ICCJ. Decizia nr. 4024/2005. Penal. Revizuire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4024/2005
Dosar nr. 3008/2005
Şedinţa publică din 30 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 56 din 29 martie 2005, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia penală, în dosarul nr. 944/2005, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire, formulată de petentul condamnat G.C.M., deţinut în Penitenciarul Mărgineni, privind sentinţa penală nr. 206 din 17 august 2004 pronunţată de Tribunalul Teleorman, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 6168 din 22 noiembrie 2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul a fost obligat la 500.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, prin cererea înregistrată sub nr. 944/2005 condamnatul G.C.M., deţinut în Penitenciarul Mărgineni a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 206 din 17 august 2004, pronunţată de Tribunalul Teleorman, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 6168 din 22 noiembrie 2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea cererii, petentul condamnat a arătat că nu a săvârşit fapta care i s-a imputat, mama sa fiind ucisă de către tatăl său, solicitând reaprecierea probelor, deoarece în noaptea de 26 februarie 2004, în apartamentul în care locuia cu părinţii săi a fost linişte, iar agresarea mamei sale a avut loc când el nu era acasă. De asemenea, a susţinut că tatăl său a declarat mincinos în cauză.
În cauză, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, după efectuarea cercetărilor a întocmit conform dispoziţiilor art. 399 C. proc. pen., referatul nr. 33/VIII/1/2005 care a fost înaintat instanţei, la data de 3 martie 2005, împreună cu dosarul nr. 1532/2004 în care s-a pronunţat sentinţa a cărei revizuire s-a cerut la care se află ataşate dosarele nr. 1237/2004, 995/2004, 719/2004 ale Tribunalului Teleorman, nr. 3138/2004, 2634/2004, 1652/2004 ale Curţii de Apel Bucureşti, precum şi dosarul cu nr. 5947/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a constatat că cererea de revizuire formulată de petentul condamnat, întemeiată pe dispoziţiile art. 394 lit. a) şi b) C. proc. pen., este inadmisibilă.
Potrivit prevederilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
Legea se referă, deci la situaţii de fapt noi, în sensul că, din diverse motive, ele au rămas necunoscute instanţei de fond şi nu la mijloace de probă ca mod de completare a dovezilor de pe împrejurări deja avute în vedere şi verificate.
Or, în cauză s-a constatat că susţinerile petentului privitoare la faptul că tatăl său a comis fapta ce i s-a imputat au făcut obiectul analizei instanţelor la soluţionarea în fond a cauzei.
Constatând că, cererea de revizuire fost întemeiată pe o apărare avută în vedere şi verificată la soluţionarea cauzei în fond, s-a apreciat că aceasta, faţă de dispoziţiile anterior menţionate este inadmisibilă.
De asemenea, criticile privind greşita apreciere a probelor şi solicitare condamnatului de a se proceda pe această cale la reaprecierea acestora nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire enumerate de art. 394 C. proc. pen.
De altfel, aceste critici au fost invocate şi în căile ordinare de atac, respectiv apel şi recurs şi au fost găsite neîntemeiate.
În privinţa caracterului mincinos al declaraţiei martorului G.I., tatăl său, s-a constatat că, în condiţiile în care această împrejurare nu a fost dovedită printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau o ordonanţă a procurorului care să constate săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, motivul invocat nu s-a încadrat în dispoziţiile art. 394 C. proc. pen.
În consecinţă, constatându-se că motivele invocate nu se regăsesc printre cele enumerate de art. 394 C. proc. pen., cererea condamnatului a fost respinsă, ca inadmisibilă, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel condamnatul G.C.M., motivând că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii reţinută în sarcina sa, sens în care a solicitat audierea a doi martori.
Prin Decizia penală nr. 331/ A din 22 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, pronunţată în dosarul nr. 1347/2005, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de petentul G.C.M. împotriva sentinţei penale nr. 56 din 29 martie 2005 pronunţată de Tribunalul Teleorman, fiind obligat apelantul la 900.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu s-a avansat din fondul Ministerul Justiţiei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că prin hotărâre judecătorească definitivă, inculpatul G.C.M. a fost condamnat, la pedeapsa de 17 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., reţinându-se, în fapt, că în perioada 23 - 26 februarie 2004 pe fondul consumului de alcool, i-a aplicat mai multe lovituri mamei sale, producându-i leziuni traumatice în urma cărora a decedat.
Pe tot parcursul procesului penal, inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei reţinută în sarcina sa şi la solicitarea acestuia au fost audiaţi şi martorii propuşi de el.
După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, în cererea de revizuire formulată, condamnatul nu a indicat fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, împrejurări faţă de care în mod legal, instanţa de fond a respins cererea de revizuire.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs revizuientul condamnat G.C.M., fără a arăta în scris motivele.
Apărătorul recurentului revizuient condamnat, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat a se analiza motivele de recurs invocate de recurent prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., lăsând soluţia ce se va pronunţa la aprecierea instanţei. În ultimul cuvânt, recurentul revizuient condamnat a arătat că se află într-o situaţie specială, părinţii săi sunt bătrâni şi bolnavi, solicitând admiterea recursului declarat.
Examinând recursul declarat de revizuientul condamnat G.C.M. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul revizuientului condamnat ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios şi motivat instanţa de apel şi-a însuşit, la rândul ei argumentele primei instanţe, constatând că motivele invocate de revizuient nu se circumscriu faptelor sau împrejurărilor noi ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, aşa cum impune cazul de revizuire prevăzut la art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., având drept consecinţă respingerea cererii de revizuire formulată de condamnat.
Înalta Curte consideră că instanţa de apel a făcut un riguros examen asupra motivelor concret evidenţiate de revizuientul condamnat, în cererea de revizuire, respectiv completarea mijloacelor de probă pe împrejurări deja cunoscute şi verificate atât la fond, cât şi în căile ordinare de atac, apel şi recurs, reaprecierea probelor şi asupra invocării caracterului mincinos al declaraţiei unui martor, în condiţiile în care acesta nu a fost dovedit printr-un act procedural care să ateste săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, faţă de condiţiile legale cerute de cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., constatând că aspectele invocate nu se încadrează în dispoziţiile menţionate.
Pe de altă parte, apărările formulate în recurs, în ultimul cuvânt, de către recurentul revizuient condamnat nu pot fi avute în vedere, deoarece starea de sănătate şi de bătrâneţe a tatălui său reprezintă împrejurări care nu se pot examina prin dispoziţiile legale care caracterizează calea extraordinară de atac a revizuirii.
În raport cu cele arătate, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale în materia revizuirii în raport cu motivele invocate de revizuientul condamnat, pronunţând o hotărâre legală sub toate aspectele, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
De asemenea, verificând Decizia instanţei de apel nu s-a constatat existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) din acelaşi cod.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat G.C.M. împotriva deciziei penale nr. 331/ A din 22 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul condamnat să plătească statului cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat G.C.M. împotriva deciziei penale nr. 331/ A din 22 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Obligă pe recurentul condamnat să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4023/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4027/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs → |
|---|
