ICCJ. Decizia nr. 5434/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5434/2005
Dosar nr. 3379/2005
Şedinţa publică din 27 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 389 din 25 martie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpatul P.D. la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, art. 64, art. 74 lit. a) şi b) şi art. 76 lit. a) C. pen. şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei.
A menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus prevenţia de la 19 octombrie 2004 la zi.
A constatat consumată în timpul expertizei cantitatea de 0,28 grame heroină.
În baza art. 118 lit. d) C. proc. pen. şi art. 17 din Legea nr. 43/2000 a confiscat de la inculpat suma de 2.700.000 lei.
A obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că denunţătorul M.G.G. s-a autodenunţat la poliţie şi a denunţat şi persoana care-i procură droguri, şi anume inculpatul P.D. zis M.
S-a pus la dispoziţie suma de 900.000 lei înseriaţi într-un proces-verbal şi la data de 19 octombrie 2004, denunţătorul l-a sunat pe inculpat, solicitându-i o cantitate de droguri.
Denunţătorul s-a dus la întâlnire cu inculpatul, fiind urmărit de organele de poliţie pentru procedura flagrantului.
La o terasă de pe B-dul N. Grigorescu, denunţătorul s-a întâlnit cu inculpatul ce era însoţit de o persoană, martorul G.E. De la inculpatul denunţător a luat patru doze, a dat 500.000 lei şi apoi, inculpatul a fost reţinut de organele de poliţie după ce denunţătorul a predat organelor de poliţie cele patru doze cumpărate.
Inculpatul a recunoscut că i-a predat denunţătorului, coleg cu el, M.G., patru doze şi a primit 500.000 lei găsiţi asupra sa la percheziţie, dar a arătat că a fost rugat de denunţător să-i procure şi lui atunci când îşi cumpără pentru el, situaţie ce s-a mai repetat între aceştia, chiar denunţătorul cumpărând în alte situaţii şi pentru inculpat.
Faptele şi vinovăţia inculpatului au fost dovedite cu procesul-verbal de constatare a infracţiunii, denunţ proces-verbal, recipisa de consemnare, raport de constatare tehnico-ştiinţifică, declaraţii martori şi declaraţii inculpat.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul P.D., criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeinicie, considerând că pedeapsa aplicată este excesiv de aspră în raport de pericolul social concret al faptei săvârşite.
Prin Decizia penală nr. 372 din 17 mai 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins apelul inculpatului, apreciind, ca nefondate, criticile formulate, în sensul netemeiniciei pedepsei aplicate, considerată de inculpat ca fiind prea aspră.
Astfel, instanţa de apel a constatat că în cauză, pedeapsa aplicată de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc cu reţinerea circumstanţelor atenuante, prevăzute de art. 74 lit. b) şi art. 76 lit. a) C. pen., este de natură să-şi atingă scopul prevăzut de art. 52 C. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul P.D. care, invocând dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., a solicitat reindividualizarea pedepsei prin reducerea cuantumului acesteia.
Recursul declarat este nefondat.
Din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte constată că instanţele, reţinând vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, au aplicat pedeapsa privativă de libertate de 5 ani închisoare, prin reţinerea circumstanţelor prevăzute de art. 74 lit. b) şi art. 76 lit. a) C. pen.
Cât priveşte cuantumul pedepsei şi modalitatea de executare, Înalta Curte constată că acestea sunt de natură a asigura, potrivit art. 52 C. pen., prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi reintegrarea inculpatului în societate.
Întrucât pedeapsa a fost stabilită cu respectarea dispoziţiilor legale arătate şi nu există temeiuri de reducere a acesteia, critica formulată de inculpat în sensul greşitei individualizări a sancţiunii, nu poate fi primită.
În raport cu cele prezentate, constatând neîntemeiat motivul de recurs invocat şi în lipsa vreunui caz de casare ce poate fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
Se va deduce din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi arestării preventive.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.D. împotriva deciziei penale nr. 372 din 17 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 19 octombrie 2004, la 27 septembrie 2005.
Obligă pe recurent la plata sumei de 160 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5429/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5436/2005. Penal. Art. 197 Cod Penal. Recurs → |
|---|
