ICCJ. Decizia nr. 4362/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 137 din 22 martie 2005, a Tribunalului Constanța s-a dispus condamnarea inculpatului O.I.C., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen., la două pedepse de câte 5 ani, urmând să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare.
Totodată a fost obligat să plătească despăgubiri civile de 7.000.000 lei părții civile M.M. și 13.023.360 lei către SC A. SRL Constanța.
Pentru a pronunța această hotărâre a reținut că, inculpatul prin violență a sustras de la partea vătămată diverse obiecte de aur și bunuri materiale.
Prin decizia penală nr. 129/ P din 17 mai 2005, Curtea de Apel Constanța a respins apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța care a vizat greșita aplicare a dispozițiilor art. 61 C. pen. și majorarea pedepsei aplicate cât și al inculpatului care a cerut reducerea pedepsei.
Prin decizia penală nr. 129/ P din 17 mai 2005, Curtea de Apel Constanța a respins apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.
S-a luat act de retragerea recursului inculpatului O.I.C.
împotriva deciziei penale sus-menționată Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a declarat recurs care a considerat hotărârea pronunțată ca nelegală întrucât instanțele nu s-au prezentat asupra revocării sau menținerii restului de pedeapsă neexecutat de 394 zile, cât și greșita individualizare a pedepsei aplicată care în raport de gravitatea faptelor comise și datele personale ale inculpatului se impune majorarea acesteia.
Recursul este neîntemeiat.
Instanța de apel a făcut o justă și temeinică analiză a materialului probator din care rezultă fără putință de tăgadă acțiunea violentă de sustragere a bunurilor părților vătămate.
Conform fișei de cazier judiciar inculpatul O.I.C. a fost condamnat, prin sentința penală nr. 214 din 15 februarie 2003 a Tribunalului Vaslui, la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare fiind arestat la data de 25 iulie 2002 și eliberat la data de 24 martie 2004 având un rest de pedeapsă de 294 zile.
Potrivit art. 61 C. pen., pedeapsa se consideră executată dacă în intervalul de timp de la eliberare și până la îndeplinirea duratei pedepsei cel condamnat nu a săvârșit nici o infracțiune.
Dacă în acel interval de timp cel liberat a comis o nouă infracțiune, instanța ținând seama de gravitatea acesteia poate dispune fie menținerea liberării condiționate fie revocare.
în acest din urmă caz pedeapsa stabilită prin infracțiunea săvârșită ulterior și restul de pedeapsă ce a rămas neexecutat din pedeapsa anterioară se contopesc, putându-se aplica un spor de 5 ani.
Acest text de lege reglementează obligația instanței de a se pronunța asupra liberării condiționate facultative menținerea sau revocarea acestei pronunțări.
Instanța de fond deși a avut datele necesare a omis să se pronunțe asupra revocării sau menținerii liberării condiționate pronunțând sub acest aspect o hotărâre nelegală.
La rândul său instanța de apel deși a fost sesizată cu apelul procurorului nu a îndreptat greșeala primei instanțe și a constatat că recursul a fost nefondat. S-a avut în vedere gravitatea faptelor săvârșite și perseverența infracțională a inculpatului, s-a impus revocarea liberării condiționate privind pedeapsa anterioară și contopirea restului de pedeapsă cu pedeapsa aplicată în cauză în ceea ce privește greșita individualizare a pedepsei aplicată în cauză în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), acest motiv a fost nefondat, deoarece s-a constatat, că pedeapsa a fost just individualizată, a fost proporțională cu gravitatea faptei săvârșită, cu împrejurările în care a fost comisă, și pericolul social al persoanei inculpatului. Totodată s-a constatat că, pedeapsa aplicată satisface cerințelor art. 52 C. pen., a privit scopul educativ și cel preventiv cu cât nu s-a impus o pedeapsă majoră în sensul prevăzut cu recursul procurorului și încă s-a aplicat un spor de pedeapsă în urma contopirii celor 2 pedepse. S-a constatat că eroarea cu privire la omisiunii revocării liberării condiționate, a constituit, motivul prevăzut de art. 385 pct. 171 C. proc. pen., în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a admis recursul declarat de procuror și a dispus conform dispozitivului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4392/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4335/2005. Penal → |
|---|
