ICCJ. Decizia nr. 4166/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4166/2005

Dosar nr. 4083/2005

Şedinţa publică din 6 iulie 2005

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 27 iunie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în dosarul nr. 3852/2005, printre altele, s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată împotriva inculpaţilor N.E.I. şi s-a menţinut măsura preventivă luată.

În motivarea soluţiei s-a reţinut că, verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive, potrivit art. 300 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., se constată că au fost respectate dispoziţiile legale în ce priveşte dispunerea şi menţinerea acestei măsuri preventive pe parcursul judecăţii în fond, iar cu privire la menţinerea arestării preventive a constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaţilor impun în continuare privarea acestora de libertate.

În termen legal, împotriva soluţiei de menţinere a arestării preventive au declarat recurs cei doi inculpaţi care au susţinut că se impune revocarea arestării preventive şi judecarea inculpaţilor în stare de libertate.

Criticile formulate sunt nefondate.

Conformându-se art. 160b2 C. proc. pen., instanţa pe rolul căreia se află spre soluţionare apelurile declarate de aceşti inculpaţi, a constatat corect cu ocazia verificării arestării preventive că temeiurile care au determinat arestarea inculpaţilor impun în continuare privarea de libertate şi în consecinţă au menţinut măsura preventivă dispusă în cauză.

Desigur, această măsură preventivă s-a impus a fi menţinută, după cum se impune şi la acest moment având în vedere că cei doi inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru mai multe infracţiuni de dare de mită şi evaziune (inculpatul S.Şt.C.) şi respectiv, instigare la dare de mită, complicitate la evaziune şi participaţie improprie la furt de produse petroliere (inculpatul N.E.I.) şi condamnaţi pentru aceste fapte prin sentinţa penală nr. 138 din 9 martie 2003 a Tribunalului Prahova la pedepse rezultante privative de libertate, de 6 ani (S.Şt.C.) şi 8 ani (N.E.I.).

În acest context nu se constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaţilor au încetat, după cum nu se constată nici alte temeiuri care să nu justifice privarea de libertate, situaţie în care soluţia de menţinere a arestării preventive pentru cei doi inculpaţi, dispusă de instanţa de apel, este legală şi temeinică, urmând a fi menţinută, prin respingerea, ca nefondate, a recursurilor declarate de inculpaţi, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi, fiecare, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii N.E.I. şi S.Şt.C. împotriva încheierii din 27 iunie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, pronunţată în dosarul nr. 3852/2005.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 800.000 lei, din care onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 200.000 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 iulie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4166/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs