcuțe cu numere false de înmatriculare pe raza comunei Doicești, la locuința părții vătămate R.G., având asupra lor mănuși chirurgicale, bandă adezivă și ciorapi de damă din care și-au confecționat cagule, special procurate pentru o intervenție în forță.
La miezul nopții, cu excepția lui I.V. care a rămas de pază, au pătruns în camera unde se aflau R.G. și fiul său minor R.M.L. și au exercitat asupra acestora acte de violență respectiv lovituri cu bâta, pulverizare cu spray paralizant, legarea minorului cu cablu și aplicarea la gură a benzii adezive, sustrăgând o pungă cu bani, un radiocasetofon și un telefon mobil.
Situația de fapt și vinovăția inculpaților au fost stabilite în baza procesului verbal de constatare a infracțiunii, a plângerii și declarațiilor părții vătămate, a declarațiilor martorilor P.T., C.A., V.C.V., C.I. și P.A., probe coroborate cu declarațiile inculpaților.
Privitor la inculpatul C.C.V. s-a reținut că acesta se află în stare de recidivă postexecutorie în raport cu pedeapsa de 7 luni aplicată prin sentința penală nr. 1017/2000 a Judecătoriei Târgoviște și de recidivă postcondamnatorie în raport cu pedeapsa pentru care s-a dispus revocarea suspendării executării.
Curtea de Apel Ploiești, secția penală, prin decizia penală nr. 8 din 14 martie 2005, a respins apelurile declarate de inculpați, considerând nefondate criticile formulate de V.A.I. și V.C. în principal, în sensul neadministrării tuturor probelor necesare stabilirii situației de fapt și a unei expertize medico-legale psihiatrice privind existența discernământului primului inculpat și în subsidiar, în sensul greșitei individualizări a pedepselor, de I.V., în sensul greșitei condamnări în absența probelor de vinovăție și de inculpatul C.C.V. care a susținut că pedeapsa este prea severă.
Astfel, s-a constatat că în cauză au fost administrate toate probele necesare aflării adevărului, că vinovăția inculpaților a fost dovedită și că pedepsele au fost just individualizate, în raport cu pericolul social al faptelor, împrejurările săvârșirii lor și cu persoana inculpaților.
împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul C.C.V. care invocând dispozițiile art. 3859alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a susținut că pedeapsa aplicată este prea severă solicitând reducerea ei.
Examinând hotărârea atacată în baza criticilor formulate dar și din oficiu, conform art. 3859alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul declarat este întemeiat așa cum se arată în continuare.
1. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului C.C.V. în săvârșirea, în noaptea de 17 august 2004, împreună cu alți trei inculpați a infracțiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. a) și b) și alin. (21) lit. a), b) și c) C. pen.
Probele administrate în cauză au confirmat că inculpatul recurent și ceilalți făptuitori, în baza înțelegerii și planului pregătit, mascați, având asupra lor arme și substanțe paralizante s-au deplasat la domiciliul părții vătămate R.G. unde au pătruns fără drept și prin violență, respectiv lovituri cu bâta și folosirea unui spray paralizant, au deposedat-o de suma de 58.000.000 lei, de un radiocasetofon și de un telefon mobil, după care au legat victimele.
Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului de 9 ani închisoare, se constată că aceasta a fost individualizată înspre minimul prevăzut de lege, avându-se în vedere, conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pericolul social grav al faptei, împrejurările săvârșirii ei și consecințele produse, starea de recidivă în care se afla inculpatul și poziția sinceră a acestuia din timpul procesului penal.
Se mai constată că pedeapsa aplicată este de natură a asigura, potrivit art. 52 C. pen., constrângerea, reeducarea și reintegrarea în comunitate a inculpatului.
Deoarece au fost respectate dispozițiile legale arătate, iar din actele dosarului nu rezultă temeiuri care să justifice reducerea pedepsei, susținerea inculpatului recurent, în sensul greșitei individualizări a pedepsei nu poate fi primită.
2. Examinând fișa de cazier a inculpatului se constată că prin sentința penală nr. 1017 din 26 septembrie 2000 a Judecătoriei Târgoviște inculpatul a fost condamnat la 7 luni închisoare, în baza art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) și art. 209 lit. a) și c) C. pen., fapta fiind comisă, în noaptea de 17 mai 2000, iar pedeapsa a fost executată de la 15 martie 2001 la 10 august 2001, când recurentul a fost liberat condiționat, conform sentinței penale nr. 967 din 6 august 2001 a Judecătoriei Moreni.
Se mai constată că această infracțiune a fost concurentă cu infracțiunile de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., săvârșită la 28 iunie 2000 și tentativa la aceeași infracțiune, prevăzută de art. 20, raportat la art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., săvârșită în noaptea de 19 iulie 2000, pentru care inculpatul, prin sentința penală nr. 353 din 21 martie 2001 a Judecătoriei Târgoviște a fost condamnat la pedepsele de un an și 6 luni închisoare și 6 luni închisoare, dispunându-se, conform art. 81 C. pen., suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de un an și 6 luni pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni.
Având în vedere incidența dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen. și a art. 83, cu referire la art. 88 din același cod, instanțele erau datoare, ca revocând beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei, să deducă din pedeapsa de un an și 6 luni atât perioada executată de la 5 mai 2002 la 24 iunie 2002, cât și perioada executată de la 15 martie 2001 la 10 august 2001, în baza hotărârii de mai sus.
Totodată, față de împrejurarea că pedepsele pentru infracțiunile concurente nu au fost executate în întregime, nu puteau fi aplicate dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), referitoare la recidiva postexecutorie ci numai cele ale art. 37 lit. a) din același cod, privitoare la recidiva postcondamnatorie.
întrucât instanțele nu au procedat astfel și au făcut o greșită aplicare a legii, cu consecința stabilirii unui rest de pedeapsă mai mare decât cel legal, în cauză sunt întrunite cerințele cazului de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., care urmează a fi luat în considerare din oficiu, potrivit art. 3859alin. (3) din același cod.
3. Față de argumentele ce preced, Curtea, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a admite recursul declarat de inculpat, a casa decizia atacată și sentința primei instanțe, numai cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) și la omisiunea deducerii perioadei executate în baza sentinței penale nr. 1017 din 26 septembrie 2000 a Judecătoriei Târgoviște.
Rejudecând cauza se va dispune înlăturarea dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) și deducerea din pedeapsa aplicată în cauză și a perioadei executate conform hotărârii arătate, de la 15 martie 2001 la 10 august 2001.
Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate și se va deduce durata arestării preventive de la 18 august 2004 la 13 iunie 2005.
S-a stabilit, ca onorariul pentru apărătorul din oficiu s-a plătit din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3628/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3534/2005. Penal → |
|---|
