ICCJ. Decizia nr. 4758/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 1667 din 29 decembrie 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, modificată prin Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe inculpatul L.Y. la 3 ani închisoare.
în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 41alin. (2) C. pen. și art. 74 și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe același inculpat la 3 ani închisoare.
în baza art. 33 - art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul L.Y. va executa pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A menținut starea de arest a inculpatului și a dedus prevenția de la 19 iunie 2003, la zi.
în baza art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, modificată prin Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) art. 74 și art. 76 lit. d) C. pen., a condamnat pe inculpații L.A., A.C., S.C. și C.G., la câte o pedeapsă de un an închisoare.
în baza art. 7 din Legea nr. nr. 39/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 și art. 76 lit. b) C. pen., a mai condamnat pe aceiași inculpați la câte o pedeapsă de un an închisoare fiecare.
Conform art. 22 - art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpaților L.A., A.C., S.C. și C.G., urmând să execute pedeapsa cea mai mare de un an închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A dedus prevenția inculpatului A.C. de la 11 iulie 2003 până la 24 noiembrie 2003.
în baza art. 350 C. proc. pen., a dispus arestarea inculpaților L.A., A.C., S.C. și C.G.
în baza art. 118 lit. c) C. proc. pen., a confiscat de la inculpatul L.Y. suma de 600 dolari S.U.A.
în baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe fiecare inculpat la câte 4.000.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care câte 400.000 lei onorariul avocatului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, în luna iunie 2003, cetățenii chinezi Z.Y., Y.Z., Y.M.S., H.G., Y.F. și Z.H.Y.H., având viză de ședere pe teritoriul României pentru 7 zile, având aplicare pe pașapoarte vize de afaceri, obținute de la Consulatul Român din Șanghai, au ajuns la Aeroportul Otopeni, unde s-au întâlnit cu inculpatul L.Y., care i-a condus la un apartament din București.
După cazare, cetățenii chinezi i-au dat inculpatului L.Y. pașaportul, biletul de avion, suma de câte 100 dolari S.U.A. (patru dintre aceștia) iar doi cetățeni i-au dat câte 300 dolari S.U.A.
Suma de 4000 dolari S.U.A. a fost dată de inculpat numitei D., care facilita cetățenilor chinezi verificarea sumară a îndeplinirii condițiilor de intrare în România.
Pe perioada cât au fost cazați în apartamentul respectiv, inculpații L.Y. și L.A. le aduceau cetățenilor chinezi mâncare, iar primul inculpat, le-a interzis să iasă din casă.
La 18 iunie 2003, cetățenii chinezi au fost luați din apartament de inculpații L.Y. și L.A. și au fost duși în două autoturisme conduse de inculpații S.C. și C.L., pentru a fi transportați la Craiova. Persoana care au luat legătura cu inculpatul S.C. pentru a efectua cursa respectivă a fost inculpatul A.C., care a ținut tot timpul legătura cu inculpații L.Y. și L.A.
Pe drum, inculpatul S.C. a fost contactat telefonic de mai multe ori de inculpatul A.C., care l-a ghidat pe ce drum să meargă și cum să ajungă la locul unde trebuia să fie lăsați cei șase cetățeni chinezi.
Pentru cursa respectivă, inculpatul A.C. i-a plătit inculpatului S.C. suma de trei milioane lei, iar cu aceeași sumă a fost plătit și martorul C.L.
La 19 iunie 2003, inculpatul S.C. a fost contactat telefonic de inculpatul A.C., care l-a întrebat de ce nu a mai ajuns cu imigranții în data de 18 iunie 2003 la Craiova.
Inculpatul S.C. i-a precizat că a avut probleme cu poliția și că au fost audiați.
în noaptea acelei zile, cei doi inculpați s-au întâlnit și au discutat despre cele întâmplate, iar inculpatul A.C. i-a cerut inculpatului S.C. să declare că cetățenii pe care i-a luat din București erau coreeni și că trebuia să-i ducă la Craiova, întrucât lucrau la firma D. Deosebit de cele arătate, inculpatul S.C. a mai solicitat în data de 10 iunie 2003, martorului C.L. să efectueze o cursă la București pentru a transporta alte persoane. Cu acea ocazie, în autoturismul său s-au urcat alți cetățeni străini, iar în autoturismul lui S.C. alții, transportați la Calafat, pentru cursa efectuată, martorul C.L. primind suma de 2.000.000 lei.
Același inculpat a solicitat martorului E.C. ca în lunile februarie și martie 2003 să efectueze o cursă pe ruta București - Craiova pentru a transporta cetățeni asiatici, pe care i-a preluat din Cartierul Militari de lângă M.D. și i-a lăsat într-o parcare, la ieșirea din Craiova. Pentru această cursă, martorul E.C. a fost plătit cu 2.000.000 lei.
Activități similare au fost desfășurate și în anul 2001. Astfel, inculpatul S.C. l-a contactat telefonic pe martorul D.E. și i-a solicitat să efectueze un transport de persoane în Calafat. în parcarea situată vis-a-vis de localul S. din Cartierul Militari, în mașina martorului D.E. au urcat patru cetățeni străini, iar alte persoane au urcat în autoturismul inculpatului S.C.
Migranții au fost transportați în localitatea Podari din apropierea orașului Calafat, iar pentru cursa respectivă, inculpatul S.C. a plătit martorului D.E. suma de 1.400.000 lei. Tot martorul D.E. a mai efectuat în perioada 2001 - 2003, la solicitarea inculpatului S.C., un număr de 5-6 curse de la București la Craiova, transportând cetățeni străini, ultimul transport fiind efectuat în luna mai 2003.
în aceeași manieră, au procedat inculpații S.C. și C.G., ei întâlnindu-se în parcarea M.D. din Cartierul Militari.
Persoana care îi solicita inculpatului S.C. să preia migranți din București și cu care se purtau convorbirile telefonice pe parcursul călătoriei spre București sau Craiova era inculpatul A.C. Acesta îi preciza inculpatului S.C. de câte autoturisme are nevoie pentru a prelua grupurile de migranți din București, ce sume de bani se vor plăti pentru aceste transporturi și, totodată, îl îndruma prin telefon spre locurile unde trebuiau duse grupurile de emigranți. în momentul în care pleca din Craiova spre București, inculpatul S.C. nu cunoștea locul unde trebuiau duse grupurile de migranți, acest lucru aflându-l de la inculpatul A.C. doar în momentul în care ajungea cu migranții în Craiova. Din această cauză, inculpatul S.C. le preciza martorilor care l-au însoțit la un moment dat, să se țină cu autoturismele după autoturismul condus de el.
Inculpatul A.C. avea mai multe numere de telefon la care putea fi contactat, iar la aceste numere s-au purtat mai multe conversații, mai ales pe timpul nopții, atunci când cu fost preluați migranții.
Numărul de telefon 072236.... aparținea inculpatei L.A., iar numărul de telefon 072465.... aparținea inculpatului L.Y. în urma obținerii listingului pentru aceste numere de telefon a rezultat că de la numărul aparținând inculpatei L.A. s-au efectuat un număr de 15 apeluri telefonice în perioada ianuarie - iunie 2003, cu numărul de telefon 074562.... ce aparținea inculpatului S.C.
Se constată deci, că cei doi inculpați au purtat mai multe conversații telefonice, împrejurare ce infirmă susținerea inculpatei L.A. cu privire la faptul că nu îl cunoștea pe inculpatul S.C. și nu avea nici o legătură cu traficul de migranți.
împrejurarea că cei doi inculpați se cunoșteau rezultă și din interceptarea convorbirii telefonice efectuată în data de 18 iunie 2003, convorbire purtată între cei doi, cu privire la locul de unde trebuie luați migranții.
Interceptarea s-a făcut în baza autorizației nr. 172 din 17 iunie 2003 și a fost emisă pentru numerele 072465.... și 072236...., iar înregistrarea convorbirii face dovada că inculpata L.A. avea cunoștință despre faptul că cei șase chinezi ce erau cazați la adresa din str. Panait Cerna trebuia să fie predați de inculpatul S.C. Rezultă prin urmare, din probele administrate că inculpatul L.Y. și L.A. au călăuzit mai multe persoane de cetățenie chineză, le-au asigurat cazarea și hrana pe perioada cât stăteau în București și le predau mai departe inculpaților A.C., S.C. sau C.G. pentru a fi transportate cu mașina și a fi trecute în mod fraudulos frontiera de stat a României, în scopul obținerii unor avantaje materiale.
De asemenea, s-a demonstrat că inculpații A.C., S.C. și C.G. au îndrumat și călăuzit mai multe persoane pe parcursul anului 2002 - 2003, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat și au organizat transporturile pentru preluarea grupurilor de migranți, în vederea obținerii unor avantaje materiale.
Inculpații mau sus-indicați și-au constituit un grup organizat, cu atribuții precise, concretizate în găsirea unor locuri unde urmau să fie cazați migranții, au asigurat hrana acestora cât erau cazați în România, au căutat și găsit taximetriști care să efectueze transporturi de persoane în vederea trecerii frauduloase a frontierei și pentru a obține avantaje materiale.
în drept, faptele inculpaților L.Y., L.A., A.C., S.C. și C.G. au fost încadrate în dispozițiile art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 modificată prin Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Individualizarea pedepselor s-a făcut în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), făcându-se aplicația dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen., cu consecința reducerii pedepselor la limita minimului special, cu excepția pedepsei aplicate inculpatului L.Y. pentru infracțiunea prevăzută de art. 71 din O.U.G. nr. 105/2001.
împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații.
Parchetul a criticat sentința pentru netemeinicie și nelegalitate sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului L.Y., în sensul că pedeapsa de 3 ani închisoare la care acesta a fost condamnat pentru infracțiunea prevăzută de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 este prea blândă.
Inculpatul L.Y. a criticat sentința pentru nelegalitate, în sensul că greșit a fost condamnat pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 39/2003, întrucât nu îi cunoștea pe ceilalți inculpați, astfel că nu s-a putut constitui în scopul săvârșirii de infracțiuni.
Inculpatul a mai criticat sentința și pentru netemeinicie, în sensul că pedeapsa la care a fost condamnat pentru infracțiunea prevăzută de art. 71 din O.U.G. nr. 105/2001, prea aspră în raport cu datele sale personale.
Inculpata L.A. a criticat sentința pentru netemeinicie și nelegalitate, sub următoarele aspecte:
- greșita condamnare pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 39/2003, deoarece nu s-a dovedit existența grupului organizat;
- greșita individualizare a pedepsei aplicate sub aspectul modalității de executare, solicitându-se aplicarea dispozițiilor art. 86 C. pen.
Și inculpații A.C., C.G. și S.C. au criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
- greșita condamnare pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni și anume, nu s-a dovedit existența unui grup organizat, cu activități prestabilite între membrii săi;
- greșita individualizare a pedepselor aplicate sub aspectul cuantumului și modalității de executare, în sensul că se impune aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., în raport de datele lor personale și reducerea pedepselor aplicate.
Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 272 din 13 aprilie 2005, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 1667 din 29 decembrie 2004 a Tribunalului București, secția a II-a penală.
A desființat parțial, sentința penală numai cu privire la inculpatul L.Y.
A descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare într-un număr de două pedepse de câte 3 ani închisoare.
A înlăturat aplicarea art. 74 - art. 76 C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și a condamnat pe inculpatul L.Y. la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
în baza art. 33 - art. 34 C. pen., inculpatul L.Y. va executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 - art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A dedus prevenția inculpatului L.Y. de la 19 iulie 2003 la zi și a menținut arestarea preventivă a acestuia.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale.
A respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații L.A., S.C., A.C., C.G. și L.Y.
Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a constatat că numai apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București este fondat, apelurile inculpaților fiind nefondate.
Prima instanță a stabilit, în mod corect, pe baza probelor administrate, situația de fapt făcând și o corectă încadrare juridică a faptelor.
Din probele administrate rezultă cu certitudine că inculpații L.A. și L.Y. au călăuzit mai multe persoane de cetățenie chineză, le-au asigurat cazarea și hrana pe o perioadă cât stăteau în București și le predau mai departe inculpaților A.C., S.C. sau C.G., pentru a fi transportate cu mașina și a fi trecute în mod fraudulos frontiera de stat a României în scopul obținerii unor avantaje materiale.
De asemenea, s-a demonstrat că inculpații A.C., S.C. și C.G. au îndrumat și călăuzit mai multe persoane pe parcursul anilor 2002 - 2003, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat și au organizat transporturile pentru preluarea grupurilor de migranți, în vederea obținerii unor avantaje materiale.
Respectivii inculpați s-au constituit în grup organizat cu atribuții precise, concretizate în găsirea unor locuri unde urmau să fie cazați migranții, au asigurat hrana acestora, cât se aflau în România, au căutat și au găsit taximetriști care să efectueze transporturi de persoane în vederea trecerii frauduloase a frontierei și pentru a obține avantaje materiale.
Se constată deci, că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt, iar susținerile inculpaților L.Y., L.A., A.C., C.G. și S.C., în sensul că nu s-a dovedit existența unui grup organizat cu activități prestabilite între membrii săi, sunt nefondate.
în ceea ce privește susținerile inculpaților L.A., A.C., C.G. și S.C., în sensul că nu s-a dovedit existența unui grup organizat, au activități prestabilite între membrii săi sunt nefondate.
Tot nefondate sunt și susținerile referitoare la individualizarea pedepselor. în aplicarea pedepselor inculpaților L.A., A.C., C.G. și S.C., se reține că s-a dat semnificația cuvenită tuturor criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), referitoare la modul și împrejurările comiterii faptelor, gradul de pericol social concret al acestora, limitele sancțiunilor prevăzute de textul incriminator și nu în ultimul rând, persoanei inculpaților, care sunt infractori primari și au avut o comportate nesinceră, negând săvârșirea faptelor.
A proceda în sensul reducerii pedepselor aplicate, ar însemna ca acestea să nu-și mai atingă finalitatea înscrisă în art. 52 C. pen., anume cea a prevenției generale și speciale, ceea ce, evident, nu este în spiritul legii.
Așadar, constatându-se că pedepsele au fost just individualizate atât ca durată cât și ca mod de executare, critica formulată de inculpații sus-menționați este neîntemeiată și urmează a fi înlăturată, iar pe cale de consecință, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se vor respinge apelurile ca nefondate.
în ceea ce privește apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, se constată că este fondat, pentru cele ce urmează:
Instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului L.Y. la două pedepse pentru două infracțiuni prevăzute de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 modificată prin Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 74 și art. 76 C. pen., făcând apoi aplicarea regulilor concursului de infracțiuni.
Procedeul primei instanței de a reține circumstanțe atenuante doar pentru una din infracțiunile aflate în concurs, este nejustificat.
De altfel, reținerea circumstanțelor atenuante nu este motivată, deși potrivit art. 79 C. pen., orice împrejurare reținută ca circumstanță atenuantă trebuie arătată în hotărâre și justificată, ceea ce nu este cazul în situația din speță, în care inculpatul a avut o atitudine oscilantă, culminată cu nerecunoașterea săvârșirii faptelor.
Având în vedere cele ce preced, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., se va admite apelul declarat de parchet, se va desființa în parte, sentința numai cu privire la inculpatul L.Y. și în fond, se va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, în pedepsele componente, respectiv cele două pedepse de câte 3 ani închisoare va înlătura aplicația dispozițiilor art. 74 - art. 76 C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, urmând ca în baza acestui text de lege să fie condamnat inculpatul la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 C. pen.
în baza art. 33 și art. 34 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai mare de 5 ani închisoare.
S-a dedus detenția și s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, au declarat recursuri L.Y., L.A., A.C., C.G. și S.C.
în recursurile lor, inculpații L.Y. și L.A. au criticat hotărârile judecătorești pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând că încadrarea juridică a faptei acestora, de racolare, îndrumare sau călăuzire a mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, în infracțiunea prevăzută de art. 71 din O.U.G. nr. 105/2001 este greșită, ea trebuind să fie încadrată în art. 2 din O.U.G. nr. 112/2001; printr-un al doilea motiv de recurs s-a spus că reținerea în sarcina inculpaților a infracțiunii prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 este greșită, nefiind întrunite elementele constitutive ale respectivei infracțiuni; în sfârșit, printr-un alt motiv de recurs a fost criticată individualizarea pedepselor aplicate celor doi recurenți și modalitatea de executare pentru inculpata L.Y.
Inculpații, A.C. și C.G. au criticat hotărârile, susținând că în ce privește infracțiunea prevăzută de art. 71 alin. (1) din Legea nr. 105/2001 nu sunt probe că ei ar fi participat la comiterea acesteia, iar în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 38/2003, nu ar fi vorba de un grup format din 3 sau mai multe persoane, cum cere legea.
Prin alt motiv de recurs, s-a cerut reindividualizarea pedepselor aplicate inculpaților.
S-a mai solicitat să se dispună restituirea unei sume de bani în valută și lei, depusă de parchet, stabilită în baza proceselor-verbale enunțate în rechizitoriu.
La rândul său, inculpatul S.C. a criticat reținerea în sarcina sa a infracțiunii prevăzute de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 102/2001, deoarece fapta n-ar fi fost comisă cu intenție; de asemenea, să se constate reținerea greșită a infracțiunii prevăzută de Legea nr. 39/2003, fiind nedovedită.
în sfârșit, și acest inculpat a solicitat ca în cazul când nu vor fi primite primele două motive de recurs, să se procedeze la reindividualizarea pedepselor, făcându-se aplicarea art. 87 sau art. 861C. pen.
Examinându-se recursurile inculpaților, Curtea constată următoarele:
în ce privește recursurile declarate de inculpații L.Y. și L.A.:
Primul motiv de recurs invocat, privind schimbarea încadrării juridice a primei fapte din art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/20021, în art. 2 din O.U.G. nr. 112/2001, nu poate fi primit. O.U.G. nr. 112/2001 privind fapte de trafic de persoane, în afara teritoriului României, în timp ce faptele incriminate prin Ordonanța nr. 105/2001 aduc atingere frontierei de stat a României și privesc, de regulă, fapte începute, comise sau epuizate pe teritoriul României.
Faptul că infracțiunea prevăzută de art. 2 din O.U.G. nr. 112/2001 nu face parte dintre infracțiunile considerate grave potrivit art. 2 lit. b) din aceeași lege, iar minimul special al pedepsei prevăzute de această faptă este mai mic de 5 ani, astfel încât nu s-ar realiza nici cerințele art. 7 din Legea nr. 39/2003, nu are nici o relevanță și nu este de natură a face aplicabilă inculpaților o ordonanță vizând fapte comise pe un alt teritoriu decât cel al țării.
Neaplicându-se ordonanța solicitată de cei doi inculpați, apare ca nefondat și cel de-al doilea motiv de recurs, în sensul că nu s-ar putea reține că n-ar fi îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 39/2003, încât nu se poate dispune achitarea inculpaților pentru această infracțiune.
în ceea ce privește cel de-al treilea motiv de recurs invocat de inculpați, referitor la greșita individualizare a pedepselor, Curtea consideră că el trebuie privit diferențiat, în raport cu cei doi recurenți. în raport cu recurentul L.Y., individualizarea este corectă, fiind făcută în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) în ceea ce privește inculpata L.A., soție a primului inculpat și desigur, aflată sub influența acestuia, relativ tânără, de 35 ani, fără antecedente penale, mama unui copil minor, de numai 4 ani, lipsit și de ocrotirea tatălui său, arestat, chiar în această cauză, se apreciază că recursul său este fondat, numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei la care aceasta a fost condamnată, putând fi reeducată și fără executarea pedepsei prin privare efectivă de libertate, suspendându-se executarea pedepsei, în baza art. 81 C. pen., pe un termen de încercare de 3 ani, calculat conform art. 82 C. pen.
Nu s-ar putea reproșa Curții, individualizarea modalității de executare a pedepsei, în raport de interdicția prevăzută de art. 81 alin. (3) C. pen. (legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani), deoarece, în speță, deși alin. (1) al art. 7 din Legea nr. 39/2003 prevede o pedeapsă de la 5 la 20 ani închisoare și interzicerea unor drepturi, în alin. (2) al aceluiași articol, de prevede "Pedeapsa mai mare decât sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional organizat." Or, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai prevăzută de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/20901 este de maxim 7 ani închisoare.
în raport cu cele arătate, Curtea va trebui să respingă ca nefondat recursul inculpatului L.Y. pentru care, conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), va trebui dedusă detenția la zi și să admită recursul inculpatei L.A., casând decizia atacată și sentința penală nr. 1667 din 29 decembrie 2004 a Tribunalului București, secția a II-a penală, numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei de către această inculpată, dispunând, în baza art. 81 C. pen., suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an închisoare, aplicată inculpatei, pe un termen de încercare de 3 ani.
în ce privește recursurile declarate de inculpații A.C. și C.G.:
Contrar susținerilor acestor inculpați, în cauză s-au administrat probe care demonstrează participarea acestora atât la comiterea infracțiunii prevăzute de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cât și la comiterea infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 39/2003.
în dosar, așa cum corect a reținut și instanța de control judiciar, în apel, sunt suficiente dovezi de natură a arăta legătura recurenților cu ceilalți inculpați și comiterea de către aceștia, cu știință, a faptelor încât nu se poate pune problema achitării vreunuia pentru lipsa intenției în comiterea lor.
în ce privește însă motivul de recurs referitor la greșita individualizare a pedepsei, Curtea consideră ca și în cazul primilor doi recurenți, că analiza recursurilor trebuie făcută diferențiat, constatându-se că în cazul inculpatului A.C. se impune a avea în vedere că acesta are în întreținere opt copii din care cinci minori,
Condițiile grele familiale, faptul că deja a executat din pedeapsa aplicată aproape 9 luni închisoare, în condiții de privare de libertate, face să se aprecieze că nu mai este oportună reîncarcerarea sa pentru executarea restului de pedeapsă, fiind posibilă reeducarea acestui inculpat în condițiile admiterii recursului, cu privire la modalitatea de executare și a dispunerii suspendării condiționate a executării pedepsei de un an închisoare, pe un termen de încercare de 3 ani.
în ce privește inculpatul C.G., urmează a se vedea că în cazul său, individualizarea pedepsei s-a făcut în condițiile legii, ținându-se seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Faptele reținute în sarcina inculpatului fiind stabilite, nu se impune nici restituirea sumelor de bani solicitate, încât, recursul acestui inculpat, în întregul său, va trebui respins ca nefondat.
Cu privire la recursul declarat de inculpatul S.C.:
Și acest inculpat contestă săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, pretinzând că pretinsei infracțiuni îi lipsește unul din elementele constitutive, anume intenția și susținând că el a transportat clienți contra unor sume de bani ca taximetrist, fără a-l interesa naționalitatea lor și fără a avea cunoștință despre drumul pe care aceștia l-au făcut înainte și după ce respectivii au părăsit autoturismul cu care i-a transportat. Susținerile inculpatului sunt însă infirmate de probele dosarului, chiar de declarațiile date de el în faza de urmărire penală, unde a recunoscut în mod sincer, comiterea faptelor. în favoarea celor reținute de instanțe sunt și convorbirile telefonice purtate cu inculpatul A.C., inculpatul care făcea legătura cu inculpații, soții L.Y. și L.A.
La fel de neîntemeiată este și cererea recurentului S.C. de a fi achitat pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 pentru lipsa unui grup infracțional cu un scop precis, așa cum cere legea. Din situația de fapt reținută de prima instanță și confirmată de instanța de apel rezultă cu claritate relațiile existente între inculpați și modul de derulare a acestora rezultând implicit, existența grupului și modul lui de funcționare. Așa fiind, nici unul din motivele de recurs nefiind întemeiat și prin pedeapsa aplicată inculpatului făcându-se o corectă individualizare, Curtea va trebui să privească recursul de față ca nefondat și să-l respingă ca atare.
Sintetizând în cele ce urmează constatările referitoare la recursurile declarate în speță, Curtea va trebui ca în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., să admită recursurile declarate de inculpații L.A. și A.C. împotriva deciziei penale nr. 272 din 13 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală și să caseze respectiva decizie ca și sentința penală nr. 1667 din 29 decembrie 2004 a Tribunalului București, secția a II-a penală, numai cu privire la modalitatea de executare a pedepselor de către acești inculpați.
în baza art. 81 C. pen., se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepselor de câte un an închisoare, aplicate inculpaților pe termenul de încercare de 3 ani.
Se va atrage atenția, în baza art. 359 C. proc. pen., celor doi inculpați asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 83 C. pen.
în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondate, recursurile celorlalți inculpați L.Y., S.C. și C.G. împotriva aceleiași decizii penale.
Având în vedere art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului L.Y., perioada arestării preventive la zi.
Au fost văzute și reglementările referitoare la plata cheltuielilor judiciare către stat și a plății avocaților pentru apărările făcute din oficiu;
| ← ICCJ. Decizia nr. 4762/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4728/2005. Penal → |
|---|
