ICCJ. Decizia nr. 3967/2005. Penal
| Comentarii |
|
La data de 8 octombrie 2004, S.Șt. din municipiul Bistrița a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, solicitând tragerea la răspundere penală a judecătorilor B.M., N.M. și T.M.V., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), precum și a avocatei S.I.S., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de denunț calomnios prevăzut de art. 259 C. pen.
în motivarea plângerii se arată de către petiționar, următoarele:
- judecătorul B.M. se face vinovat pentru fapta de a fi înregistrat în calitate de judecător de serviciu la Judecătoria Bistrița, denunțul calomnios formulat împotriva sa de către I.I., I.M. și S.L. prin intermediul avocatei S.I.S., pentru săvârșirea infracțiunilor de insultă și calomnie prevăzute de art. 205 și art. 206 C. pen., deși plângerea era semnată doar de către aceasta din urmă;
- judecătoarea N.M. se face vinovată de audierea martorilor mincinoși Z.T. și S.C.C., precum și de faptul că l-a condamnat, la data de 26 septembrie 2001, în contextul în care procesul a fost amânat, iar el nu a fost citat, astfel că i s-a încălcat dreptul de a se apăra;
- judecătorul T.M.V. este acuzat pentru fapta de a fi respins recursul formulat de el, S.Șt., precum și pentru fapta de a fi semnat în fals pe judecătoarea I.I.C., care între timp, a fost avansată la Curtea de Apel Cluj;
- în ceea ce privește pe avocata S.I.S. aceasta este acuzată pentru fapta de a fi formulat o plângere în care intenționat nu face referire la ziua, ora și locul comiterii infracțiunilor, prevăzute de art. 205 și art. 206 C. pen., cu scopul de a-l lipsi de posibilitatea de a se apăra.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a efectuat acte premergătoare în cauză și prin rezoluția din 24 noiembrie 2004 adoptată în dosarul nr. 259/P/2004, a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor arătate.
Din actele premergătoare efectuate în cauză, s-a reținut de către organul de urmărire penală, următoarele:
La data de 4 mai 2001, părțile vătămate I.I., I.M. și S.S.L., prin avocat S.I.S. au formulat plângere la Judecătoria Bistrița, împotriva lui S.Șt., pentru săvârșirea infracțiunilor de insultă și calomnie, prevăzute de art. 205 și art. 206 C. pen., solicitând și obligarea la daune morale în sumă de 30 milioane lei.
în motivarea plângerii s-a arătat că, la data de 3 septembrie 1999, fiul minor al părții vătămate S.S.L., care este și nepotul părților vătămate I.I. și I.M., în timp ce se plimba cu bicicleta l-a accidentat pe S.Șt., căruia i s-a fracturat mâna, leziuni ce au necesitat 40-45 zile de îngrijiri medicale, fapt pentru care acesta a deschis un proces civil, în vederea obținerii de despăgubiri civile.
Pe parcursul desfășurării procesului, S.Șt. le-a insultat și amenințat, în nenumărate rânduri, ultimele acte de acest gen fiind comise la data de 6 martie 2001.
Această plângere a fost înregistrată la Judecătoria Bistrița, iar rezoluția a fost pusă de către judecătorul de serviciu B.M.
Prin sentința penală nr. 1160 din 26 septembrie 2001 instanța de fond l-a condamnat pe S.Șt. la plata unei amenzi penale în sumă de 2.500.000 lei, pentru săvârșirea infracțiunilor menționate, obligându-l totodată la plata daunelor morale în sumă de 2.000.000 lei către fiecare parte vătămată, precum și la plata cheltuielilor judiciare în sumă totală de 1.200.000 lei.
Completul de judecată a fost condus de către judecătorul N.D.M.
La data pronunțării hotărârii, S.Șt. a lipsit însă a avut termen în cunoștință, fiind prezent la primul termen de judecată.
Prin decizia penală nr. 213/ R din 20 decembrie 2001, pronunțată în dosarul nr. 4208/2001, Tribunalul Bistrița Năsăud, în complet format din președinte T.V.M., judecător, I.C. și P.A., judecători, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au respins recursul declarat de către S.Șt.
Judecătoarea I.C., deși a fost trecută ca membru al completului de judecată, nu a semnat hotărârea, în numele dreptului său fiind consemnată mențiunea "transferată la Curtea de Apel Cluj".
Reținând că, potrivit actelor premergătoare, rezultă în mod neîndoielnic că atât sesizarea instanței de judecată cum și desfășurarea întregului proces, s-a realizat conform legii, iar soluția adoptată în cauză este legală și temeinică, s-a impus neînceperea urmăririi penale, nefiind întrunite din punct de vedere subiectiv elementele constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și denunț calomnios.
împotriva acestei rezoluții s-a formulat plângere la procurorul general de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj care, reexaminând dosarul nr. 259/P/2004 a emis rezoluția din 15 decembrie 2004 în dosarul nr. 1499/II/2/2004, prin care a respins plângerea.
Soluțiile adoptate de către parchet prin cele două rezoluții, au fost atacate de către S.Șt. la Curtea de Apel Cluj, potrivit art. 2781C. proc. pen., pe motiv că sunt vădit nelegale și netemeinice, solicitând desființarea acestora și trimiterea cauzei procurorului, în vederea începerii urmăririi penale împotriva numiților B.M., N.M., T.M. și S.I.S.
Curtea de Apel Cluj, secția penală, a examinat motivele invocate în plângere, în raport de actele premergătoare efectuate în cauză, de rezoluțiile adoptate și prin sentința penală nr. 4 din 25 ianuarie 2005, a respins, plângerea petiționarului, ca nefondată, în temeiul art. 2781pct. 8 C. proc. pen.
în considerentele deciziei s-a arătat că, soluția adoptată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj este legală și temeinică, întrucât pentru existența infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), sub aspectul laturii subiective, este necesar ca fapta să fie săvârșită cu intenție directă sau indirectă, după cum făptuitorul prevede că acțiunea sau inacțiunea sa aduce atingere intereselor legale ale unor persoane, urmărește sau acceptă producerea acestui rezultat.
Cum faptele descrise mai sus, neavând un asemenea conținut, s-a concluzionat că soluțiile adoptate de parchet sunt legale și temeinice și în consecință plângerea formulată a fost respinsă, ca nefondată.
în temeiul art. 2781pct. 10 C. proc. pen., sentința a fost atacată cu recurs de către recurentul petiționar S.Șt., invocând aceleași aspecte ca și în conținutul plângerilor formulate.
Examinând recursul declarat în raport de motivele invocate, care au fost de altfel invocate și în fața instanței de fond, de actele și lucrările existente la dosar, de sentința pronunțată în cauză, de cazurile de casare înscrise la art. 3859C. proc. pen., se constată că recursul e față este nefondat pentru considerentele ce vor dezvoltate mai jos.
Referitor la fapta ce i se impută judecătorului B.M. de a fi înregistrat în calitate de judecător de serviciu la Judecătoria Bistrița, plângerea numiților I.I., I.M. și S.L. prin intermediul avocatei S.I.S., se constată că acesta nu a făcut altceva, decât să-și respecte atribuțiile de serviciu, potrivit art. 72 și art. 14 pct. 5 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, potrivit căruia judecătorul de serviciu are obligația de a înregistra cererile persoanelor care se adresează instanței, fără a îngrădi liberul acces la justiție al cetățeanului.
în ceea ce privește fapta ce se impută judecătoarei N.M., de a audia pe numiții Z.T. și S.C.C., în sensul că aceștia ar fi dat declarații mincinoase, iar judecătoarea a pus temei pe cele declarate de aceștia, se constată că nici această faptă imputată, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Judecătoarea N.M. a fost investită cu judecarea unei cauze, având sarcina administrării probelor propuse de părți și apreciind necesară, pertinentă și utilă această probă, a admis-o, astfel încât prin coroborare cu alte mijloace de probă de la dosar, să stabilească adevărul obiectiv în cauză.
De altfel, soluția pronunțată de judecătoarea N.M. a fost atacată cu recurs, iar Tribunalul Bistrița Năsăud prin decizia penală nr. 213/2001, a respins recursul recurentului petiționar, ca nefondat.
Recurentul, dacă are unele îndoieli cu privire la conținutul declarațiilor martorilor, are posibilitatea să formuleze plângere penală, sub aspectul infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzute de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)
Cu privire la fapta judecătorului T.M.V. de a fi respins recursul, prin decizia penală nr. 213/R/2001, nu constituie vreo faptă de natură penală, întrucât judecătorul are menirea de a soluționa cauza conform probelor dosarului și propriei sale convingeri, fiind independent și supunându-se numai legii.
în ceea ce privește fapta aceluiași judecător, T.M., de a semna în fals pe judecătoarea I.C., se constată că și sub acest aspect nu există vreo infracțiune.
Așa cum s-a menționat, judecătoarea I.C. împreună cu judecătorii P.A. și T.M. au participat în completul de judecată din data de 20 decembrie 2001 când prin decizia nr. 213/2001 au respins recursul declarat de recurentul S.Șt., iar minuta ca rezultat al deliberării completului a fost semnată de către cei 3 judecători.
Că, hotărârea a fost semnată pentru judecătoarea I.C., plecată la Curtea de Apel Cluj, acest lucru s-a făcut în conformitate cu art. 312 C. proc. pen., potrivit căruia, în caz de împiedicare a vreunuia dintre membrii completului de judecată de a semna hotărârea, se semnează în locul acestuia de către președintele completului de judecată, iar dacă și acesta este împiedicat, hotărârea se semnează de către președintele instanței.
Cum redactarea unei hotărâri judecătorești în materie penală se face în 20 zile de data pronunțării, conform art. 310 C. proc. pen., iar de la pronunțare la redactare a intervenit transferul în cauză, nu s-a făcut nimic altceva decât să se respecte prevederile art. 312 C. proc. pen., judecătoarea fiind transferată la 1 ianuarie 2002.
în legătură cu fapta avocatei S.I.S., de a formula în baza mandatului de asistență juridică pe care-l avea cu numiții I.I., I.M. și S.L., plângerea penală împotriva recurentului și de a fi înregistrată la instanță, nici aceasta nu constituie vreo faptă de natură penală.
Intimata avocată și-a îndeplinit obligațiile izvorâte din mandatul încheiat cu părțile pe care le reprezenta, iar această chestiune a fost invocată de recurent și în fața instanței la soluționarea recursului și respinsă.
Conchizând că, sesizarea instanței de judecată și desfășurarea întregului proces s-a realizat conform normelor de procedură penală, că nu sunt indici că vreunul dintre intimați ar fi comis vreo faptă de natură penală, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică, recursul declarat de către S.Șt., se va respinge, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Au fost văzute și dispozițiile art. 189 și următorii C. proc. pen.,
| ← ICCJ. Decizia nr. 4000/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3978/2005. Penal → |
|---|
