ICCJ. Decizia nr. 5385/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 27/ P din 19 aprilie 2005, Curtea de Apel Constanța, în baza art. 2781C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul P.M., împotriva rezoluției procurorului de neîncepere a urmăririi penale din 16 februarie 2005, pronunțată în dosarul penal nr. 332/P/2004 și l-a obligat pe acesta, în baza art. 189 și art. 191 C. proc. pen., la 300.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
La 20 iulie 2004, P.M. a formulat o plângere pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva magistraților judecători G.E., O.A. de la Tribunalul Constanța și grefiera A.F. de la aceeași instanță, acuzându-i de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual, luare de mită și trafic de influență.
P.N.A. -Serviciul Teritorial Constanța, la care a ajuns plângerea prin ordonanța de declinare de competență nr. 271/ P din 23 iulie 2004, constând că în cauză nu există faptele de luare de mită și trafic de influență reclamate de petiționar, a dat rezoluția nr. 33 din 3 noiembrie 2004 și a dispus trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța pentru a se definitiva actele de cercetare penală pentru infracțiunile prevăzute de art. 215,art. 246 și art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Prin rezoluția dată la 16 noiembrie 2004, în dosarul nr. 332/2004, reînregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de G.E., O.A. și A.F. pentru infracțiunile de înșelăciune, de abuz în serviciu contra intereselor peroanelor și fals intelectual. S-a motivat această soluție dată de procuror prin aceea că nici magistrații și nici grefiera nu au falsificat încheierea din 9 aprilie 2004 din dosarul nr. 4368/2004 al Tribunalului Constanța și deci aceștia nu au comis fapta de abuz în serviciu contra intereselor persoanei petiționarului P.M.
împotriva acestei rezoluții P.M. a formulat plângere potrivit art. 278 C. proc. pen., la 14 februarie 2005, cu ocazia unei audiențe la primul procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
S-a reținut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța l-a încunoștiințat pe petiționar de modul de soluționare a dosarului penal prin adresa nr. 332/ P din 16 noiembrie 2004.
Primul procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, prin rezoluția nr. 49/II/2 din 16 februarie 2005, a respins, ca tardivă, plângerea formulată de acest petiționar împotriva rezoluției nr. 332 din 16 noiembrie 2004.
La 28 februarie 2005, petiționarul a sesizat Curtea de Apel Constanța, în baza art. 2781C. proc. pen., înăuntrul termenului de 20 de zile de la soluționarea plângerii de primul procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
Curtea de Apel Constanța, investită cu soluționarea plângerii, a constatat că este inadmisibilă, în raport de tardivitatea atacării rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror în dosarul nr. 332/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
A reținut că în borderoul depus la dosarul instanței de către parchet, ce constituie dovada comunicării soluției din dosarul penal, iar în raport de data expedierii (23 noiembrie 2004), confirmată prin ștampila Oficiului nr. 1 Constanța, plângerea împotriva rezoluției din 16 noiembrie 2004, trebuia formulată într-un termen de 20 de zile la primul procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța. Ori, în speță, plângerea a fost formulată la 14 februarie 2005 și deci, în mod corect a fost respins ca tardiv de către primul procuror.
Fiind nemulțumit de soluția pronunțată, petiționarul, în termen legal, a formulat recurs, depunând un memoriu motivat la dosar.
Deși în cauză s-au acordat 3 termene de judecată, recurentul petiționar, legal citat nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și susține toate apărările.
Petiționarul a susținut în cuprinsul motivelor de recurs că a primit în copie rezoluția procurorului dată în dosarul nr. 332/P/2004 la 16 noiembrie 2004 și i-a fost comunicată abia la 9 februarie 2005, considerând că a atacat această rezoluție în timp util, dar nu a depus la dosar nici o dovadă în acest sens.
A mai apreciat că dat fiind împrejurarea că rezoluția procurorului i-a fost comunicată abia la 9 februarie 2005, plângere ce a formulat-o la 14 februarie 2005 este depusă în termenul legal și deci primul procuror a respins-o ca tardivă în mod eronat și pe cale de consecință, instanța de fond a respins apoi greșit plângerea ca inadmisibilă.
înalta Curte, analizând probatoriul administrat în cauză și raportat la motivele scrise de recurs ale petiționarului, constată că recursul este nefondat și îl va respinge, ca atare, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 278 alin. (3) C. proc. pen., în cazul rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau al ordonanței ori, după caz, al rezoluției de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, plângerea se face în termen de 20 de zile de la înștiințarea persoanelor interesate, potrivit art. 228 alin. (6), art. 246 alin. (1) și art. 249 alin. (2) C. proc. pen.
Cum legea nu distinge modalitatea de înștiințare a persoanelor interesate, faptul că petiționatului i-a fost comunicată la 23 noiembrie 2004 o copie a rezoluției dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța nr. 332 din 16 noiembrie 2004, dovadă fiind borderoul colector de corespondență din data de 23 noiembrie 2004 existent la dosarul instanței de fond, echivalează în mod evident cu înștiințarea acestuia privitor la modul de soluționare al dosarului penal. Practic, până la 8 decembrie 2004, petiționarul era obligat potrivit prevederilor legale să-și exercite dreptul de a formula plângere împotriva rezoluției ce l-a nemulțumit.
Cum în speță, petiționarul a formulat plângere împotriva rezoluției dată la 16 noiembrie 2004 abia cu ocazia intrării în audiență la Primul Procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, la 14 februarie 2005, s-a procedat în mod corect de către instanța de fond când a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată, dat fiind că a fost tardiv introdusă plângerea la primul procuror.
Prin urmare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) recursul promovat de petiționarul P.M. a fost respins, ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5384/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5380/2005. Penal → |
|---|
