ICCJ. Decizia nr. 5017/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5017/2005
Dosar nr. 3374/2005
Şedinţa publică din 8 septembrie 2005
deliberând asupra recursului declarat de inculpatul L.A.V. împotriva deciziei penale nr. 364 din 13 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 448 pronunţată la 5 aprilie 2005, în dosarul numărul 5720/2004, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, l-a condamnat pe inculpatul L.A.V., la 5 ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeaşi lege precum şi a prevederilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Prin sentinţa menţionată inculpatului i-a fost aplicată şi pedeapsa complimentară a interzicerii pe timp de 2 ani a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Totodată a fost menţinută, conform art. 350 alin. (1) C. proc. pen., starea de arest a inculpatului, iar din pedeapsa aplicată a fost dedusă perioada în care acesta s-a aflat în stare de reţinere şi arest preventiv cuprinsă între 28 septembrie 2004 şi data pronunţării.
De asemenea, inculpatul a fost obligat la plata către stat a sumei de 2.000.000 lei vechi, reprezentând cheltuieli judiciare.
Apelul declarat ulterior de inculpat împotriva acestei sentinţe a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 364 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, la 13 mai 2005, în dosarul nr. 1512/2005.
Pentru a pronunţa aceste hotărâri, instanţele au reţinut, în esenţă, că la data de 28 septembrie 2004, inculpatul a procurat cu bani primiţi de la denunţătorul C.I. cantitatea de 0,03 grame de heroină pe care a predat-o aceluiaşi martor.
În acelaşi context a fost înlăturată apărarea conform căreia infracţiunea comisă este aceea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2005 în sensul că procurarea cantităţii de drog menţionate ar fi a fost făcută de inculpat în scopul de a participa la consumarea ei alături de martorul denunţător.
Temeiul aplicării în favoarea inculpatului a prevederilor art. 16 din Legea 143/2000 a constat în aceea că în cursul urmăririi penale L.A.V. a formulat la rândul său un denunţ împotriva unei alte persoane care vindea droguri şi care a şi fost prinsă în flagrant în timpul comiterii unei infracţiuni legate de droguri.
În considerentele deciziei pronunţate de către instanţa de apel au mai fost analizate şi înlăturate criticile formulate de inculpat în susţinerea acelei căi de atac şi care se refereau în esenţă la o greşită individualizare a pedepsei considerată excesiv de severă.
La 19 august 2005 împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs inculpatul L.A.V., cauza fiind ulterior înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, cu numărul de dosar 3374/2005.
În motivarea scrisă a recursului, şi care a fost susţinută şi cu ocazia dezbaterilor desfăşurate la 8 septembrie 2005, s-a reiterat afirmaţia potrivit căreia în speţă cumpărarea unei cantităţi de drog s-a făcut în scopul ca aceasta să fie consumată de inculpat împreună cu martorul denunţător, astfel încât L.A.V. nu a avut reprezentarea comiterii infracţiunii pentru care a fost condamnat.
S-a susţinut, de asemenea, că pedeapsa este prea severă în condiţiile în care inculpatul a regretat sincer fapta săvârşită şi a avut o atitudine cooperantă în cursul urmăririi penale, sprijinind poliţia „pentru denunţarea, identificarea şi tragerea la răspundere penală" a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de substanţele stupefiante. În acelaşi context hotărârile pronunţate în cauză au fost criticate şi pe considerentul neacordării de către instanţe a unor circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului.
Ca temei legal al recursului au fost menţionate expres prevederile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., deşi motivarea mai sus menţionată pune implicit în discuţie şi eventuala aplicare în cauză a punctelor 17 şi 171 ale aceluiaşi text de lege.
Recursul este nefondat.
Aşa cum s-a evidenţiat în considerentele celor două hotărâri pronunţate în cauză, varianta potrivit căreia cantitatea de drog cumpărată de inculpat era destinată şi propriului său consum este infirmată chiar de dinamica infracţională.
Este de remarcat astfel că respectiva cumpărare a fost precedată de primirea banilor destinaţi acestui scop de la martorul C.I. şi, mai cu seamă, că, după obţinerea cantităţii de drog, inculpatul a predat-o aceluiaşi martor.
Deşi necontestat, şi deplin probat, faptul că în alte împrejurări inculpatul şi martorul s-au drogat împreună nu este, în sine, relevantă din punctul de vedere analizat.
De altfel, instanţele au reţinut în mod justificat că respectiva apărare, care implica şi recunoaşterea faptului că inculpatul nu a urmărit obţinerea cantităţii de drog doar pentru propriul consum ci şi pentru C.I., este lipsită de relevanţă şi din punctul de vedere al încadrării juridice a faptei inculpatului care, chiar în ipoteza analizată, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000
Prin urmare în cauză nu îşi găsesc incidenţa prevederile art. 3859 pct. 17. C. proc. pen.
Aceeaşi concluzie se impune însă şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 3859 pct. 14 şi 171 C. proc. pen.
Curtea reţine astfel că în soluţionarea cauzei instanţele au făcut o corectă aplicare a prevederilor legale, inclusiv a dispoziţiilor art. 52 şi 72 C. pen., referitoare la scopul pedepsei şi criteriile de individualizare a acesteia.
Aprecierea, corectă, potrivit căreia nu se justifica acordarea de circumstanţe atenuante nu a dus totuşi în speţă la aplicarea unei pedepse excesiv de severe, mai cu seamă dacă se are în vedere că aceasta a fost individualizată şi în considerarea prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, cărora instanţele le-au dat o interpretare extensivă, favorabilă inculpatului.
Conchizând aşadar că în cauză nu sunt incidente nici una dintre prevederile art. 3859 C. proc. pen., Curtea va face aplicarea art. 38515 pct. 1 litera b) acelaşi cod, în sensul respingerii recursului ca nefondat.
Dat fiind că recurentul inculpat s-a aflat, fără întrerupere, în stare de reţinere şi apoi de arestare preventivă cu începere de la 28 septembrie 2004 şi până la judecarea recursului perioada menţionată va fi dedusă din durata pedepsei conform art. 38516 alin. (2), raportat la art. 381 alin. (1) şi la art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare prilejuite de judecarea cauzei în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.A.V. împotriva deciziei penale nr. 364 din 13 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii şi arestării preventive de la 28 septembrie 2004 la 8 septembrie 2005.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 120 lei (1 200 000 lei vechi), cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5014/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5038/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
|---|
