ICCJ. Decizia nr. 4986/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 17/ PI din 15 martie 2005, Curtea de Apel Oradea a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul B.E., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 145/P/2004 din 4 octombrie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și a rezoluției de respingere a plângerii din 9 decembrie 2004 dispusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.000.000 lei.
S-a reținut că, la data de 12 august 2004, petiționarul B.E. a formulat plângere penală împotriva subcomisarului de poliție C.V.R., solicitând tragerea la răspundere penală a acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi prevăzute de art. 247 C. pen.
Prin rezoluția nr. 145/P/2004 din data de 4 octombrie 2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul C.V.R., în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) și art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., constatând că acesta nu l-a îngrădit pe petiționar în exercitarea și folosirea drepturilor sale acordate de lege.
Plângerea persoanei vătămate B.E. împotriva soluției procurorului a fost respinsă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea prin rezoluția nr. 583/VIII.1/2004 din 9 decembrie 2004, ca neîntemeiată.
în conformitate cu dispozițiile art. 2781C. proc. pen., persoana vătămată s-a adresat instanței de judecată, susținând că ambele rezoluții au fost întocmite de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea care ar fi avut obligația ca în cazul plângerii împotriva propriei sale soluții de neurmărire penală să se abțină și să înainteze lucrarea spre competentă soluționare procurorului ierarhic superior.
Instanța de fond a constatat că susținerea petentului este neîntemeiată întrucât rezoluția de neîncepere a urmăririi penale este întocmită de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, astfel că în mod legal plângerea formulată împotriva acestei soluții a fost rezolvată de procurorul ierarhic superior, respectiv procurorul general al aceleiași instituții.
Pe fond, soluția de neurmărire penală dispusă față de C.V.R. a fost apreciată ca legală și temeinică.
împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs petiționarul, solicitând admiterea acestuia și casarea hotărârii atacate pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, potrivit dispozițiilor art. 3859pct. 3 și 171 C. proc. pen.
Printr-un prim motiv de recurs, petiționarul B.E. învederează faptul că la judecarea cauzei în fond a participat un procuror subordonat ierarhic celui care a soluționat plângerea sa penală, ceea ce ar constitui un motiv de incompatibilitate.
Curtea constată că motivul de recurs invocat nu este fondat.
Art. 491C. proc. pen., raportat la art. 46 și art. 48 C. proc. pen., reglementează cazurile de incompatibilitate a procurorului și, din analiza acestora, Curtea constată că ele nu sunt aplicabile în cauză, neexistând împrejurări din care să rezulte că procurorul de ședință a fost interesat sub orice formă în modul de rezolvare a dosarului.
Totodată, Curtea constată că în mod corect s-a reținut de către instanța de fond faptul că procurorul care a dispus rezoluția de neîncepere a urmăririi penale și procurorul care a soluționat plângerea formulată împotriva acesteia nu sunt una și aceeași persoană, în cauză fiind respectate prevederile art. 278 C. proc. pen., privind modul de rezolvare ierarhică a plângerii contra actelor procurorului.
Cât privește critica referitoare la netemeinicia soluției instanței de fond, Curtea constată că nici acest motiv de recurs nu este întemeiat.
Instanța de judecată a verificat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale și a apreciat în mod just, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, că aceasta este legală și temeinică, neexistând dovezi de săvârșire a faptei imputate subcomisarului de poliție C.V.R.
Pentru aceste considerente și constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.E.
Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Au fost văzute dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.;
| ← ICCJ. Decizia nr. 4990/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4987/2005. Penal → |
|---|
