ICCJ. Decizia nr. 5014/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 5014/2005

Dosar nr. 2025/2005

Şedinţa publică din 8 septembrie 2005

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 548 din 17 noiembrie 2004 a Tribunalului Galaţi a fost condamnat inculpatul L.A.M., la următoarele pedepse:

- 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)

- 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)

- 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)

- 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) C. pen.

- 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)

- 3 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)

- 5 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)

- un an şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 201 alin. (2) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)

Conform art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit cele opt pedepse aplicate inculpatului stabilindu-se să execute pedeapsa cea mai grea sporită la 6 ani închisoare.

S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă perioada arestării preventive de la 19 februarie 2004 la zi.

S-a constatat că părţile vătămate H.A.R., C.P. şi C.R.A. nu s-au constituit părţi civile, prejudiciile fiind acoperite.

S-au confiscat de la inculpat sumele de 900.000 lei şi 600.000 lei, sume cu care martorii cumpărători de bună credinţă C.L.C. şi S.G. nu s-au constituit părţi civile.

A fost obligat inculpatul în solidar cu părţile responsabile civilmente să plătească sumele:

- 1.400.000 lei daune materiale către partea vătămată C.A.M.;

- 1.800.000 lei daune materiale şi 50.000.000 lei daune morale către partea vătămată M.L.

A fost obligat inculpatul în solidar cu părţile responsabile civilmente la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Inculpatul minor L.A.M. este elev în clasa a IX-a la Liceul Industrial de Marină Galaţi. În timpul liber a frecventat sălile de internet alături de alţi prieteni.

În perioada 28 ianuarie 2004 – 5 februarie 2004, inculpatul a săvârşit mai multe infracţiuni de tâlhărie asupra unor fetiţe cu vârste cuprinse între 9 şi 15 ani, prin întrebuinţarea de ameninţări şi violenţe, fiind inspirat ca modalitate de comitere a faptelor după filmele de pe internet.

În după amiaza zilei de 28 ianuarie 2004, inculpatul a mers la domiciliul bunicii sale R.Z. din Galaţi.

În jurul orelor 18.00, inculpatul a plecat spre locuinţa sa. Pe drum a observat-o pe partea vătămată H.A.R. în apropierea blocului Bujor care avea în mână un telefon mobil.

Profitând de faptul că nu era nici o persoană prin apropiere, inculpatul a hotărât să-i sustragă părţii vătămate telefonul mobil. În executarea rezoluţiei infracţionale inculpatul a urmărit-o pe partea vătămată până la scara blocului şi la etajul 1 al clădirii respective, a prins-o cu braţul drept de gât şi i-a spus să-i dea toţi banii pe care-i avea asupra sa. Întrucât partea vătămată a refuzat, inculpatul a împins-o de perete, a lovit-o cu pumnul în zona capului, după care a controlat-o prin buzunare şi i-a smuls din mână telefonul mobil.

Ulterior, inculpatul a părăsit locul faptei.

În ziua de 29 ianuarie 2004, s-a întâlnit cu colegul de şcoală N.V.C. căruia i-a arătat telefonul mobil sustras, despre care i-a relatat că îl are de la un unchi de-al său din străinătate, bun pe care ar vrea să-l vândă. În acest sens, cei doi au mers la un magazin de vânzări produse din reţeaua mobilă Conex unde l-au găsit pe martorul C.L.C.

Inculpatul a vândut telefonul respectiv martorului C.L.C. pentru suma de 900.000 lei precizând că bunul respectiv îi aparţine. Banii obţinuţi au fost cheltuiţi de către inculpat în interes personal.

În urma sesizării părţii vătămate H.A.R. organele de poliţie s-au deplasat la faţa locului, însă nu au descoperit mijloace de probă care să ajute la aflarea autorului faptei.

În cursul cercetărilor, organele de poliţie au descoperit telefonul mobil sustras la magazinul unde-şi desfăşura activitatea martorul C.L.C. Bunul respectiv a fost recunoscut de către partea vătămată şi restituit acesteia.

Fiind audiat, martorul a precizat că nu a cunoscut provenienţa reală a bunului. De asemenea, a declarat că nu se constituie parte civilă în cadrul procesului penal împotriva inculpatului.

Partea vătămată H.A.R. a evaluat paguba creată prin săvârşirea infracţiunii la suma totală de 2.300.000 lei. Întrucât prejudiciul a fost recuperat prin restituire partea vătămată a declarat că nu se constituie parte civilă în cadrul procesului penal.

În cursul urmăririi penale, în prezenţa martorilor asistenţi B.M. şi B.A., inculpatul L.A.M. a indicat condiţiile şi împrejurările în care a comis fapta.

Fiind audiat în prezenţa mamei şi a apărătorului său, inculpatul a recunoscut comiterea faptei.

În ziua de 2 februarie 2004, în jurul orelor 13.00, inculpatul L.A.M. a mers în apropierea Oficiului Poştal din cartierul Micro 17 pentru a căuta o nouă potenţială victimă. În timp ce mergea pe str. Mihai Sadoveanu, în apropierea blocului B 1, inculpatul a observat-o pe partea vătămată C.A.M., în vârstă de 11 ani, de la care a hotărât să sustragă bunuri. În continuare a împins-o pe partea vătămată în scara blocului B 1 pe care a ameninţat-o cu bătaia şi că o va strânge de gât dacă va ţipa după ajutor.

În aceste împrejurări, în timp ce o ţinea cu mâna de gât, inculpatul a căutat-o prin buzunare, de unde a sustras suma de 70.000 lei, după care i-a luat şi o pereche de cercei din aur de la urechi. După ce a luat bunurile respective inculpatul a părăsit locul faptei.

În aceeaşi zi, inculpatul a mers la Casa de amanet, mai precis la SC M.D., unde a găsit-o pe martora C.C.L. În continuare, inculpatul a amanetat bunurile respective, pentru suma de 690.000 lei. Fiind întrebat de provenienţa bunurilor, inculpatul a precizat că a găsit bunurile respective în cartierul Micro 17. În acelaşi timp s-a încheiat contractul de gaj comercial nr. 29104 din 2 februarie 2004.

Bunurile respective au fost descoperite de către organele de poliţie la SC M.D.

Întrucât prejudiciul nu a fost recuperat partea vătămată C.A.M., prin reprezentantul său legal C.N., a precizat că se constituie parte civilă în cadrul procesului penal cu suma totală de 1.400.000 lei.

În cursul urmăririi penale, în prezenţa martorilor asistenţi T.W. şi T.V., inculpatul L.A.M. a indicat modul şi împrejurările în care a comis fapta.

Cu ocazia efectuării unei recunoaşteri din grup, partea vătămată l-a indicat fără nici o ezitare pe inculpat ca fiind autorul faptei.

Fiind audiat cu respectarea drepturilor procesuale, inculpatul L.A.M. a recunoscut săvârşirea faptei.

În ziua de 3 februarie 2004, în jurul orelor 14.00, inculpatul a mers la bunica sa R.Z. din cartierul Micro 17 municipiul Galaţi.

După ce a vizitat-o, inculpatul a mers în staţia de autobuz amplasată în zona respectivă pentru a merge la Liceul de Marină.

În timp ce aştepta autobuzul de pe traseul nr. 9, inculpatul a observat-o pe partea vătămată C.P. în vârstă de 15 ani care a coborât dintr-un maxi-taxi. Întrucât partea vătămată purta la urechi cercei din aur, inculpatul s-a hotărât să-i sustragă aşa cum a văzut în filmele de pe internet.

Astfel, inculpatul a mers în urma părţii vătămate C.P. până în scara blocului. În timp ce urca scările, partea vătămată a sesizat că este urmărită, însă inculpatul s-a oprit în dreptul avizierului şi s-a uitat la lista cu proprietarii imobilului.

Ulterior, inculpatul a fugit după partea vătămată pe care a ajuns-o din urmă la etajul II. În continuare, inculpatul a prins-o din spate, cu mâna de gât şi a solicitat părţii vătămate să-i dea cerceii şi toţi banii pe care îi avea asupra sa.

După ce i-a sustras cerceii de la urechi, inculpatul i-a tras fesul peste ochii părţii vătămate şi a părăsit locul faptei.

În aceeaşi zi, inculpatul a mers la casa de amanet SC T.R. SRL unde a lăsat ca gaj perechea de cercei din aur sustrasă pentru suma de 650.000 lei.

După sesizarea faptei de către partea vătămată C.P., organele de poliţie au descoperit la sediul societăţii SC T.R. SRL, perechea de cercei din aur sustrasă, care a fost recunoscută de către proprietarul acestora. În continuare, bunurile respective au fost restituite părţii vătămate.

Partea vătămată C.P. a evaluat paguba creată prin săvârşirea infracţiunii la suma totală de 1.000.000 lei. Întrucât prejudiciul a fost recuperat prin restituire, partea vătămată a precizat că nu se constituie parte civilă în cadrul procesului penal.

Fiind audiată, martora S.G.V., respectiv operatoarea de la SC T.R. SRL Galaţi a declarat că nu a cunoscut provenienţa reală a bunurilor lăsate ca gaj de către inculpat. De asemenea, a precizat că nu se constituie parte civilă în cadrul procesului penal.

În cursul urmăririi penale, în prezenţa martorului asistent F.S., inculpatul L.A.M. a indicat modul, condiţiile şi împrejurările în care a comis fapta.

Fiind audiat în prezenţa mamei sale şi a avocatului ales, inculpatul L.A.M. a recunoscut comiterea faptei.

În seara zilei de 3 februarie 2004, în jurul orelor 18.00, inculpatul L.A.M. a părăsit incinta Liceului de Marină şi s-a îndreptat spre casă. În continuare, inculpatul s-a urcat în troleibuzul care se deplasa pe traseul nr. 103 şi a observat pe o bancă în apropiere că se afla partea vătămată C.R.A., în vârstă de 13 ani şi martora A.M.

Întrucât partea vătămată purta la urechi o pereche de cercei din aur, inculpatul a hotărât să o urmărească pe partea vătămată şi să-i sustragă bunurile respective.

După ce partea vătămată C.R.A. a coborât în staţia de autobuz din cartierul Ţiglina I, inculpatul a urmărit-o până în apropierea blocului.

Profitând de întuneric şi de faptul că nu era nici o persoană prin apropiere, inculpatul a intrat în scara blocului şi a urmărit-o pe partea vătămată până la etajul 1. În continuare, inculpatul a prins-o cu mâna de gât, prin spate şi a solicitat să-i dea cerceii şi să nu ţipe.

Deoarece partea vătămată a început să ţipe după ajutor, inculpatul a trântit-o pe podea şi a lovit-o cu picioarele în zona feţei. În timp ce partea vătămată se apăra, inculpatul a reuşit să-i smulgă cercelul din aur de la urechea stângă.

Ulterior, inculpatul a părăsit locul faptei.

Din raportul de constatare medico-legală cu nr. 116/ E din 4 februarie 2004, rezultă că minora C.R.A. a suferit leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare 2-3 zile de îngrijiri medicale.

În cursul cercetărilor, organele de poliţie au descoperit cercelul respectiv la societatea de amanet SC T.R. SRL, unde a fost lăsat ca gaj de către inculpatul L.A.M., alături de perechea de cercei din aur sustrasă de la partea vătămată C.P.

Bunul respectiv a fost recunoscut de partea vătămată C.R.A. şi restituit acesteia.

Partea vătămată a evaluat paguba creată prin săvârşirea infracţiunii de către inculpat la suma de 450.000 lei. Întrucât partea vătămată şi-a recuperat bunul sustras, prin restituire, a declarat că nu se constituie parte civilă în cadrul procesului penal.

În cursul urmăririi penale, în prezenţa martorilor asistenţi V.C. şi V.L., inculpatul L.A.M. a indicat modul, împrejurările şi condiţiile în care a comis fapta.

Fiind audiat în prezenţa avocatului ales şi a mamei sale, inculpatul L.A.M. a recunoscut comiterea faptei.

În ziua de 5 februarie 2004, în jurul orelor 13,30, în timp ce se afla în apropierea reprezentanţei M. inculpatul L.A.M. a observat-o pe partea vătămată M.L.M., în vârstă de 9 ani, care purta cercei din aur la urechi şi mergea singură pe stradă.

În aceste împrejurări, inculpatul a hotărât să o urmărească pe partea vătămată pentru a sustrage bunurile respective.

În executarea acestei rezoluţii infracţionale, inculpatul a urmărit-o pe partea vătămată până la scara 1 a blocului. În continuare, aşa cum a văzut în diverse filme de pe internet, inculpatul a depăşit-o pe partea vătămată pe scări până la etajul 1.

În timp ce partea vătămată deschidea uşa de acces, inculpatul s-a apropiat şi a astupat gura acesteia cu mâna.

După ce a aflat că partea vătămată era singură acasă, inculpatul a lăsat-o să deschidă uşa şi a pătruns în interior.

Profitând de faptul că în apartament nu mai era nici o persoană, inculpatul a ameninţat-o că o omoară dacă va ţipa după ajutor. Ulterior, inculpatul a închis uşa cu cheile prin interior şi a solicitat părţii vătămate să-i dea toţi banii, inelul de pe deget şi cerceii de la urechi.

După ce a ameninţat-o cu moartea, inculpatul s-a descălţat lângă cuier, a dezbrăcat-o pe partea vătămată M.L. şi a întreţinut un raport sexual normal cu aceasta.

Întrucât nu a ejaculat, prin constrângere, inculpatul a întreţinut din nou raporturi sexuale normale, orale şi anale cu partea vătămată.

După ce a finalizat actele sexuale menţionate, inculpatul a luat inelul şi cerceii din aur de la partea vătămată, pe care a ameninţat-o că o va omorî cu cuţitul. În continuare, inculpatul a căutat bijuterii prin casă şi a sustras suma de 55.000 lei.

Pentru a-l speria, partea vătămată i-a spus că s-a uitat pe geam şi a văzut că vine mama sa.

Inculpatul s-a îmbrăcat, a luat bunurile sustrase, s-a încălţat, folosind un încălţător, a luat cheile de la uşa de acces şi a părăsit locul faptei.

Din raportul de constatare medico-legală cu nr. 137/ E din 5 februarie 2004, rezultă că minora M.L.M. este virgină. Gradul de dezvoltare al organelor genitale externe nu permit raport sexual în intromisiune fără a se produce rupturi vulvu-vaginale.

În secreţia recoltată de la nivelul vestibului vaginal s-au pus în evidenţă spermatozoizii, ceea ce atestă un raport sexual ante-portas consumat recent.

Pe cap, corp şi membre nu a prezentat semne de violenţă.

Cu ocazia cercetării la faţa locului efectuată în prezenţa martorilor N.V. şi N.M., au fost descoperite şi ridicate mai multe urme papilare, urme de încălţăminte, fire de păr.

În cursul urmăririi penale, s-a procedat la efectuarea unei recunoaşteri din grup, iar partea vătămată l-a indicat pe inculpat ca fiind autorul faptei.

În cursul cercetărilor, în prezenţa martorilor asistenţi N.V. şi N.M., inculpatul L.A.M. a indicat modul şi împrejurările în care a comis fapta.

Din raportul de expertiză traseologică cu nr. 86068 din 17 februarie 2004, rezultă că urma de încălţăminte descoperită la faţa locului a fost creată de o încălţăminte corespunzătoare piciorului drept de tipul pantofilor ridicaţi de la inculpatul L.A.M.

Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică biocriminalistic nr. 26355 din 10 februarie 2004 rezultă că pe pătura ridicată de la faţa locului s-au pus în evidenţă urme biologice de natură umană ce conţin rare capete de spermatozoizi şi celule epiteliale bazale (caracteristice mucoaselor umede). Amestecul de spermă şi celule eliteliate bazale aparţin grupei sanguine AB IV.

Din adresa cu nr. 548 din 18 februarie 2004 a Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Galaţi rezultă că inculpatul are grupa sanguină AB IV.

Analizând raportul de expertiză dactiloscopică nr. 86098 din 17 februarie 2004 rezultă că fragmentul de urmă papilară ridicat de la faţa locului de pe un încălţător pentru pantofi a fost creat de inculpatul L.A.M.

Fiind audiat în prezenţa avocatului ales şi a mamei sale, inculpatul L.A.M. a recunoscut comiterea faptelor aşa cum au fost prezentate.

În cursul cercetărilor inculpatul a mers împreună cu colegul de şcoală H.L.D. la o casă de amanet din Mazepa. După ce l-a lăsat pe colegul său afară, inculpatul a pătruns în societatea respectivă pentru a amaneta inelul şi cerceii din aur, bunuri sustrase de la partea vătămată M.L.M. Întrucât operatoarea de serviciu a încercat să afle mai multe date despre bunurile respective, inculpatul şi-a dat seama că este căutat de către organele de poliţie.

Astfel, inculpatul a părăsit societatea respectivă, i-a spus martorului H.L.D. că a sustras bunurile respective de la o fetiţă, după care cei doi au mers pe faleza Dunării.

Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia penală nr. 11/ A din 4 martie 2005, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de procuror şi inculpat.

Declarând recurs împotriva acestei decizii, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a solicitat majorarea pedepselor aplicate inculpatului, acesta din urmă solicitând reducerea pedepselor.

Recursurile sunt nefondate.

În concordanţă cu probele administrate, instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, încadrând just în dispoziţiile legii infracţiunile săvârşite de acesta.

Pedepsele aplicate au fost bine individualizate în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţa de fond ţinând cont de gravitatea faptelor comise de inculpat dar şi de vârsta acestuia cum şi de elementele ce caracterizează persoana sa.

Totodată, s-a dat eficienţă şi dispoziţiilor art. 34 lit. b) C. pen., prin aplicarea unui spor de pedeapsă cu ocazia contopirii pedepselor aplicate pentru infracţiunile aflate în concurs.

În consecinţă, cum alte motive de casare, susceptibile a fi examinate din oficiu, nu s-au constatat, recursurile declarate de procuror şi inculpat vor fi respinse ca nefondate.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi de inculpatul L.A.M. împotriva deciziei penale nr. 11/ A din 4 martie 2005 a Curţii de Apel Galaţi, secţia pentru cauze cu minori şi familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 19 februarie 2004 la 8 septembrie 2005.

Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 160 lei (1.600.000 lei) cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei (400.000 lei), reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 septembrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5014/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs