ICCJ. Decizia nr. 5337/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 24/ F din 2 august 2005, Curtea de Apel Brașov, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.N. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, în dosarul nr. 57/P/2005, pe care a menținut-o.
Pentru a pronunța rezoluția de mai sus, instanța de judecată a reținut următoarea situație:
Prin plângerea înregistrată la 16 mai 2005 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, petentul C.N. a solicitat cercetarea penală a numitului T.V. (notar public), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de insultă și fals în declarații, prevăzute de art. 205 C. pen. și art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
în motivarea plângerii, petentul a susținut că aceste infracțiuni au fost comise de către făptuitor cu ocazia luării unei declarații în ziua de 29 noiembrie 2004 în dosarul penal nr. 5603/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în sensul că făptuitorul a afirmat în mod mincinos cu privire la vecinătatea unor imobile și care, conform spuselor petentului nu există în realitate, făptuitorul a mai pretins că petentul prezintă simptome de afecțiuni psihice.
Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov nr. 57/P/2005 din 15 iunie 2005 s-a dispus, în baza art. 228 alin. (5), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul T.V., apreciindu-se că nu sunt îndeplinite în cauză elementele constitutive ale infracțiunilor imputate.
în motivarea soluției adoptate, s-a arătat de către procuror, că infracțiunea de insultă nu a fost comisă cu vinovăție și totodată că afirmația pretinsă de către petent, ca fiind mincinoasă, privind inexistența vecinătății s-a dovedit în final a corespunde adevărului.
împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petentul, plângere ce a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția emisă de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, în dosarul nr. 551/II/2/2005.
împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere la Curtea de Apel Brașov, solicitând într-o primă fază efectuarea unor expertize medico-legale psihiatrice, instanța de fond conchizând că este inadmisibilă, având în vedere prevederile art. 2781C. proc. pen., potrivit cărora, instanța verifică rezoluțiile procurorului doar pe baza materialului probator din dosar și a înscrisurilor noi prezentate.
în ce privește susținerea petentului că făptuitorul a declarat mincinos afirmând cu privire la vecinătatea imobilelor 11 și 13, când în realitate între acestea se află imobilul cu nr. 11 A, instanța de fond a reținut că la acel moment, între imobilele 11 și 13 se află și imobilul 11 A respectiv un teren cu destinație de grădină ce face parte din domeniul privat al municipiului Brașov, însă la data la care au declarat făptuitorii, că sunt de acord ca T.V. să reconstruiască gardul despărțitor între imobilele situate la nr. 11 și 13, imobilul de la nr. 11 A fusese închiriat familiei T. și persoanelor interesate în cauză.
Cu ocazia actelor premergătoare efectuate în prezenta cauză de procuror, s-a constatat că făptuitorul T.V. deține pentru terenul în cauză contract de vânzare-cumpărare, despre care se face de altfel mențiune în cartea funciară nr. 21445, în partea II.
Ca atare, în mod corect s-a apreciat de către procuror că afirmația făcută de către făptuitorul T.V. privind vecinătatea cu imobilul de la nr. 13 corespunde realității, făptuitorul fiind proprietarul imobilului situat la nr. 11 A.
în termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiționarul C.N. care nu și-a motivat în termenul prevăzut de lege acest recurs și deși legal citat, nu s-a prezentat nici pentru susținerea orală a motivelor de casare.
în această situație, în conformitate cu art. 38510 alin. (21) C. proc. pen., când nu se respectă obligația motivării recursului declarat, instanța examinează numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
Prin urmare, examinând hotărârea atacată în raport de cazurile de casare care se pot lua în considerare din oficiu, în temeiul art. 3859alin. (3) C. proc. pen., nu se constată motive care să atragă casarea hotărârii atacate.
Așa fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de petent s-a respins, ca nefondat, și obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5333/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5335/2005. Penal → |
|---|
