ICCJ. Decizia nr. 4016/2005. Penal

Decizii penale ICCJ 2005

Prin sentința penală nr. 119 din 1 februarie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 608/2004, în temeiul art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 80 C. pen., a fost condamnat inculpatul S.F. la o pedeapsă de 6 ani închisoare.

în temeiul art. 65 alin. (2), raportat la art. 66 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

în temeiul art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 80 C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare.

în temeiul art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate cu privire la restul de 421 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1075 din1 iunie 2001, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1721 din 14 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, rest care a fost contopit cu fiecare dintre cele două pedepse aplicate prin prezenta.

în temeiul art. 33 lit. a), raportat la art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele de 6 ani închisoare și un an și 6 luni închisoare, astfel că inculpatul urmează să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare alături de care va executa, potrivit art. 35 alin. (1) C. pen. și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

în temeiul art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe perioada executării pedepsei închisorii.

în temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa rezultantă reținerea de 24 ore din data de 8 decembrie 2003 și perioada arestării preventive de la 9 decembrie 2003 la zi.

Prin aceeași sentință, în temeiul art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnată inculpata F.S. la o pedeapsă de 5 ani închisoare.

în temeiul art. 65 alin. (2), raportat la art. 66 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

în temeiul art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe perioada executării pedepsei închisorii.

în temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatei, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa rezultantă, reținerea de 24 ore din data de 8 decembrie 2003 și perioada arestării preventive de la 9 decembrie 2003 la zi.

în baza art. 118 lit. e) C. pen., combinat cu art. 17 din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea în vederea distrugerii a cantității de 0,27 grame heroină în amestec cu cofeină sigilată cu sigiliul tip MI nr. 50107, depusă la I.G.P.R. - Direcția cazier judiciar și evidență operativă, conform dovezii seria nr. 2910 din 9 decembrie 2003.

în temeiul art. 357 alin. (2) lit. e) C. pen., s-a dispus restituirea către inculpata F.S. a sumei de 7.500.000 lei consemnată la C.E.C. - Agenția Victoria cu recipisa nr. 423002/03/40.6/001630 din 10 decembrie 2003.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București emis, la data de 30 ianuarie 2004, în dosarul nr. 2638/P/2004 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților S.F., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) și art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicare art. 37 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și a inculpatei F.S., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

în fapt s-a reținut că inculpatul S.F. a intermediat vânzarea de către inculpata F.S. a 10 doze de heroină denunțătorului M.F., în schimbul sumei de 2.500.000 lei.

Una din dozele vândute a fost reținută de inculpatul S.F. pentru consum propriu.

împotriva acestei hotărâri au declarat apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații.

în apelul declarat, parchetul a solicitat admiterea apelului și desființarea sentinței atacate, ca fiind nelegală și netemeinică sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor aplicate inculpaților, față de criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 - art. 76 C. pen., apreciind că în cazul inculpatei F.S., constatarea lipsei antecedentelor penale, a problemelor de sănătate, existența unor dificultăți de ordin material nu justificau reținerea circumstanței atenuante prevăzută la art. 74 lit. a) C. pen., în condițiile în care aceasta a avut o atitudine procesuală nesinceră, în pofida probelor certe de vinovăție. în ceea ce-l privește pe inculpatul S.F. s-a considerat că recunoașterea săvârșirii infracțiunilor, precum și existența a trei copii minori în întreținere nu sunt motive care să justifice reținerea circumstanțelor atenuante, în condițiile în care inculpatul a săvârșit două infracțiuni, respectiv de trafic și consum de droguri în concurs real și în stare de recidivă postcondamnatorie, evidențiind o periculozitate sporită.

în apelul său, inculpata F.S. a criticat sentința pronunțată de instanța de fond sub două aspecte, respectiv greșita condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri și greșita individualizare a pedepsei. Inculpata a arătat că a fost condamnată fără a exista o infracțiune flagrantă, așa cum s-a întâmplat în cazul coinculpatului S.F., ci numai pe declarația acestuia, care este cenzurabilă prin prisma dispozițiilor art. 69 C. proc. pen., care prevede că declarațiile învinuitului sau inculpatului pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu alte fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probator existent și cum soluția de condamnare se întemeiază numai pe declarația unui singur martor audiat în cursul urmăririi penale, neaudiat în fața instanței de judecată, solicită achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. în subsidiar a solicitat redozarea pedepsei aplicate.

în apelul său, inculpatul S.F. a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și pe fond redozarea pedepsei aplicate, apreciind-o ca fiind prea mare, în raport cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 - art. 76 C. pen., arătând că a colaborat cu organele de cercetare penală și a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa.

Prin decizia penală nr. 248/ A din 8 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 1013/2005, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpații F.S. și S.F. împotriva sentinței penale nr. 119 din 1 februarie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 608/2004.

S-a menținut starea de arest a apelanților inculpați F.S. și S.F. și s-a dedus prevenția de la 8 decembrie 2003 la zi pentru fiecare inculpat.

A fost obligat apelantul inculpat S.F. la 900.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu în sumă de 400.000 lei s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.

A fost obligată apelanta inculpată F.S. la 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a apreciat că atitudinea procesuală a inculpatei F.S. este vădit nesinceră, aspect evidențiat, în primul rând prin contradicțiile între declarațiile date în faza urmăririi penale și cea dată în faza cercetării judecătorești. Astfel, fiind audiată cu prilejul urmăririi penale, inculpata nu a negat faptul că l-ar cunoaște de mai multă vreme pe coinculpatul S.F., în timp ce, cu prilejul audierii în cursul cercetării judecătorești, inculpata a afirmat cu tărie că, atât ea, cât și soțul ei S.I., l-au cunoscut pe coinculpatul S.F. la poliție, cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză. Aceste aspecte contradictorii au fost însă elucidate de martorii propuși în apărare, chiar de către inculpată, care au afirmat că S.F. este concubinul uneia din cele două fiice (vitrege) ale inculpatei, locuind împreună cu aceasta în același imobil în care locuiește familia F.

Un alt aspect contradictoriu ce s-a remarcat din analiza declarațiilor inculpatei se referă la momentul audierii sale cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă, aceasta vorbind de un pachet învelit într-o pungă de plastic pe care l-a găsit lângă coșul de gunoi din fața imobilului în care locuiește și pe care fără să-l desfacă, neștiind ce conține i l-a dat inculpatului S.F. în declarațiile ulterioare, însă, inculpata a evitat orice comentariu cu privire la acest aspect.

în concluzie, instanța de apel a constatat că prezumția de nevinovăție instituită prin art. 52 _i art. 66 alin. (1) C. proc. pen., a fost înlăturată în cazul inculpatei F.S. de declarațiile inculpatului S.F., coroborate cu art. 69 C. proc. pen., cu procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante întocmit la data de 8 decembrie 2003 și cu declarațiile martorilor M.Șt.C., R.D. și I.P., aceste mijloace de probă, confirmând participarea inculpatei la activitate infracțională.

în ceea ce privește individualizarea pedepselor, tribunalul a făcut o corectă aplicare a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), stabilind cuantumuri ce pot asigura atât reeducarea inculpaților, cât și prevenirea săvârșirii în viitor de infracțiuni de această natură.

împotriva acestei decizii au declarat, în termenul legal, recursuri inculpații F.S. și S.F., fără a arăta în scris motivele.

La termenul de astăzi, inculpații au declarat că au copii minori, iar recurentul inculpat S.F. a depus la dosar un memoriu, în care a invocat dispozițiile art. 3859pct. 14 C. proc. pen., solicitând aplicarea unei pedepse mai mici, arătând că este tatăl a 4 copii minori, aflați în întreținerea sa și a soției sale care nu are serviciu, ultimul copil s-a născut la 24 august 2004, tatăl său este decedat, iar mama este pensionată pe caz de boală, regretând fapta comisă, anexând un act în circumstanțiere, respectiv fotocopia certificatului de naștere a minorei S.S.C.

înalta Curte a pus în discuție, din oficiu, în baza art. 3859pct. 171 C. proc. pen., aplicarea dispozițiilor legale privind pedepsele accesorii, respectiv art. 71, raportat la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), cu referire la lit. d) ce vizează drepturile părintești, stipulat la acest din urmă articol, în condițiile art. 8 din C.E.D.O.

Apărătorul recurentei inculpate F.S., în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 18 C. proc. pen., arătând că din declarațiile de la dosar nu rezultă vinovăția inculpatei în săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina acesteia, inculpata este soacra coinculpatului, nu s-a ținut cont de declarația martorului C., solicitând admiterea recursului și pe fond, în principal, achitarea inculpatei, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, invocând art. 3859pct. 14 C. proc. pen., a se acorda o mai mare eficiență prevederilor art. 74 lit. a) și art. 76 C. pen., bunei conduite și reputației inculpatei, prin redozarea pedepsei aplicate, în sensul reducerii acesteia, precum și dispozițiilor legale invocate din oficiu de instanță, prin înlăturarea interzicerii drepturilor părintești, inculpata fiind un bun părinte, depunând la dosar și concluzii scrise în susținerea celor mai sus menționate.

Apărătorul recurentului inculpat S.F., în aceeași fază a dezbaterilor a învederat că inculpatul a recunoscut fapta, a cooperat cu organele de urmărire penală, impunându-se reevaluarea criteriilor prevăzute de art. 72 și art. 74 C. pen., în ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatului, care este prea mare și invocând cazul de casare prevăzut la art. 3859pct. 14 C. proc. pen., a solicitat, admiterea recursului, casarea hotărârilor și pe fond redozarea pedepsei, în sensul reducerii acesteia, iar în raport cu cele puse în discuție din oficiu de instanță, consideră că infracțiunea comisă nu are repercursiuni asupra copiilor, urmând a se înlătura lit. d), privind interzicerea drepturilor părintești, ca pedeapsă accesorie.

Concluziile procurorului din dezbateri au fost consemnate în detaliu în practicaua prezentei decizii.

Examinând recursurile declarate de inculpații F.S. și S.F. împotriva deciziei instanței de apel în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859pct. 18 și 14 C. proc. pen., pentru inculpata F.S. și art. 3859pct. 14 C. proc. pen., pentru inculpatul S.F., precum și din oficiu conform art. 3859alin. (3), cu referire la art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., față de modul de aplicare a dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), privind pedepsele accesorii aplicate ambilor inculpați, cu referire la lit. d) ce vizează drepturile părintești, stipulat la acest din urmă articol, în condițiile art. 8 din C.E.D.O., înalta Curte apreciază că recursurile inculpaților sunt fondate numai pentru motivul invocat din oficiu, pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că instanța de apel în mod judicios și motivat și-a însușit argumentele primei instanțe stabilind vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată fiecare, în raport cu situația de fapt reținută.

Astfel, înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatei F.S. de a vinde prin intermediul inculpatului S.F. martorului denunțător M.Șt. 10 doze de heroină, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, iar că faptele inculpatului S.F. de a intermedia cumpărarea de către numitul M.Șt. a 10 doze de heroină de la inculpata F.S. și de a deține o doză în vederea consumului propriu, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic și respectiv consum de droguri de mare risc, ambele în stare de recidivă postcondamnatorie, față de condamnarea anterioară a inculpatului și în concurs real.

Din probele administrate a rezultat contribuția fiecărui inculpat în săvârșirea infracțiunilor menționate, aceștia având reprezentarea faptelor pe care le comit, urmărind și acceptând producerea rezultatelor lor.

Așadar, vinovăția celor doi inculpați se susține prin coroborarea mijloacelor de probă administrate, respectiv procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante în care se descrie modul în care a fost depistat inculpatul S.F., care a vândut denunțătorul M.Șt. doze de heroină, găsindu-se asupra sa la percheziția corporală suma de bani încasată în bancnote ale căror serii au fost consemnate anterior, inculpatul menționând că este consumator de heroină și a primit de la inculpata F.S. cele 10 doze, de la care a mai cumpărat și anterior, cu declarațiile inculpatului S.F. în care recunoaște săvârșirea faptelor, menționând că a cumpărat 10 doze de heroină de la coinculpată, cu declarațiile martorilor M.C., M.Șt.C., R.D. și I.P. în care aceștia au menționat că au mai cumpărat anterior de la inculpata F.S. droguri cu diferite sume de bani, infirmând declarațiile inculpatei F.S. care nu a recunoscut că ar fi vândut droguri, corect fiind înlăturate, declarațiile martorilor C.A., N.C. și P.B., propuși de inculpată.

înalta Curte consideră că nu poate avea în vedere critica inculpatei F.S. cu privire la nevinovăția sa, aceasta fiind infirmată de probele mai sus menționate, care au fost corect evaluate și sunt în concordanță cu soluțiile pronunțate, nefiind incident cazul de casare invocat, respectiv art. 3859pct. 18 C. proc. pen.

De asemenea, în ceea ce privește individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, înalta Curte apreciază că a fost făcută o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute la art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ținându-se cont atât de gradul de pericol social în concret al faptelor săvârșite de inculpați, dar și de circumstanțele personale ale acestora, în sensul că inculpata F.S. nu este cunoscută cu antecedente penale, este suferindă de tulburare de personalitate, soțul său este bolnav, au un copil minor în întreținere, pe care l-au adoptat, ocupându-se în mod corespunzător de creșterea și pregătirea sa școlară (certificat de naștere al minorului F.R.J.), fiind cunoscută ca o bună mamă, soție și gospodină, apreciată de vecini și prieteni, inculpatul S.F. a recunoscut comiterea faptelor, are patru copii minori, respectiv S.L., S.G.G., S.G.C. și S.S.C. care au nevoie de sprijin, mama sa are unele probleme de sănătate.

Mai mult în cauză s-a făcut o aplicare distinctă a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute la art. 74 C. pen., reținându-se pentru inculpatul S.F. art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., iar pentru inculpata F.S., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., cu regimul sancționator corespunzător de la art. 76 C. pen., în condițiile art. 80 C. pen., pentru inculpat, cuantumurile pedepselor aplicate, fiind diferențiate pentru fiecare inculpat și sub minimul special legal prevăzut pentru infracțiunile reținute în sarcina acestora, cu executare în regim de detenție.

în raport cu cele arătate, înalta Curte apreciază că nici criticile formulate de ambii inculpați privind greșita individualizare a pedepselor aplicate nu pot fi reținute, deoarece în cauză au fost evaluate în mod plural toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară, iar pedepsele privative de libertate dispuse față de cei doi inculpați asigură realizarea funcțiilor de exemplaritate și educativă, dând posibilitatea reintegrării sociale viitoare a acestora, nefiind aplicabil cazul de casare invocat, respectiv art. 3859pct. 14 C. proc. pen.

înalta Curte consideră însă că în cauză este aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 171 C. proc. pen., ce a fost pus în discuție din oficiu conform art. 3859alin. (3) din același cod, cu privire la modul de aplicare a dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), respectiv pedepsele accesorii aplicate ambilor inculpați, cu referire la lit. d) ce vizează drepturile părintești, stipulat la acest din urmă articol, în condițiile art. 8 din C.E.D.O.

Legiuitorul român a prevăzut în cuprinsul art. 64 alin. (1) C. pen., că pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea unuia sau unor din următoarele drepturi: a) dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; b) dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat; c) dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii; d) drepturile părintești; e) dreptul de a fi tutore sau curator.

în dispozițiile art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., același legiuitor a stipulat că "Pedeapsa accesorie constă în interzicerea tuturor drepturilor prevăzute în art. 64. Condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor arătate în alineatul precedent din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei."

Așa cum se poate observa din formularea acestei din urmă dispoziții rezultă că pedeapsa accesorie ce constă în interzicerea tuturor drepturilor prevăzute la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), este alăturată automat pedepsei închisorii.

Potrivit art. 8 din C.A.D.O.L.F. și a protocoalelor adiționale la această convenție ratificată prin Legea nr. 30/1994 se prevede că "Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale. Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora."

Astfel, prin interpretarea corelată a dispozițiilor art. 71 C. pen., cu referire la art. 64 lit. d) C. pen. și a prevederilor art. 8 din C.E.D.O., în condițiile art. 20 din Constituția României așa cum a fost revizuită, interzicerea automată a drepturilor părintești, deși prevăzută de lege, fără un control asupra legitimității scopului urmărit prin ingerința produsă în dreptul oricărei persoane la respectarea vieții sale private și de familie, respectiv a verificării dacă aceasta aduce atingere interesului copilului, protecției sănătății morale sau de educare a minorilor constituie o încălcare a art. 8 din Convenție.

înalta Curte consideră că față de conținutul dispozițiilor mai sus menționate, instanța de apel era obligată din oficiu să verifice în ce măsură în condițiile în care instanța de fond a dispus condamnarea inculpaților F.S. și S.F. la pedepse cu închisoare, cu executare în regim de detenție, dispozițiile art. 71 C. pen., cu referire concretă la art. 64 lit. d) C. pen., interzicerea drepturilor părintești, pe durata executării pedepselor, ca ingerință prevăzută de lege, corespunde sau nu scopului legitim privind prezervarea securității, moralității și educației minorilor în raport cu tipul infracțiunii săvârșite de aceștia, respectiv trafic și consum de droguri de mare risc reținute în sarcina inculpatului S.F. și trafic de droguri de mare risc în sarcina inculpatei F.S., atâta timp cât ambii inculpați au în întreținere copii minori.

Așa cum rezultă din examinarea cauzei, instanța de apel și-a însușit automat modul de aplicare a acestor pedepse accesorii dispuse față de ambii inculpați de către instanța de fond, ambele instanțe nefăcând o verificare a prevederilor arătate, ceea ce constituie o încălcare în aplicarea normelor menționate.

înalta Curte, evaluând criteriile impuse de art. 8 din C.E.D.O. față de conținutul art. 71 cu referire la art. 64 lit. d) C. pen., în contextul cauzei, apreciază că se impune înlăturarea interdicției exercitării drepturilor părintești dispusă pe durata executării pedepsei principale, ca pedeapsă accesorie față de ambii inculpați, având în vedere că infracțiunile săvârșite de aceștia, respectiv trafic și consum de droguri de mare risc pentru inculpatul S.F. și respectiv trafic de droguri de mare risc pentru inculpata F.S. prevăzute în Legea nr. 143/2000, deși prezintă un pericol social generic dar și concret ridicat nu fac parte din infracțiunile care ar putea afecta valorile sociale care vizează interesul minorului, cum ar fi cu titlu de exemplu infracțiunile prin care s-ar aduce atingere vieții, integrității corporale, sănătății, familiei comise asupra unui minor, respectiv infracțiuni care să constituie încălcări grave ale obligațiilor părintești, prin care să se dovedească că infractorul este nedemn să-și exercite drepturile părintești, iar această exercitare este dăunătoare pentru minor.

Or, în contextul cauzei, așa cum s-a menționat inculpatului S.F. are în întreținere 4 copii minori, iar inculpata F.S., un copil minor în întreținere, acesta fiind adoptat, sunt căsătoriți, cunoscuți cu un comportament pozitiv în societate, dovedit prin actele depuse în ceea ce o privește pe inculpata F.S., rezultând că s-a ocupat de creșterea și pregătirea școlară, fiind cunoscută ca o bună mamă, soție și gospodină, circumstanțe care au stat, de altfel la baza aprecierii cuantumului pedepsei principale, iar în ceea ce-l privește pe inculpatul S.F., atitudinea de regret a faptei comise și solicitările de a se avea în vedere circumstanțele personale, faptul că are în întreținere copii minori, dorind să fie alături de ei, reflectă interesul acestora în exercitare drepturilor părintești.

Astfel, urmare a verificării condițiilor pe care le impune art. 8 din Convenție în raport cu tipul de infracțiune și interesul minorului în condițiile concrete ale cauzei, înalta Curte consideră că interzicerea drepturilor părintești ale inculpaților S.F. și F.S., ca efect al art. 71 C. pen., nu răspunde exigenței care să aducă atingere intereselor minorilor și că ar avea ca scop legitim protecția sănătății morale sau de educare a minorilor și în consecință se impune numai aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen., ca pedeapsă accesorie față de cei doi inculpați.

Față de aceste considerente, înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de inculpații S.F. și F.S. împotriva deciziei penale nr. 248/ A din 8 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală.

Va casa decizia atacată și sentința penală nr. 119 din 1 februarie 2005 a Tribunalului București, secția I penală, numai privitor la greșita aplicare a pedepselor accesorii, prevăzute de art. 71 - art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în sensul că va face aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen., cu referire la art. 8 din C.A.D.O., pentru ambii inculpați.

Se va deduce din pedepsele aplicate inculpaților, timpul reținerii și arestării preventive de la 8 decembrie 2003 la 30 iunie 2005.

Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului S.F., în sumă de 400.000 lei, a fost plătit din fondul Ministerului Justiției.

← ICCJ. Decizia nr. 4046/2005. Penal  ICCJ. Decizia nr. 3989/2005. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4016/2005. Penal