ICCJ. Decizia nr. 543/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 19/ P din 24 august 2004, Curtea de Apel Oradea a respins plângerea formulată de petenta C.M., împotriva rezoluției din 7 aprilie 2004 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. 32/P/2004, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penală față de notarul public P.F., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că fapta reclamată nu există, astfel încât acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare și în consecință a apreciat că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică. Drept urmare, în temeiul art. 2781alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea petentei a fost respinsă ca neîntemeiată.
împotriva acestei hotărâri, în termen, C.M. a declarat recurs, solicitând casarea și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, care să lămurească cauza sub toate aspectele, în vederea aflării adevărului, întrucât parchetul nu a efectuat activitățile specifice de urmărire penală.
Motivul invocat se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 3859pct. 171, 18 C. proc. pen.
Astfel, cum a fost formulat și motivat, în raport de actele dosarului, recursul este nefondat.
Potrivit art. 2781alin. (7) C. proc. pen., instanța, judecând plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate.
Or, critica adusă hotărârii, se referă la faptul că instanța nu a administrat probele necesare aflării adevărului, situație care nu se încadrează în dispozițiile sus-citate.
Petenta a formulat plângerea penală împotriva notarului public P.F., pentru faptul că acesta a autentificat nelegal un contract de vânzare-cumpărare, la 9 mai 2002, fără a fi în posesia procurii originale, de reprezentare, cauzându-i astfel o vătămare a intereselor sale.
Parchetul, în cadrul actelor premergătoare, a analizat procura specială, actele doveditoare ale drepturilor de proprietate înstrăinate prin vânzare și contractul autentic de vânzare-cumpărare autentificat, de notarul P.F., sub nr. 1485 din 9 mai 2002, ca fiind actul incriminat.
Constatând că notarul public a respectat dispozițiile Legii nr. 36/1995, întocmind și autentificând contractul de vânzare-cumpărare în limitele procurii speciale și a titlurilor de proprietate, parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale în baza art. 228 alin. (4), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., reținând că fapta de abuz în serviciu imputată, nu există.
Instanța, a cărei hotărâre este criticată, a verificat aceleași acte premergătoare, întrucât înscrisuri noi, în sensul legii, nu au fost prezentate și a reținut că notarul public și-a îndeplinit corect obligațiile de serviciu cu ocazia întocmirii și autentificării contractului de vânzare-cumpărare nr. 1485 din 9 mai 2002.
Hotărârea astfel pronunțată este legală.
Faptul că procura specială, autentică (prin care petenta l-a mandatat pe nepotul său să-i vândă mai multe imobile) a fost trimisă prin fax, din S.U.A. în România, nu era de natură să determine refuzul notarului public de a întocmi actul de vânzare-cumpărare.
Petenta nu a contestat conținutul procurii sau faptul că aceasta nu ar reprezenta voința și consimțământul ei, susținând numai că notarul nu a avut la dosar procura originală (care a rămas în posesia ei) ci numai pe cea trimisă prin fax.
Or, în prezent, legăturile dintre oameni necesită utilizarea transmiterii actelor cu ușurință și rapiditatea la mari distanțe, folosind mijloacele electronice și tehnice cele mai adecvate, legea permițând chiar transmiterea electronică a semnăturilor pentru încheierea valabilă a contractelor.
Procura specială, transmisă prin fax, îndeplinea condițiile de formă ale mandatului autentic, astfel că notarul public a stabilit existența consimțământului valabil al petentei, vânzătoare, la încheierea actului autentic de vânzare-cumpărare. El nu a dat dovadă de rea-credință, astfel că nu a adus atingere intereselor petentului.
Neîndeplinirea ulterioară a condițiilor de plată ale prețului, de către cumpărători, ori nemulțumirile legale de câtimea-prețului stabilit în contract, nu pot atrage răspunderea penală a notarului public. Celelalte motive susținute de petentă (lipsa supralegalizării ori a apostilei) pot fi invocate numai pe calea unei acțiuni civile în anularea contractului.
Ca atare, Curtea apreciază că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, urmând a respinge recursul, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
S-au văzut și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 525/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 547/2005. Penal → |
|---|
