ICCJ. Decizia nr. 3989/2005. Penal

Prin sentința penală nr. 661 din 3 decembrie 2004, pronunțată de tribunalul Prahova, în dosarul nr. 6936/2004, în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.V. la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea unei tentative la infracțiunea de omor calificat.

Conform art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru o durată de 4 ani, începând după executarea pedepsei principale.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

în temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 16 august 2004, la zi.

în soluționarea laturii civile, inculpatul a fost obligat să plătească părții civile C.A.S. Prahova suma de 6.811.634 lei-despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea părții vătămate M.M., precum și dobânda legală calculată conform O.G. nr. 9/2000.

Totodată, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea vătămată M.M., iar inculpatul a fost obligat să plătească acestuia suma de 40.000.000 lei-despăgubiri civile, reprezentând daune morale.

S-a luat act că partea civilă Serviciul Județean de Ambulanță Prahova nu a exercitat acțiune civilă în cadrul procesului penal.

în temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a cuțitului-corp delict, având mâner din aluminiu și lama de 6 cm lungime, conform dovezii aflată la fila 87 dosar urmărire penală.

în final, inculpatul a fost obligat la 2.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei-onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu, ce a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova nr. 946/P/2004 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpatului M.V., pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la 174 și art. 175 lit. i) C. pen., constând în aceea că, în noaptea de 15 august 2004, pe un drum public din satul Stoenești, județ Prahova, pentru, a-și recupera banii pierduți la un joc de noroc, cu un cuțit, a atacat pe partea vătămată M.M., lovindu-l de mai multe ori, una din aceste lovituri fiind penetrantă și perforantă, interesând aparatul respirator, cu consecința unui pneumotorax.

Pentru stabilirea situației de fapt reținută în sarcina inculpatului, în faza de urmărire penală s-au administrat probatorii cu: procesul-verbal de consemnare a plângerii formulată de partea vătămată M.M., procesul-verbal de cercetare la fața locului, însoțit de planșe fotografice, dovada de ridicare a corpului delict, declarațiile părții vătămate, raportul de expertiză serologică nr. A 11/9755 din 8 octombrie 2004 întocmit de I.N.M.L. Mina Minovici București, raportul de expertiză medico-legală nr. 636 din 16 august 2004 întocmit de S.M.L. Prahova, declarațiile martorilor U.C., B.L.Șt., N.N., Z.E.F., zis B., G.I., G.M., I.N.A., F.D.I., D.M.O., D.C.C. și D.I. C., proces-verbal de confruntare, declarațiile inculpatului.

în faza de cercetare judecătorească, C.A.S. Prahova, prin adresa nr. 18213 din 3 noiembrie 2004, a arătat că exercită acțiune civilă în procesul penal pentru suma de 6.811.634 lei-despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli efectuate cu spitalizarea părții vătămate M.M., la care se adaugă dobânda legală.

De asemenea, partea vătămată M.M., a arătat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 200.000.000 lei, daune morale.

în cauză, s-au luat declarații martorilor din acte și a fost ascultat inculpatul, care nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa, susținând că nu l-a lovit pe M.M., ci a fost lovit de acesta.

în urma examinării întregului material probator administrat în cauză, prima instanță a reținut următoarele:

Inculpatul M.V. locuia într-un imobil din comuna Ariceștii - Rahtivani, județ Prahova.

în seara zilei de 15 august 2004, acesta s-a deplasat la magazinul alimentar proprietatea martorei N.N., pentru a cumpăra mezeluri.

Acolo nu a găsit astfel de produse și atunci a cumpărat o sticlă cu bere, din care a început să consume în fața magazinului, unde se mai aflau partea vătămată M.M. și martorii U.C., B.L. Toți patru au început să practice un joc de noroc cu zaruri și după circa o jumătate de oră au fost alungați din acel loc de o rudă a proprietarei magazinului. Inculpatul împreună cu ceilalți s-au mutat în fața altui magazin alimentar. De acolo inculpatul a cumpărat mezeluri și când a ieșit din magazin a observat în fața acestuia un grup de 3-4 persoane ce practicau același joc de noroc. După ce a dus mezelurile cumpărate acasă, inculpatul a revenit în fața magazinului și s-a alăturat respectivului grup, concomitent consumând și alcool. După circa 2 ore, a pierdut la acest joc de noroc banii pe care îi avea asupra sa, motiv pentru care s-a dus acasă și a mai luat bani, revenind în același loc și s-a alăturat grupului de jucători compus din U.C.G.M. și partea vătămată M.M.

Puțin după miezul nopții, inculpatul pierzând banii la acest joc de noroc, situație care l-a nemulțumit a hotărât s-ăi recupereze, la nevoie, chiar prin folosirea forței. Motivând că pleacă acasă să mai aducă bani, în realitate s-a întors cu un cuțit de mici dimensiuni.

în perioada cât a lipsit majoritatea celor care au participat la jocul de noroc plecaseră acasă, astfel că inculpatul l-a găsit acolo numai pe partea vătămată M.M., l-a întrebat cine i-a câștigat banii. Partea vătămată i-a răspuns că aceia cu care a jucat, apoi a plecat. După ce s-a îndepărtat 2-3 metri, inculpatul l-a urmărit și l-a lovit. Partea vătămată s-a întors și ambii au început să se împingă, căzând unul peste altul, inculpatul fiind deasupra. Cu acel cuțit, avut asupra sa inculpatul l-a atacat, iar partea vătămată s-a apărat cu mâinile, suferind plăgi tăiate la măna stângă. Din această poziție, inculpatul a mai lovit pe partea vătămată de două ori, în partea de față a corpului. Ca să scape de el, partea vătămată l-a împins cu piciorul pe inculpat, reușind să se ridice și a plecat, lăsând în acel loc stropi de sânge. A parcurs circa 140 metri și a căzut la pământ. în apropriere erau martorii U.C. și Z.E.F., care i-au acordat primul ajutor și au chemat ambulanța.

Se mai reține că partea vătămată a fost internată la Spitalul Județean de Urgență Ploiești cu diagnosticul "plăgi înjunghiate hemitorace drept, axial anterior penetrantă în torace și parasternal drept". Examenul radiologic a evidențiat pneutomorax drept apical. S-a intervenit de urgență chirurgical și s-a practicat pleurotomie cu drenaj pleural de circa 100 ml. sânge negricios.

în cauză s-a efectuat și expertiza medico-legală, care a constatat că leziunile traumatice au interesat aparatul respirator, pot data din 16 august 2004, s-au putut produce cu corp tăietor-înțepător și necesită 22-24 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, menționându-se că leziunile constatate au pus în primejdie viața victimei

S-a mai arătat că, topografia leziunilor traumatice a fost fixată și prin fotografii judiciare, că victima avea grupa sanguină B, potrivit examenului serologic efectuat la I.N.M.L. Mina Minovici București, în cauză efectuându-se și cercetarea locului faptei, rezultând în raport de urmele materiale găsite că fapta s-a comis pe un drum comunal, pe un drum comunal, pe un segment de drum între magazinul alimentar și un podeț transversal drumului, pe o distanță de circa 140 metri.

Reține instanța de fond că, deși pe parcursul procesului penal, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, însă vinovăția acestuia rezultă din declarațiile părții vătămate coroborate cu declarațiile martorilor din acte, în special din depoziția martorului D.M.O., care în noaptea de 15 august 2004, i-a văzut pe cei doi lovindu-se, a sesizat că pe stradă, în aproprierea acestora, nu mai era altă persoană și l-a văzut pe M.M., după altercație, căzând fiind ajutat de martorul Z.E.F., zis B.

în raport de situația de fapt expusă, din care rezultă că, în noaptea de 15 august 2004, în public, inculpatul a lovit de 3 ori cu un cuțit, în regiunea toracică, pe partea vătămată M.M., una dintre lovituri interesând aparatul respirator, cu consecința unui pneutomorax, s-a apreciat de instanța de fond că fapta comisă de inculpat întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen.

în justificarea încadrării stabilite, prima instanță a arătat că, în raport cu obiectivul vulnerant folosit, intensitatea loviturii și zona vitală a corpului unde a fost aplicată, se impune concluzia că inculpatul a acționat cu intenție de a ucide, iar nu de a cauza o vătămare corporală, așa încât s-a concluzionat că nu se impune schimbarea încadrării juridice în infracțiune de vătămare corporală art. 181 C. pen.

S-a mai arătat că, este lipsită de relevanță aprecierea raportului de expertiză că leziunea suferită nu a pus în primejdie viața victimei, că pentru vindecare au fost necesare numai 22-24 îngrijiri medicale, subliniindu-se că actele de violență specifice infracțiunii de omor nu si-au produs efectul datorită întâmplării, iar nu voinței inculpatului.

Apelul declarat de inculpat împotriva acestei sentințe a fost admis de Curtea de Apel Ploiești prin deciziei penale nr. 155 din 8 aprilie 2005 s-a desființat parțial hotărârea, s-a recunoscut în favoarea inculpatului existența unor circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 - art. 76 lit. a) C. pen., reducându-i-se pedeapsa principală și cea complementară la 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Tot odată s-au redus daunele morale acordate părții vătămate părții civile M.M. la 25.000.000 lei. Celelalte dispoziții au fost menținute.

Instanța de apel a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului este prea severă atâta timp că anterior comiterii faptei inculpatul a avut o comportare bună, are o vârstă înaintată și atât el cât și partea vătămată se aflau în stare avansată de ebrietate. Totodată instanța a considerat că este prea mare cuantumul daunelor morale acordate părții civile M.M. reducându-l la 25.000.000 lei.

Inculpatul a declarat recurs împotriva ultimei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, s-a invocat că printr-o apreciere greșită a probelor instanțele au comis o eroare gravă de fapt, reținând vinovăția lui, că încadrarea juridică a faptei era aceea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen. și că pedeapsa este prea mare.

Criticile aduse hotărârii privesc cazurile de casare prevăzute de art. 3859pct. 18, 17 și 14 C. proc. pen.

Examinând hotărârea atacată sub aspectul acestor critici, dar și în raport de cazurile de casare care se iau în considerare din oficiu, Curtea apreciază că recursul este nefondat.

în raport de mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, respectiv: plângerea părții vătămate M.M. procesul-verbal de cercetare la fața locului planșele fotografice examenul serologică efectuat la nivelul I.N.M.L. Mina Minovici București nr. A 11/9755 din 8 octombrie2004 raportul de expertiză medico-legală nr. 636 din 16 august întocmit de S.M.L. Prahova, planșele fotografice, procesul-verbal de confruntare dintre inculpat și partea vătămată, dovada corpului delict și planșa fotografică aferentă, declarațiile martorilor U.C., B.L.Șt., N.N., Z.E.F., zis B., G.I., G.M., I.N.A., F.D.I., D.M.O., D.C.C. și D.I.C, declarațiile părții vătămate și ale inculpatului, prima instanță a reținut în mod corect și complet situația de fapt, astfel cum a fost expusă pe larg anterior, din care rezultă că, în noaptea de 15 august 2004, pe un drum public din satul Stoenești, Rahtivani, județ Prahova inculpatul M.V. pentru, a-și recupera banii pierduți la un joc de noroc, cu un cuțit, a atacat pe partea vătămată M.M., lovindu-l de mai multe ori, una din aceste lovituri fiind penetrantă și perforantă, interesând aparatul respirator, cu consecința unui pneumotorax.

Probele au fost complet analizate și just apreciate, astfel încât reținând vinovăția inculpatului în comiterea tentativei la infracțiunea de omor calificat, în mod just s-a dispus condamnarea acestuia în baza dispozițiilor art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen.

Ca și prima instanță, Curtea reține că deși inculpatul nu a recunoscut comiterea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, vinovăția acestuia rezultă din coroborarea declarației părții vătămate M.M. cu declarația martorului D.M.O., care l-a incriminat pe inculpat drept autor al faptei, declarațiile martorilor Z.E.F., zis B., G.I., care, deși nu au fost prezenți, imediat după comiterea faptei au văzut-o personal pe partea vătămată căzută la pământ și plină de sânge, de la aceasta aflând că agresorul este Inculpatul M.V., tot acești martori înștiințând ambulanța pentru acordarea primului ajutor.

Totodată, ceilalți martori audiați în cauză., care fie au participat alături de inculpat și partea vătămată la jocul de noroc, fie au observat desfășurarea evenimentelor din ziua respectivă, au relatat la rândul lor că partea vătămată a fost înjunghiată de inculpat, cunoscut și sub porecla de S., participarea sa la jocul de noroc fiind recunoscută de inculpat, ca și discuția purtată cu partea vătămată în legătură cu persoana "care i-a câștigat".

în raport de recunoașterile inculpatului, astfel cum au fost arătate anterior și restul materialului probator administrat în cauză, ce se coroborează, rezultă, așa cum în mod întemeiat a apreciat și instanța de fond, că inculpatul se face vinovat de comiterea tentativei la infracțiunea de omor calificat, starea avansată de ebrietate a acestuia putând justifica atitudinea sa de nerecunoaștere a faptei, cu atât mai mult cu cât se pretinde, că a fost lovit fără a se preciza numele atacatorului și fără să se probeze asemenea apărări.

De asemenea, este întemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., întrucât, așa cum a reținut și prima instanță, numărul de îngrijiri medicale necesar pentru vindecare a leziunilor părții vătămate este lipsit de relevanță juridică, câtă vreme inculpatul a acționat cu intenția de a ucide și aceasta rezultă din folosirea unui obiect apt, să ucidă în zona vitală vizată și intensitatea loviturii aplicate, cu consecința producerii unui pneutomorax, victima fiind salvată ca urmare a internării de urgență în spital și practicării unei intervenții chirurgicale.

Lovirea părții vătămate cu cuțitul în zona toracelui, cauzându-i-se o leziune penetrantă care a atins plămânul, constituie tentativă la infracțiunea de omor calificat, fiind nerelevantă împrejurarea că acesta nu apus în primejdie viața victimei, iar durata de îngrijiri medicale a fost relativ redusă de 22-24 zile.

Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului, Curtea apreciază că instanța de apel nu a evaluat în mod corespunzător criteriile cuprinse în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, limitele de pedeapsă stabilite de textul de lege incriminator, împrejurările comiterii faptei și persoana inculpatului care anterior comiterii faptei, a avut o bună comportare, bucurându-se de aprecierea comunității, astfel cum rezultă din caracterizările aflate la dosarul cauzei are o vârstă înaintată, nu este recidivist, iar fapta a fost săvârșită în condițiile în care atât acesta cât și victima se aflau în stare avansată de ebrietate situație în raport de care i-a redus pedeapsa, recunoscându-i circumstanțele atenuante.

în consecință, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge recursul inculpaților menționând hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.

Din durata pedepsei, urmează a se deduce perioada arestării preventive cu începere de la 16 august 2004 la zi.

S-au văzut și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3989/2005. Penal