ICCJ. Decizia nr. 436/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 897 din 21 octombrie 1998, Tribunalul Timiș a achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pe inculpatul C.N.R., pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și d) C. pen., cu aplicarea art. 13 și a art. 75 lit. c) C. pen.
Prin rechizitor se reține că, în seara zilei de 26 septembrie 1997, după o înțelegere prealabilă, de a sustrage bunuri din autoturisme, inculpatul C.N.R. împreună cu inculpații A.C. și S.I. (primul condamnat, iar al doilea achitat în aceeași cauză) au observat autoturismul părții vătămate P.S., care dormea în mașină.
După ce inculpatul A.C. a spart geamul autoturismului, împreună cu inculpatul S.I. au lovit-o pe partea vătămată, cerându-i banii, după care au tras-o afară din mașină, i-au luat portmoneul și apoi au plecat cu autoturismul părții vătămate, condus de inculpatul C.N.R.
Ulterior, după ce au luat toate bunurile din autoturism, l-au abandonat.
Banii obținuți din vânzarea bunurilor au fost împărțiți între cei trei inculpați.
Pentru a pronunța achitarea, instanța a reținut că inculpatul nu a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată.
Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 172/ A din 28 martie 1999, a respins, ca nefondat, apelul parchetului, declarat împotriva sentinței sus-menționate.
Prin decizia penală nr. 1410 din 6 aprilie 2000, Curtea Supremă de Justiție, admițând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a casat decizia instanței de apel și sentința instanței de fond și a dispus, în baza art. 333 C. proc. pen., restituirea cauzei la parchet, cu privire la inculpații C.N.R. și S.I.
Ulterior, după completarea urmăririi penale, prin sentința penală nr. 325/ PI din 25 aprilie 2003, Tribunalul Timiș, stabilind aceeași stare de fapt, a condamnat pe inculpatul C.N.R. la 7 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și d) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., a art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) și a art. 71 - art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Totodată, s-a dedus, din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive a inculpatului, de la 30 septembrie 1997 la 13 iulie 1999.
Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 332/ A din 15 septembrie 2003, a respins apelul declarat de inculpat.
împotriva acestei decizii, inculpatul a declarat recurs, solicitând achitarea, în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., sau trimiterea cauzei, pentru rejudecare, la instanța de fond.
Recursul este fondat.
în urma examinării lucrărilor dosarului, rezultă că fapta și vinovăția inculpatului recurent este dovedită prin probele existente în dosar.
De altfel, prin motivele de apel existente la dosarul Curții de Apel Timișoara, inculpatul a arătat că a recunoscut sincer săvârșirea faptei și a cooperat cu organele de cercetare penală, în faza inițială, însă, ulterior, sub influența unor persoane, a negat, fără să realizeze că în acest mod își agravează situația.
Cu această motivare, în apel inculpatul recurent a solicitat doar reducerea pedepsei.
Așa fiind, urmează ca cererile sale de a fi achitat și de a se trimite cauza pentru rejudecare la instanța de fond, să fie respinse, ca neîntemeiate.
Examinând din oficiu legalitatea și temeinicia hotărârilor atacate, se constată, însă, că sentința penală nr. 325/ PI din 25 aprilie 2003 a Tribunalului Timiș și decizia Curții de Apel Timișoara nr. 332/ A din 15 septembrie 2003, care a confirmat-o, sunt nelegale sub un alt aspect, cel privitor la greșita referire la Legea nr. 169/2002, în loc de Legea nr. 140/1996.
într-adevăr, în raport de data săvârșirii tâlhăriei, 26 septembrie 1997, încadrarea juridică a infracțiunii în prevederile art. 211 alin. (2) lit. a) și d) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. și art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), trebuia să se facă cu referire la dispozițiile Legii nr. 140/1996, și nu la dispozițiile Legii nr. 169/2002.
Pentru acest motiv, s-a admis recursul și s-au casat cele două hotărâri, numai sub acest aspect.
| ← ICCJ. Decizia nr. 388/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3697/2005. Penal → |
|---|
