ICCJ. Decizia nr. 5053/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5053/2005
Dosar nr. 4451/2005
Şedinţa publică din 9 septembrie 2005
Asupra recursului declarat de inculpatul S.L.M.;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 556 din 14 aprilie 2005, pronunţată la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost condamnat inculpatul S.L.M., la 10 ani închisoare, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., I-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de doi ani în baza art. 65 alin. (2) C. pen.
În baza art. 83 C. pen., i-a fost revocată inculpatului suspendarea condiţionată a pedepsei de 3 ani închisoare aplicate prin sentinţa nr. 1484 din 23 septembrie 2002 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti. S-a dispus ca inculpatul să execute 13 ani închisoare. S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă arestarea preventivă de la 7 august 2000 la 25 septembrie 2002 şi de la 14 ianuarie 2005 la zi. Au fost dispuse şi alte recursuri legale.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul, în baza probelor administrate atât la urmărirea penală cât şi în faza de judecată, a reţinut că, la data de 14 septembrie 2002, inculpatul i-a vândut 3 doze de heroină martorului denunţător O.E.F., tranzacţie realizată în prezenţa martorului M.Şt. acel prilej asupra inculpatului s-au găsit 1.400.000 lei bani proveniţi din vânzare precum şi alte 15 doze de heroină.
Apelul declarat de inculpat cu motivarea că pedeapsa trebuia coborâtă sub minimul special prevăzut de lege faţă de atitudinea sinceră în cursul procesului şi indicarea şi a altor persoane implicate în traficul de droguri a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 474 din 20 iunie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 1933/2005.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs inculpatul.
Prin motivele scrise dezvoltate oral în faţa instanţei de către apărătorul inculpatului s-a invocat nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii pentru că:
- instanţa a dat o încadrare juridică necorespunzătoare situaţiei de fapt reţinute impunându-se schimbarea încadrării din infracţiunea la trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 text în baza căreia a fost condamnat inculpatul la fel, încadrare menţinută în apel în aceeaşi infracţiune pentru cele 3 doze de heroină pe care inculpatul le-a vândut, precum şi în infracţiunea de consum de droguri pentru cele 15 doze găsite în maşină la inculpat;
- pedeapsa la 10 ani închisoare este prea mare chiar dacă inculpatul a săvârşit infracţiunea înăuntrul termenului de încercare pentru o pedeapsă cu închisoare cu privire la care se dispusese suspendarea condiţionată;
- inculpatul trebuia să beneficieze de prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000 deoarece a indicat prin poreclă două persoane care se ocupă de trafic de droguri, beneficiul art. 16 nefiind condiţionat de rezultatul pozitiv al denunţătorului.
Criticile sunt neîntemeiate şi recursul se va respinge, ca nefondat, pentru considerentele ce urmează. Nu există nici o justificare ca în raport de situaţia de fapt, reţinută de hotărârile criticate să se dispună schimbarea încadrării juridice câtă vreme s-a dovedit cu susţinerea martorului denunţător O.E.F. cum că inculpatul se ocupa de traficul de droguri însăşi traficul iar din moment ce traficul a fost dovedit instanţele au reţinut această infracţiune chiar dacă inculpatul nu a valorificat în momentul realizării flagrantului decât 3 doze din cele 18 doze pe care le avea asupra sa. Dimpotrivă, prezenţa celor 18 doze heroină asupra sa demonstrează că ele erau destinate comercializării şi nu consumului. De altfel, că heroina era destinată comercializării rezultă şi din declaraţiile date de inculpat în faţa procurorului şi în prezenţa apărătorului său declaraţii ce se coroborează cu probele şi mijloacele de probă de care s-a făcut vorbire anterior, revenirile ulterioare ale inculpatului fiind irelevante în raport de ansamblul probator.
În ce priveşte atitudinea sinceră şi cooperarea acesteia au fost avute în vedere atunci când inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa minimă. Nu exista nici un motiv să se reducă pedeapsa sub minimum, invocarea beneficiului art. 16 din Legea nr. 143/2000, fiind neîntemeiată. Textul vorbeşte de inculpatul care ajută la prinderea şi tragerea la răspundere a altor persoane ceea ce în speţă, nu este cazul.
Faţă de toate aceste considerente cât şi faţă de starea de recidivă postcondamnatorie se apreciază că instanţele au făcut o justă individualizare a pedepsei neexistând temeiuri pentru reducerea ei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.L.M. împotriva deciziei penale nr. 474/ A din 20 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 7 august 2002, la 25 septembrie 2002 şi de la 14 ianuarie 2005 la 9 septembrie 2005.
Obligă pe recurent la plata sumei de 120 lei RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5042/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5060/2005. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
